PALEOASTRONAUTICA (10) CE SUNT OZN-URILE?

50639524_808790629468215_1994765283947970560_o

PALEOASTRONAUTICA

(10)

CE SUNT OZN-URILE? 

50536388_808788762801735_2177623782863142912_n
j-allen-hynek-experienta-ozn_60142

Un punct de vedere tranşant cu privire la subiectul existenţei extratereştrilor l-a avut Ieromonahul Serafim Rose care afirma următoarele: “lumea fizică este neutră din punct de vedere moral, ea putând fi cunoscută relativ uşor în urma observaţiei ştiintifice; dar lumea nevăzută a spiritului comportă entităţi (fiinţe) atât ale binelui cât şi ale răului, pentru care cercetătorul ştiinţific nu poate avea instrumente „obiective” de discriminare, decât în condiţiile în care el acceptă revelaţiile pe care Adevă­rul întrupat, adică Iisus Hristos, le-a adus oamenilor. Astfel, cercetătorii contemporani ai fenomenului extraterestru plasează cărtile Sfintei Scripturi, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, pe acelasi plan cu tex­tele spiritiste de inspiratie demonică, neputând din această cauză distinge între activităţile demonice şi cele efectuate de îngeri. Dar ei acum ştiu (după o lungă perioadă în care ştiinţa a fost dominată de prejudecăţi materialiste) că există un domeniu al realului de esenţă nefizică ale cărui efecte sunt observabile în fenomenele extrate­restre. Dar câtă vreme ei vor persista să abordeze acest domeniu în mod „ştiinţific”, ei vor continua să fie duşi în eroare”. (70)

Autorul citat mai consideră că fenomenologia ozenistică este, prin  prin natura ei, demonică. „Concluzia care se impune este că fenomenele OZN sunt de origine demonică. Este adevărat că unele dintre ele s-au dovedit a fi rezultate ale şarlataniei sau halucinaţiei, dar acesta nu este nici pe departe cazul tuturor miilor de dosare care s-au acumulat până în prezent asupra fenomenului. Multe dintre rapoartele asupra OZN-urilor, care se publică în prezent în presa de mare audienţă la public, relatează incidente care sunt izbitor de asemănătoare fenomenelor de posedare demonică, psihice sau de alt fel, pe care teologii şi parapsihologii le cunosc de multă vreme”. (70)

Ieromonahului Serafim Rose avea perfectă dreptate, cu amendamentul că cei denumiţi extratereştri nu sunt demoni (adică nu sunt îngeri căzuţi, chiar dacă se comportă precum aceştia), ci oameni proveniţi dintr-un palier cuantic “paralel”, palierul eteric. Cei desemnaţi a fi extratereştri nu provin aşadar, aşa cum şi-a imaginat Erich von Daniken, de pe planete, sisteme solare ori galaxii îndepărtate, ci sunt “de-ai casei”. Ei au locuit la suprafaţa pământului în timpuri imemoriale, iar în ziua de astăzi îşi desfăşoară existenţa într-un palier cuantic paralel, palierul eteric, la fel cum oamenii defuncţi locuiesc în palierul astral.

Concluzia finală este că OZN-urile nu sunt aparate materiale, ci au o natură transfizică – mai precis spus, eterică sau bioeterică. OZN-urile sunt obiecte tehnologice transfizice, eterice sau mai precis bioeterice, create de fiinţe umane care locuiesc actualmente în palierul eteric. Particularitatea cea mai frapantă a OZN-urilor este că se pot materializa uneori în palierul cuantic material. OZN-urile trebuie să penetreze bariera dintre palierele cuantice ale cosmosului pentru a se putea manifesta la nivelul lumii fizice şi de a interacţiona cu oamenii întrupaţi. Totuşi, pentru a se materializa complet, OZN-urile eterice au nevoie de un surplus considerabil de energie. Surplusul de energie este furat pur şi simplu de la oamenii întrupaţi, iar cazurile de posedare şi de răpiri sunt o dovadă elocventă că lucrurile stau în acest fel.

Evidenţa  că influenţa extratereştrilor în istorie nu a fost de natură benefică, ci dimpotrivă. Acţiunile lor asupra oamenilor au fost şi sunt malefice, având la bază manifestarea forţei. Posedarea unor oameni şi răpirile de persoane sunt doar mijloace de acţiune  malefică ale acestor fiinţe. După modul în care se comportă, devine evident că extratereştrii proveniţi din palierul eteric nu sunt prieteni sau protectori ai oamenilor, ci dimpotrivă.

Probabil că fostul preşedinte american Ronald Reagan a simţit toate acestea pe pielea sa din moment ce, ulterior, când a devenit preşedinte, a declanşat programul militar “Iniţiativa de Apărare Strategică”.

 

57576957_652646175166822_67198817795047424_n