PEŞTERA COMORILOR

84696305_854665528298218_2323524427498651648_n

PEŞTERA COMORILOR

84976487_854722878292483_8593012631852285952_n

Multe dintre informaţiile prezentate în legendele şi miturile poporului român se regăsesc în “Cartea lui Adam şi Eva”, una dintre scrierile cele mai reprezentative ale antichităţii, apărută în al doilea secol al erei creştine, despre care tradiţia afirmă că a fost scrisă sau povestită de Noe, imediat după potop, pentru ca urmaşii săi să nu uite trecutul.

“Cartea lui Adam şi Eva” afirmă că imediat după izgonirea din Eden, Adam şi Eva s-au refugiat într-o peşteră denumită “Peştera Comorilor”, care era situată pe un munte foarte înalt, relativ aproape de locaţia Edenului din care fuseseră izgoniţi. “În ziua a treia – stă scris în “Cartea lui Adam şi Eva” -, Dumnezeu a sădit grădina la răsăritul pământului, la hotarul lumii dinspre răsărit, dincolo de care, spre răsăritul soarelui, nu se găseşte nimic în afară de apă, care înconjoară toată lumea şi ajunge până la marginile cerului. Şi la miazănoapte (de grădină) este o mare (întindere) de apă, limpede şi curată la gust, cum nu este nimic altceva; aşa încât prin limpezimea ei se poate vedea în adâncurile pământului. Dar când Dumnezeu l-a alungat din grădi­nă l-a pus pe tatăl nostru Adam să locuiască în marginea de apus a grădinii, căci în partea aceea pământul este foarte întins. Şi Dumnezeu i-a poruncit să locuiască acolo, într-o peşteră dintr-o stâncă, (denumită) Peştera Comorilor de sub grădină”. (1)

“Cartea lui Adam şi Eva” afirmă că protopărinţii au locuit în această peşteră până la sfârşitul vieţii lor trupeşti. Acolo s-au născut Abel şi Cain; tot acolo s-a născut Seth, al treilea fiu. “Cartea lui Adam şi Eva” mai precizează că urmaşii lui Set, în frunte cu patriarhii, au locuit aproape de Peştera Comorilor, pe un munte foarte înalt. În schimb, urmaşii lui Cain au locuit la câmpie. Aceia dintre urmaşii lui Set care n-au mai respectat poruncile lui Dumnezeu au fost nevoiţi în cele din urmă să coboare la câmpie şi să se amestece cu cei din seminţia lui Cain. “Cartea lui Adam şi Eva” afirmă că după moarte, trupul lui Adam a fost depus în Peştera Comorilor. Puţin timp înainte de potop, la porunca lui Noe, trupul lui Adam a fost luat din peşteră şi cărat pe arcă. La sfârşitul potopului, atunci când condiţiile climaterice s-au normalizat, cu aprobarea lui Noe, Melchizedek a luat trupul lui Adam din arcă (arca se afla pe muntele Ararat) l-a transportat sute de kilometri şi l-a înmormântat pe Dealul Căpăţânii, în locul care peste multe secole se va numi Ierusalim. Melchizedek fusese înştiinţat de îngeri că în acel loc va fi crucificat Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Şi aşa a fost; la crucificare, sângele lui Hristos s-a scurs pe pământ şi a spălat păcatele lui Adam, reînmormântat acolo de către Melchizedek.

Introducerea personajului Melchizedek în “Cartea lui Adam şi Eva” ar putea genera, evident, comentarii, ştiut fiind că în Vechiul Testament acesta a primit două calificative sublime: primul este cel de “preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt”, el fiind preot înainte de a se inventa instituţia preoţiei, iar al doilea este cea de „rege al Salemului“. Referitor la primul calificativ se subânţelege din textul cărţii că Melchizedek a primit titulatura de preot direct de la Dumnezeu, iar referitor la cel de-al doilea calificativ, cel de “rege al Salemului”, etimologia este evidentă. Salemul este Ierusalimul, etimologia ebraică fiind: Sh.l.m. – ShalemYir Shalem – Yerushalayim, în traducere Cetatea Salemului, adică Cetatea Păcii (sh.l.m. – shalem – shalom, „pace“). Aşadar, Melchizedek a fost simultan preot şi rege, aspect punctat şi de Apostolul Pavel în Epistola către Evrei: “1. Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, 2. Căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, 3. Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea. 4. Vedeţi, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război. 5. Iar Melchisedec, care nu-şi trage neamul din ei, a primit zeciuială de la Avraam şi pe Avraam, care avea făgăduinţele, l-a binecuvântat”. (Epistola către Evrei; Cap. 7; 1-5)

Peştera Comorilor există şi în ziua de astăzi. Deloc întâmplător, o tradiţie orală autohtonă afirmă că locaţia exactă a Peşterii Comorilor este Peştera Ialomicioarei, aflată în Masivul Bucegi. Evident, Peştera comorilor nu putea fi departe de Fison, unul dintre cele patru braţe ale rîului ce izvora din Eden. Tot astfel, muntele înalt descris în Cartea lui Adam şi Eva unde au trăit patriarhii şi ceilalţi urmaşi ai acestora înainte de potop, nu este altul decât Masivul Bucegi. Masivul Bucegi a fost denumit în miturile autohtone Alelei, fiind locul unde a fost înmormântat Adam. Fiind un munte înalt în perioada antediluviană, Masivul Bucegi a rămas aproape neschimbat deşi a fost acoperit integral cu apă la potop. Ulterior, multe secole după potopul din vremea lui Noe, Masivul Bucegi a devenit un loc sacru, acolo fiind construite diverse artefacte magice de către preoţii lui Zalmoxis. Şi poate, deloc întâmplător, pe unul dintre versanţii Masivului Bucegi a fost construită în 1936 impresionanta Cruce a Eroilor.

Peştera Ialomicioarei, fostă a comorilor, este o reminiscenţă a perioadei antediluviene, dar nu este singura din arealul carpato-danubiano-pontic. În afara Peşterii Comorilor din Bucegi mai există încă două locuri în arealul carpato-danubiano-pontic care au avut o importanţă deosebită înainte de potopul din vremea lui Noe. Primul este un loc unde s-a aflat, pusă într-un vas din lut, o parte din “ţărâna” lui Adam, iar al doilea este locul unde încă se află, îngropată în pământ, ancora arcei lui Noe.

Despre vasul de lut îngropat în pământ în care fost depusă o parte din “ţărâna” lui Adam nu există prea multe informaţii. În orice caz, expresia “ţărâna” lui Adam nu se referă la faptul că trupul lui Adam s-a transformat în ţărână, căci trupul său nu a putrezit niciodată, ci la un eveniment petrecut se pare în ultima parte a îndelungatei sale vieţi trupeşti. Există o informaţie potrivit căreia, puţin timp înainte de a muri fizic, văzând răutatea oamenilor ce s-au născut din coapsa sa, Adam a avut un moment de disperare extremă în care şi-a smuls şuviţe din frumoasa sa podoabă capilară (Adam nu s-a tuns niciodată, deşi a trăit 930 de ani) şi le-a aruncat în colbul drumului. Eva luat şuviţele amestecate cu ţărâna şi le-a pus într-un vas din lut ars. Locul exact unde a fost îngropat acest vas este Adamclisi, care chiar asta înseamnă: “ţărâna lui Adam”. Despre denumirea Adamclisi, explicaţia oficială este că are o etimologie turcească, care s-ar traduce prin expresia Biserica Omului, şi deşi nu există nici o referinţă precisă în acest sens. Deşi denumirea datează din perioada ocupaţiei otomane în Dobrogea, termenul nu are nimic de-a face cu limba turcă şi, cu atât mai puţin cu turcii otomani.

Tot pe teritoriul actual al Dobrogei se află îngropată în pământ ancora arcei lui Noe. După cum afirmă câteva legende populare din zona Munţilor Măcinului, locul exact unde se află îngropată ancora este Muntele Consul. Legenda a fost privită iniţial cu mare suspiciune de unii analişti, mai cu seamă că informaţiile prezentate păreau să contrazică textul Vechiului Testament, care lasă să se înţeleagă că arca s-a oprit pe Muntele Ararat, aflat în estul Turciei; probabil deducţia ce a generat suspiciunea este că acolo unde este ancora, se află şi arca. Analiştii în cauză nu s-au gândit însă la faptul că simpla afirmaţie că pe Muntele Consul din Dobrogea se află încă ancora nu indică în mod necesar locul unde s-a oprit arca, ci poate să indice şi locul de unde a pornit. Sigura explicaţie a prezenţei ancorei în Dobrogea este că ancora nu a a fost tăiată la finalul, ci la începutul potopului, când apele au început să crească; probabil că ancora a rămas înţepenită şi a trebuit tăiată pentru ca arca să se urnească. După ce a plutit în derivă o perioadă destul de lungă, arca s-a oprit pe Muntele Ararat, în estul Turciei actuale, între două stânci mai înalte. Acesta este misterul prezenţei ancorei arcei lui Noe pe Muntele Consul din Dobrogea.

Despre arca lui Noe, analiştii textului biblic afirmă că avea lungimea de 140 de metri, lățimea de 23 de metri și înălțimea de 14 metri. Arca avea trei punți, un geam și o ușă aflată la mijloc. Suprafața totală a punților era de 8 900 m pătraţi. Arca a fost construită din lemn de gofer (chiparos), un arbore rășinos, deci rezistent la apă, fiind etanșată pe interior și exterior cu un strat de smoală. Interesant este că cuvântul “arcă” este folosit în Vechiul Testament şi pentru descrierea coşuleţului din nuiele împletite date cu smoală în care a fost pus pruncul Moise pentru a pluti pe apele Nilului (după cum este menţionat în Exodul).

Arca a fost văzută pe muntele Ararat în anul 1300 de exploratorul Marco Polo; de asemenea, există indicii că arca era încă vizibilă din avioane, dirijabile şi baloane în prima jumătate a secolului XX, ceea ce l-a determinat pe V.I. Lenin să ordone forțelor aeriene sovietice distrugerea arcei în anul 1918.

Nu de altceva, dar pentru antihristul îmbălsămat în Piaţa Roşie de la Kremlin era o necesitate politică strategică distrugerea oricărei dovezi palpabile ce ar putea demonstra că Biblia este adevărată întrucât este bazată pe fapte reale.