Biblioteca din Alexandria

Anumite elemente ale culturii greceşti au fost răspândite pe o zonă foarte întinsă cu ajutorul campaniilor militare ale lui Alexandru cel Mare, în jurul Mării Mediterane, având ca centru de radiere spirituală Alexandria din Egipt, unde s-a constituit pe la anul 300 î.Hr. un complex centru cultural şi comercial al lumii elene, format din muzeu şi bibliotecă, intitulat Alexandrina.

Înainte de Alexandria perioadei ptolemeice au existat în realitate numai arhive, dar nu şi biblioteci cunoscute, atestate documentar. Arhivele se numeau „case de scris”, iar tăbliţele cu scriere cuneiformă găsite la El-Amarna fuseseră adăpostite în arhive. Mai este invocată situaţia lui Diodorus din Sicilia, istoricul grec care a trăit în secolul I î.Hr., el fiind autorul cunoscutei lucrări Biblioteca Istorică, o istorie universală în care se face o retrospectivă a progresului înregistrat de la origini şi până la anul 58 î.Hr.

După moartea în 323 î.Hr. a cuceritorului de 33 de ani, Alexandru cel Mare, domeniile sale au fost împărţite generalilor săi de frunte. Regimul stabilit în Egipt s-a dovedit în stare să creeze un centru de civilizaţie. Alexandria elenă a dominat Antichitatea apuseană pentru aproape un secol şi jumătate (între aproximativ 300 – aproximativ 150 î.Hr.) şi a rămas importantă până la ocuparea mahomedană din anul 640 d.Hr. Într-adevăr efectele sale pot fi încă observate. Câteva din acestea sunt parţial sau în întregime moştenirea marii biblioteci alexandrine.

Biblioteca cu un milion de volume a devenit cel mai mare depozit al spiritualităţii greceşti de la Homer până la Aristotel, tezaur adăpostit în templul lui Saragis, după ce clădirea iniţială s-a dovedit neîncăpătoare.

Sub denumirea de Alexandrina era cunoscut în Antichitate complexul format din muzeu şi din biblioteca din Alexandria, desemnând un centru comercial şi cultural al lumii elenistice. Având orgoliul superiorităţii lor culturale faţă de alte seminţii ale vremii, grecii au folosit biblioteca şi muzeul ca o dovadă peremptorie în acest sens. Dacă mai înainte eforturile se orientau spre acţiunea de traducere a unor texte importante din alte limbi, cum era ebraica, spre exemplu, de acum se constituie colecţii ale bibliotecii bazate pe principiul că aici trebuia să existe câte un exemplar reprezentativ şi corect din fiecare titlu al literaturii greceşti. Practica achiziţionării nu era numai cea standard, a contactului unui bibliotecar cu posesorul cărţii pregătite pentru vânzare, ci şi pe obligarea celor ce soseau pe vase în portul Alexandria să predea cărţile deţinute spre a fi copiate. Aceasta a devenit o practică tipică pentru epoca lui Ptolemeu. Galen preciza că asemenea cărţi rămâneau în bibliotecă cu specificarea „provenite de pe vase”.În felul acesta s-au achiziţionat nu numai opere de literatură clasică, ci şi cărţi de bucătărie, de magie, cu curiozităţi etc.

Biblioteca din Alexandria îşi va dobândi prestigiul de bibliotecă naţională a Egiptului în perioada elenistică tocmai pentru că spre deosebire de bibliotecile de pe teritoriul Greciei, partizane unor anumite mişcări de gândire, cea de la Alexandria aduna documente din toate şcolile filozofice, fără excepţie şi fără preferinţe.Spre deosebire de o bibliotecă privată, cum era cea ateniană a lui Aristotel, spre exemplu, integrată în şcoala filosofică a preceptorului lui Alexandru cel Mare, şi sporită din averea personală a aceluia, Biblioteca din Alexandria era subvenţionată de înşişi regii Egiptului, devenind o instituţie de stat, la care obiectivele, misiunea ştiinţifică şi culturală, modul de funcţionare şi accesul erau dictate şi patronate de chiar conducătorii ţării.

Dacă despre arhitectura edificiilor şi atmosfera instituţiei cuturale din Alexandria, despre funcţionarea şi structurarea fondurilor de carte nu se cunoaşte aproape nimic, s-au putut stabili unele repere cu privire la ctitorii ei.

Nucleul Bibliotecii a fost adunat în Grecia de Demetrios din Phaleron, adus de la Atena în secolului III î.Hr. pentru a dezvolta şi îmbogăţi colecţia de tragedie grecească şi de poezie comică. Spre a împlini un asemenea obiectiv era nevoie de realizarea unor ediţii corecte ale textelor lui Eschil, Sofocel, Euripide şi Aristofan. Demetrios poate fi numit fondatorul Bibliotecii, cu toate că onoarea aceasta poate fi atribuită în mod egal sau pe mai bună dreptate primului şi celui de-al doilea dintre regii Ptolemei care au condus Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare, petrecută în anul 323 î.Hr.

Biblioteca a fost organizată după dorinţa şi pe cheltuiala lui Ptolemeu I Soter( 367-283î. Hr.), primul rege grec, fondator al dinastiei şi care a luat locul lui Alexandru la conducerea Egiptului în 323î. Hr, după ce din 305, cand a devenit rege, repurtase importante victorii militare în Palestina, Syria şi Cypru. Tot lui ii revine meritul de a fi infrumuseţat oraşul Alexandria, care a devenit o mare capitală. Organizarea bibliotecii a fost încheiată de succesorul său Ptolemeu II Philadelphul ( 309- 246 î.Hr.), cel care a condus Egiptul între anii 283 şi 246 î.Hr, înălţând Farul din Alexandria şi asigurând hegemonia Egiptului asupra întregului Bazin Mediteranean. Deci, cea mai dreaptă cale de a rezuma discuţia ar fi să spunem că Biblioteca din Alexandria a avut ca fondatori pe primii Ptolemei adică pe Soter, pe Philadelphul şi totodată pe Demetrios, către anul 300 î.Hr.

Zenodotos din Ephes a fost primul bibliophilax, cum suna titlul său în greceşte, adică director numit în instituţie, într-o perioadă când catalogarea şi traducerea, ca practici uzuale de achiziţionare, erau recunoscute drept elemente importante în organizarea bibliotecii. Zenodotos a fost la început critic, ca apoi să devină organizator al fondurilor bibliotecii, fiind numit, aşadar, director. Era momentul când pentru această instituţie culturală la fel de importantă ca şi îmbogăţirea colecţiilor de carte devenise şi modul de funcţionare. Prestigiul literar de care avea să se bucure Zenodotos şi mai tânărul Calimachos va atrage şi pe Eratosthene din Cyrene, renumitul matematician, care a făcut primul calcul corect al circumferinţei Pământului, astronom şi filozof al şcolii alexandrine. Erathostene va deveni la rândul său director al bibliotecii din Alexandria. În secolul următor biblioteca va atrage şi alţi oameni prestigioşi din lumea ştiinţei, numiţi „prieteni ai muzeului „.

Apollonius Eidogrophos era un gramatician despre care nu ştim exact anii între care a trăit, dar este cert că el s-a ocupat în Bibliotecă cu aranjarea odelor lui Pindaros.

După cât sunt cunoscuţi bibliotecarii ei, vârsta de aur a Bibliotecii din Alexandria a durat mai puţin de un secol şi jumătate, ea secondând cu cele 3 momente reprezentative, înălţarea, apogeul şi decăderea a însăşi evoluţiei civilizaţiei pe care a reflectat-o şi a susţinut-o.

Mulţumită entuziasmului patronilor săi regali şi abilităţii primilor lor sfătuitori, Demetrios şi Zenodotos, Biblioteca din Alexandria s-a dezvoltat rapid. Ea avea 532.800 de role de papirus. O singură rolă putea cuprinde, spre exemplu, Banchetul lui Platon, scris pe 56 de pagini, fiecare a 36 de rânduri, o linie având 3,4 inci. Numai rareori se scria papirusul pe ambele feţe. Cărţile erau aşezate în bibliotecă pe teme şi se puteau folosi numai în acea incintă.

Callimachos din Cyrene a fost probabil născut în (circa) 310 î.Hr. A fost pentru o perioadă profesor de gramatică la Eleussis, lângă Alexandria. I-a fost prezentat regelui Ptolemaios al II-lea şi numit bibliotecar în anul (circa) 260 şi a păstrat această funcţie până a murit în anul (circa) 240. La acea dată Biblioteca era deja foarte bogată, încât era imposibil de folosit fără un catalog. Callimachos a alcătuit un catalog intitulat Pinakes sau „Tabele cu cele mai reprezentative lucrări din toată cultura greacă şi autorii lor”, catalog care era atât de amănunţit încât a umplut 120 de role (dacă a fost un „catalog” de bibliotecă este o ipoteză mulţumitoare, dar care nu a fost încă demonstrată ). Cărţile erau împărţite în 8 categorii, după domeniul în care s-au afirmat autorii lor ca : 1-dramatici; 2-poeţi epici; 3-legiuitori; 4-filozofi; 5-istorici; 6-oratori; 7-retorieni; 8-scriitori amestecaţi.

Următorul biblitecar Eratostene din Cyrene (235-195 î.Hr.) a fost unul din cei mai mari oameni de ştiinţă din Antichitate. Ca personalitate cu deschidere largă, enciclopedică el a fost nu numai un matematician, astronom, geograf şi cronolog, ci chiar şi un filolog. Se poate spune că a fost primul filolog conştient, care şi-a asumat numele de „Philologos”, chiar dacă mulţi oameni au meritat acest nume înaintea lui, şi mai mult decât el, nu numai în Grecia, dar şi în Egiptul faraonilor, în Mesopotamia şi în India. Eratostene şi-a terminat studiile în Atena, dar a fost chemat la Alexandria de Ptolemeu Evergetes al III-lea ( cel care a domnit între 247-222 î.Hr.) şi a fost numit bibliotecar cam în anul 225 î.Hr.. Probabil că el a rămas în funcţie până a murit, adică prin anul 192 î.Hr., la vârsta de 80 de ani.

Sunt patru variante care încearcă să explice dispariția celei mai mari biblioteci a antichității: războiul civil dintre Cezar și Pompei (48 î.Hr.); conflictele pentru putere dintre păgâni și creștini (250 – 350); decretul lui Teofilus din 391; cucerirea arabă din jurul anului 650. Actualmente doar doua dintre ele au însă susținerea cercetătorilor. Distrugerea parțială a bibliotecii este atribuită perioadei din timpul războiului civil de la sfârșitul sec. III AD, iar o aripă a bibliotecii a fost distrusă de creștini în anul 391 AD, în urma edictului dat în acel an de către împăratul Theodosius prin care religiile păgâne erau scoase în afara legii.

SURSA – PAGINI DIN ISTORIA BIBLIOTECILOR ŞI ALTELE