Miturile s-au bazat aşadar, pe cunoaşterea experiementală a oamenilor. Cu alte cuvinte, miturile au luat naştere în urma experienţei directe a oamenilor. Nimic nu poate pătrunde în conştiinţa oamenilor, dacă nu provine din experienţa directă. Prin mituri, oamenii arhaici au încercat să înţeleagă lumea şi să se înţeleagă pe sine.
Cu toate că de-a lungul secolului XX s-a realizat un imens salt înainte, cercetarea mitologiei s-a oprit însă la jumătatea drumului. Chiar dacă marea majoritate a cercetătorilor a recunoscut că miturile reflectă fenomene şi evenimente reale, statutul lor de “istorisire adevărată” nu a fost acceptată decât, cel mult, teoretic. Ceea ce însamnă că cercetarea mitologiei s-a oprit cu mult înainte de jumătatea drumului.
Miturile s-au bazat pe un tip specific de cunoaştere experiementală. Totuşi, departe de a fi avut o origine profană, psihologică sau socială, trebuie constatat că miturile nu au fost creaţii ale unor persoane dotate întâmplător cu calităţi literare. Dimpotrivă, miturile transcend nivelurile inconştientului personal sau inconştientului colectiv, fiind, în marea majoritate a cazurilor, producţii iniţiatice. De aceea, originea miturilor este căutată degeaba în cauze sociale, culturale sau psihologice. Originea miturilor, în mod necesar, trebuie raportată la caracteristicile definitorii ale cunoaşterii umane. Miturile descriu fenomene şi evenimente reale datorită faptului că au fost create de persoane capabile să se conecteze la aspectele spirituale ale cosmosului. Creatorii de mituri nu au fost, sub nici o formă, aşa cum se consideră astăzi, persoane naive, înfricoşate de dezlănţuirea unor fenomene metaorologice, ci persoane specializate în operaţiuni transconştiente de transcendere: extaz, transă, clarvedere, dedublare, mediumitate etc. Aceste persoane pot fi desemnate prin termenul generic de specialişti ai conectării. În această categorie intră toate acele persoane dotate cu capacităţi parapsihologice (psihotronice) înnăscute sau dobândite: iniţiaţi, şamani, vrăjitori, medicine man, clarvăzători etc.
Specialiştii conectării au apărut în urma unei importante diviziuni a muncii. Precum a fost menţionat, prima diviziune a muncii a fost cea dintre bărbat şi femeie; a doua diviziune a fost cea dintre păstori şi agricultori, a treia s-a produs prin apariţia meşteşugarilor, adică a acelor persoane care nu s-au mai mulţumit să ia produsele de-a gata din natură, ci să acţioneze direct asupra a ceea ce le furniza natura. A patra diviziune s-a produs pe fundalul stratificării tot mai accentuate a societăţii, ce a culminat cu apariţia comercianţilor, a războinicilor şi, mai ales, cu apariţia elitei conducătoare: nobilimea. În fine, a cincea diviziune a muncii, deocamdată nerecunoscută ca atare de cercetarea istoriografică, a fost cea între oamenii obişnuiţi şi cei care au avut acces la aspectele spirituale ale cosmosului – specialiştii conectării. Această ultimă diviziune a muncii corespunde diviziunii metafizice dintre sacru şi profan, dintre fenomen şi numen, dintre material şi transcendent. Tocmai rezultatul travaliului specialiştilor conectării a fost concretizat în mituri.
Fără nici o îndoială, concepţia mitică nu s-a constituit ca un tot unitar; ea a suferit modulaţii de limbaj şi de structură, în funcţie de calitatea specialiştilor conectării care s-au succedat neîncetat de-a lungul mai multor mii de ani, precum şi de specificul cultural şi mental al popoarelor în care s-a format. În acest context, este foarte important de remarcat faptul că, indiferent de popor, concepţia mitică a precedat apariţia marilor vetre de civilizaţie – a precedat apariţia templelor, a marilor sanctuare, precum şi a tuturor celorlalte artefacte cunoscute astăzi. Vetrele de civilizaţie şi de cultură – oraşele-cetăţi, palatele, templele, sanctuarele etc – s-au format pe baza concepţiei mitice.