PE DRUMUL DAMASCULUI

1 zuMH3yaBbPEVw3PW2AzKNw

  EXCALIBUR

Sabia-Excalibur-696x557

PE DRUMUL DAMASCULUI

24991110_392948831136559_4994899665348507250_n

šTot din categoria contactorilor “aleşi” a făcut parte Ucenicul lui Iisus Hristos, Sf. Apostol Pavel. Cu privire la folosirea termenului de apostol trebuie făcute câteva precizări necesare: în primul rând trebuie precizat că  potrivit DEX-ului termenul de apostol (apóstolos) provine din apó, departe, și stéllo, trimis. Totuşi, Noul Testament a atribuit titlul de Apostol doar lui Iisus Hristos. Iisus Hristos a fost unicul Apostol. În ziua de astăzi, în vorbirea curentă s-a ajuns ca fiecăruia dintre cei doisprezece ucenici ai lui Iisus Hristos să-i fie atribuită titulatura de apostol, ceea ce nu este în conformitate cu textul Noului Testament; totuşi, datorită faptului că termenul a fost extins şi la ceilalţi ucenici ai Săi, intrând astfel în limbajul comun, pentru a nu crea confuzii nedorite, în cele ce urmează termenul de apostol va fi folosit şi pentru ucenici; însă în cazul ucenicilor lui Iisus Hristos, înţelesul termenului “apostol” este de “trimis” sau de “propovăduitor.”

Aşadar, precum Enoch în timpurile antediluviene şi precum Moise în perioada de aur a Vechiului Testament, Pavel, ucenicul lui Hristos, a fost ales pentru a îndeplini o misiune. Iar în acest sens, biografia Sf. Apostol Pavel este edificatoare.

Iniţial prigonitor al creştinilor, cu tată roman, originar din Tarsus, fariseul Saul, devenit apoi Pavel, a primit poruncă de la marele preot al Templului din Ierusalim, în a cărui soldă se afla, să călătorească ca purtător de scrisori pentru sinagogile din  Damasc; scrisorile făceau parte din campania anticreştină întreţinută de forurile religioase din Ierusalim, mai precis de marele preot şi de Sinedriu (Sanhedrin: tribunalul religios evreiesc format din 71 de persoane: marele preot, douăzeci și patru de „căpetenii preoțești”, douăzeci și patru de „bătrâni”, ca reprezentanți ai populației civile și douăzeci și doi de „cărturari”, cunoscători ai Legii). În scrisori era specificată obligaţia ca  în cazul în care îi va găsi pe ucenicii lui Iisus Hristos, aceştia să fie aduşi legaţi la Ierusalim pentru a fi supuşi judecăţii.

Noul Testament, Faptele Sfinţilor Apostoli, cap 9; 3-21 menţionează următoarele: “Suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului”, eveniment ce s-a produs nu mult timp după asasinarea Sf. Apostol Ştefan, pe drumul Damascului, evreul  Saul a avut o experienţă tulburătoare: “Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.  Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?  Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă.  Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faciIar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni.  Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc.  Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.  Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne; (…) Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel;  Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu.  Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt.  Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat.  Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile. Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.”  (Faptele Sfinţilor Apostoli, cap 9; 3-21)

Aşadar, Saul a fost ales al lui Iisus Hristos în două faze. Prima fază s-a consumat pe drumul Damascului, iar a doua fază în casa de pe Uliţa Dreaptă din Damasc. În prima fază, când era pe drumul Damascului Saul a fost învăluit brusc într-o lumină din cer ca un fulger şi a auzit glasul lui Iisus Hristos înviat care l-a mustrat: “Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă.” După aceea, Saul nu a mai văzut nimic un răstimp de trei zile: “Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.” Apoi Saul a fost dus în Damasc, într-o casă de pe strada Uliţa Dreaptă, unde un ucenic al Domnului Iisus Hristos, pe nume Anania, l-a vindecat prin punera mâinilor: “Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt.” Rezultatul a fost că lui Saul i-au căzut de pe ochi “ca nişte solzi” şi a văzut din nou. Aceasta a fost a doua fază.

Experienţele de pe drumul Damascului şi din casa de pe Uliţa Dreaptă au produs o transformare radicală a fiinţei interioare a lui Saul care astfel a devenit Pavel, Ucenicul lui Iisus Hristos. Trebuie remarcat de asemenea faptul inedit că Sf. Apostol Pavel a fost singurul dintre ucenici care nu l-a cunoscut în mod direct pe Iisus Hristos decât după înviere. Dar Sf. Apostol Pavel a ajuns să-l cunoască atât de bine pe Iisus Hristos înviat, încât a ajuns să aibă, aşa cum stă scris în Epistola către Corinteni, “gândul” lui Hristos înviat. “Hristos vorbeşte prin mine”, spunea apostolul Pavel în scrisorile pe care le-a adresat primelor Biserici creştine (Corint, Efes, Tesalonic, Roma).

În afara călătoriilor misionare pe care le-a întreprins în teritoriile unde locuiau “neamurile” (neevreii) şi care sunt consemnate pe larg în Noul Testament, Sfântului Apostol Pavel îi este atribuită un text apocrif  denumit “apocalipsă”  sau “revelaţie”: “Apocalipsa Sf. Apostol Pavel.” Această apocalipsă a fost scrisă de Sf. Apostol Pavel prin anul 44 sau 45, dar a fost descoperită aproape trei veacuri şi jumătate mai târziu de “un om respectabil” în oraşul Tarsus, chiar în casa în care locuise Pavel, pe timpul guvernării lui Cinegius, adică prin anul 388 după Hristos. “În timpul guvernării lui Teodosius Augustus junior şi a lui Cinegius, un oarecare om respectabil, care a trăit în casa care odată aparţinea sfântului Pavel, pe timp de noapte un înger i-a apărut lui şi l-a înştiinţat pe el, spunându-i să sfărâme temelia casei şi să publice ceea ce va găsi acolo … Săpând el, a găsit o cutie din marmoră care a fost gravată de toate părţile, iar în ea  era revelaţia Sfântului Pavel precum şi încălţămintea sa, cu care el obişnuia să meargă când propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. Însă lui îi era teamă să deschidă cutia şi a adus-o la judecător. Judecătorul a acceptat-o şi fără s-o deschidă, a trimis-o împăratului Teodosiu; căci i-a fost frică lui că ar putea să fie altceva la mijloc. Iar când împăratul a primit-o el a deschis-o şi a găsit revelaţia Sfântului Pavel. După ce-a făcut o copie, el a trimis originalul la Ierusalim.” (58)

Aşa cum rezultă din Apocalipsa (Revelaţia) ce-i poartă numele, la fel ca odinioară înţeleptul diluvian Enoch, Sf. Apostol Pavel a fost “răpit” la cer, “unde a auzit cuvinte cumplite.” La fel ca înţeleptul Enoch, Sf. Apostol Pavel a fost condus de unul sau mai mulţi Îngeri ai Dreptăţii, care i-au devenit călăuze, într-un “tur de informare” pe toate palierele cosmosului, ajungând până lângă Scaunul de Domnie al lui Dumnezeu, Creatorul văzutelor şi nevăzutelor, situat în al treilea şi ultimul Cer. “Şi când am privit în înălţimi – afirmă Sf. Apostol Pavel în Revelaţia sa – şi am văzut alţi îngeri cu feţele lor strălucind ca soarele, cu membrele lor înfăşate în nişte brâuri din aur, având în mâini nişte palmieri şi semnul lui Dumnezeu; şi erau ei îmbrăcaţi cu nişte haine pe care era scris numele Fiului lui Dumnezeu şi erau plini de bunătate şi milă.  Şi l-am întrebat pe înger şi am zis: Doamne, cine sunt aceştia, care au atâta frumuseţe şi milă? Iar îngerul mi-a răspuns: “Aceştia sunt îngerii dreptăţi. Ei sunt trimişi ca la ora potrivită să aducă sufletele celor drepţi, care cred în Dumnezeu, să le fie de ajutor.” “După aceasta – afirmă Sf. Apostol Pavel  – el m-a luat din acele locuri unde am văzut aceste lucruri şi m-a urcat şi acolo am văzut un râu a cărui ape erau foarte albe, mai albe ca laptele şi am zis către înger: Ce este aceasta? Iar el mi-a zis: “Aceasta este Lacul Aheruzia, unde este oraşul lui Hristos, dar nu oricui este permis să intre în acest loc. Căci aici este calea care merge la Dumnezeu; ci dacă cineva s-a întors de la calea cea rea a păcatului şi s-a căit şi a dat roade bune, vrednice de căinţă, după ce va părăsi trupul pe loc va fi adus aici, să slujească lui Dumnezeu şi aici va fi botezat de îngerul Mihael în Lacul Aheruzia. De aici el este dus în oraşul lui Hristos cu ce-i care n-au păcătuit. Şi m-am minunat şi am binecuvântat pe Domnul Dumnezeu pentru toate cele văzute.” (58)

Apoi Sf. Apostol Pavel a fost condus de îngerul călăuză în Oraşul lui Hristos, care este “în întregime din aur, înconjurat cu douăsprezece ziduri şi douăsprăzece turnuri … În jurul oraşului se găsesc douăsprăzece porţi de-o mare frumuseţe şi patru râuri ce-l înconjoară. Unul este râu de miere, unul de lapte, unul de vin şi unul de undelemn.” Râul de miere este numit Fizon, râul de lapte este numit Eufrat, râul de undelemn este numit Ghizon şi cel de vin Tigris. La râul de miere, Sf. Apostol Pavel i-a văzut pe profeţii Vechiului Testament: Isaia, Ieremia şi Ezechiel, pe Amos, pe Mica, pe Zaharia şi pe ceilalţi profeţi mari şi mici. După aceea, Sfântul Apostol Pavel a fost dus de îngerul călăuză “la locul unde era râul de lapte” unde se aflau  toţi pruncii pe care Irod i-a ucis, care au pierit pentru numele lui Hristos. La râul cu vin, Sfântul Apostol Pavel i-a văzut pe Avram, Isaac şi Iacob, Lot şi Iov şi alţi sfinţi care l-au salutat cu bunăvoinţă. La râul de undelemn, în partea de răsărit a oraşului lui Hristos Sfântul Apostol Pavel i-a văzut “oamenii care s-au dedicat lui Dumnezeu cu toată inima şi nu au avut mândrie în ei.” În mijlocul Oraşului lui Hristos Sf. Apostol Pavel a văzut “un minunat şi foarte înalt altar şi acolo în faţa altarului stătea unul a cărui faţă strălucea ca soarele, care ţinea în mâna sa psaltirea şi harfa şi cântând zicea: “Aleluia!” Acesta este David, a fost informat Sf. Apostol Pavel de îngerul călăuză.” (58)

În turul de informare Sf. Apostol Pavel a fost condus de îngerul călăuză şi în afara Oraşului lui Hristos, dincolo de Oceanul ce înconjoară pământul, acolo unde se află Abisul, locul unde se află sufletele păcătoşilor şi neleguiţilor. “Şi l-am urmat pe înger şi el m-a dus împrejurul apusului de soare şi am văzut începutul Cerului, întemeiat pe un minunat râu de apă şi am întrebat: Ce este acest râu de apă? Iar el mi-a răspuns: “Acesta este oceanul ce înconjoară întreg pământul.” Şi când am ajuns către ocean, am privit şi acolo nu era lumină în acel loc, ci întuneric şi jale şi necaz; şi am suspinat. Şi am văzut acolo un râu ce fierbea în flăcări, iar în el erau o mulţime de bărbaţi şi femei, îmnuiaţi în foc până la genunchi; alţii până la brâu; iar alţii până la buze; şi alţii până sus la păr.” Iar dincolo de râul de foc se află Abisul, locul tuturor pedepselor, despre care îngerul călăuză a spus următoarele: “Abisul n-are capăt, mai mult este şi o prăpastie dedesubt, care este aşa de afundă, încât o piatră aruncată acolo îi trebuie mai multe ore să ajungă la capăt. Astfel este abisul. Căci sufletele aruncate aici, cu încetul vor ajunge la temelie, după cinci sute de ani.” Peste tot, în această lume a Abisului, oamenii, bărbaţi şi femei, erau osândiţi pentru păcatele pe care le-au comis de-a lungul existenţei trupeşti.” (58)

Îndemnat fiind de Duhul Sfânt şi condus de îngerul călăuză, Sfântul Apostol Pavel a văzut Paradisul (Raiul): “Îndemnat, apoi de Duhul Sfânt, eu l-am urmat pe înger, iar el m-a transferat în Paradis şi mi-a zis: “Acesta este Paradisul, unde Adam şi nevasta sa au păcătuit.” Şi am intrat în Paradis şi am văzut originea apelor, unde îngerul mi-a făcut semn cu mâna şi mi-a zis mie: “Vezi, a zis el, apele, căci acesta este râul Fizon, care-le înconjoară întreaga ţară Evila, iar acesta este Gizon, care-le înconjoară întreaga ţară a Egiptului şi Etiopiei. Iar acesta este Tigris, opus Asiriei, iar acesta este Eufratul, a cărui ape scaldă Mesopotamia. Şi mergând mai departe, am văzut pomul din a cărui rădăcină curgeau apele, fiind sursa celor patru râuri. Iar Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit acolo, peste acel pom şi când Duhul sufla şi apele curgeau. Şi am zis: Doamne, oare acest pom face singur ca apele să curgă? Iar el mi-a zis mie: “La început, înainte de Cer şi pământ, toate au fost nevăzute. Iar Duhul lui Dumnezeu a plutit pe ape. Dar de când porunca lui Dumnezeu a adus lumină în Cer şi pe pământ, Duhul său odihneşte peste acest pom. De aceea când Duhul suflă, apele curg din pom.” (58)

De asemenea, în turul de informare, Sf. Apostol Pavel a văzut-o pe Sfânta Fecioară Maria, apoi i-a întâlnit pe Avram, Isaac şi Iacob, apoi pe Moise, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Lot, Noe, pe Ilie şi pe Enoch şi, în cele din urmă, pe cel mai frumos şi impunător bărbat din lume, primul om creat de Dumnezeu: Adam.

La sfârşitul turului de informare, Sf. Apostol Pavel a fost sfătuit de îngerul călăuză: „Ia­tă, ţie îţi sunt date tainele şi revelaţiile. Să le faci cunoscute fiilor oamenilor aşa după cum vei binevoi.” Motiv pentru care, revenindu-şi din vedenie, Sf. Apostol Pavel a scris manuscrisul în care a prezentat turul de informare în lumea de “dincolo”, dar datorită grijilor multe pe care le-a avut de-a lungul existenţei întrupate nu a mai apucat să-l comunice oamenilor, motiv pentru care, ulterior, atunci când a trecut definitiv “dincolo”, a fost mustrat  chiar de Dumnezeu: “Eu Pavel, mi-am venit în fire şi ceea ce am văzut am scris pe un sul. Dar până am trăit nu am avut odihnă să revelez toate aceste mistere, dar am scris totul şi am depus acest sul sub peretele casei acelui credincios, la care am stat în Tarsus, oraş în Cilicia. Iar după ce-am fost eliberat de această viaţă am stat în faţa Domnului, iar El astfel mi-a zis: “Pavel, ţi-am arătat totul ţie, ca tu să pui acele lucruri sub zidul casei? Mai de grabă trimite şi revelează, ca oameni să poată citi şi să se întoarcă pe calea adevărului, ca să nu ajungă la aceste torturi înverşunate.” (58)

Şi aşa această revelaţie a fost găsită.

57576957_652646175166822_67198817795047424_n