MAREA PIRAMIDĂ

“EGIPTUL SECRET”: O INIŢIERE RATATĂ

În cartea Egiptul secret, scriitorul englez Paul Brunton descrie o experienţă pe care a avut-o în anul 1935, când s-a supus unei experienţe temerare: a stat închis o noapte în interiorul marii piramide, chiar în “camera regelui” (“camera iniţierii”), unde, după propriile sale afirmaţii, a fost iniţiat de doi iniţiaţi-hierofanţi egipteni decorporaţi.

Iniţiaţii-hierofanţi decorporaţi îndeplineau atât rolul de “gardieni ai piramidei”, cât şi pe cel de hierofanţi ai străvechiului ritual de iniţiere practicat în interiorul marii piramide. La un moment dat, unul dintre iniţiaţii-hierofanţi a plecat, iar autorul citat a rămas doar cu al doilea. „Rămăsesem – relatează Paul Brunton în cartea Egiptul secret – singur cu celălalt spirit, ce până atunci nu jucase decât rolul unui martor tăcut. Se deplasă şi veni în faţa lăzii de marmură. Faţa era cea a unui om extrem de bătrin. N-am îndrăznit să-i judec după aparenţe numărul anilor. Fiule, spuse calm, puternicii stăpâni ai puterilor secrete te-au prins în mâinile lor. Trebuie să fii condus în această noapte în sala de instruire. Întinde-te pe această piatră: în antichitate, procesiunea ar fi avut loc dincolo, pe un pat de trestii de papirus. Astfel desemna sarcofagul. M-am culcat, întins pe spate. Ce s-a întîmplat imediat după aceea nu-mi este nici acum foarte clar. Parcă mi-ar fi dat pe neaşteptate o doză de anestezic special, ce-şi făcea lent efectul. Pentru că toţi muşchii mi s-au încordat, după care o letargie paralizantă a început să-mi cuprindă membrele. Tot corpul mi s-a îngreunat şi a înţepenit. Mai întîi, mi s-a răcit progresiv. Încetul cu încetul, mi-am simţit şi picioa­rele răcindu-se, iar această impresie continua să câştige teren, de jos în sus. … Atunci a survenit un fel de stop cardiac, dar a trecut imediat şi am înţeles că suprema criză nu era prea departe. … Mai întîi m-am aflat culcat pe spate, orizontal, asemeni corpului pe care tocmai îl părăsisem, plutind deasupra solului de piatră. Apoi am simţit parcă atingerea unei mâini ridicându-mă în picioare pe călcîie după ce mă împinsese puţin în faţă. În ultimul rând, mi s-a părut curios că în acelaşi timp sunt în picioare şi plutesc. Am privit cu atenţie, de sus, corpul din carne şi os abandonat, zăcând, imobil pe blocul pietros. Faţa, fără expresie, era întoarsă spre tavan; ochii, abia deschişi; totuşi pupilele luceau destul pentru a indica faptul că pleoapele nu erau complet închise. Braţele erau împreu­nate pe piept, atitudine ce nu-mi puteam aminti s-o fi luat. Cineva să mi le fi împreunat astfel fără să-mi fi dat seama? Picioarele şi labele picioarelor, întinse, se atingeau pe toată lungimea. Astfel se etala propria-mi formă, aparent moartă, cea din care mă retrăsesem. … Nu eram altceva decât o fantomă, creatură fără corp stând în spaţiu. Am înţeles, în sfîrşit, de ce egiptenii înţelepţi de altădată aleseseră pasărea ca simbol hiero­glific al sufletului omenesc. Privind către blocul de piatră rece unde zăcea corpul meu, o idee simplă a pus stăpânire pe mine. Se exprima, foarte încet, în aceste cuvinte concise: „Este starea morţii. Ştiu acum că sunt un suflet, că pot să trăiesc separat de corp. O voi crede mereu, deoa­rece am avut această experienţă”. (23)

Ulterior, în cadrul aceleaşi experienţe, după propriile mărturii, scriitorul Paul Brunton a fost condus în stare decorporată de-a lungul culoarelor marii piramide. „Atunci s-a produs un lucru straniu. Mi s-a părut că am căzut într-un fel de comă parţială; mi-am pierdut pe dată conştiinţa, apoi ceea ce am înţeles mai întâi a fost că am fost transportat altundeva. Mă găseam într-un coridor lung unde emna o lumină blânda; deşi nu se observa nici o fereastră. Mi-am închi­puit că sursa de lumină nu era altceva decât emanaţia asemănătoare unui nimb, ce se răspîndea în jurul însoţitorului meu, îmbinată cu propagarea unei coarde vi­brante strălucind în eter în spatele meu. Dar trebuia să recunosc că explicaţia era insuficientă. Pereţii erau din piatră colorată în nuanţe vii de pămînt ars, iar între lespezi se aflau crăpături de-o extremă fineţe. Solul se înclina, coborînd, urmînd un unghi cu exactitate egal cu cel de la intrarea însăşi a piramidei. Zidăria era perfect finisată. Amplasamentul era pătrat şi de-a dreptul jos, dar fără ca aceasta să jeneze. Am rămas neputincios să descopăr de unde provenea lumina misterioasă; interiorul nu strălucea mai puţin, ca şi cum o lampă îşi revărsa toată lumina. Marele preot mă invită să-l urmez coborînd puţin pasajul. „Nu privi înapoi, nu întoarce capul”, îmi reco­mandă. Am parcurs astfel o anumită distanţă tot în pantă, apoi am văzut o încăpere mare, asemănătoare unui templu, deschisă la extremitatea pasajului. Ştiam cu precizie că mă aflu în sau sub piramidă, dar niciodată până atunci nu văzusem nici pasajul, nici încăperea. Evi­dent, erau secrete şi sfidaseră până acum orice descope­rire. Nu m-am putut sustrage unui sentiment de teroare, stârnit de această bruscă revelaţie, în timp ce o curiozi­tate la fel de violentă mă făcea să mă întreb unde era deci intrarea şi în ce constă. În definitiv, a trebuit să-mi întorc capul şi să arunc o privire rapidă în urmă, unde speram să descopăr uşa secretă. Intrasem, fără ca nimic să lase să se vadă un acces oarecare, dar la extremitate am observat că ceea ce ar fi trebuit să fie o deschizătură era închis de blocuri pătrate şi aparent cimentate. Am început să studiez un perete alb, apoi parcă am fost gră­bit ameţitor de repede de o forţă irezistibilă, până când toată scena a dispărut şi am început din nou să plutesc în spaţiu. Am auzit cuvintele: „nu încă, nu încă”, repe­tate ca un ecou, iar după câteva clipe mi-am revăzut corpul inert şi fără viaţă zăcând pe piatră. (…)

Am deschis ochii tresărind brusc, în adâncul întune­ricului. Când amorţeala a dispărut, mi-am căutat pe bâjbîite torţa şi am aprins-o. Mă regăseam în camera regelui, încă pradă unei violente emoţii” (23)

Experienţele scriitorului Paul Brunton sunt cât se poate de veridice; este destul de evident că ceea ce a descris scriitorul englez în cartea sa Egiptul secret reprezintă o iniţiere în marea piramidă, ce a presupus o decorporare voluntară (out of body experience) şi o plimbare în duh de-a lungul culoarelor şi camerelor din marea piramidă, realizată sub supravegherea unui hierofant egiptean decorporat, implantat acolo cu mii de ani în urmă. La fel de corectă este şi constatarea sa fundamentală că în marea piramidă procesul iniţierii începea în „centrul de comandă” care este “camera regelui” sau “camera iniţierii”, locul în care, în sarcofagul de piatră, era culcat trupul neofitului şi începea decorporarea. Totuşi, aşa cum rezultă din mărturisirile sale, autorul citat nu a reuşită să ducă la bun sfârşit procesul iniţierii, astfel că este vorba despre o iniţiere ratată, dat fiind faptul că nu a ascultat de sfatul hierofantului egipean decorporat. Paul Brunton nu trebuia să întoarcă în nici un fel capul pentru a găsi “uşa secretă” care ducea corporal, trupeşte, în adevărata cameră a lui Osiris, care este situată undeva deasupra camerei lui Horus, la capătul unui culoar nedescoperit încă. Ceea ce a descoperit Paul Brunton în stare decorporată nu este alta decât misterioasa cameră a lui Osiris în care se află suficient de multe artefacte încât să semene cu un templu. Mai mult decât sugestiv este faptul că respectiva cameră a lui Osiris, destul de mare şi de plină cu artefacte pentru a arăta ca un templu, nu dispune de canale de aeraj precum “camera iniţierii” (în care era culcat trupul iniţiatului, care avea nevoie de aer pentru a supravieţui), ceea ce înseamnă că de la construirea piramidei nu a mai pătruns înăuntru corporal, trupeşte, nici o fiinţă umană; concluzia este că încăperea lui Osiris are valoare doar pentru oamenii decorporaţi (out of body experience).

Revenind la Paul Brunton şi la experienţele sale mai trebuie menţionat faptul, deloc nesemnificativ, că datorită curiozităţii sale, duhul său a fost aspirat instantaneu în trup, astfel că nu a înţeles faptul, poate banal, că în camera lui Osiris se poate pătrunde doar în stare decorporată, în starea de out of body experience. Dacă nu ar fi întors capul, autorul citat ar fi conştientizat, faptul că procesul iniţiatic se desfăşoară între doi poli: camera situată la subsol, pe care a descoperit-o, şi adevărata cameră a lui Osiris, care este situată undeva deasupra “camerei iniţierii” (“camera regelui”).