TAINA OAMENILOR CERULUI (1) GENEZA

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE TAINA OAMENILOR CERULUIš (1) GENEZA Această carte are la bază recunoaşterea, înţelegerea şi conştientizarea faptului de bună cuviinţă pentru orice fiinţă omenească responsabilă că la originea cosmosului, a oamenilor şi a istoriei se află Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul cosmosului, pământului şi omului. Dumnezeu este creatorul celor văzute (palierul cuantic material) şi a celor nevăzute (a palierelor cuantice transfizice). Dumnezeu este adevăratul şi singurul Stăpân al universului. În afara lui Dumnezeu (nu) există nimic. Dumnezeu, deşi este absolut, se manifestă ca Trinitate (Sfânta Treime), prin trei Persoane: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul, care este Iisus Hristos şi Dumnezeu-Sfântul Duh. Cele trei Persoane ale lui Dumnezeu acţionează prin împreună-lucrare. Fiecare dintre cele trei Persoane este Dumnezeu Adevărat, având întreaga Fiinţă şi toate Atributele Dumnezeieşti în plinătatea lor, fără împărţire şi fără despărţire. Activitatea Tatălui nu poate fi separată de activitatea Fiului şi a Sfântului Duh. De asemenea, această carte are la bază recunoaşterea faptului de bună cuviinţă pentru orice fiinţă omenească responsabilă că punctul central şi cheia de boltă a istoriei umanităţii este întruparea, moartea pe cruce şi învierea Domnului Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, este “Dumnezeu Read More …

TAINA OAMENILOR CERULUI (2) ZEII

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE TAINA OAMENILOR CERULUI (2) ZEII La fel ca şi îngerii, prin liberul arbitru, oamenii cerului s-au împărţit în două categorii: o categorie a ales să rămână în Pacea lui Dumnezeu, iar cealaltă s-a răzvrătit împotriva Poruncilor Sale. Cei care au rămas în Pacea lui Dumnezeu pot fi desemnaţi prin apelaţia de “oameni ai luminii”, iar cei care s-au răzvrătit pot fi desemnaţi prin apelaţia de “oameni ai întunericului”; primii pot primi calificativul “albi”, iar ceilalţi pot primi calificativul “negri”. Cei din urmă şi-au întunecat (virusat) duhurile, iar reîncarnările succesive au ca scop final vindecarea şi reîntoarcerea la Dumnezeu. Deşi au fost creaţi “la început” în ceruri de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, oamenii cerului au coborât pe pământ abia după creaţia lui Adam şi a Evei menţionaţi în Geneza – adică în a şasea zi a creaţiei lui Dumnezeu. Despre oamenii cerului care şi-au întunecat (virusat) duhurile se poate afirma că fost “izgoniţi” (pentru a folosi expresia vetero-testamentară) din ceruri pe pământ. Şi nu doar în Ceylon, precum afirmă Talmudul, ci şi în alte locuri ale lumii, inclusiv în teritoriul carpato-danubiano-pontic. Oamenii cerului din această categorie au intrat în ciclul reîncarnărilor tocmai pentru a-şi Read More …

TAINA OAMENILOR CERULUI (3) FIII ZEILOR

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE TAINA OAMENILOR CERULUI (3) FIII ZEILOR La un moment dat al istoriei creaţiei, datorită unor erori, oamenii cerului s-au întunecat precum îngerii căzuţi, fiind alungaţi din ceruri; dacă îngerii căzuţi au fost alungaţi în elementul denumit “văzduh”, oamenii cerului care s-au întunecat au fost alungaţi în nou constituitul pământ. Pe pământ însă, oamenii cerului (sau o parte a lor) nu s-au cuminţit prea lesne, astfel că s-au împreunat cu fiicele oamenilor pământului, care se făcuseră „tot mai frumoase şi pline de graţie”, aşa cum constata Moise în capitolul al şaselea al Genezei. Totuşi, primii oameni ai cerului care s-au manifestat în nou constituitul pământ nu au făcut parte din categoria celor “alungaţi din ceruri”, adică a celor cu duhul întunecat, ci din categoria celor puri, care pot fi denumiţi Oameni ai Luminii sau Oameni albi, care au populat de bună voie enclave (ţinuturi) formate dintr-o materie fără păcat, unde au constituit capitale sau centre de putere. Tocmai aceşti Oameni ai Luminii sau Oameni albi au devenit începători (întemeietori) ai unor linii genealogice care apoi s-au răspândit pe suprafaţa pământului. Dacă în prima perioadă, urmaşii Începătorilor au fost “albi” precum părinţii lor, cu timpul au început să Read More …

TAINA OAMENILOR CERULUI (4) URMAŞII

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE TAINA OAMENILOR CERULUI (4) URMAŞII PRIMELOR LINII GENEALOGICEš Liniile genealogice de oameni ai cerului s-au perpetuat pornind de la un număr limitat de începători proveniţi din centrele de putere Adamclisi şi Sarmizegetusa. Iniţial au existat în jur de doisprezece sau paisprezece începători proveniţi din fiecare Centru de putere; fiecare începător şi-a întemeiat propria sa linie genealogică de oameni ai cerului (în enumerare nu sunt luaţi în calcul zeii care, la rândul lor, au avut propriile linii genealogice). Din cei doisprezece sau paisprezece, câţi au fost la început, începătorii care au rămas să locuiască în arealul carpato-danubiano-pontic şi au format linii genealogice autohtone au fost cel mai probabil în număr de nouă sau, oricum, nouă au fost reţinuţi în memoria colectivă a poporului român din moment ce au fost sărbătoriţi secole de-a rândul la începutul lunii martie a fiecărui an în Zilele babelor. Urmaşii fiecărei linii genealogice au fost denumiţi după numele începătorului, perpetuându-se neîntrerupt în arealul carpato-danubiano-pontic din străvechime până în prezent. Aşa cum a fost menţionat, în ziua de astăzi există pe teritoriul României cam 75% oameni ai cerului şi 25% oameni ai pământului – un procentaj ridicat în condiţiile în care în toate celelalte Read More …

HAVILAH, ŢARA AVILOR

š ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE HAVILAH, ŢARA AVILOR De-a lungul timpului rohmanii, strămoşii poporului român de astăzi, au primit diferite denumiri. Ei au fost menţionaţi chiar şi în Vechiul Testament sub numele avi. Astfel, Geneza, Cap 2, versetele 10-14 specifică următoarele: “Şi din Eden ieşea un râu care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. Numele unuia era Fison; acesta înconjoară toată ţara Havilah, în care se află aur, iar aurul din ţara aceea este bun; tot acolo se găseşte bedeliu şi piatra de onix. Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjoară tot ţinutul Etiopiei. Şi râul al treilea este Tigrul; acesta curge prin faţa Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul. Ţara Havilah, menţionată de textul Vechiului Testament, înconjurată de braţul Fison, este chiar teritoriul carpato-danubiano-pontic. Cel care a semnalat pentru prima oară (pe plan mondial), în epoca modernă, identificarea dintre Ţara Havila şi teritoriul carpato-danubiano-pontic este un autor român care semnează cu (pseudonimul ?) S. Coryll, în lucrarea intitulată “Valahia în Cartea Genezei”. Dacă autorul citat are sau nu dreptate în totalitate, rămâne o temă de cercetat în viitor; oricum, intuiţia şi efortul său de a evidenţia aceste aspecte merită nu numai consemnate, ci Read More …

CREAŢIA LUMII & FÂRTATUL ŞI NEFÂRTATUL

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE CREAŢIA LUMII & FÂRTATUL ŞI NEFÂRTATULš Mitologia poporului român prezintă propria sa concepţie cu privire la existenţa lui Dumnezeu, cu privire la actul creaţiei lumii, cu privire la ceea ce s-a petrecut în trecutul îndepărtat şi cu privire la liniile genealogice care s-au răspândit pe suprafaţa pământului. Deşi această concepţie este întrucâtva diferită de cea prezentată de Vechiul Testament, nu este în total dezacord cu ea. Motivul acestei diferenţe este cât se poate de evident: mitologia poporului român are la bază informaţii ce au fost furnizate de oamenii cerului care au trăit în vechime în arealul carpato-danubiano-pontic. La fel cum Vechiul Testament a fost scris de oameni ai pământului pentru alţi oameni ai pământului, mitologia poporului român reprezintă istorisirea unor oameni ai cerului pentru urmaşii lor. În acest context, nu trebuie să mire pe nimeni faptul că, deloc întâmplător, informaţii cu privire la actul creaţiei lumii ori la existenţa Oamenilor Luminii există din abundenţă în miturile, legendele şi basmele poporului român (precum şi în celelalte producţii literare: colinde, doine, strigături etc). Creaţia lumii este prezentată cât se poate de limpede în mitul cosmogonic fundamental al poporului român, mit care este cunoscut în ziua de astăzi într-o Read More …

OSTROAVELE ALBE

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE OSTROAVELE ALBE Miturile, legendele şi basmele poporului român menţionează centrele de putere, pe care le numesc Ostroave. Există, astfel, în mitologia românilor, Ostroave albe, acolo unde locuiesc Cei puri (Oamenii Luminii), şi Ostroave negre unde locuiesc Cei întunecaţi. Ostroavele albe sunt situate, afirmă miturile şi legendele poporului român, la marginea Lumii, în limanurile Apei Sâmbetei. În miturile, legendele şi basmele poporului român Oamenii Luminii (sau doar o parte a lor) au fost denumiţi rohmani sau blajini. Apa Sâmbetei, mai afirmă miturile, legendele şi basmele poporului român, este un fluviu care înconjoară Pământul de şapte sau de nouă ori. Romulus Vulcănescu – în monumentala lucrare intitulată Mitologie Română – afirmă textual într-un mod cât se poate de limpede că “ostroavele reprezintă pământuri neîntinate, ieşite în stare pură din Apa Sâmbetei, în condiţiile ridicării pământului din apele primordiale.” (1) Din punct de vedere spiritual, autorul citat are perfectă dreptate, cu excepţia termenului “reprezintă”; nu reprezintă nimic, pur şi simplu aşa s-au petrecut evenimentele. Expresia “pământuri neîntinate” desemnează centrele de putere formate dintr-o materie fără păcat. Tot din punct de vedere spiritual se poate afirma că, într-adevăr, Ostroavele, ca enclave în care s-au format centrele de putere, au apărut Read More …

POVESTEA STELELOR

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE POVESTEA STELELOR Toate evenimentele principale ale istoriei lumii au fost reflectate, într-un fel sau altul, de-a lungul timpului, în numeroase legende, basme şi mituri. Una dintre legendele care, în veacurile de dinaintea noastră, se transmiteau în jurul focurilor de tabără la care, alături de întregul norod, participau şi oamenii buni şi bătrâni, este basmul popular româneasc intitulat Povestea stelelor. Cică, demult – după cum stă scris în basm – “cerul era foarte aproape de pământ. Atât de aproape, încât oamenii puteau să-l atingă cu mâna şi oricând aveau nevoie de vreun ajutor, odată ridicau treptele scării ce duceau înaintea Tatălui Ceresc cu plângerea sau cu rugămintea şi Dumnezeu, în bunătatea Lui, făcea aşa că nimenea nu pleca de la la el cu mâna goală. Măcar un sfat, dacă altminterea nu putea. Dar oamenii au fost totdeauna nerecunoscători şi i-au întors cu răul binele ce le făcea. Astfel, o femeie supărată că nu i-a făcut Dumnezeu pe voie să facă un lucru nedrept, ce i-a cerut, a aruncat cu cârpa murdară a unui copil spre cer, de era să-l mânjească. Dumnezeu s-a supărat foc şi a îndepărtat cerul departe de pământ”. (40) Bărbatul femeii în cauză “s-a Read More …

ÎNTEMEIETORII POPORULUI ROMÂN

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE BABELE ŞI MOŞII  ÎNTEMEIETORII POPORULUI ROMÂN Strămoşii poporului român nu au nimic de-a face cu Adam vetero-testamentar sau cu liniile genealogice de oameni ai pământului prezentate în capitolul al zecelea al Genezei. Strămoşii poporului român au fost oameni ai cerului proveniţi din enclavele de origine ale centrelor de putere Sarmizegetusa şi Adamclisi. Poporul român de astăzi este singurul popor din lume care este urmaşul direct al unor oameni ai cerului proveniţi din enclavele centrelor de putere. Actualmente, poporul român este format din aproximativ 75 % oameni ai cerului şi aproximativ 25 % oameni ai pământului. Primii oameni ai cerului care au părăsit centrele de putere după potopul din vremea lui Noe nu au fost prea mulţi; numărul lor nu a fost mai mare de nouă, doisprezece sau paisprezece. Cu toţii au avut un nivel spiritual elevat, astfel că făceau parte din categoria Celor puri. Numele generic prin care pot fi desemnaţi primii oameni ai cerului care au colonizat teritoriul carpato-danubiano-pontic este de începători, întemeietori sau patriarhi (sensul cuvântului patriarh este de tată prim). Ei pot fi consideraţi adevăraţii strămoşi ai poporului român de astăzi. În străvechime ei au fost desemnaţi prin titulatura de babe. Cu privire Read More …

ROMÂN – ROHMAN – ROYMENOS

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ROMÂN – ROHMAN – ROYMENOSš Nu numai actul creaţiei lumii a fost menţionat în miturile, legendele şi basmele poporului român, ci şi existenţa oamenilor cerului – în special a celor care şi-au păstrat sfinţenia originară şi nu s-au răzvrătit împotriva Poruncilor lui Dumnezeu: Oamenii Luminii. Nici de această dată nu este vorba despre vreo fantezie a celor ce au elaborat aceste mituri, ci despre experienţe directe. În miturile, basmele şi legendele poporului român, Oamenii Luminii (sau o parte a lor) au primit numele de Rohmani, Blajini sau (Cei) Albi. Rohman este un cuvânt arhaic autohton care înseamnă “om luminos”, având aceeaşi rădăcină ca şi supranumele acordat în antichitate Cavalerului trac: “Zeind-Roymenos” (Sfântul Luminos). La rândul său, cuvântul “blajin” – care are o etimologie slavă – este echivalentul termenului autohton “rohman”. Cu alte cuvinte, atât blajin, cât şi rohman se pot traduce prin expresia “om luminos”. Referindu-se la răspândirea cuvântului rohman în arealul carpato-danubiano-pontic, Romulus Vulcănescu, poate unul dintre cei mai competenţi cercetători ai mitologiei române, afirma că au existat mai multe variante regionale ale acestui cuvânt: “rocmani” sau “rogmani” în Bucovina, “ragmani” în Maramureş, “rugmani” în Bistriţa Năsăud. (1) Despre nevestele Rohmanilor legendele şi basmele poporului român Read More …

BELAGINE – LEGILE FRUMOASE

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE BELAGINE – LEGILE FRUMOASEš  Începătorii poporului român (denumiţi babe) au respectat porunca lui Dumnezeu: “creşteţi şi înmulţiţi-vă”. Procreaţia fiilor şi fiicelor lor s-a produs în condiţiile respectării Legilor cosmosului. În cazul începătorilor poporului român, actul procreaţiei de fii şi fiice s-a făcut cu maximă seriozitate. De altfel, chiar şi stările mentale şi afective ale personajelor implicate în acea vreme în actul procreaţiei erau diferite de cele ce sunt uzitate de oamenii din ziua de astăzi. Seriozitatea interioară era cuvântul de ordine în perioada de început a populării planului cuantic material de către oamenii cerului. Începătorii poporului român ştiau că au o misiune importantă, de a procrea în condiţii de curăţenie spirituală, şi au dus-o la îndeplinire. În ziua de astăzi nu mai sunt înţelese evenimentele de atunci datorită faptului că lipseşte o stare interioară de seriozitate, indispensabilă poziţionării corecte faţă de actul sexual, astfel că multe evenimente ale trecutului sunt interpretate în mod deformat. În acest context trebuie inclus un pasaj edificator din istoricul grec Herodot care, în Istoriile sale, menţiona o “ţară a agatârşilor”, situată aproape de locul unde izvora râul Maris (Mureşul), adică în Transilvania. Despre agatârşi, Herodot afirma textual că “sunt cei mai Read More …

LER, ÎMPĂRATUL ROHMANILOR

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE LER, ÎMPĂRATUL ROHMANILOR Vechile legende, mituri şi basme ale poporului român consideră că, de-a lungul timpului, rohmanii au fost conduşi de un mare împărat, pe nume Ler. În multe legende, Ler este prezentat ca fiind cel mai mare împărat din lume, care trăieşte ascuns de orice privire indiscretă într-un palat situat pe un munte înalt; legendele specifică faptul că Ler se dezvăluie doar oamenilor buni la suflet. Mulţi autori, în special cei ce au adoptat varianta istoriografică de orientare materialistă, leagă cuvântul Ler de numele împăratului roman Galeriu: Ga-Ler. Această variantă trebuie însă exclusă fără drept de apel, la fel ca multe alte (pseudo)deducţii istoriografice de orientare materialistă. Motivaţia acestei luări de poziţie tranşantă este următoarea: în primul rând, termenul Ler a apărut cu mult timp înainte de perioada în care a trăit şi domnit împăratul roman Galeriu (280 după Iisus Hristos); în al doilea rând, Împăratul Galeriu a fost un prigonitor necruţător al creştinilor, iar acesta chiar nu este un motiv pentru care poporul român să-i fi reţinut numele. Numele Ler apare cu precădere în colinde şi în descântece. Aproape că nu există colind care să nu-i pomenească numele; cel mai adesea, apare în refrenul Read More …

URIAŞII DIN VECHIME

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE URIAŞII DIN VECHIMEš Înainte de potop, oamenii cerului proveniţi din enclavele centrelor de putere aveau trupuri de mari dimensiuni, adică erau uriaşi. Primii oameni uriaşi care au călcat pe faţa pământului au fost chiar Oamenii Luminii. Trupurile Oamenilor Luminii atingeau şase – şapte metri (unii erau chiar mai înalţi). Oamenii Luminii aveau chipuri foarte frumoase şi trupuri armonioase. Ei se mişcau cu o graţie desăvârşită. Primii lor urmaşi au avut, de asemenea, trupuri de dimensiuni apreciabile, deşi nu au fost la fel de înalţi. Şi după potop, mulţi oameni ai cerului atingeau trei-patru metri; cei mai dotaţi dintre ei, dacă se poate spune astfel, depăşeau cinci metri înălţime. Cu privire la existenţa uriaşilor există menţiuni numeroase în Vechiul Testament, dar şi în alte scrieri arhaice; de asemenea, există menţiuni în mitologia grecească şi în mitologia românească. Mai mult decât atât, există descoperiri arheologice destul de bine legendate din punct de vedere documentar, care atestă faptul că au fost descoperite morminte ale unor fiinţe omeneşti de staturi impresionante; din păcate, toate descoperirile arheologice ce puteau certifica existenţa în străvechime a uriaşilor au fost ocultate. Vechiul Testament confirmă de mai multe ori existenţa uriaşilor. Astfel, în Geneza Moise Read More …

A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE A FOST ODATĂ CA NICIODATÚ În proporţie majoritară, poporul român de astăzi se trage din acei oameni ai cerului care au stăpânit odinioară teritoriul carpato-danubiano-pontic. Aproximativ 75% din totalul populaţiei României de astăzi este formată din oameni ai cerului. Restul de 25% sunt oameni ai pământului. Rămâne de răspuns la întrebarea cât se poate de îndreptăţită cum se denumeau pe ei înşişi şi cum îşi denumeau ţinutul oamenii cerului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Răspunsul la întrebare a fost prefigurat în paginile anterioare: la origine, oamenii cerului s-au autodenumit, cât se poate de simplu, oameni – la singular om sau omu. Teritoriul l-au denumit probabil Ţinutul oamenilor sau Ţinutul omu. În afara acestei denumiri generice, trebuie să fi existat, precum în ziua de astăzi, nenumărate denumiri particulare, pe care oamenii cerului le-au acordat unii altora, în funcţie de zona de locuire. Astfel, cei care au locuit în apropierea râului Ialomiţa au fost probabil denumiţi ialomiţeni, cei care au locuit în apropierea râului Someş au fost denumiţi someşeni, cei care au locuit în teritoriile riverane râului Olt au fost denumiţi olteni etc. La o analiză superficială s-ar putea afirma că denumirile particulare au fost acordate în funcţie de denumirea Read More …

OAMENII ROŞ, RUMENI SAU RUMÂNI

š    ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE OAMENII ROŞ, RUMENI SAU RUMÂNI Este foarte posibil ca primele denumiri ale arealului carpato-danubiano-pontic să fi fost monosilabice. Cea mai plauzibilă denumire pare să fi fost “roh” – prima silabă a cuvântului rohman. Denumirea “roh”, ce desemna iniţial caracteristica principală a Oamenilor Luminii (cf. epitetului roymanos), a fost aplicat ulterior atât urmaşilor acestora cât şi, destul de probabil, ţinutului în care locuiau aceştia, precum în cazul cuvântului Havila, Ţara avilor. În cele din urmă, cuvântului “roh” i s-a alipit silaba “man”. Silaba “man” ce compune cuvântul roh-man sau, mai târziu ro-mân, poate să însemne om; rohman însemna astfel un om (man) din neamul roh. Deşi parte surprinzător, termenul “man” (care nu figurează în limba română actuală) trebuie să fi avut în vechime aceeaşi semnificaţie ca în limba engleză de astăzi – man: om. S-ar putea obiecta, fireşte, că cuvântul “man” are o origine anglo-saxonă, dar lucrurile sunt departe de a sta în acest fel. Cuvântul “man” este foarte vechi, la fel ca şi cuvântul rohman de altfel, fiind provenit probabil din străvechea limbă primordială ce se vorbea pe toată suprafaţa pământului înainte de tentativa nereuşită a unor oameni de a construi Turnul Babel şi, evident, Read More …

ÎN CĂUTAREA LUI HARAP ALB

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ÎN CĂUTAREA LUI HARAP ALB Ţinutul Roş a fost doar unul dintre ţinuturile “mitice” ce compuneau în vechime teritoriul carpato-danubiano-pontic; după cum menţionează majoritatea basmelor românilor a mai existat şi un Ţinut Alb, condus de Împăratul Alb şi locuit de oameni albi, un Ţinut Verde, împărăţit de Verde-Împărat şi locuit de oameni ai pădurilor, un Ţinut Galben, condus de Împăratul Galben, locuit de oameni galbeni adică blonzi, după cum a existat, destul de surprinzător, un Ţinut Negru, locuit de oameni … negri. Nu pot fi localizate în mod strict toate aceste ţinuturi care ulterior s-au numit “ţări”. Probabil că, în prima perioadă, prin “ţară” erau desemnate doar câteva aşezări, moşii sau cetăţi mai mult sau mai puţin întinse. Toate “ţările” erau, fireşte, locuite de aceeaşi etnie spirituală, cea a oamenilor cerului; ceea ce diferea era doar caracteristica fiinţială pe care aceştia o manifestau. Nu este exclus ca, într-o regiune geografică oarecare să fi existat atât moşii “albe”, cât şi moşii “roşii”, moşii “galbene”, moşii “verzi”, moşii “negre”. De asemenea, nu este exclus ca în condiţiile în care existau mai multe moşii “albe” într-o regiune, aceasta să fi fost desemnată ca fiind “albă”; în cazul în care Read More …

CARPO-DACII

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE CARPO-DACII Ţinutul Galben, care a fost locuit de oameni blonzi, nu putea fi decât Dacia. Centrul de comandă al Daciei era în zona Munţilor Orăştie, iar capitala politico-administrativă şi religioasă era la Sarmizegetusa Regia. Întemeietorul liniei genealogice a oamenilor blonzi, diferiţi oarecum de oamenii “roş”, a fost Dakhia; din numele său a derivat ulterior cuvântul Dacia. Ulterior numele său a fost purtat şi de urmaşii săi. Bazându-se pe informaţiile furnizate de autorii antichităţii, majoritatea cercetătorilor moderni a presupus că denumirea străveche de daci a fost daoi, care derivă fie din termenii indoeuropeni dhawo-s sau dhau-ko-s care înseamnă “lup”, fie din termenul dhau – care înseamnă “a sugruma”. Unii cercetători au mai adus în discuţie formele davus, dakoi, daos şi dauna, care, în mare, au cam acelaşi sens. (14) Totuşi, iar acesta este un aspect cât se poate de important, într-un lexicon grecesc realizat în secolul al V-lea înainte de Iisus Hristos, cuvântului daoi îi corespunde termenul grecesc de “lumină”, ceea ce schimbă radical datele problemei, dat fiind faptul că sensul cuvântului se aproprie astfel de caracteristica definitorie a cuvintelor “avi” şi “rohman”. Sensul de lumină acordat cuvântului daoi defineşte mult mai exact caracteristica principală a dacilor Read More …

ARDEALUL, MOLDOVA ŞI VALAHIA

š ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ARDEALUL, MOLDOVA ŞI VALAHIA Denumirile prin care a fost desemnat arealul carpato-danubiano-pontic sau diferite regiuni ale sale – precum România, Dacia, Vlahia, Oltenia, Transilvania, Moldova (dar şi multe altele) – sunt cuvinte neaoşe, extrem de vechi, care, la origine, i-au desemnat pe întemeietorii de linii genealogice. Etimologiile denumirilor indică cu precizie care a fost realitatea istorică. Ulterior, la începutul evului mediu, aceste denumiri au fost preluate de cronicari, care le-au menţionat în diferite documente de cancelarie într-o formă fonetică mai mult sau mai puţin apropiată de cea originală. Istoricii moderni au considerat, în mod eronat, că apariţia cuvântului respectiv a coincis cu prima menţiune documentară, astfel că au stabilit etimologii în funcţie de limbile în care au fost scrise documentele. A rezultat un şir lung de deducţii false, bazate pe atribuirea unor etimologii greşite. În această categorie intră denumirile Ardeal, Transilvania sau UngroVlahia. Cele trei denumiri au apărut în documentele de cancelarie maghiare de la începutul evului mediu, fiind apoi preluate de documentele bizantine, papale, turceşti etc. Astfel, termenul Ardeal a fost la origine un termen neaoş, dar care a fost folosit apoi, într-o traducere aproximativă, de triburile migratoare maghiare: Erdely. Transilvania provine de la Read More …

VLAHIILE NEGRE

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE VLAHIILE NEGRE În arealul carpato-danubiano-pontic au existat şi teritorii care au primit epitetul “negre”. Aceasta înseamnă că acea categorie de oameni ai cerului, definiţi anterior ca fiind “negri” au întemeiat la rândul lor enclave sau ţări. De altfel, multe dintre ţările “albe” sau “neutre” din acea perioadă au avut drept conducători oameni negri – sau, oricum, aşa erau văzuţi de contemporani, datorită pigmentului pielii. Chiar dacă au primit epitetul “negru”, oamenii cerului din această categorie nu erau aserviţi forţelor întunericului, aşa cum s-ar putea crede la o analiză superficială. De-a lungul secolelor, oamenii negri au parcurs un proces de autoîmbunătăţire, de elevare spirituală constantă, astfel că în perioada existenţei ţărilor “negre” nu mai erau atât de întunecaţi la fire precum erau la chip. În era creştină, datorită faptului că, într-un fel sau în altul, au intrat sub influenţa lui Iisus Hristos, adică s-au creştinat, cei negri la chip s-au luminat progresiv, astfel încât în ziua de astăzi nu mai există o astfel de populaţie. Printre cei care au făcut parte din categoria oamenilor negri a fost, fără nici o îndoială, Negru Vodă, adevăratul întemeietor al Ţării Româneşti, considerat de istoriografie a fi fost un personaj “legendar”. Read More …

ROMAN ŞI VLAHATA

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ROMAN ŞI VLAHATAš Chiar şi în evul mediu locuitorii arealului carpato-danubiano-pontic erau conştienţi de faptul că formează o etnie spirituală şi etnică distinctă; datorită inamicilor şi veneticilor, această etnie a fost despărţită o lungă perioadă de timp, dar dorinţa de reunificare a fost prezentă permanent de-a lungul secolelor în straturile cele mai adânci ale psihismului individual şi colectiv al membrilor. Folosind terminologia modernă se poate afirma cu deplin temei că a existat dintotdeauna o conştiinţă etnică şi spirituală clar definită a etniei româneşti; conştiinţa nu s-a format de-a lungul secolelor, aşa cum afirmă adesea concepţia istoriografică de factură materialistă, ci a existat de la început, de când oamenii cerului au început să populeze teritoriul carpato-danubiano-pontic. Fireşte, nu a existat o conştiinţă românească în sensul actual al cuvântului, ci o conştiinţă de etnie spirituală: locuitorii ştiau că sunt oameni ai cerului, născuţi din întemeietori comuni. Faptul că există şi a existat dintotdeauna o unitate etnico-spirituală între locuitorii arealului carpato-danubiano-pontic, precum şi o conştiinţă de neam, poate fi argumentată în mod suplimentar făcând apel la o scriere din evul mediu, cunoscută sub denumirea de Cronica Moldo-Rusă, o cronică scrisă în limba slavonă, apărută între anii 1504-1510, care a Read More …

PROBLEMA ANTROPOLOGICĂ

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE PROBLEMA ANTROPOLOGICĂ O problemă spinoasă pe care istoriografia de orientare materialistă nu a rezolvat-o niciodată în mod optim este cea referitoare la factorul antropologic – adică de a determina din ce categorie antropologică face parte poporul român. O sinteză a informaţiilor cu privire la aspectele antropologice ale poporului român a fost realizată recent de către istoricul Alex Mihai Stoenescu în cartea sa “Istoria Olteniei”. Potrivit istoricului citat, românii şi, implicit, strămoşii lor daco-geţii fac parte dintre indeoeuropeni (arieni). Cu alte cuvinte – folosind limbajul biblic – sunt fii ai lui Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Pentru a ajunge la această concluzie, autorul citat a folosit cele mai noi date provenite din cercetările desfăşurate pe plan mondial, care au creionat două direcţii de investigare: un aspect antropologic şi un aspect lingvistic. Din punct de vedere antropologic, afirmă autorul citat, la începutul secolului al XX-lea, cercetătorii considerau că există trei rase europene: homo europaeus (ariană, indo-germanică), homo alpinus (celto-slavă) şi homo meditterranaeus (din jurul Mediteranei). Conform acestei împărţiri, românii făceau parte din rasa alpină. Fundamentală pentru încadrarea la rasa alpină a poporului român, mai afirmă istoricul citat, “era ideea că poporul român se trage din daci Read More …

BRAZDA LUI NOVAC

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE BRAZDA LUI NOVAC Despre Brazda lui Novac s-au făcut nenumărate speculaţii: unele fondate, altele nefondate şi insuficient legendate. Primul autor care a oferit informaţii cu privire la existenţei Brazdei lui Novac a fost Alexandru Odobescu. La treizeci de ani după Alexandru Odobescu, Nicolae Densuşianu a menţionat Brazda lui Novac în cartea sa “Dacia preistorică”, apărută în anul 1913. În lucrarea citată, Nicolae Densuşianu afirma că Brazda lui Novac este “un moment dedicat descoperirii agriculturii”. Brazda lui Novac este, de fapt, un lung şanţ de pământ ce străbate tot teritoriul României de astăzi, din apropiere de Porţile de Fier până în apropierea oraşului Galaţi. Practic, Brazda urmează traseul Hinova, Oraviţa, Dobrun, Craiova, Greci (Olt), Târgovişte, Buzău, Tuluceşti, Galaţi, trece Prutul în Basarabia, pentru a se continua la nordul Mării Negre prin două şanţuri paralele. Pe vremea când Nicolae Densuşianu a făcut observaţii amănunţite pe teren, Braza lui Novac avea forma unui şanţ de forma unui trapez, cu adâncimea de aproximativ 3 metri, baza mare de aproximativ 4 metri şi baza mică de 2 metri. Autorul Brazdei a fost, în opinia lui Nicolae Densuşianu, unul dintre uriaşii (“jidovii”) din vechime, pe nume Novac, care, aşa cum afirmă legendele Read More …

OECUMENA ARHETIPALĂ

O ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE OECUMENA ARHETIPALÚ Marele istoric Nicolae Iorga şi-a început a sa Istorie a Românilor cu următoarea frază: “Viaţa fiecărui popor este în strânsă legătură cu pământul pe care-l locuieşte”. Cu deplină îndreptăţire, Nicolae Iorga distingea pe teritoriul ocupat odinioară de daco-geţi şi astăzi de români cinci ţinuturi, după cum urmează: ţinutul de şes, ţinutul de dealuri lutoase, ţinutul de munte, ţinutul banatului oltean şi timişorean, ţinutul maramureşean udat de Crişuri. Primul Ţinut este cel de şes. În opinia lui Nicolae Iorga Ţinutul de şes cuprinde Basarabia de Jos (Bugeacul), mare parte din Moldova de jos, judeţele Brăila şi Ialomiţa, Muntenia de jos până la Olt. Şesul este o prelungire, afirma Nicolae Iorga, a “stepei celei mari din răsăritul Europei, unde pe vremuri rătăceau cetele rătăcitoare ale neamurilor cu obârşie uralo-altaică”. Stepa era acoperită de păduri şi buruieni înalte. Când s-au tăiat pădurile, stepa a devenit propice culturii cerealiere ce s-a practicat pe spaţii întinse. Ţinutul de dealuri lutoase, al doilea ţinut, este cuprins între linia Carpaţilor Orientali şi Nistru, fiind străbătut de la nord la sud de Prut şi de Siret, precum şi de numeroşii afluenţi ai acestora. Al doilea ţinut este format din Moldova de Read More …

CETĂŢI VEGETALE

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE CETĂŢI VEGETALEš Civilizaţia tradiţională a poporului român s-a născut în regiunile păduroase, de la munte, deal şi câmpie. Abia apoi, după o oarecare perioadă de timp, o parte din populaţia de la munte a migrat în regiunile deschise (de câmpie). Evident, nu a migrat toată populaţia, ci doar o parte a ei; restul populaţiei a continuat să-şi desfăşoare nestingherită traiul în regiunile păduroase. Acea parte a populaţiei care a coborât la şes s-a amestecat cu populaţiile migratoare sau cotropitoare, suferind influenţele acestora. În perioada de apogeu, nu numai Munţii Carpaţi erau acoperiţi de păduri seculare, ci şi Câmpia Română sau dealurile subcarpatice. Arealul carpato-danubiano-pontic era în acea perioadă de timp acoperit în proporţie de 90 % sau chiar de 95% de păduri seculare. Chiar şi zonele unde astăzi sunt câmpii întinse, în vechime erau acoperite de păduri. Cronicarii din antichitate afirmau că pădurile erau atât de dese, încât nu puteau fi străbătute decât cu mare greutate. Cei ce doreau să străbată arealul carpato-danubiano-pontic nu puteau merge decât de-a lungul văilor râurilor. Pădurile începeau chiar în apropierea fluviului Dunărea, se continuau spre nord, acoperind dealurile subcarpatice şi apoi aproape toată întinderea Munţilor Carpaţi. În aceste păduri puteau Read More …

CIVILIZAŢIA LEMNULUI

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE CIVILIZAŢIA LEMNULUIš Civilizaţia strămoşilor poporului român în arealul  carpato-danubiano-pontic a fost, în primul rând, o civilizaţie a lemnului. De-a lungul istoriei, inventarul casnic al autohtonilor a fost bazat aproape în mod exclusiv pe folosirea lemnului: casele, blidele, lingurile, cuiele, plugurile erau construite din lemn etc. Existau prea puţine obiecte de fier în inventarul casnic; pe de-o parte, exista o mai veche interdicţie cu privire la folosirea fierului care era considerat de natură demonică (o astfel de interdicţie era valabilă şi la vechii egipteni, la vechii evrei, la vechii greci, care însă, treptat, au renunţat la ea), iar de cealaltă parte, uneltele de fier erau prea scumpe şi nu puteau fi obţinute chiar atât de uşor. Chiar şi la carpo-daci, fierul era prelucrat doar în marile dava (cetăţi), unde existau cuptoare speciale. Într-un inteviu acordat revistei Historia în anul 2012, apărut sub titlul “Istoria propriu-zisă a poporului român nu a fost scrisă încă”, istoricul Alexandru Vulpe a emis o opinie pertinentă cu privire la acest subiect. “Ceea ce avem – spune istoricul citat – este istoria elitelor care au condus această ţară (domnitori, voie­vozi, regi, nobili etc.), dar povestea acelor ciobani care au ră­mas după retragerea aureliană Read More …

AUTOHTONI ŞI MIGRATORI

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE AUTOHTONI ŞI MIGRATORIš Într-un trecut destul de îndepărtat, undeva chiar la începutul epocii bronzului, dar într-un moment istoric destul de greu de determinat cu precizie, o parte dintre locuitorii codrilor seculari s-au stabilit la câmpie, unde au înfiinţat aşezări protourbane. Poate părea uimitor faptul că motivele pentru care locuitorii respectivi au părăsit moşiile din zonele de pădure nu au fost de natură economică sau politică, ci metafizică. Explicaţia unei astfel de afirmaţii poate fi sintetizată în felul următor: locuitorii moşiilor considerau propriul habitat un “cosmos” închis, de sine stătător. Dincolo de moşie începea “haosul” sau, pentru a folosi un termen neaoş, “pustia”. Expresia “ducă-se-n pustie” are o semnificaţie profundă, căci cei care au părăsit la un moment dat locaţiile considerate sigure ale unei moşii chiar considerau că merg în pustie. Pentru strămoşii românilor, “cosmosul” care era moşia, se întindea “din hotară în hotară”. Primul pericol pentru cel ce voia să treacă dincolo de hotarele moşiei era pierderea identităţii sufleteşti şi ruperea relaţiilor de tip magic cu începătorul propriei sale linii genealogice şi, implicit, cu conducătorul satului, moşul. Puterea sacră sau magică a începătorului şi a moşului se întindea doar până la hotarele satului. Acesta este motivul Read More …

MODELUL ARHETIPAL AL MOŞIEI

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE MODELUL ARHETIPAL AL MOŞIEI Încă din antichitate, în ţinuturile de pădure, atât din munţi cât şi din zonele de şes acopeite de păduri, mai ales pe văile râurilor, au înflorit în număr mare aşezările tradiţionale denumite moşii. Mult mai târziu, pentru a desemna vechile moşii a fost adoptată denumirea de sat – preluat de la romanii care desemnau prin termenul “fossatum” un loc îngrădit. Structura moşiei era ierarhizată după principii gerontocratice, în funcţie de relaţiile de înrudire, ceea ce înseamnă că primau legăturile de sânge între membrii comunităţii. Conducătorul principal al satului era moşul, iar locul central al unui sat (echivalentul arhaic al primăriei de astăzi) era chiar coliba acestuia. În problemele administrative şi economice, moşul era ajutat de un sfat: Sfatul oamenilor buni şi bătrâni. Numărul familiilor unui sat tradiţional – a unei moşii – era probabil în medie de 20 – 40 de familii. Nu este exclus ca o dată cu trecerea timpului, numărul familiilor să fi crescut. În acest context, trebuie constatat şi faptul că organizarea socială, administrativă şi politică a vechilor moşii de pe teritoriul României nu s-a bazat niciodată pe principiile statului sclavagist, precum a fost cazul în celelalte societăţi antice: Read More …

FUNCŢIA ARHETIPALĂ A MOŞULUI

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE FUNCŢIA ARHETIPALĂ A MOŞULUI În contextul prefigurat până în acest punct trebuie evidenţiată în mod deosebit importanţa excepţională a funcţiei sau, mai exact spus, a instituţiei moşilor, conducătorii ancestrali ai unei moşii – care ulterior a primit numele de obcină şi de sat (fossatum). De-a lungul primei părţi a istoriei poporului român, din cea mai îndepărtată antichitate până la înstăpânirea relaţiilor de tip feudal, moşii au reprezentat elementul conducător al comunităţilor, însumând întreitele atribuţii de conducător politic, judecător şi sacerdot. La începutul epocii feudale, o dată cu înstăpânirea relaţiilor politico-economice specifice, funcţia de moş şi-a pierdut caracteristicile politico-militare, rămânându-i o perioadă doar cele sacerdotale, de mediator între aspectele transcendentale şi cele materiale. De-a lungul Evului mediu, atribuţiile politico-militare ale moşilor au fost preluate de boieri, cneji, juzi ori voievozi în conformitate cu cutumele epocii; tot astfel, în epoca contemporană, atribuţiile politico-militare au fost preluate de regi, preşedinţi, prim-miniştri etc. În cele din urmă, funcţia de moş a pierdut şi atributele sacerdotale, care, o dată cu triumful creştinismului, au fost preluate de către preoţi. Pierderea s-a produs abia după secolul al paisprezecelea al erei creştine, când a crescut numărul bisericilor creştine în teritoriul locuit de români. S-ar Read More …

FOCUL SACRU

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE FOCUL SACRU Locuitorii moşiilor considerau că focul este sacru, motiv pentru care îl ţineau în permanenţă aprins în vatra centrală şi în vetrele tuturor colibelor de pe cuprinsul unei moşii. Ei considerau un mare păcat stingerea focului în vreuna dintre colibe, motiv pentru care principala obligaţie de natură spirituală consta în menţinerea focului aprins. În condiţiile în care bărbaţii erau ocupaţi fie cu munca câmpului, fie cu creşterea animalelor, femeile erau cele desemnate a avea grijă, pe lângă treburile gospodăriei şi creşterea copiilor, de prezervarea focului în fiecare colibă. Focul era aprins în vatra centrală a moşiei la fiecare început de an – în răstimpul sărbătorilor dedicate Anului Nou. Aprinderea focului la începutul unui nou an a constituit un ritual foarte important ce poate fi regăsit la multe alte popoarte ale antichităţii, inclusiv la sumerieni, greci şi romani. La aceste popoare, scenariul acestui ritual presupunea stingerea vechilor focuri din vetrele templelor în ultima zi a anului vechi; apoi urma o perioadă de întuneric deplin, în care nici un foc nu era aprins. După perioada de întuneric, chiar la începutul noului an, focul din vetrele templelor era reaprins în mod solemn, iar apoi se aduceau jertfe de Read More …

LEGENDA DOKHIEI

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE LEGENDA DOKHIEIš Amintirea existenţei Dokhiei, ca începător de linie genealogică, s-a perpetuat de-a lungul timpului într-o serie de legende şi mituri; totuşi, probabil datorită transmiterii exclusiv pe cale orală o lungă perioadă de timp, fondul acestor mituri şi legende a fost corupt. În epoca modernă, miturile şi legendele cu privire la Dokhia – în special cele referitoare la Baba Dokhia – au fost preluate şi reformulate în creaţii culte de marii poeţi naţionali, de la Grigore Asachi la Mihail Eminescu, de la George Coşbuc la George Călinescu. Cea mai cunoscută legendă a fost narată de către Grigore Asachi. De fapt, există mai multe variante ale legendei Dochiei (care nu are nimic de-a face cu Sfânta Evdokia din calendarul creştin ortodox, aşa cum insinuează unii analişti moderni). Variantele corespund unor personaje diferite care au primit, în perioade diferite, numele de Dokhia sau Dochia. Acest fapt nu trebuie să surprindă întrucât, în cele din urmă, numele începătorului a devenit, dacă se poate spune astfel, numele comun (echivalentul numelui de familie din ziua de astăzi) al tuturor urmaşilor. Numele începătorului a devenit, de asemenea, numele întregului teritoriu locuit de cei născuţi din coapsa lor – Dacia. Cele mai multe Read More …

SOLOMONARII

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE FUNCŢIA ARHETIPALĂ A MOŞULUI SOLOMONARII În străvechime, artiştii anonimi care au activat în arealul carpato-danubiano-pontic au imortalizat grafic diferite fiinţe transfizice sub formă de şarpe. Totuşi, trebuie făcută o primă diferenţă între fiinţele transfizice care se manifestau sub forma şerpilor telurici şi cele care se manifestau sub forma şerpilor atmosferici de tipul dragonilor înaripaţi. A doua diferenţă consta în rolul pe care vechile mituri l-au atribuit şerpilor: unii şerpi au fost consideraţi malefici, iar alţii au fost consideraţi benefici. Imaginea fiinţelor transfizice ce se manifestau sub forma şerpilor poate fi regăsită la vechii egipteni, la vechii sumerieni, fenicieni, indieni sau greci. Astfel, vechii egipteni considerau că cei mai vechi zei s-au manifestat sub forma de şarpe; astfel iniţiaţii egipteni afirmau că zeul Kneph se manifesta sub forma şarpelui “bun”. Cartea egipteană a morţilor afirma că forma primordială a zeului Atum a fost cea de şarpe: “Această lume se va întoarce din nou în apele primordiale. În fluxul primordial, aşa cum a fost la început. Numai eu voi fi cel care va rămâne, împreună cu Osiris. După ce mă voi fi prefăcut din nou în alţi şerpi. Pe care oamenii nu-i cunosc. Şi zeii nu-i văd” – Read More …

TERITORIU VREMELNIC OCUPAT

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE TERITORIU VREMELNIC OCUPATš Un moment important al dezvoltării focarelor de civilizaţie de câmpie în arealul carpato-danubiano-pontic l-a constituit invazia sciţilor. Sciţii au migrat în valuri succesive din stepele situate în nordul Mării Megre. Unele valuri de sciţi doar au tranzitat teritoriul daco-geţilor spre sud, altele s-au aşezat în diferite locuri, în special în Moldova actuală şi în Dobrogea. Sciţii au găsit deja formate primele centre de civilizaţie de câmpie ale autohtonilor care deja părăsiseră muntele şi pădurea. Dacă, iniţial, şi-au construit aşezări ce păreau ca nişte insule într-o mare de autohtoni, ulterior, sciţii au interacţionat cu aceştia şi, din punct de vedere politico-economic, au ajuns să-i domine. Datorită faptului că sciţii au adus cu ei metalurgia avansată a fierului, focarele de civilizaţie de la câmpie s-au dezvoltat rapid şi au devenit cosmopolite. În urma coabitării cu sciţii, autohtonii din focarele de civilizaţie de câmpie şi-au pierdut puritatea etnică, dar şi independenţa. Sciţii erau un neam războinic, astfel că, deşi erau minoritari, au început să domine teritoriul pe care l-au ocupat. Dominarea politică şi militară l-a determinat pe istoricul grec Herodot şi pe mulţi dintre contemporanii săi să denumească ţinutul în care s-au stabilit sciţii prin numele Read More …

NEMURITORI ŞI XENOFOBI

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE NEMURITORI ŞI XENOFOBI Unul dintre efectele directe ale agresiunii neîncetate ale populaţiilor migratoare asupra autohtonilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic l-a constituit accentuarea sentimentului de xenofobie. Până în prezent, puţini istorici s-au pronunţat în mod tranşant cu privire la originea xenofobiei la români, iar dintre cei care s-au pronunţat, mulţi au blamat-o în mod nejustificat, considerând că a fost cauza principală a “înapoierii” românilor ca popor. Lucrurile stau, de fapt, invers: xenofobia poporului român, pe deplin justificată, a constituit secole de-a rândul principalul combustibil ce a alimentat motorul perpetuării poporului român pe aceste meleaguri. Xenofobia trebuie căutată, în mod evident, la nivel etnic şi la nivel cultural, dar nu trebuie redusă doar la aceste niveluri. În spatele acestor niveluri se află un altul, care reprezintă de fapt cauza principală: nivelul spiritual. Xenofobia de ordin spiritual poate fi explicată în felul următor: din punct de vedere spiritual, autohtonii – indiferent ce denumire de trib aveau – se considerau diferiţi ca esenţă spirituală de toţi ceilalţi oameni, de străini în general, şi nu acceptau simbioza cu populaţiile exogene. Acest sentiment s-a perpetuat nealterat din antichitate până pe la mijlocul secolului al XX-lea. Un indiciu esenţial (definitoriu şi suficient) al acestei Read More …

ENGRAMA ÎNCEPĂTORILOR

š ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE ENGRAMA ÎNCEPĂTORILOR Poporul român se trage din liniile genealogice născute din coapsa vechilor începători sau babe. De aici derivă extraordinara unitate a poporului român de astăzi în ceea ce priveşte “rasa spirituală”, etnia, substratul lingvistic, portul popular, muzica tradiţională şi obiceiurile. Oricum, în perioada de timp în care urmaşii imediaţi ai începătorilor sau babelor populau deja spaţiul carpato-danubiano-pontic, adică după potopul lui Noe, Europa era pustie. Unitatea spirituală şi etnică a neamului românesc s-a reflectat şi la nivelul conştiinţei individuale a locuitorilor, formând o trăsătură de caracter adânc înrădăcinată; această trăsătură de caracter s-a perpetuat până în ziua de astăzi, persistând ca o paradigmă de ordin ancestral, ca o engramă mentală aflată la nivelul psihismului celui mai adânc – la nivelul inconştientului colectiv – al etniei. Uneori, engrama, defulată la nivelul cel mai adânc al inconştientului colectiv – cum îl denumea Carl Gustav Jung – a fost adusă uneori la suprafaţă în modul cel mai neaşteptat de unul sau de altul dintre urmaşi. O refulare a acestui conţinut subconştient ancestral poate fi descoperită în versurile Horei Unirii: “măi muntene, măi vecine (…) amândoi suntem de-o mamă / de-o făptură şi de-o seamă / ca doi Read More …

NĂŞIREA DACIEI: MOŞUL DIN CARPAŢI

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE NĂŞIREA DACIEI: MOŞUL DIN CARPAŢII Trebuie amendată opinia istoriografiei care afirma că religia creştină a fost adusă în Dacia, undeva la începutul secolului al treilea, de către refugiaţii din Imperiul Roman; de asemenea, trebuie sancţionată şi opinia acelor istorici care afirmă că nu există nici o dovadă a penetrării religiei creştine în Dacia înainte de perioada menţionată. Şi de această dată, situaţia se prezintă invers decât este prezentată în mod superficial de către mulţi dintre promotorii istoriografiei. Religia creştină şi, implicit, propovăduirea Numelui lui Iisus Hristos a debutat foarte devreme în arealul carpato-danubiano-pontic. Primul propovăduitor al creştinismului a fost Apostolul Andrei, despre care tradiţia orală afirmă că a ajuns în Sciţia (Dobrogea) între anii 60 – 70 ai erei creştine (sau poate puţin mai devreme). Cei care au aderat încă de la început la noua religie creştină în forma sa primară nu a fost “poporul” sau “mulţimea”, aşa cum insinuează astăzi promotorii istoriografiei, ci în primul rând preoţii lui Zalmoxis. Este greşită, de asemenea, ideea că Apostolul Andrei ar fi mers din loc în loc, în târguri şi sate, pentru a propovădui mulţimilor noua religie; o astfel de procedură de propovăduire era din start sortită eşecului Read More …

BISERICILE DE BRAZI

š ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE BISERICILE DE BRAZIš Fireşte că la debutul difuziunii creştinismului nu exista un cult creştin propriu-zis, după cum nu existau lăcaşuri de cult. De aceea, iniţial, credinţa creştină s-a perpetuat doar pe filierele specifice creştinismului primar: prin botez, care se realiza prin punera mâinilor hierofantului pe capul celui botezat şi (probabil) prin scufundarea într-o apă curgătoare, prin propovăduirea Numelui lui Iisus Hristos şi, uneori, aşa cum a fost menţionat, prin percepţia lui Iisus Hristos înviat în Trupul de Slavă. Un rol important l-a avut invocarea Numelui lui Iisus Hristos prin rugăciuni scurte, specifice creştinismului primar. De fapt, în epoca respectivă, creştini erau numiţi “cei care cheamă Numele Domnului Iisus Hristos în ajutor”; altcumva spus, creştini erau numiţi cei care repetă Numele Iisus Hristos, repetarea având rolul de invocare sau chemare. Primele lăcaşuri de cult din acea perioadă erau ceea ce astăzi poartă numele de “biserici de brazi”. Pentru a fi realizată o astfel de biserică se defrişa o mică poieniţă cu un diametru nu mai mare de 20 de metri, şi se realiza un aliniament circular de brazi, în mijlocul cărora se aşeza o piatră ca altar. Brazii nu erau scoşi din rădăcină, astfel că era Read More …

VÂRFUL OMU

VÂRFUL OMU Pietrele masive ce pot fi şi astăzi văzute în spatele cabanei de lângă Vârful Omul au făcut parte cândva dintr-un ansamblu arhitectonic complex, format dintr-un templu din piatră cu mai multe încăperi ce aveau plafonul destul de jos, unde se realizau iniţieri şi cel puţin două statui gigantice (sau, eventual, un grup statuar format din două-trei piese). Statuile înfăţişau unul sau mai multe capete umane; exista însă şi o statuie care, poate surprinzător, înfăţişa capul unei păsări, cel mai probabil vultur. Capetele de oameni îi reprezentau fie pe Întemeietorii oamenilor cerului ce au locuit acel areal, fie pe hierofanţii sub patronajul cărora se realizau iniţierile, iar capul de vultur indica faptul că în acel loc se realizau iniţieri; ceea ce înseamnă că iniţiaţii se identificau magic cu vulturii (adică aveau capacitatea de a zbura; această capacitate a fost atribuită ulterior solomonarilor care chiar aşa se numeau: „hultani”, adică vulturi). Denumirea OMU, care s-a păstrat până în ziua de astăzi, îi desemnează chiar pe oamenii cerului care au construit acest artefact. Oamenii cerului din vechime s-au autointitulat OAMENI – singular articulat OMU. Fireşte, expresia „oameni ai cerului” este folosită doar pentru a diferenţia cele două categorii de fiinţe omeneşti Read More …

BUCEGI – BABELE

SECŢIUNEA: DE PRIN LUME ADUNATE BUCEGI – BABELE Denumirea de „Babă” indică foarte limpede faptul că cei care au construit aceste artefacte litice au fost acei oameni ai cerului care au primit denumirea de „Babe”. Cuvântul „babă” este extrem de vechi, fiind o reminiscenţă a limbii primordiale ce se vorbea înainte de potopul lui Noe. Oricum, denumirea de Babe nu are de-a face cu femei bătrâne (sensul folosit astăzi), ci cu întemeietori de linii genealogice. Traducerea în limbaj modern a denumirii arhaice de „Babă” este de „Întemeietor”, „Începător”, „Tată prim” sau „Patriarh”. Ca reminscenţă a străvechii limbi primordiale, cuvântul „babă” poate fi regăsit şi în câteva limbi moderne – de exemplu, în limba sanscrită şi în limba turcă, unde „babo” sau „baba” înseamnă „tată” (în limba sanscrită, cuvântul a devenit un epitet, fiind deseori aplicat nu numai taţilor de trup, ci şi maeştrilor spirituali). În cadrul poporului român, în străvechime, au fost denumiţi prin termenul de Babe toţi Începătorii (Taţii Primi sau Patriarhii) de linii genealogice. Ulterior, termenul de Babă a fost înlocuit cu termenul de Moş. Oricum, această înlocuire s-a realizat destul de târziu din moment ce, în plin Ev Mediu, unul dintre cei mai iluştri conducători de oşti Read More …

ARTEFACTELE MAGICE DIN BUCEGI

  SECŢIUNEA: DE PRIN LUME ADUNATE ARTEFACTELE MAGICE DIN BUCEGI Despre toate aceste artefacte litice cu caracter magic de pe platoul Bucegi – şi despre multe altele de acest gen, amplasate în diverse zone ale arealului carpato-danubiano-pontic, precum Muntele Ceahlău sau Muntele Gugu – unii analişti şi cercetători materialişti afirmă într-un mod cât se poate de comic că nu sunt altceva decât stânci a căror formă actuală este rezultatul eroziunii naturale (ploilor, vântului, zăpezilor şi altor intemperii). Însă din punct de vedere spiritual se poate afirma că toate aceste artefacte litice au fost cioplite în străvechime de oameni şi că au avut un caracter magic pregnant. Scopul principal al construirii acestor artefacte litice a fost de a perpetua contactul energetico-informaţional (magic) al oamenilor întrupaţi cu fiinţele decorporate denumite zei. În ceea ce priveşte motivul construirii artefactelor din piatră, acesta este destul de lesne de dedus: piatra este cel mai durabil element. Cele mai impunătoare artefacte litice au fost templele, dar nu trebuie subestimate nici statuile uriaşe cioplite direct în stânci. În ceea ce priveşte artefactele litice de tipul statuilor cioplite direct în stâncă, acestea îi reprezentau fie pe Întemeietorii sau pe strămoşii arhetipali ai oamenilor cerului care apoi sau numit Read More …

KOGAIONON

ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE KOGAIONON Nu trebuie să constituie un motiv de mirare că, la origine, cuvântul Babe(l) a fost un calificativ, nu un nume propriu. Această afirmație este valabilă și pentru alte cuvinte care s-au folosit în arealul carpato-danubiano-pontic, precum Kogaionon sau Sarmizegetusa. Bunăoară, mulţi autori din ziua de astăzi consideră că Masivul Bucegi a fost Kogaionon-ul, muntele sacru al dacilor, în peştera căruia s-a retras Zalmoxis, menţionat de Strabon în scrierea sa „Geografia” (Rerum Geographicarum). Într-adevăr, până la un punct trebuie dat dreptate celor care identifică Masivul Bucegi cu Kogaiononul. De fapt, la fel ca şi cuvântul babel, kogaionon era mai degrabă un substantiv comun devenit calificativ, nu un nume propriu. Termenul de kogaionon nu desemna doar un singur munte, ci mai mulţi, căci orice munte care era ornat cu astfel de artefacte litice putea primi acest nume. Şi Ceahlăul era un kogaionon, şi Muntele Gugu, şi Munţii Rarău, şi Munţii Căpăţânii, sub care se află peştera Polovragi. Acelaşi lucru se poate afirma despre cuvântul „sarmizegetusa”, care la origine a fost un substantiv comun care desemna o capitală (eventual a unui trib); în acest sens, cercetătoarea Alexandra Furdui, într-o amplă şi foarte reuşită analiză a Tăbliţelor de plumb Read More …