Faţă de cuptorul de dimensiuni mari, ţestul prezintă avantajul că se încălzeşte mai repede, „cu surcele, bălării, coceni de porumb şi beţe de floarea soarelui” şi că, pe lângă pâine dospită, azimă, turtă, se coc sub el şi alte mâncăruri (ghiveci, cartofi, carne).

Tehnica de confecţionare a ţestului este similară cu cea a ceramicii primitive, modelată cu mâna şi lăsată să se usuce la soare.

Materialul din care se confecționează țestul este lutul (pământul galben) amestecat cu balegă de cal şi uneori cu câlți. Acest arhaic cuptor mobil, făcut din lut, după o anumită tehnică, se confecționa la începutul secolului trecut într-o atmosferă plină de credințe magice. Erau anumite zile, imediat după Paşte, când grupuri de femei se adunau la un loc şi după un minuțios sistem de practici, călcau şi modelau țesturi de pământ.

Bătrânii îşi amintesc că țesturile se făceau la sărbătoarea Ropotinului. În majoritatea satelor sărbătoarea Ropotinului se ținea a treia marți după Paşte. Sunt şi sate în care aceste sărbători se țineau trei marți, trei joi şi trei sâmbete după Paşte, ori numai joile după Paşte. În credințele poporului, aceste zile erau adevărate sărbători în care, „dacă sunt serbate atunci nu bate piatra sau gheața, adică grindina, pometurile şi semănăturile”.

Tot după bătrânii satelor, se zice că în afară de toate aceste nenorociri pentru semănături, pentru câmp, ce ar fi aduse de Ropotini dacă nu se țin, „mai sunt rele şi de pocituri”. Se mai spune că „Ropotinii se țin ca să îngreuneze sarcina diavolului prin pământul ce-l întrebuințează la facerea țestelor”. De aceea această zi mai era numită în popor „Ziua ucigaşului”.
Aceste zile (cele trei marți, trei joi şi trei sâmbete după Paşte) erau ținute ca sărbători doar de femei şi era permis să se facă numai țesturi.

În pragul veacului XX, sunt atâtea mărturii că sărbătoarea Ropotinului se ținea cu sfințenie de către femei, zi în care se făceau țesturi, tocmai ca să potolească duhurile rele, să nu le strice semănăturile şi să nu pocească pe cineva.

Din câte se vede, în trecut, aceste sărbători aveau o dublă funcție: pe lângă cea de copt turtele de mălai şi de azimă, şi o funcție magică: „dacă Ropotinul nu se ține se îmbolnăvesc copiii de epilepsie. Atunci femeile fac țeste zicând că țestele făcute în acea zi se vor pune în capul diavolului şi nu se va mai putea să mai îmbolnăvească copiii”. Credința era generală, „se făceau țeste să le sorocească pe spinarea lui Ucigă-l Crucea (sau Ucigă-l Toaca), ca să-l oprească să mai poată sminti pe oameni”, de aceea „în aceste țeste nu este bine să coci pâine de pomană”. În strânsă legătură cu toate acestea, în trecut, după ce țesturile erau gata, femeile făceau deasupra lor o cruce.

Ţestul se lucrează exclusiv de femei, adunate în colective de 3 – 5 persoane, lutul amestecat cu balegă de cal şi câlți se frământă cu picioarele de nouă ori şi uneori în timpul frământatului se spun anumite versuri. Lutul astfel pregătit se împarte în „guguloaie” şi se modelează cu mâna pe un muşuroi de paie şi frunze, în forma unui clopot aşezat cu gura în jos. La partea superioară se practică două orificii, prin care se introduce „fierul țestului”, cu ajutorul căruia se agață de lanțul coşului când se pregăteşte pentru copt.

O asemenea muncă era precedată de festinuri între femei iar actele magice nu lipseau nici ele. Fie că se stropea sau se spoia țestul cu vin, fie că în timpul cât lucrau, cei care treceau pe drum nu aveau voie să dea binețe. Nu lipsită de semnificație este şi credința că frământând pământul femeile calcă pe însuşi diavolul. În această zi „femeile calcă țeste, pentru ca diavolul să fie călcat în picioare şi dogorit de foc ca şi țestele”.

Ţesturile făcute în această zi a Ropotinului „sunt un leac, adică în timpul secetos se aruncă un țest în fântână şi începe să plouă, sau o femeie gravidă fură un țest de la un vecin şi-l duce într-un lan de grâu ori de porumb şi ploaia e gata”.

Articol – Claudia Balaş , Muzeograf
Articol preluat de pe folcloroltenesc.ro/