HARAP ALB -2

46980557_576895416075232_2290326958820556800_n

INTERPRETAREA EZOTERICĂ A BASMULUI HARAP ALB

– 2 –

46988671_576935256071248_3639519604042104832_o

© EDITURA ALAYA 

Toate drepturile aparţin Editurii Alaya

89242100_869077840190320_5505202094040154112_n

Au existat odată, scrie Ion Creangă chiar la debutul basmului, doi fraţi, denumiţi Craiul şi Împăratul Verde, ale căror Împărăţii erau la antipozi.

“Amu cică era odată într-o ţară un Crai care avea trei feciori. Şi craiul acesta mai avea un frate mai mare, care era Împărat într-o ţară îndepărtată. Şi Împăratul, fratele craiului, se numea Verde Împărat; şi Împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecuseră la mijloc, de când aceşti fraţi nu mai avuseseră prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuseră niciodată, de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea, de nici Împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici Craiul nepoatele sale, pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era la o margine a pământului, şi crăia istuilalt, la altă margine”. Dar a venit un timp în care, îmbătrânind, “căzând în zăcare”, Împăratul Verde i-a scris “frăţâne-său”, Craiul, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoţi, ca să-l lase Împărat în locul lui.

Fireşte, Craiul a stabilit că doar cel mai vrednic dintre cei trei fii ai săi va fi desemnat să purceadă la drum pentru a prelua tronul de domnie al Împăratului Verde. Primul care se oferi să plece la drum a fost fiul cel mare al Craiului. Înarmându-se cu cele de trebuinţă, fiul cel mare porni la drum. Dar, pentru a-l încerca, Craiul se îmbrăcă într-o piele de urs şi-l aşteptă la un capăt de pod. Fiul cel mare se sperie de înspăimântătoarea arătare şi făcu drumul îndărăt, ruşinat. După ce fu rândul celului de-al doilea fecior al Craiului să încerce, cu acelaşi rezultat, veni şi rândul mezinului, care se va dovedi a fi cel mai vrednic.
Dar, înainte de pleca la drum, mezinul întâlni, ca din întâmplare, o babă “gârbovă de bătrâneţe”, căreia i-a oferit un bănuţ.

Baba care nu era alta decât Sfânta Duminică. Sfânta Duminică este Stăpâna Timpului sau mai exact Stăpâna actualului ciclu temporal denumit în limba sanskrită “kalpa”. În limba română termenul Dumnezeu provine din latinescul Domine Deus (există şi o formă populară fără “i” – Domne Deus), iar duminica provine, de asemenea, de la Dies Dominus – Ziua Domnului.

În basmul narat de Ion Creangă, datorită puterilor pe care Sfânta Duminică le avea – “nu căuta să mă vezi gârbovă şi zdremţuroasă, îi spune Baba craiului mezin, dar prin puterea care-mi este dată, ştiu de dinainte ceea ce au de gând să izvodească puternicii pământului” – îl recunoaşte pe cel care va atinge capătul procesului de individuaţie şi îi arată cum să se comporte.

“Du-te la tată-tău – îi spune Baba fiului Craiului – şi cere să-ţi deie calul, armele şi hainele cu care a fost el mire, şi atunci o să te poţi duce acolo unde n-au putut merge fraţii tăi: pentru că ţie a fost scris de sus să-ţi fie dată această cinste”.

57561076_652646178500155_296736292593467392_n