78 – RĂZBOIUL PERPETUU
Treptat, comunităţile din lumea materială au început să fie stratificate ierarhic. În vârful piramidei, se situau preoţii-iniţiaţi. Pe treapta următoare se situau cei care formau puterea politică – regele şi nobilii. Urmau războinicii, care erau educaţi să ucidă şi, în cele din urmă, plebea – oamenii de rând, „căldiceii”. Chiar dacă, din punct vedere formal – juridic, cum spunem noi astăzi -, statutul lor social era de oameni liberi, oamenii de rînd erau sclavi. În lumea materială, ei erau obligaţi să muncească pe domeniile templului, nu se puteau strămuta dintr-un loc în altul etc, iar după moarte îngroşau numărul celor din iad. O dată cu formarea capetelor de pod în lumea materială, care erau templele şi cu constituirea oligarhiei conducătoare, a început războiul dintre zeii întunecaţi. Una din caracteristicile zeilor întunecaţi era concurenţa acerbă. Cu cât un zeu devenea mai puternic în lumea materială, cu atât devenea mai puternic în palierul său cuantic. Cu cât zeul avea în lumea materială mai mulţi enoriaşi care faceau după cuvântul său, cu atât creştea în putere şi tărie. Puterea şi tăria zeului erau date de calitatea ofrandelor pe care le primea şi de calitatea oamenilor care i se închinau. Pentru a creşte în putere şi tărie, zeii întunecaţi aveau nevoie de cât mai multe suflete, astfel încât trupul lor energetic să fie cât mai „viu”. Ei reveneau la viaţă, iar oamenii mureau. Oamenii deveniţi sclavi, începând cu preoţii-iniţiaţi, cu regii şi cu războinicii, nu mai erau vii, chiar dacă-şi duceau viaţa trupească în condiţii confortabile.
După moartea fizică, datorită existenţei peceţii aurice, oamenii erau vidaţi energetic, le era furat corpul sufletului şi erau păstraţi în gaura de vierme numită iad, în una dintre cele trei zone. Preoţii, nobilii şi cei mai răsăriţi dintre războinici erau duşi în primele două zone – de obicei locuiau în cea de-a doua zonă. Ei nici nu prea ştiau – li se ascundea – ce se întâmplă cu oamenii obişnuiţi; aceştia din urmă, deşi nu făptuiseră răul în existenţa trupească, ajungeau în cea de-a treia zonă a iadului doar datorită existenţei peceţii aurice a zeului. De regulă, datorită rezonanţei energetice, oamenii ce primiseră într-o existenţă anterioară pecetea unui zeu se încarnau cam în aceleaşi comunităţi.
În acea perioadă, procesul reîntrupării în lumea materială era destul de rapid. El avea la bază principiul sintoniei: cine se aseamănă, se adună. Acesta a fost, într-adevăr un proces diabolic de menţinere a oamenilor în stare de sclavie continuă, care s-a menţinut o lungă perioadă de timp – atât în cel de-al treilea ciclu, cât şi în al patrulea ciclu. În anumite locuri de pe planetă, el continuă şi în ziua de astăzi. Totuşi, procesul cu adevărat diabolic abia începuse. Pentru a deveni puternici, zeii întunecaţi au început să se lupte între ei. Fireşte, în lumea întunecaţilor nu există prietenie sau camaraderie, întrajutorare sau alianţe, astfel că, după etapa de întemeiere a unui teritoriu, a început etapa de expansiune. Ordinul de expansiune venea prompt în lumea oamenilor, de la zeii întunecaţi prin intermediul preoţilor-iniţiaţi şi prin intermediul regilor. Regele sau preotul avea un vis noaptea, iar dimineaţa îl comunica mulţimii: „Zeul mi-a poruncit să cucerim teritoriul inamicilor noştri. Mergeţi aşadar în teritoriul lor şi cuceriţi-l. Ucideţi fără milă bătrânii, bărbaţii, femeile, copiii născuţi şi copiii nenăscuţi. Pătrundeţi în templele lor şi tăiaţi capetele preoţilor, scoateţi-le inimile din piepturi, dărâmaţi zidurile, sfărâmaţi statuile zeilor lor – duşmanii zeului nostru – cioplite de mână de om. Atunci zeul nostru va fi tare în voi şi voi veţi fi tari în el, şi vă va da în stăpânire pământurile, turmele şi bogăţiile inamicilor. Veţi rămâne pe pământurile lor şi veţi naşte fii şi fiice, iar sămânţa voastră se va înmulţi nemăsurat şi voi veţi fi în zeu şi zeul va rămâne de-a pururi în voi. Dar nu uitaţi, răstimp de trei ani, primii născuţi pe aceste pământuri, care vor fi din sămânţa voastră, să le jertfiţi zeului. Vlăstarele nou născute răstimp de trei ani vor fi jertfite – fie parte bărbătească, fie parte femeiască”. Zeul însuşi spunea: „Faceţi după cuvântul meu. Eu voi fi în voi şi voi veţi fi în mine şi vă voi da stăpânirea peste întregul pământ – peste oameni, peste locuitorii de sub pământ, peste locuitorii de la suprafaţă, peste locuitorii de sub ape şi peste locuitorii din văzduh„.
Aşa glăsuia, prin gura preoţilor, un astfel de zeu luciferic. Procesul era destul de simplu. Mai întâi trebuiau distruse templele, statuile zeilor adverşi şi preoţii. Apoi trebuia distrusă „forţa vie a inamicului”: femeile, copiii, bărbaţii, bătrânii. Foarte puţini erau lăsaţi în viaţă pentru a deveni robi. Fiind ucise în mod ritualic, victimele deveneau sclavii zeului biruitor şi după moarte, astfel că se îngroşau rândurile celor din zona a treia a iadului. Era interzis cu desăvârşire ca bărbaţii cuceritori să fecundeze, în primii trei ani, femeile din teritoriile cucerite. Trebuia ca influenţa aurică a zeului luciferic să înceteze pe teritoriul cucerit.
Aşadar, drept măsură profilactică, mutându-se pe teritoriul „inamic”, în habitatul impregnat auric de zeul advers, cuceritorii nu trebuiau să procreeze răstimp de trei ani. De aceea, în antichitate, exista obiceiul ca primii născuţi să fie sacrificaţi zeului. Toţi copiii care se năşteau imediat după cucerirea unui teritoriu erau sacrificaţi zeului, care ştia foarte bine ce să facă cu ei…După trei ani, răstimp în care se reconstruia totul, viaţa îşi lua cursul normal, iar comunitatea îşi continua existenţa – fireşte, până la proxima cucerire sau până când, la rândul ei, devenea victima altor triburi conduse de zei întunecaţi mult mai puternici, ca putere şi tărie.
Astfel, în toată această perioadă de timp, s-a perpetuat un război continuu atât în ceruri, cât şi pe pământ. În ceruri s-au înfruntat zeii întunecaţi, iar pe pământ s-au înfruntat oamenii. Fiecare război din lumea materială avea o contraparte nevăzută. Un clarvăzător din acele vremuri ar fi trebuit să observe, deasupra capetelor oamenilor ce se înfruntau sângeros pe pământ, fiinţe imense de formă umanoidă sau, uneori, fără formă umanoidă – ca nişte vârtejuri de foc, de aer sau de fum -, care se înfruntă nemilos la nivel infraeteric sau eteric.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)