ISTORIA FURATA A ROMANIEI – MUCEGAIUL DIN SISTEM

ISTORIA FURATA A ROMANIEI – MUCEGAIUL DIN SISTEM

Despre cum se fură patrimoniul national din interior, grupuri de interese, abuzuri: exemple din ultimii 20 de ani.Jaf în muzeele României.

Sute de obiecte de patrimoniu au dispărut din muzeele României, în ultimii 25 de ani, fără ca cineva să fie interesat să afle ceva despre soarta lor. Multe dintre ele au fost scoase din țară, sub paravanul unor lucrări de restaurare sau expoziții, și au ajuns în colecții private. Altele se regăsesc în colecțiile personale ale potentaților vremii – de la direcții din administrația locală la foști sau actuali demnitari.

Patrimoniul național a fost și este devalizat, pentru că nimeni nu are interesul să-l păstreze, iar despre recupererarea bunurilor dispărute nici nu se pune problema.Proporțiile jafului sunt imposibil de cuantificat. Principalul motiv: niciunul dintre cele aproape 40 de muzee și case memoriale nu are un inventar (între timp situaţia s-a mai remediat). Nici măcar unul care să fie realizat contabilicește și în care obiectele deținute să fie înscrise într-un tabel, cu un număr de inventar atașat.În plus, valoarea de inventar înscrisă în dreptul unor opere semnate Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza sau Theodor Pallady este de-a dreptul ridicolă, variind între 10 și 30 de bani. Asta, în condițiile în care tablouri ale lui Grigorescu au fost vândute la licitații la prețuri cuprinse între 105.000 și 250.000 de euro, iar tablourile lui Tonitza sunt evaluate, pe aceeși piață a tranzacțiilor cu obiecte de artă, la peste 130.000 de euro.

# Colectie disparută de la Muzeul din DevaConducerea Muzeului Civilizatiei Dacice (MCD) Deva a constatat, dupa finalizarea unui inventar, ca mai mult de un sfert din colectia de arme a disparut in conditii misterioase. „In urma finalizarii inventarului la colectia de arme, am constatat ca lipsesc 153 de piese. Între ele se numara pistoale, sabii, pumnale, cutite, pusti. colectia de arme numara 455 de piese. S-a constatat ca din colectie a disparut o sabie in valoare de aproximativ 3000 de euro, dar cu o valoare arheologica mult mai mare.

# Turda: Un vas vechi de 2.000 de ani, găsit în 1998 de un bărbat din Turda, care l-a predat la Muzeul de Istorie din oraş și estimat la 30.000 de euro, a dispărut în mod misterios.

# Timbre de milioane de euro au disparut de la Muzeul Filatelic Posta Romana. 215 timbre din emisiunea I „Cap de bour 1858”, aflate in colectia Muzeului National Filatelic, din cadrul Companiei Nationale Posta Romana, au disparut, ele fiind inlocuite cu unele false. In plus, alte 660 de timbre, din emisiunea a II-a „Cap de bour 1858” si „Principatele Unite 1862 si 1864”, sunt de asemenea suspecte de a fi falsificate, iar valoarea de inventar a acestor timbre este de cateva milioane de euro, dar valoarea lor de piata este inestimabila, # Tiparul sigiliului orasului Baia Mare a disparut din Muzeul de Istorie din Baia Mare. Disparitia piesei din argint care dateaza de la mijlocul secolului al XIV-lea nu a fost facuta publica.

# 900 de monede de tezaur au dispărut pe drumul dintre Muzeul de Istorie şi Artă Zalău și cel de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca.# Directorul Muzeului de Istorie, trimis în judecată pentru neglijența în serviciu, în cazul celor 18 piese din aur dispărute fără urmă de la Muzeul Ceasului. S-a descoperit dispariția a 18 piese din aur de la ceasuri de buzunar care au aparținut unor personalități importante precum Vasile Alecsandri, Regele Carol I și țarului Alexandru al II-lea.

# Furt de piese din aur de la Muzeul de Arheologie din Mangalia. Din Muzeul de Arheologie din Mangalia au fost furate 6 piese din aur, în greutate de 10 grame. Conform IPJ Constanța, furtul nu s a desfășurat prin efracție.# Un angajat al muzeului din Budapesta recunoaște un tablou semnat Mattis-Teutsch, pictor român, născut la Braşov, faimos în vestul Europei, care fost furat de la Muzeul de Artă din Târgu Mureș, nereclamat în țară. Lucrările unor pictori celebri şi bine cotaţi pe piaţă internaţională, Amann, Tonitza, Petrașcu sau Mattis Teutsch, au fost înlocuite în depozit cu lucrări false.

# 13 lucrări ale unor pictori cu o cotă de peste 40.000 de euro pe piaţă noastră sunt de negăsit. În locul lor muzeul păstrează nişte falsuri.# La muzeul Orastie au fost declaarte 5 icoane lipsa şi una inlocuita, dupa ce in arhiva fotografica a institutiei a fost gasit un film diapozitiv, realizat cel mai probabil in anii ’80, cuprinzand imagini cu colectia de icoane a muzeului. Cea mai pretioasa icoana a muzeului, cu numarul 1247, o icoana pe sticla, fusese realizata de vestitul mester transilvanean Ilie Poienaru din Laz, in anul 1884.

# Tot la muzeul Orastie lipsesc din inventar piese de bronz preistorice, 10 monede romane (imperiale si republicane), salba cu monede austriece, care a fost inlocuita, precum si un vas sasesc pentru miere.

# O sabie rara a disparut din muzeul din Deva. Sabia de bronz de la Boiu nu mai exista in colectiile muzeului depozitate in podul Palatului Magna Curia. Usa a fost fortata si cineva initiat in tezaur arheologic a furat Sabia de la Boiu. Valoarea de piata a sabiei este estimata la peste 5000 euro, dar valoarea ei istorica este cu mult mai mare pentru ca sabia descoperita la Boiu este printre primele obiecte de acest gen din Europa si care denumeste pentru arheologi tipul de sabie „Boiu- Sauerbrunn”, dupa numele celor doua localitati in care au fost descoperite primele exemplare. Cercetatorii muzeului spun despre obiectul furat ca este susceptibil sa fie clasat intre obiectele de tezaur ale Romaniei.

# Din colecţia impresionantă de circa 90.000 de piese a Muzeulul Regiunii Porţilor de Fier din Turnu Severin au dispărut 549 de monede, din care 178 din aur şi 371 din argint, o brăţară dacică din argint cu cap de lup şi o fibulă datând din anul 80 i.Ch care fac parte din Tezaurul de la Izvorul Frumos, 203 monede: ducaţi veneţieni din aur (anii1300-1400) florini ungureşti din aur (anii 1300-1440), guldeni germani din aur (anii 1350-1400), groşi sârbeşti de argint, ducaţi din argint de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, accele argint (anul1400) din Tezaurul Dudaşul Schelei, 130 monede ducaţi veneţieni din aur (anii 1380-1400), florini ungureşti din aur, ducaţi argint din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (anii 1380-1420), groşi sârbeşti din argint, 158 de monede: ducaţi din aur (Olanda anul 1700), zechini veneţinei din aur (anul 1700), monede din argint din timpul Imperiului Otoman (anul 1800) din tezaurul de la Gornenţi, 66 de monede austriece din aur şi din argint din Tezaurul de la Balta.

# Tot din Muzeul Regiunii Porţilor de Fier S-a furat şi sabia generalului Cerchez. Este vorba de fapt despre sabia pe care generalul turc Osman Paşa, atunci cand a capitulat şi s-a declarat prizonier în timpul Războiului de Independenţă, a predat-o generalului român Mihail Christodulă Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna.

# Patru obiecte de cult au dispărut din Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța: basorelieful „Cavalerul Trac și Cybela”, un fragment de amforă, un vas de sticlă și un lacrimariu. De departe, „Cavalerul Trac și Cybela” este cel mai valoros. Piesa a fost descoperită la Fântânele, în 1965, datează din epoca romană provincială – secolul II. Realizat din marmură, basorelieful reprezintă un cavaler mergând spre dreapta, unde se află Cybela, așezată pe un tron. Pe piața neagră piesa poate să ajungă și până la 6.000 de euro.

# Sute de monede de aur şi argint au dispărut de la un muzeu din Drobeta Turnu Severin, printre care ducaţi veneţieni, florini ungureşti de aur şi groşi sârbeşti de argint.# De la Muzeului de Artă „Ion Irimescu” lipsesc 22 de lucrări irimesciene, 7 lucrări grafice și 15 sculpturi.

# 18 tablouri din colecţia Tezaur a Muzeului Mureş au fost furate şi înlocuite cu falsuri. Fiecare dintre tablourile furate valora aproximativ 15.000 de euro. Dintre operele de valoare doar o singură lucrare a fost recuperată, în valoare de 35.000 de euro și aparținând pictorului Hans Mattis Teutch, născut la Brașov.

# Din inventarul Muzeului Mixt de la Tecuci lipsesc peste 2.600 de piese.

# De la Muzeul Literaturii Romane Iasi lipsesc documente istorice de patrimoniu, unice.# Un proces-verbal de la Muzeul Național de Artă atesta că cinci tablouri au fost trimise, cu câțiva ani în urmă, pentru restaurare, în Italia. Doar două s-au mai întors în țară. O situație similară s-a înregistrat și la Muzeul Național de Artă Contemporană București, unde se încearcă recuperarea a 7 tablouri care au fost preluate, tot în baza unui proces-verbal, de la Ministerul Culturii, cu câțiva ani în urmă. La momentul la care oficialii de la minister au cerut înapoi operele, doar două au mai fost găsite în incinta muzeului”, au explicat surse din Ministerul Culturii.

# La Casa memoriala Mihai Eminescu din Ipotesti au dispărut obiecte in valoare de aproape 20.000 de euro. Toate erau obiecte de patrimoniu.# Braconaj in situri arheologice cu concursul unor angajaţi de la Muzeul Banatului. Investigatorii au descoperit modul în care traficanții intrau în posesia obiectelor de patrimoniu. Ei obțineau informații cu privire la siturile la care efectuau săpături de descărcare arheologică specialiștii de la Muzeul Banatului, apoi mergeau în ascuns, noaptea, și săpau, iar obiectele descoperite erau ulterior vândute pe internet. Un angajat le autentifica și le data, astfel încât obiectele să poată avea o valoare cât mai mare în tranzacții. ”În timpul perchezițiilor au fost descoperite adevărate tezaure constând în monede din epoca romană și preromană, dar și vase ceramice vechi de mii de ani”, au declarat surse din cadrul anchetei. Pe lângă angajatul Muzeului Banatului, anchetatorii au depistat în rețea un polițist din cadrul Poliției Vrancea, acasă la care s-au găsit peste 2.000 de monede antice. Acesta acționa ca distribuitor / vânzător de artefacte. În urma perchezițiilor au fost ridicate detectoare de metale, un topor din bronz, fragmente ceramic, vârfuri de săgeți și sulițe din metal și 2267 de monede dacice.

Surse din rândul numismaților confirmă faptul că nicio monedă mai veche de Evul Mediu nu se vinde sub 1.000 de euro bucata, ceea ce indică un prejudiciu în acest caz de peste 2,2 milioane de euro.Selecţiuni dintr-un articol semnat Florin Bosoteanu, presedinte Asociatia Prospectorii Istorieip.s. este posibil ca unele obiectede patrimoniu să fi fost recuperate