BUCEGI – ŞARPELE
PE PLATOUL BUCEGILOR LA 2200 M ALTITUDINE SE AFLĂ MAI MULTE ARTEFACTE LITICE: ŞARPELE, SFINXUL ŞI BABELE (BABELE MARI ŞI BABELE MICI) ; ASTĂZI FACEM CUNOŞTINŢĂ CU „ŞARPELE”
UN ŞARPPE IMENS CARE PRIVEŞTE PESTE UMĂR; OARE UNDE PRIVEŞTE?. ACEST ŞARPE FIGURA SUB O ALTĂ FORMĂ PE STEAGUL DACILOR DE LA SARMIZEGETUSA REGIA.
ŞERPII DE ACEST TIP (DENUMIŢI APOI DRAGONI) AU FOST CONSIDERAŢI CEI MAI VECHI ZEI. EI AU APĂRUT CU MULT TIMP ÎNAINTEA CREAŢIEI PRIMULUI OM. ORICUM , SOLOMONARII ŞTIAU MAI MULTE DESPRE EI.
ARTEFACTELE LITICE DE PE PLATOUL BUCEGILOR N-AU FOST SCULPTATE TOATE ÎN ACELAŞI TIMP. ŞARPELE A FOST ÎNSĂ PRIMUL, A URMAT, SFINXUL, IAR APOI BABELE.
ŞARPELE DE PE PLATOUL BUCEGILOR SEAMĂNĂ CU ŞARPELE GLYCON DESCOPERIT LA TOMIS.
CF CARTEA „ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE” EDIŢIA A DOUA: „Reprezentarea şarpelui Glycon descoperit la Tomis are o înfăţişare relativ asemănătoare cu gigantica statuie de şarpe încolăcit de pe platoul Bucegi, care formează împreună cu Sfinxul şi Babele un complex megalitic unitar din punct de vedere tematic; botul celor doi şerpi este uşor alungit, seamănând oarecum cu un bot de oaie. Şi mai interesant de remarcat este faptul că şerpii menţionaţi sunt asemănători cu cel reprezentat pe stindardul de luptă al dacilor în formele sale cele mai vechi. Aşa cum a fost înfăţişat pe Columna lui Traian, în formele sale mai vechi, stindardul de luptă al dacilor nu avea capul de lup precum în epocile ulterioare şi aşa cum este cunoscut în ziua de astăzi, ci avea capul unui animal cu botul alungit, aproximativ ca de oaie (dar nu de oaie), ceea ce înseamnă că au existat mai multe variante ale stindardului dac. Oricum, toate aceste reprezentări fac parte din aceeaşi familie a unor fiinţe transfizice foarte vechi care s-au manifestat sub forma de şarpe.
Adoptarea stindardului de luptă care reprezenta un şarpe cu cap de lup sau de oaie este dovada incontestabilă a faptului că dacii, ca etnie, s-au considerat progeniturile directe ale unor fiinţe transfizice foarte vechi ce s-au manifestat odinioară sub forma de şarpe; de asemenea, prin adoptarea stindardului cu corp de şarpe şi cap de lup sau de oaie dacii au dorit să indice că au fost iniţiaţi în tainele lumii de dincolo şi ale războiului sub influenţa directă a acestora.
Imaginea fiinţelor transfizice ce se manifestau sub forma şerpilor poate fi regăsită la vechii egipteni, la vechii sumerieni, fenicieni, indieni sau greci. Astfel, vechii egipteni considerau că cei mai vechi zei s-au manifestat sub forma de şarpe; astfel iniţiaţii egipteni afirmau că zeul Kneph se manifesta sub forma şarpelui “bun”. Cartea egipteană a morţilor afirma că forma primordială a zeului Atum a fost cea de şarpe: “Această lume se va întoarce din nou în apele primordiale. În fluxul primordial, aşa cum a fost la început. Numai eu voi fi cel care va rămâne, împreună cu Osiris. După ce mă voi fi prefăcut din nou în alţi şerpi. Pe care oamenii nu-i cunosc. Şi zeii nu-i văd” – spune zeul Atum în scrierea citată. Şi poetul fenician Sanchoniathon (citat de Pihlon din Byblos şi apoi de Eusebiu în Preparatio Evanghelica), despre care se spune că a trăit pe timpul reginei Semiramida, promova o învăţătură secretă cu privire la şarpele bun denumit Agathodaemon. Sanchoniathon afirma că a preluat învăţătură secretă despre Agathodaemon de pe inscripţiile gravate pe pilonii templelor feniciene.
În arealul carpato-danubiano-pontic este destul de cunoscută reprezentarea şarpelui denumit Glycon, cu cap ca de oaie, păr şi urechi de om şi coadă de leu (datată cu aproximaţie în secolul al II-lea după Iisus Hristos) care a fost descoperită la Constanţa în aprilie 1962 sub fosta gară Pallas. Istoricii consideră că statuia din marmură, de dimensiuni mari (înălţime 0,66 m; şarpele descolăcit are 4,76 m) are de-a face cu povestea relatată de poetul grec Lukianos din Samosata într-un pamflet; pamfletul poetului grec se referă la un oarecare profet Alexandru din Abonitichos, despre care se afirma că, fiind în fața populației adunată în piața centrală a micului oraş pescăresc Abonotichos de pe țărmul Mării Negre, a spart un ou de șarpe din care a ieşit un zeu cu formă umanoidă şi trăsături omenești, cu păr lung și blond. Într-o zi zeul a crescut cât oamenii obişnuiţi în zece ani, precum Făt Frumos în poveştile populare româneşti, devenind rapid matur. O replică a acestui zeu, un fel de păpuşă, a fost pusă de profetul Alexandru în templul oraşului Abonotichos, unde oamenii i-au constituit un cult şi ulterior un oracol; datorită capacităţilor sale vindecătoare, zeul ieşit din oul de şarpe a fost considerat o reîncarnare a zeului medicinei, Asclepios. Cultul zeului ieşit din oul de şarpe s-a răspândit apoi în cetăţile de pe ţărmurile Mării Negre, Mării Egee şi Mării Mediterane, în Cappadochia şi Antiohia, cunoscând o mediatizare extrem de intensă, astfel că la un moment dat, după anul 160 după Iisus Hristos, au început să se bată monede cu chipul său (forma unui şarpe cu chip de păpuşă). Ulterior, micul oraş perscăresc Abonotichos și-a schimbat apoi numele în Ionopolis.
„ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE”