68 – SCINDAREA MORŢILOR VII
În jurul anului 1000 sau în jurul 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, s-a petrecut un eveniment dramatic, care s-a concretizat printr-o scindare a morţilor vii. Cauza principală a constituit-o un om, care poate fi considerat, cronologic, „al unsprezecelea mort”. Acest om a pătruns în Regatul morţilor vii în ciclul al treilea, la scurt timp după Abel, fiind probabil ucis de un semen de-al său. Cronologic, el a fost al unsprezecelea mort care a ajuns în Regatul morţilor vii. Acest om a rămas în Regatul morţilor vii o lungă perioadă de timp, fără a se mai întrupa în lumea materială. În toată această perioadă, el a păstrat dorinţa de răzbunare pe cei care l-au ucis. De fapt, starea psiho-mentală în care a murit a fost perpetuată de-a lungul întregii sale existenţe postmortem. Acest fenomen se produce foarte des la defuncţii care au fost ucişi. Mulţi oameni din această categorie mor supăraţi, fiind animaţi de o dorinţă intensă de răzbunare, şi cad într-o stare existenţială nefastă, ce pare a se prelungi la infinit.
Aşadar, în jurul anului 1000 sau 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, al unsprezecelea mort din Regatul morţilor vii a suferit o metamorfoză bruscă, datorată amplificării sentimentului de răzbunare. Dorinţa sa de răzbunare s-a concretizat printr-o revoltă, la care s-au alăturat alţi oameni din aceeaşi categorie. Astfel, sub conducerea celui de-al unsprezecelea mort, s-a constituit o nouă castă (grupare) de morţi vii. Morţii vii din această nouă castă au primit numele de cerceri.
Scopul principal al acestei noi grupări de morţi vii a fost distrugerea neîntârziată a oamenilor din sămânţa cea rea, a fiinţelor luciferice, a spiritelor întunecate ale naturii şi a Primordialilor întunericului – zeii. Mare parte a oamenilor din Regatul morţilor vii au aderat la această schimbare de politică, devenind, la rândul lor, cerceri. În schimb, altaizii, oamenii care nu au dorit să se răzbune, s-au retras undeva în partea de nord – în regiunea corespondentă cu partea de nord a globului terestru: partea de nord a Rusiei de astăzi, în vecinătatea cercului arctic. Sub conducerea celui de-al unsprezecelea mort, cercerii au pornit incursiuni de pedepsire împotriva templelor zeilor – Primordialii întunericului – şi, fireşte, împotriva oamenilor întrupaţi din sămânţa cea rea, a fiinţelor luciferice şi a spiritelor întunecate ale naturii. Datorită faptului că erau extrem de puternici, ei beneficiind de puterile corpului sufletului combinate cu cele ale corpului duh, armata morţilor vii a provocat imense stricăciuni templelor zeilor şi tuturor fiinţelor luciferice sau luciferizate, dar şi oamenilor obişnuiţi din lumea materială. Armata cercerilor a devenit aproape invincibilă, datorită faptului că avea tăria şi puterea de a se lupta de la egal la egal cu demonii luciferici.
Morţii vii din infraetericul de altădată se puteau manifesta în lumea materială o dată cu venirea nopţii, astfel că majoritatea oamenilor întrupaţi era îngozită de „fantomele” ce bântuiau nemiloase munţii, dealurile, văile, cătunele şi satele. Oamenii întrupaţi nu prea înţelegeau motivaţiile acestei vaste operaţiuni de pedepsire, datorită faptului că, deşi îi observau adesea pe cei din Regatul morţilor vii – mai ales în nopţile cu lună -, nu-i putea vedea întotdeauna pe zeii luciferici. În consecinţă, vorbeau adesea cu groază despre războiul dintre zeii „binevoitori” ai templelor unde erau arondaţi spiritual şi fantomele războinice. Mai cu seamă că, în acest război nemilos, cădeau adesea victime din rândul oamenilor întrupaţi. Pe acest fundal de război demoniaco-omenesc generalizat tot mai multe dintre victimele fiinţelor luciferice care ajungeau în Regatul morţilor vii aderau la noua armată a cercerilor. Imediat ce ajungeau în Regatul morţilor vii, cei ucişi se răzbunau pe cei ce le-au făcut rău în palierul material, ceea ce a generat o groază de mari proporţii. Datorită faptului că morţii vii s-au implicat în războiul contra fiinţelor întunecate, Regatul morţilor vii poate fi considerat al cincelea Centru de Putere.
Mare parte din evenimentele istorice desfăşurate în lumea materială între anul 1000 (650) şi anul 33 al erei creştine, pot fi interpretate în funcţie de acest sistem de referinţă. Distrugerile de temple, de palate, de oraşe (cum a fost, de exemplu, oraşul Ninive), precum şi uciderea atâtor oameni nevinovaţi, au ca punct de pornire ofensiva fără precedent a morţilor vii din casta cercerilor, ajutaţi – fireşte – şi de mulţi oameni întrupaţi, împotriva zeilor şi demonilor luciferici. Pe pământ se luptau oamenii, iar în spatele lor, nevăzut, se luptau zeii, morţii vii, fantomele etc. Toţi aveau arme de temut. La un moment dat, datorită faptului că numărul morţilor vii a crescut considerabil, dar şi datorită faptului că se manifestau în mod necontrolat la nivelul palierului cuantic material, Regatul morţilor vii a fost împărţit în patru regate mai mici. Cele patru regate mai mici ale morţilor vii s-au format datorită împărţirii palierului material în patru zone aurice, fiecare zonă aurică fiind arondată unei înalte fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii. Fiinţele îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii care, în acea perioadă, au venit în ajutorul oamenilor sunt ceea ce poate fi desemnat prin expresia de Înger Veghetor (sau ocrotitor) al unui Popor. În lumea eterică, Îngerul Veghetor al unui Popor poartă titulatura de Prinţ. Îngerul Veghetor al unui Popor este o fiinţă îngerească lipsită de formă umanoidă. Trupul său spiritual este disipat, ca un abur energetic, pe o mare suprafaţă, iar aura sa circumscrie graniţele poporului respectiv.
Cele patru zone aurice ocrotite în vechime de Îngeri Veghetori au fost: Orientul apropiat, Extremul Orient, America centrală şi de sud, Dacia. În regiunea Orientului apropiat – Egipt, Mesopotamia, Persia, Fenicia – domnea Prinţul Orientului. În regiunea Extremului Orient domnea Prinţul Phaderon, în regiunea Americii centrale şi de sud domnea Prinţul Lametu, iar în regiunea Daciei domnea Prinţul Işşhion. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Primii trei Îngeri Veghetori nu mai sunt astăzi în exerciţiul funcţiunii. Doar Işşhion, Prinţul Daciei – devenit astăzi Prinţul Poporului Român – mai este în exerciţiul funcţiunii. Cele patru Regate ale morţilor vii din vechime erau autonome; fiinţele omeneşti defuncte nu puteau trece din unul în altul. La un moment dat, în ceruri, s-a luat decizia ca cele patru Regate ale morţilor vii să devină „zone de carantină”. Din acel moment, oamenii care deveniseră victime ale opresiunii în lumea fizică, pătrundeau nestingherite în Regatul morţilor vii, dar nu mai puteau ieşi de acolo – nu se mai puteau manifesta în lumea materială. Acesta a fost momentul în care s-a blocat procesul manifestării oamenilor din cele patru Regate ale morţilor vii în lumea materială.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)