MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (1 ) DESCOPERIREA

AEGYPTIACA

MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON

(1)

CARTER & CARNERVON

72453208_758544941243611_4482278817007665152_n

Dacă, iniţial, descoperirile de pe teritoriul vechiului Egipt din ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi din primii ani ai secolului XX au dat aripi arheologilor, perioada următoare a adus un val de insatisfacţie, întrucât descoperirile erau tot mai sărace şi mai nesemnificative. Ţinta principală a tuturor arheologilor era, fireşte, Valea Regilor – necropola unde au fost înmormântaţi majoritatea faraonilor.

72310698_758544231243682_6233211677916004352_n

La sfârşitul primei decade a secolului al XX-lea arheologii erau din ce în ce mai conştienţi de faptul că hoţii şi profanatorii de morminte, care lucraseră cu sârg douăzeci-treizeci de secole, îşi făcuseră meseria ireproşabil, nelăsând nimic demn de luat în seamă. Bogăţiile trecutului şi documentele arheologice, căutate cu atâta efort, se risipiseră în cele patru vânturi. Totuşi, la începutul celei de-a doua decade a secolului al XX-lea, în mediile egiptologilor exista încă speranţa descoperirii intacte a unui mormânt de faraon. În acea perioadă în care toate eforturile păreau zadarnice, doi cercetători temerari – lordul George Carnervon şi arheologul Howard Carter – se încăpăţânau să caute mormântul unui faraon despre care bănuiau că se află undeva, între dunele nisipoase din Valea Regilor.

Lordul George Carnervon (1866 – 1923), pe numele său adevărat George Edward Stanhope Molyneux Herbert, al cincelea Earl of Carnervon, a fost întruchiparea tipului de aristrocrat britanic al epocii victoriene: colecţionar de artă – pasionat de picturi şi de gravuri vechi -, mare amator de curse de cai şi călător neobosit, era atras în special de locurile exotice. După cum ne informează Horia Matei, George Carnervon a fost unul dintre primii campioni de tir, dar şi unul dintre primii automobilişti ai lumii, posedând carnetul de conducere cu numărul 3 din Anglia. (53)

În urma unui accident de automobil, petrecut la începutul secolului XX, George Carnervon a căpătat tulburări respiratorii, care l-au obligat să-şi petreacă iernile departe de ceţurile londoneze, în ţinuturile mult mai blânde ale Egiptului. Chiar înainte de 1903, când a pus pentru prima oară piciorul în Egipt, George Carnervon călătorise deja în jurul lumii, ajungând până în Australia şi Japonia. Îndrăgostindu-se în cele din urmă de vestigiile arheologice ale Egiptului, George Carnervon a obţinut o concesiune pentru săpături în Valea Regilor. Vestitul arheolog Gaston Maspero, pe atunci şeful Serviciului Antichităţilor, i-l recomandase lordului George Carnervon, ca şef de lucrări, pe Howard Carter. (24)

Howard Carter (1873-1939) şi-a început cariera ca desenator şi ca acuarelist. Ulterior, printr-un concurs de împrejurări, a devenit desenator la British Museum, unde s-a specializat în desene şi acuarele care reproduceau diferite inscripţii de pe monumente. În calitate de desenator a colaborat cu câţiva mari egiptologi la săpăturile arheologice din Valea Regilor, printre care William Flinders Petrie şi Theodore Davis. Între 1899 şi 1903, la propunerea lui Gaston Maspero, Howard Carter a fost numit inspector general al monumentelor din Egiptul de Sus şi din Nubia, iar în 1907 a început colaborarea cu lordul George Carnervon.

Încă înainte de începutul primului război mondial, părerea generală a egiptologilor era că Valea Regilor îşi epuizase toate misterele. Descoperirea în anul 1905 a mormintelor reginei Tii, precum şi a părinţilor acesteia, Iuia şi Tuia, în care au fost găsite o mulţime de bijuterii – deşi anterior, mormântul fusese jefuit parţial – adusese un val de speranţe care, ulterior, s-au risipit. Miliardarul american Theodore Davis, care finanţase descoperirea acestor monumente, cercetase şi zona în care, ulterior, avea să fie descoperit mormântul faraonului Tutankhamon, dar nu găsise decât mici indicii ce anunţau că, undeva în zonă, ar fi trebuit să se găsească şi mormântul acestuia.

Săpăturile finanţate de lordul George Carnervon au început în 1914, dar au fost sistate în momentul începerii primului război mondial, pentru a fi reluate trei ani mai târziu. Ele s-au desfăşurat de-a lungul mai multor campanii de săpături. Încă din prima campanie de săpături din 1917, Howard Carter a descoperit câteva indicii, care sugerau că mormântul căutat este undeva prin apropiere. El s-a concentrat în special asupra unui spaţiu triunghiular, delimitat de trei morminte: al lui Ramses al II-lea, al lui Meremptah şi al lui Ramses al VI-lea.

La 1 noiembrie 1922 a început a cincea campanie de săpături. La indicaţiile lui Howard Carter, lucrătorii au început săpăturile în singurul loc care rămăsese necercetat: colibele lucrătorilor. “Pe 4 noiembrie, dimineaţa, la sosirea lui Howard Carter, era o linişte deplină; nimeni nu săpa, nimeni nu vorbea. Carter a înţeles că se întâmplase ceva deosebit. Atunci, lucrătorii i-au arătat lui Carter prima treaptă a unei scări, tăiată direct în stâncă, exact pe locul unde se aflase prima colibă.” (24)

Intrarea descoperită de lucrători la data de 1 noiembrie era numai la patru metri de hipogeul jefuit al lui Ramses al VI-lea. În cursul după-amiezii au fost degajate alte patru trepte ale scării, pentru ca, ulterior, să fie dagajate alte şaptesprezece. Scara era lată de 1,6 metri şi lungă de 4 metri. La nivelul celei de-a douăsprezecea trepte a apărut partea superioră a unei uşi sigilate şi tencuite. De fapt, era un zid, gros cam de un metru, care avea aplicat sigiliul oficial al necropolei: şacalul şi nouă prizonieri. Alături era scris, cu hieroglife, numele faraonului Tutankhamon. Câteva zile mai târziu, pe data de 6 noiembrie, Howard Carter i-a trimis lordului Carnervon următoarea telegramă: “În sfărşit, am făcut marea descoperire în vale. Mormânt grandios, cu sigilii intacte”(24).

Pe 23 noiembrie, lordul Carnervon, însoţit de fiica sa Lady Evelyn Herbert, sosea în Egipt. A doua zi, pe 24 noiembrie, Howard Carter se afla, împreună cu lordul Carnervon, în faţa uşii pe care era aplicat sigiliului lui Tutankhamon. După cum puteau remarca cu uşurinţă cei prezenţi, o parte a uşii era retencuită cu ghips, iar sigiliul necropolei aplicat acolo demonstra faptul că, deşi hoţii pătrunseseră cândva înăuntru, cei care se ocupau cu paza necropolei restauraseră totul.

45152536_562887617476012_2980168937863380992_n