82 – CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI
Dumnezeu făcut om, Iisus Hristos, se poate manifesta în toate palierele cuantice, în toate „perioadele” şi în toate „timpurile”. Ceea ce înseamnă că Iisus Hristos este omniscient, omniprezent şi omnipotent. Deşi, aşa cum spune Scriptura, stă în mod continuu „la dreapta Tatălui”, Iisus Hristos este atotprezent în Terra aurica. De fapt, Iisus Hristos se manifestă oriunde în cosmos, în orice palier cuantic, fără a înceta să se afle la dreapta Tatălui.
După răstignire şi înviere, lumea eterică este locul prezenţei continue a lui Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de Slavă. Totuşi, Iisus Hristos se manifestă adesea atât în lumea infraeterică, cât şi în lumea materială. În lumea infraeterică, Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos emite o luminozitate (radiaţie) diferită de cea pe care o emite în lumea eterică. În momentul în care se manifestă în lumea infraeterică, structura Trupului Său de Slavă permite ridicarea nivelului energetic al tuturor oamenilor care se află împrejur. Din acest motiv, Iisus Hristos poate fi observat uneori şi de oamenii obişnuiţi, care nu au vreo formă de clarvedere. Se întâmplă adesea ca Iisus Hristos să se manifeste chiar şi în lumea materială. Atunci când se manifestă în lumea materială, Iisus Hristos pare un om obişnuit şi este observat doar de acei oameni care trebuie să-l observe. Uneori, în lumea materială, se întâmplă să stea de vorbă direct cu oamenii – chiar să fie invitat într-o casă – fără ca cineva să ştie cu cine are de-a face. Cele mai vizitate locuri din lumea materială sunt tribunalele, spitalele, azilele şi mănăstirile. În spitale sau în azile, acolo unde suferinţa este mai mare, Iisus Hristos apare şi dispare instantaneu, de multe ori pe zi.
Există două indicii importante prin care poate fi percepută prezenţa lui Iisus Hristos în lumea materială. Primul indiciu este susurul lin, ca de izvor, ce se aude foarte clar în apropierea Sa. Al doilea indiciu foarte important este mirosul specific. Atât în lumea eterică, cât şi în lumea materială, mirosul emis de Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos este cel de pâine proaspătă, abia scoasă din cuptor, înmuiată în vin.
Foarte mulţi oameni se pot întreba de ce Iisus Hristos nu apare direct în faţa oamenilor, pentru a fi văzut, pentru a fi pipăit ori pentru a da sfaturi. Răspunsul este la îndemâna oricui: diferenţa de rezonanţă energetică între structura aurică a unui om şi manifestarea lui Dumnezeu întrupat în Trupul de Slavă – aşa cum apare în lumea eterică – este atât de mare, încât n-ar putea fi suportată. Orice om s-ar prăbuşi, orbit de strălucirea Trupului Său de Slavă. Observarea prin clarvedere, chiar şi de la distanţă, a lui Iisus Hristos, induce trăiri, sentimente şi senzaţii specifice. Cel mai amplu simţământ este acela de a-l considera pe Iisus Hristos drept Regele divin al tuturor oamenilor. Dacă ne este permisă o comparaţie, am putea spune că, în faţa lui Iisus Hristos, un om se simte precum s-ar simţi un deget, să spunem degetul de la mână, în faţa trupului. Dacă un deget al mâinii ar căpăta subit conştiinţă şi ar vedea trupul, l-ar recunoaşte automat ca fiind Regele absolut, de care depinde în toate privinţele. Dacă am amplifica acest sentiment, am înţelege trăirile unei persoane care-l vede în lumea eterică pe Iisus Hristos: are sentimentul pregnant că se află în faţa unei fiinţe care este iubirea infinită şi bunătatea nesfârşită.
În faţa iubirii absolute şi a bunătăţii infinite emanate de prezenţa Fiului lui Dumnezeu, orice om conştientizează, în sfârşit, propria sa neputinţă, propria sa micime, propria sa limitare. În faţa Prezenţei Sale, acele concepţii caricaturale, după care omul este „coroana creaţiei” sau un „zeu în miniatură” care poate face ce-i place, se spulberă ca un fum. De fapt, omul chiar este coroana creaţiei, dar această afirmaţie nu poate fi înţeleasă la adevărate ei valoare decât în cazul în care omul se află în faţa Fiului lui Dumnezeu şi simte, intuitiv, cât mai are de parcurs pentru a sta drept în faţa Sa.
Acest sentiment nu este decât o stare iniţială, creată de impactul dintre natura energetică specifică omului şi natura energetică a lui Iisus Hristos, care este Alfa şi Omega. Imediat după ce această stare se atenuează, iar omul are tăria de a trece peste ea, apare o a doua stare: omul cunoaşte Adevărul în mod direct, dintr-o sigură străfulgerare. Atunci când cunoaşte Adevărul în mod direct, dintr-o singură străfulgerare, se declanşează un alt proces extraordinar: omul pare să se scindeze în mai mulţi. Fiecare dintre elementele componente ale fiinţei umane, spiritul, corpul duh, sufletul şi conştiinţa „normală” a trupului material, elemente care în mod normal stau „cuminţi” în timpul unei existenţe încarnate – căci altfel omul ar intra în categoria schizofrenicilor incurabili, dacă ar fi să ne luăm după psihiatrie -, par a se trezi. Fiecare dintre aceste elemente componente are propria sa conştiinţă şi propriul mod de înţelegere, omul fiind mai mult decât suma elementelor componente luate separat. În acele momente, omul are supriza să-şi audă dintr-o dată spiritul cum îi spune corpului duh: „vezi, ţi-am spus eu”! Apoi corpul duh spune sufletului: „vezi, ţi-am spus eu”! În fine, sufletul spune acelaşi lucru conştiinţei trupului material, iar omul – ca fiinţă integrală – înţelege Adevărul.
Adevărul, ştiut doar de spirit şi parţial de corpul duh, devine evident şi verificat şi de către conştiinţa trupului material: Dumnezeu te iubeşte – mereu şi dintotdeauna. Aflând, dintr-o singură străfulgerare, Adevărul, omul plânge. Nu plânge însă cu lacrimi, ci plânge tăcut în interior, fără să verse o lacrimă. Este ca şi când ar persista o imensă durere în interior; fiind atât de intensă, durerea îl împiedică pe om să plângă. Este ca şi cum omului i-ar fi murit cineva foarte apropiat. Această durere persistă, surdă, săptămâni şi luni. Plânsul interior nu este continuu, aşa ceva ar fi de nesuportat, ci cu intermitenţe. În pauzele plânsului, omul este cuprins de o imensă părere de rău: Adevărul era atât de aproape ! Apoi, cu timpul, omul se linişteşte. Urmează o linişte, o pace foarte adâncă, o odihnă interioară totală – este Odihna (ce rezultă din cunoaşterea) Adevărului: Odihna din Odihnă. Omul, în sfârşit, se odihneşte, după tumultul vieţii, pătrunzând în Odihna Adevărului. În această stare, omul nu mai doreşte nimic, nu mai are pofte, nu mai are dorinţe. După odihna sufletului urmează căinţa, smerenia, iubirea către tot şi toate…
Un om nu poate sta prea mult în preajma lui Iisus Hristos. Poate sta, uneori, foarte aproape, dar nu pentru mult timp. Vibraţia energetică a Trupului de Slavă este mult prea mare pentru sistemul auric uman. Numai unii preoţi, monahi sau asceţi creştini pot realiza acest lucru. Totuşi, pot sta în faţa lui Iisus Hristos cei oprimaţi, cei săraci, cei obosiţi, cei înşelaţi ori cei batjocoriţi de semenii lor. Ei sunt singurii care pot suporta înalta vibraţie energetică a lui Iisus Hristos cel viu care se manifestă în Trupul de Slavă.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)