POTOP DUPĂ POTOP

84696305_854665528298218_2323524427498651648_n

POTOP DUPĂ POTOP84976487_854722878292483_8593012631852285952_n

Chiar şi după ce apa potopului s-a retras în adâncuri, multe zone de pe suprafaţa pământului au rămas inundate. După potop, configuraţia geografică a globului terestru, dispunerea continentelor şi configuraţia oceanului planetar erau relativ asemănătoare cu cele de astăzi. Totuşi, în prima perioadă de după retragerea apelor în adâncuri, configuraţia geografică a Europei era destul de diferită de cea actuală. După cum indică cercetări geologice de dată recentă, în partea centrală şi estică a continentului european existau trei mări interioare destul de întinse : Marea Panonică, Marea Getică (Carpatică) şi Marea Neagră.

Prima mare interioară era situată pe teritoriul unde astăzi se află Câmpia Panonică (mare parte din teritoriul Austriei şi Ungariei); unii savanţi au denumit această întindere de ape Marea Panonică; alţi analişti au preferat denumirea Lacul Panonic, considerând că întinderea de ape avea dimensiuni prea mici pentru a fi denumită mare.

A doua mare interioară se afla pe teritoriul actual al României, mai exact spus în zona sudică. Pe axa vest-est, întinderea de ape începea în zona Cazanelor-Porţile de Fier şi se termina aproape de Balta Brăilei, iar pe axa sud-nord întinderea de ape începea aproape de actuala matcă a Dunării şi se termina aproape de poalele Munţilor Carpaţi. Apele înconjurau Carpaţii Occidentali, Meridionali şi o parte din cei Orientali ca un inel. Munţii Carpaţi se ridicau direct din apele mării. Întrucât nu are un nume unanim acceptat, acestei mări i se poate da denumirea de Marea Getică sau Marea Carpatică. Deşi unii savanţi consideră că Marea Panonică era unită cu Marea Carpatică, datele recente indică faptul că, cel puţin o perioadă de timp, Marea Panonică a fost despărţită de Marea Carpatică.

A treia mare interioară era Marea Neagră, care era mult mai mică decât în prezent. Elementul de legătură dintre Marea Carpatică şi Marea Neagră era tot fluviul Dunărea, a cărui matcă era destul de lată dincolo de Balta Brăilei. Dunărea se vărsa în Marea Neagră mult mai la est decât se varsă actualmente; evident, în acea perioadă încă nu exista Delta Dunării. După cum indică cercetări geologice de dată recentă, Marea Neagră nu comunica cu Marea Mediterană – nu existau strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Între Marea Mediterană şi Marea Neagră exista un istm – o limbă de pământ – ce nu permitea comunicarea dintre ele. De asemenea, Marea Mediterană era separată de Oceanul Atlantic. Între Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic exista un lanţ de munţi; stânca Gibraltar reprezintă o reminiscenţă a acelui lanţ muntos.

Toate aceste informaţii au fost confirmate de cercetări geologice recente. Există chiar şi o hartă, realizată de un grup de cercetători care indică, cu relativă precizie, limitele acestor mări interioare şi posibilele modificări ale acestora de-a lungul secolelor. Harta a fost lansată la “The second international conference: Atlantis hyphotetys” – Athena, Grecia 2008; la această conferinţă, din partea română au participat activ un colectiv condus de M. Ţicleanu, P. Constantin, R. Nicolescu.

Această configuraţie a sud-estului continentului european a dăinuit o perioadă de timp după potopul din vremea lui Noe, dar a fost spulberată brusc într-o bună zi, când s-a produs un nou diluviu – de data aceasta un potop zonal. Este foarte posibil ca într-o perioadă destul de scurtă de timp să se fi produs nu unul, ci mai multe diluvii zonale – adică o succesiune de două sau chiar de trei diluvii mai mici -, dar în cele ce urmează va fi menţionat doar unul singur datorită faptului că este dificil de estimat ce efecte au produs fiecare. Oricum, ele s-au produs într-o perioadă relativ scurtă de timp, iar efectul final a fost modificarea semnificativă a configuraţiei geografice a Europei şi, în special, a bazinului mediteraneean.