TRANSMITEREA ORALĂ A MITURILOR

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 51LoZVgk6iL._SY268_BO1204203200_-1.jpg

Analiza miturilor nu poate pleca decât de la premisa fundamentală că miturile sunt rezultatul conectării la aspectele spirituale ale lumii, în urma unor operaţiuni transconştiente, reliazată de persoane cu vocaţie, care pot fi desemnate prin titulatura generică de specialişti ai conectării.

La început, miturile au fost transmise doar în mod oral datorită faptului că o lungă perioadă de timp a existat o interdicţie de ordin magic în ceea ce priveşte transmiterea miturilor prin scris. Iniţial, s-au format şcoli iniţiatice, în cadrul cărora informaţiile de natură mistică furnizate de contactori – aleşi, iniţiaţi, şamani etc – erau transmise aproape exclusiv prin viu grai, de la maestru la discipol, într-un lanţ iniţiatic, ce s-a perpetuat secole de-a rândul. Textele erau memorate cât mai fidel, discipolul învăţând cu precizie modul de recitare, intonaţia şi procedeele respiratorii ce trebuiau respectate. Într-un fel, se proceda la fel ca în institutele de actorie din zilele noastre, în care elevii învaţă cum să recite corect un anumit text.

În perioada transmiterii orale, miturile au fost transmise în versuri nu atât pentru frumuseţea exprimării, cât mai ales pentru că, versificate, puteau fi memorate mai uşor. În şcolile iniţiatice exista o „diviziune a muncii” foarte strictă. Maestrul, ca un veritabil “manager general” al unei instituţii din ziua de astăzi, împărţea sarcinile de serviciu şi distribuia textele ce trebuiau memorate. Textele aflate în „biblioteca” orală a templului trebuiau transmise într-o succesiune neîntreruptă. Elevii, aflaţi de mici în serviciul unui maestru, erau obligaţi să înveţe pe dinafară textele care le reveneau prin diviziunea muncii. Elevii nu numai că învăţau pe dinafară textele, ci trebuiau să le psalmodieze cu intonaţia potrivită, pe care numai un maestru o putea cunoaşte.

Un exemplu elocvent a fost poetul grec Homer, care a trăit, potrivit surselor antice, în secolul al VIII-lea înainte de Iisus Hristos. Informaţiile ce au străbătut timpul până în ziua de astăzi lasă să se înţeleagă că numele Homer se trage de la o confrerie sau breaslă denumită Homeridae, ai cărei membri aveau misiunea de a compune, memora şi transmite evenimentele istorice importante sub forma unor “poeme” sau “cânturi”. Personajul istoric Homer era desigur unul dintre Homeridae. Lingviştii moderni au evidenţiat în acest context faptul că atât vocabularul, cât şi structura gramaticală a celor două opere ale lui Homer, Iliada şi Odiseea, indică pe de-o parte faptul că acestea au fost compuse pe loc – în mod spontan -, iar de altă parte că au fost transmise doar pe cale orală o bună perioadă de timp. În orice caz, cele două scrieri abundă în folosirea unor fraze-tip ce se repetă des, procedeu folosit doar în cazul transmiterii exclusiv orale a textelor. Evident, cele două opere ale lui Homer au fost versificate pentru a putea fi memorate uşor.

Deşi, potrivit informaţiilor antichităţii, Homer a fost orb, conţinutul celor două poeme este susceptibil de a fi fost obţinut prin mijloace psihotronice, prin inducţie spirituală, de la fiinţe decorporate. Homer însuşi afirma că sursa inspiraţiei sale au fost Muzele, făpturi decoporate, a căror activitate spirituală era insuflarea unor istorii străvechi.

Transpunerea în scris a informaţiilor de ordin spiritual sub forma miturilor s-a dezvoltat destul de târziu, mai mult o concesie a vechilor aleşi şi iniţiaţi, care n-au dorit ca informaţiile furnizate de ei să se piardă în uitare. Iniţial, miturile au fost scrise pe tăbliţe de lut, iar apoi pe suluri de papirus. Ulterior, miturile au fost gravate pe pereţii templelor. După folosirea pe scară largă a scrierii în lumea “civilizată” a antichităţii, s-a produs o nouă diviziune a muncii: cea între aleşii sau iniţiaţii propriu-zişi şi cei ce cunoşteau scrisul: mitografii. Aceştia din urmă au prezentat rezultatul direct al activităţii aleşilor şi iniţiaţilor într-o formă aptă pentru a fi înţeleasă de marea masă a oamenilor obişnuiţi. Totuşi, forma în care miturile sunt cunoscute în prezent diferă de cea originală, promovată de aleşi şi iniţiaţi.