EXEMPAEOS ANAMNESIS Este uimitor la prima vedere că unul din marii înţelepţi ai antichităţii, filosoful grec Platon, refuza la vremea sa rolul scrisului de motor principal al dezvoltării civilizaţiei omeneşti, considerând tototdată că scrisul este o piedică în calea “adevăratei cunoaşteri”. Este memorabil în acest sens răspunsul pe care Platon, în dialogul Banchetul, l-a pus pe seama zeului Theut (Thoth al egiptenilor, Hermes la greci), care, dialogând cu regele Egiptului, Thamous, spunea următoarele: „Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care îl vor deprinde, dat fiind că oamenii, punându-şi credinţa în scris, nu-şi mai aduc aminte dinăuntru (gr: anamimneskomenous) şi prin puterea lor, ci dinafară cu ajutorul unor întipăriri străine. Leacul pe care tu l-ai dat nu e pentru memorie (gr: mneme), ci doar pentru aducere aminte (gr: hypomnesis)”. Astfel, pentru Platon anamnesis se referă la o reamintire interioară, lăuntrică, iar hypomnesis se referă la utilizarea unui instrumentr exterior, scrisul. Hypomnesis desemna şi acţiunea de a acumula, de a obţine hypomnemata, adică înregistrări, memorii, liste, notiţe, inventare. Hypomnemata este un termen grecesc, folosit în antichitate, pentru a desemna o serie de procese verbale scriptice cu caracter administrativ, un fel de registre de casă sau de credit ale Read More …
Lună: iunie 2020
EXEMPAEOS – APARIŢIA SCRISULUI ŞI PRINCIPIUL LISTEI
EXEMPAEOS APARIŢIA SCRISULUI ŞI PRINCIPIUL LISTEI Faptul că scrisul a apărut datorită unor necesităţi destul de prozaice – adică pentru clasificarea realităţii – poate fi demonstrat şi prin analizarea termenilor care se foloseau în antichitate. Cuvântul grecesc pentru carte, “biblos”, se referă la aspectul material şi mai puţin la aspectul spiritual al cărţii. Numele biblos, de unde a provenit de fapt cuvântul Biblie, arată numai că sulul de papirus pe care se scria cândva se aducea din oraşul fenician Byblos. Echivalentul ebraic al cuvântului grecesc bibos este sepher. La rândul său, cuvântul sepher, care provine de la rădăcina S P R, are sensul de a număra, de a enumera, iar sopher (participiul prezent activ substantivizat) are sensul de contabil, socotitor sau administrator, cuvânt tradus destul de inexact în versiunile moderne ale Septuagintei sau ale Vulgatei, prin termenul de scrirb sau scriitor. Sensul cuvântului carte este identic în greacă şi în ebraică: sepher sau biblos înseamnă la origine listă, iar principiul narativ al expozeului este structurat după modul de alcătuire al unui proces verbal. Sensul cuvântului carte şi ce însemna acest termen în vechime este dezvăluit în Vechiul Testament, chiar în Facerea, cap 5;1, atunci când se afirmă „aceasta este cartea Read More …
EXEMPAEOS – BAB ILU – POARTA ZEILOR
EXEMPAEOS BAB ILU – POARTA ZEILOR De-a lungul a aproape patru mii de ani, în arealul mesopotamian s-a format o uriaşă sinteză etnică, culturală şi religioasă ce a culminat cu construirea Babilonlui. Sinteza etnică s-a produs prin aportul a patru populaţiii diferite. Prima populaţie ce a locuit Ţara dintre cele două fluvii a fost forma tă din sumerieni, o populaţie nesmitică, cu aspect mediteraneean, sedentară, care a creat o civilizaţie de mare complexitate şi rafinament. Sumerienii, care au fost menţionaţi în Vechiul Testament prin numele Sinar, au creat primele oraşe, precum Uruk, Ur şi Lagaş, au revoluţionat tehnologia, au folosit pe scară largă scrierea cuneiformă, au realizat primele construcţii monumentale – ziguratele. Apogeul civilizaţiei sumeriene s-a produs în perioada 3200-2300 înainte de Iisus Hristos. Ulterior, sumerienii au fost cuceriţi de trei mari valuri de triburi semitice: akkadienii, babilonienii (amoriţi) şi asirienii, realizându-se astfel sinteza etnică, culturală şi religioasă menţionată, iar Babilonul a devenit cel mai mare oraş al antichităţii. În perioada sa de glorie, Babilonul, aşa cum menţiona Herodot, era înconjurat de două rânduri de fortificaţii străjuite de turnuri de apărare, iar intrarea în cetate se realiza prin opt porţi monumentale, cea mai importantă fiind poarta zeiţei Ishtar. De la Read More …
LEGENDA LACULUI CRAIOVIŢA
LEGENDA LACULUI CRAIOVIŢA 1 – Legenda Era odată de mult, foarte de mult, un oraş aşezat în locul unde se află astăzi lacul tăcut, un oraş mare, cu case înalte, o veche fortăreaţă, ale cărei înalte turnuri erau scăldate de râul Jiului… Un popor fericit locuia această cetate; un voievod puternic o guverna, prăvăliile mahalalelor de neguţători erau pline de tot ce-şi poate cineva închipui mai frumos, poporul era totdeauna sătul, şi boierii nu se strîngeau la divan fără procese. Bunul voievod avea o fată, despre care se spuneau minuni de frumuseţe, deşi n-o văzuse nimeni, afară de tata-său şi de doica care o servea. Când s-a născut, părinţii ei au uitat să facă ospăţ pentru ursitoare, şi, ca să-i pedepsească pentru aceasta ofensă, cele trei surori legară soarta prinţesei cu a oraşului, declarînd că îndată ce aceasta ar trece pragul camerei unde s-a născut, Craioviţa şi locuitorii sai vor dispărea. Aşa că, sărmana domniţă ajunsă fată mare, murea de urât, torcând lână între patru pereţi. Într-o zi, un tânăr împărat, aliat al voievodului, ceru în căsătorie pe frumoasa prinţesă. Era în aprilie; păsări cu gâtul roşu ciripeau în tufişuri şi mici violete surâdeau la umbra boschetelor verzi; soarele Read More …