144 – ALUNGAREA TARTORELUI
Dacă primele două mişcări de eliberare nu au reuşit să-l înfrângă pe Hallshithan, în schimb a reuşit a treia. A treia mişcare de eliberare condusă de o parte din Primordialii întunericului a avut în vedere construirea unei bombe umane, capabilă să-l alunge pe Hallshithan în haos.
Construirea unei bombe umane a avut la bază cunoaşterea de către o facţiune a Primordialilor întunericului a unei taine profunde: taina părţii femeieşti şi a părţii bărbăteşti. Taina părţii bărbăteşti şi a părţii femeieşti are la bază existenţa sufletelor duale – a sufletelor pereche: bărbatul şi femeia corespondentă. Bărbatul a fost creat de către Dumnezeu după Chipul şi Asemănarea Sa. Femeia a fost creată de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea bărbatului, prin despărţirea fiinţei omeneşti primordiale în două jumătăţi. În momentul creaţiei, Dumnezeu a luat o „parte” – o „coastă” – din bărbat şi a creat femeia. Femeia este considerată strălucirea – lumina – bărbatului, tot astfel cum Sfântul Duh este considerat Strălucirea sau Lumina lui Dumezeu. Bărbatul şi femeia sunt suflete duale. Fiecărui bărbat din cosmos îi corespunde o femeie şi fiecărei femei îi corespunde un bărbat. În mod normal, dacă nu ar fi intervenit „Cel rău” în istorie, bărbatul şi femeia pereche ar fi trebuit să se întrupeze concomitent în lumea materială. Regăsindu-se în lumea materială, bărbatul şi femeia corespondentă ar fi trebuit să refacă rapid unitatea primordială. Acesta a fost şi este Planul lui Dumnezeu. Datorită modului imperfect în care au fost concepuţi oamenii în palierul material, prin emiterea unor energii pharismah întunecate, de la un moment dat – cam de la formarea primelor regate conduse de Lorehh sexuale – nu a mai fost posibilă întruparea instantanee a bărbatului şi a femeii corespondente, astfel încât să se poată regăsi. De acest fapt au profitat fiinţele Lorehh şi Dree, care au manipulat atent evenimentele pentru ca două suflete perche să nu se poată regăsi în lumea materială, chiar dacă, uneori, se pot întrupa în acelaşi timp.
La sfârşitul existenţei marelui regat al răului, câţiva Primordiali ai întunericului cunoşteau această taină adâncă. Pentru a scăpa de Hallshithan, aceşti Primordiali ai întunericului au instituit un cult – numit cultul iluminării spontane prin iubire sau cultul strălucirii strălucirii (femeia este considerată strălucirea – lumina – bărbatului).
Primordialii respectivi s-au bazat pe faptul că, aflate în lumea materială, sufletele pereche se simt de la orice distanţă. Astfel că, între milioanale de oameni care populau pământul în acea perioadă, ei au descoperit, datorită percepţiei lor subtile, mai multe suflete pereche. Iniţial, au descoperit un număr de aproximativ zece suflete pereche şi au făcut în aşa fel încât să se întâlnească şi să se unească trupeşte. Din unirea acelor suflete pereche a rezultat ceva deosebit. Sufletele pereche s-au contopit într-o armonie sufletească perfectă: din punct de vedere sufletesc, ei au refăcut unitarea primordială: bărbatul era în femeie şi femeia era în bărbat. Acest proces s-a produs doar la nivelul sufletesc – la nivelul sufletului celor doi parteneri – astfel că, din iubirea lor, s-a născut al treilea. Al treilea nu era însă o progenitură de trup, ci o fiinţă energetică – o nouă lumină sau o strălucire a strălucirii. Această lumină este o structură aurică nouă (această structură aurică nouă nu există actualmente în cosmos; ea a existat odinioară, pentru o scurtă perioadă de timp, în timpurile despre care este vorba în aceste pagini; existenţa ei va fi din nou posibilă în timpurile viitoare, după sfârşitul acestei lumi).
Dumnezeu, în marea sa înţelepciune, a dorit încă de la început să creeze această fiinţă aurică nouă prin unirea protopărinţilor Adam şi Eva, dar aceştia au căzut în păcat înainte de a se produce acest eveniment. Formarea acestei noi fiinţe aurice a reprezentat de fapt Planul lui Dumnezeu pentru oameni. Nu s-a realizat Planul lui Dumnezeu, datorită faptului că Adam şi Eva au fost „furaţi” de evenimente şi s-au unit trupeşte („s-au cunoscut”) înainte de vreme. I-a despărţit foarte puţin de marele eveniment.
Prin formarea noii fiinţe aurice, „unul devine doi, iar doi devin trei”. Unitatea adevărată şi desăvârşită a fiinţei umane constă în reunirea într-o singură fiinţă, după modelul Creatorului. Dumnezeu însuşi este format din Tatăl, din Iubirea (Fiul) şi din Lumina sau Strălucirea (Sfântul Duh). Tot astfel, la apogeul desăvârşirii sale, orice fiinţă omenească va fi formată din Bărbat (Tatăl), din Femeie (strălucirea) şi din noua fiinţă netrupească, Lumina (strălucirea strălucirii). A treia persoană a fiinţei umane, „strălucirea strălucirii”, este o progenitură netrupească, de formă umanoidă. Este ca şi cum sufletul bărbatului se uneşte cu cel al femeii pereche, pentru a naşte, printr-un fel de parthenogeneză, un nou suflet, care este independent de cel al părinţilor. Acest suflet este numit „strălucirea strălucirii”. După ce a fost născută, strălucirea strălucirii nu se mai afla sub jurisdicţia nici a bărbatului, nici a femeii. Strălucirea strălucirii se manifesta autonom, beneficiind de puteri (siddhis-uri) extrem de mari. Nici un Primordial al Întunericului, nici măcar Shantiah nu au avut puteri atât de mari precum are o astfel de fiinţă.
În perioada despre care este vorba, la sfârşitul celui de-al treilea ciclu, au apărut pe lume doar zece astfel de fiinţe denumite „strălucirea strălucirii”. Totuşi, fiind născute înainte de vreme, aceste „străluciri ale strălucirii” nu puteau fi decât extrem de naive – de neştiutoare -, precum nişte giganţi lipsit de minte. Dacă cineva le-ar fi spus să distrugă un teritoriu sau o fiinţă omenească, ar fi făcut-o fără cea mai mică ezitare. De acest fapt au profitat o parte dintre Primordialii întunericului. Ei au educat în folosul propriu cele zece suflete pereche, pentru a profita de puterile nelimitate ale celor zece „străluciri ale strălucirii”, progeniturile lor sufleteşti. Au avut grijă ca energia emisă de cele zece „străluciri ale strălucirii” să fie captată în diferite obiecte materiale sau în cristale, pentru a fi păstrate în viitor. Apoi, au aruncat în luptă aceste fiinţe netrupeşti, pentru a-şi înfrânge inamicii. În consecinţă, cele zece „străluciri ale strălucirii” au devenit bombe umane capabile să distrugă lumea materială. Prin acest act iresponsabil, Primordialii întunericului au comis o imensă eroare, conferind puteri (siddhis-uri) formidabile unor făpturi lipsite de experienţă şi neaflate în comuniune cu Adevăratul Dumnezeu. Puterea, în afara comuniunii cu Dumnezeu, înseamnă distrugere. O „strălucire a strălucirii” nu se poate manifesta ca Sfântul Duh – Lumina sau Strălucirea lui Dumnezeu -, datorită faptului că nu are cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu.
Cel puţin o pereche din cele zece alese de către Primordialii întunericului a dus războiul până la capăt. Într-un anumit moment, printr-o manipulare atentă, bărbatului i s-a spus că sufletul pereche, femeia, a fost luată prizonieră de către Hallshithan. Fireşte, femeia – strălucirea – era în afara oricărei primejdii, dar bărbatul a crezut tot ce i s-a spus şi s-a prezentat în faţa lui Hallshithan, cerându-i socoteală. Omul respectiv şi-a activat în prealabil „strălucirea strălucirii”, astfel că erau doi în unu – o bombă umană -, care lupta pentru a-şi reface unitatea primordială. Nici 1000 de elefanţi supăraţi că li s-au furat puii nu se pot compara cu acel om, care s-a prezentat în faţa lui Hallshithan.
Fireşte, de la înălţimea celor şase metri cât avea forma sa de manifestare în lumea materială, Hallshithan i-a râs în faţă omului de doar un metru optzeci, care dorea să se sinucidă venind la el, şi se pregătea să-l spulbere ca pe un gândac. A avut însă cea mai mare surpriză din îndelungata sa existenţă. Într-o luptă rămasă memorabilă, care încă este imprimată în cronica akasha, Hallshithan a mâncat o bătaie cruntă de la acel om de un metru şi optzeci de centimetri. Pur şi simplu, acel om a sfâşiat cu mâinile goale porţiuni din trupul energetic de formă umanoidă în care se manifesta Hallshithan. Tartorele răului, Hallshithan nu a scăpat de straniul agresor decât atunci când s-a refugiat, prin gaura de vierme, înapoi în haosul din care venise. Astfel, Hallshithan a fost alungat în afara lumii materiale, iar omul respectiv şi-a regăsit femeia. În cele din urmă, el a fost convins să renunţe la „strălucirea strălucirii” şi să redevină aşa cum a fost. Şi-a păstrat însă femeia – sufletul pereche, fără a mai apela vreodată la tehnica formării, înainte de soroc, a „strălucirii strălucirii”. Numele omului care l-a învins pe Hallshithan este Shakha Than. Actualmente, el se află în lumea eterică. Împreună cu grupul său, Shakha Than s-a refugiat în lumea eterică cu puţin înainte de finalul ciclului al treilea.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)