67 – REGATUL MORŢILOR VII
De-a lungul celui de-al treilea ciclu, oamenii care au devenit victime ale răului şi ale brutalităţii au pătruns în Regatul morţilor vii, care a fost inaugurat de către Abel, primul mort. Denumirea de Regat al morţilor vii nu este defel o metaforă, ci exprimă în mod explicit structura aurică a oamenilor care ajungeau acolo. Un mort este un om căruia i-a murit corpul fizic şi sufletul. Oamenii cărora le murea sufletul – inclusiv cei cărora sufletul le era furat – ajungeau în iad. Fiindu-le furat sufletul, aceşti oameni nu mai aveau „amintirea a toate”.
În schimb, oamenii din Regatul morţilor vii păstrau încă „amintirea a toate”, semn că sufletul lor (corpul sufletului) nu a fost furat, imediat după momentul morţii. Morţii erau „vii” în sensul că aveau „amintirea a toate” şi îşi păstrau indentitatea după moarte. Deşi erau lipsiţi de trup material, ei erau vii – erau „morţi vii”. Ca structură aurică, morţii vii erau formaţi din spirit, corpul duh şi corpul sufletului. Ei aveau înfăţişarea unor fantome albicioase. Aveau chipuri idealizate, păstrau veşmintele şi semnalmentele fiziologice din momentul morţii. Dacă aveau răni, acestea păreau cicatrizate, nu deschise precum în cazul oamenilor care ajungeau în iad. Datorită caracteristicilor structurii lor aurice, morţii vii se puteau manifesta atât în lumea lor, cât şi în lumea materială – la fel ca stafiile şi strigoii din ziua de astăzi.
Actuala lume infraeterică este doar o reminiscenţă a vechiului Regat al morţilor vii. Regiunea infraeterică, ca reminiscenţă a Regatului morţilor vii, este diferită de lumea eterică. Se poate considera că face parte din palierul cuantic material, deşi este invizibilă percepţiei obişnuite. În această zonă nu se vede soarele, nu există alternaţa zi/noapte, deşi există o luminozitate lăptoasă, care asigură o bună vizibilitate. Din regiunea infraeterică se vede, ca printr-un geam, lumea materială.
Regatul morţilor vii a avut o istorie destul de frământată, care poate fi împărţită în două mari etape. Prima etapă s-a desfăşurat de la moartea lui Abel până aproape de epoca întrupării lui Iisus Hristos în lumea materială. După timpul actual, această etapă a durat până în jurul anului 1000 (sau chiar până în jurul anului 650) înainte de întruparea lui Iisus Hristos. A doua etapă s-a desfăşurat între anul 1000/650 şi anul 30/33 al erei creştine. În prima etapă – care se întinde pe parcursul ciclului al treilea şi pe parcursul primei părţi a celui de-al patrulea ciclu – cei care pătrundeau în Regatul morţilor vii se manifestau cât se poate de paşnic. De fapt, după moartea trupească, aici au pătruns Adam, Eva şi o parte dintre fiii şi fiicele lor. Datorită faptului că se manifestau adesea în lumea materială, printr-o aparenţă de trup fizic, morţii vii erau cunoscuţi de oamenii întrupaţi şi chiar li se cerea ajutorul. Totuşi, oamenii întrupaţi ştiau foarte bine cu cine au de-a face, astfel că nu-i confundau cu zeii întunecaţi. Cel mai adesea, morţii vii îi ajutau pe oamenii întrupaţi să se vindece cu ajutorul unor leacuri numai de ei ştiute. Oamenii întrupaţi îi numeau vraci sau tămăduitori. Deşi aveau puterea de a face răul, morţii vii făceau doar binele. În acea vreme, morţii vii erau numiţi altaizi.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)