O FOTOGRAFIE DIN 1892

FOTOGRAFIA

13907123_977221875757074_304177046610164021_n

 

O FOTOGRAFIE DIN 1892

MI-AM PERMIS SĂ PREIAU ACASTĂ FOTOGRAFIE DIN POSTAREA D-LUI ALEXANDRU VIOREL BOFLĂ DIN GRUPUL „DACILOR LIBERI”; CINEVA A FĂCUT UN COMENTARIU POTRIVIT CĂRUIA SALUTUL ESTE ORI NAZIST, ORI LUCIFERIC, ORI MASONIC.

NICI UNA, NICI ALTA. SALUTUL NAZIST ESTE CU PALMA SPRE PĂMÂNT; NU ŞTIU CUM ESTE SALUTUL MASONIC, DAR NU CRED CĂ ARE LEGĂTURĂ CU ACEST SALUT. ÎMI PERMIT UN MIC COMENTARIU CARE POATE AJUTA LA ÎNŢELEGEREA SUBIECTULUI.

1. ESTE UN SALUT ROMÂNESC, DAR NU CRED CĂ ESTE SALUTUL VICTORIEI; SALUTUL VICTORIEI NU ESTE CU PALMA ÎNTINSĂ, CI CU PUMNUL STRÂNS.

2 ACTUALMENTE SALUTUL VICTORIEI ESTE FOLOSIT ÎN MOD APROAPE INSTINCTIV DE OAMENI CA ŞI CUM A R FI IMPRIMAT ÎN CODUL GENETIC; ESTE FOLOSIT ÎN CAZUL UNEI REUŞITE, PE STADIOANE, ÎN CONFRNTĂRI ETC. (PUMNUL STRÂNS SE FOLOSEŞTE ÎN DOUĂ SITUAŢII: ÎN AMENINŢĂRI ŞI ÎN SEMNUL VICTORIEI).

3 – ÎN FOTOGRAFIA DE MAI SUS NU APARE SALUTUL VICTORIEI ŞI NICI NU ARE LEGĂTURĂ CU IMPERIUL AUSTRO-UNGAR.
ÎNTREAGA POZIŢIE A BĂIATULUI ESTE SOLEMNĂ: PICIORUL DREPT ESTE ÎN FAŢĂ, FIIND ALINIAT LA VÂRFUL CELUI STÂNG ŞI ORIENTAT SPRE DIRECŢIA INDICATĂ DE MÂNĂ. MÂNA DREAPTĂ ESTE ÎNTINSĂ LATERAL LA NIVELUL CREŞTETULUI CAPULUI , NU DEASUPRA CAPULUI (PRECUM LA SEMNUL VICTORIEI), IAR MÂNA STÂNGĂ ESTE ORIENTATĂ ÎN JOS, PARALEL CU TRUPUL (LA FEL CA LA POZIŢIA „PE LOC REPAUS” DIN ARMATĂ).
4 – ESTE VORBA MULT MAI PROBABIL DESPRE UN SALUT ADRESAT SOARELUI SFÂNT („SÂNT”); CRED CĂ SOARELE AR FI TREBUIT SĂ SE AFLE PE DIRECŢIA MÂINII ÎNTINSE A COPILULUI; DIN PĂCATE FOTOGRAFIA NU CONŢINE INDICII CU PRIVIRE LA POZIŢIA SOARELUI PE CER DIN ACEL MOMENT, NU SE OBSERVĂ UMBRA COPILULUI (POATE N-O VĂD EU), PENTRU A PROBA ACEST ASPECT.
5 – LA POPORUL ROMÂN EXISTĂ ÎNCĂ DIN STRĂVECHIME UN CULT AL SOARELUI FOARTE IMPORTANT, ASTFEL CĂ EXISTENŢA UNUI SALUT ADRESAT SOARELUI NU TREBUIE SĂ SURPRINDĂ („SOARELE SÂNT ŞI STELELE LOGOSTELE”).
6 – SÂNTUL SOARE APARE ŞI ÎN VERSURILE HOREI UNIRII („ŞI SĂ VADĂ SFÂNTUL SOARE”), COMPUSĂ CAM ÎN ACEEAŞI PERIOADĂ ÎN CARE A FOST FĂCUTĂ FOTOGRAFIA.

INTERESANTĂ ESTE DISPUNEREA PICIORULUI DREPT ÎN FAŢĂ. APARE LA STATUILE FARAONILOR ŞI ALE ÎMPĂRAŢILOR ROMANI. NICI DE ACEASTĂ DATĂ NU CRED CĂ ARE DE-A FACE CU NAZIŞTII, CU MASONII ORI CU LUCIFERICII (LUCIFERIZAŢII). CRED CĂ PICIORUL DREPT ÎN FAŢĂ INDICĂ FAPTUL CĂ PERSOANA ÎN CAUZĂ SE CONSIDERĂ UN ÎNVINGĂTOR SAU UN STĂPÂNITOR. SEMNIFICAŢIA LA COPILUL DIN FOTOGRAFIE ESTE: „AICI NOI SUNTEM STĂPÂNI”. CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ FOTOGRAFIA A FOST FĂCUT DE NIŞTE STRĂINI (AUSTRO-UNGARI) CARE TRANZITAU TERITORIUL ROMÂNIEI, IAR COPILUL I-A ATENŢIONAT CĂ AICI NU EI SUNT STĂPÂNI.