CRAIOVA, PERLA VALAHIEI

A TREIA ÎNTEMEIERE A CRAIOVEI

În jurul anului 1750, la o aruncătură de băţ de Dealul Sfântul Dumitru, se afla o livadă destul de întinsă, denumită se pare “Dealul Livezii”, care era proprietatea unui boier de vază în acele vremuri, pe nume Constantin Găianu. Undeva pe cuprinsul livezii străjuia de multe sute de ani un dud falnic.Într-o după-amiază însorită, un negustor evreu nu prea bogat dar dornic mereu de câte un chilipir, ce locuia în târgul Craiovei de ceva vreme, se plimba agale prin întinsa livadă a boierului Găianu. La un moment dat, ostenit, negustorul evreu s-a aşezat la umbra dudului pentru a se odihni. Privirea i-a fost atrasă destul de repede de o sclipire caldă ce era filtrată de frunzişul bogat al dudului. Căţărându-se în dud pentru a privi mai de aproape de unde provenea strălucirea, negustorul evreu a avut surpriza de a descoperi o icoană ce o înfăţişa pe Maica Domnului cu Pruncul.

Surprins din cale afară, cu gândul la o afacere profitabilă, negustorul evreu a luat icoana şi a dus-o acasă, ascunzând-o în podul casei. După ce a aşteptat trei zile, aşa cum cerea cutuma nescrisă, pentru a vedea dacă cineva îi reclamă pierderea sau furtul, negustorul a decis să dea sfoară în târg că are un odor preţios de vânzare. Când a apărut primul amator, negustorul s-a dus glonţ acasă pentru a aduce icoana, dar a avut surpriza să constate că aceasta dispăruse. Evident, negustorul s-a gândit că i-a furat-o cineva din pod, astfel că a trebuit să se consoleze cu gândul că a pierdut-o pe vecie. Într-una din zilele următoare, spre finele unei alte zile ostenitoare, acelaşi negustor evreu s-a gândit că n-ar strica o binemeritată odihnă sub acelaşi dud din Dealul Livezii. Nici nu a apucat sărmanul negustor evreu să se aşeze la umbra dudului, că a observat iarăşi strălucirea caldă ce răzbătea din frunziş. S-a urcat repede în dud şi a găsit, la fel ca prima oară, icoana prinsă între două crengi mai groase.

Negustorul evreu, parcă pentru a nu-şi dezminţi etnia, a luat iarăşi icoana şi a dus-o acasă, cu acelaşi gând de înavuţire rapidă. Dar când a vrut să o vândă din nou, de data aceasta unui hangiu, a descoperit că icoana a dispărut iarăşi. Atunci i-a mărturisit hangiului, cu glasul tremurând de emoţie, întreaga poveste. Acesta a transmis-o mai departe, astfel că în scurt timp însuşi boierul Constantin Găianu, care avea în proprietate livada, urmat de o mare mulţime de oameni, a pornit spre locul cu pricina; ajunşi în faţa dudului, toţi au avut surpriza să descopere că icoana îi aştepta.

Fiind proprietarul de drept al locului unde fusese descoperită icoana, boierul Găianu s-a jurat în faţa mulţimii că pe locul dudului va construi o biserică, în care va aşeza icoana. Zis şi făcut. Boierul Găianu, care îndeplinea pe atunci demnitatea de culcer, a dat poruncă să se taie dudul, iar din lemnul lui s-a construit o bisericuţă din lemn. Ulterior, biserica a fost denumită “Precista ot Dud”. Cu timpul, bisericuţa din lemn s-a şubrezit, astfel că a apărut necesitatea construirii unei biserici trainice, din zid, care să adăpostească preţioasa icoană. În acest scop, nepotul ctitorului Constantin Găianu, culcerul Chiriac Găianu a cerut sprijinul unui negustor bogat pe nume Hagi Gheorghe Ion şi unui boier pe nume Constantin Fotescu pentru a construi o biserică trainică din zid. Aceştia au zidit biserica şi au împodobit-o cu odoarele necesare. Dacă bisericuţa din lemn a fost construit cu aproximaţie între anii 1750-1756, biserica din zid a fost ridicată de Chiriac Găianu, Hagi Gheorghe Ion şi Constantin Fotescu în anul 1766. Nu după mult timp, craiovenii şi-au dat seama că icoana Precista ot Dud este făcătoare de minuni, vindecând boli incurabile sau grave, astfel că numărul celor ce au cerut ajutorul Madonei ot Dud a crescut pe zi pe trece.

În scurt timp, faima icoanei a depăşit graniţele Craiovei şi ale Olteniei. Astfel s-a făcut ca în anul 1778, un argintar din Sibiu, căruia Madona ot Dud i-a vindecat fiica aflată pe patul de moarte, a dăruit o preţioasă ferecătură de argint, în care icoana este învelită şi astăzi; tot el a făcut uşiţa situată în partea de jos a icoanei, pentru ca orice credincios să poată săruta poalele pictate ale Madonei din Dud. Din acel moment s-a încetăţenit obiceiul ca, înainte de a se înfăţişa în faţa icoanei şi a cere ajutorul Madonei din Dud, cei gravi bolnavi să meargă mai întâi la un argintar unde să-şi facă o copie din argint ori din aur a părţii vătămate a corpului, iar după vindecare să doneze artefactul bisericii.

Din vânzarea artefactelor din argint sau chiar din aur, biserica Madona din Dud s-a extins considerabil, astfel că începând cu anul 1792 s-a înfiinţat una din cele mai mari fundaţii caritabile din ţară, fundaţia “Aşezământul Maica Domnului Dudu”, care mai bine de două sute de ani a desfăşurat o vastă operă de caritate.

Dintre marile opere de caritate ale “Aşezământului Maica Domnului Dudu” trebuie menţionate înfiinţarea Şcolii Madona Dudu pe locul unde astăzi se află Muzeul Olteniei, ridicarea primului spital de boli nervoase din ţară, denumit “Ospiciul Madona”, susţinerea Războiului de independenţă din 1877/1878 prin alocarea sumei necesare cumpărării a cinci mii de arme şi a sumei necesare funcţionării spitalelor de campanie de pe aliniamentul Dunării, construirea în anul 1891 a unui arhondac (han) cu scopul de a găzdui gratuit timp de trei zile orice călător ce tranzita Craiova (amplasat pe locul Hotelului Minerva de mai târziu); de asemena, fundaţia a acordat în mod constant burse elevilor craioveni fără posibilităţi materiale dar cu minţi sclipitoare.

FRAGMENTE DIN

CRISTIAN GĂNESCU: CRAIOVA, PERLA VALAHIEI