A fost descoperit în anul 1837, în Postul Paștelui, pe Dealurile Istriței, de țăranii pietrari Ion Lemnaru și socrul său Stan Avram, în localitatea Pietroasele, Buzău, undeva pe Valea Urgoaia, actuala Vale Pietroasele, sub platoul denumit pe atunci Via Ardelenilor, sub un piemont de viță de vie, la circa un kilometru de situl castrului roman aflat în centrul satului Pietroasa.

Locul exact al sitului unde au fost găsite nu s-a putut depista cu certitudine din cauză că toate declarațiile autorilor descoperirii și a celorlalți părtași au fost luate de către autoritățile române de abia după un an de zile, respectiv din luna iunie a anului 1838, încolo. Din cele declarate de aceștia, a rezultat că locul se afla sub poiana numită pe atunci Via Ardelenilor, pe stânga văii Urgoaia, la o distanță de circa un kilometru de situl castrului roman aflat în centrul satului Pietroasa.

Tezaurul era așezat între două lespezi mari de piatră situate destul de aproape de suprafață. Nu au fost găsite resturi ale vreunui recipient sau al vreunei construcții care să fi fost gândite pentru protecția pieselor comorii. Singura evidență a fost existența unui fel de pământ negru ce era lipit de obiecte și care s-ar fi desprins destul de greu de ele. Cercetătorii tezaurului au considerat că acest pământ ar fi putut fi resturi ale unei materii organice ce ar fi putrezit, de genul pânzei sau pielii cu care este posibil să fi fost învelite piesele de către cei ce au îngropat tezaurul. Opinia generală a cercetătorilor a fost că acel pământ a protejat obiectele timp de peste 1.400 de ani.

Din detaliile pe care le-au dat găsitorii a reieșit că tezaurul a fost compus din 16 până la 26 de piese, cel mai probabil 25. Autoritățile acelor timpuri au reușit să recupereze 12 obiecte, cele care sunt și astăzi expuse la Muzeul Național de Istorie a României: colanul elipsoidal, colanul cu inscripție runică, colanul simplu, patru fibule, patera cu figuri mitologice, două vase poligonale, un vas oenochoe și un taler, în greutate totală de 18,7975 de kilograme de aur și multe pietre prețioase ca granate, almandine, turmaline, smaralde, cristale de stâncă, safire și sticlă colorată.

Tezaurul a fost supus încă de la descoperire la ample acțiuni de distrugere, mutilare și compactare a pieselor componente, multe fiind distruse și tăiate cu toporul, fapt care a dus la dislocarea pietrelor prețioase, foarte multe fiind astăzi pierdute.

Atribuirea tezaurului și datarea lui s-a făcut prin analiza obiectelor componente, a detaliilor tehnice și stilistice prezente în modul lor de confecționare, precum și din studierea unor izvoare documentare. Punctul de plecare a fost colanul inscripționat cu caractere runice. Runele de pe colan au sugerat de la început atribuirea comorii unui neam de sorginte germanică. Acest colan este cea mai însemnată piesă a comorii, fiindcă este singura care are o înscripție.

Din păcate, literele nu sunt evidente și nu se pot descifra ușor. Profesorul german Rudolf Neumeister, a pus tezaurul în conexiune cu momentele importante care s-au derulat în secolul al IV-lea în istoria universală. El a fost cel care a enunțat pentru prima oară teza atribuirii comorii lui Athanaric, conducătorul vizigoților, care a trecut prin teritoriile care compun astăzi România.

Ipoteza a fost preluată de Alexandru Odobescu, cel care a făcut o pasiune din cercetarea tezaurului, fapt pentru care a publicat monografia Le Trésor de Pétrossa apărută în perioada 1889 – 1900.

Dacă raportarea la izvoarele documentare și la argumentele de ordin arheologic indică o datare în secolul al IV-lea e.n., analiza stilistică a celor 12 piese care au ajuns în contemporaneitate, spune că stilurile individuale de confecționare ale fiecărui obiect sunt dintre cele mai diverse. Astfel, cele trei colane au analogii ale unor obiecte descoperite încă din epoca bronzului, patera își trage obârșia din caracterele stilistice greco-romane, cele patru fibulele în secolul al IV-lea, talerul are motive specifice din epoca bronzului și chiar din epoca neolitică, toartele late ale vaselor poligonale apărând în secolul I e.n. și forma vasului oenochoe este cunoscută din toreutica romană.

Caracterul stilistic care îndreptățește atribuirea comorii popoarelor germanice este capul de pasăre al fibulelor, el este indiciul care ar susține datarea fibulelor pentru secolul al IV-lea, precum și originea lor. Capul de pasăre este considerat a fi un element caracteristic al popoarelor germanice, deoarece aceste triburi au adoptat cu predilecție acest element de la motivele decorative zoomorfe central-asiatice și iraniene.

Datarea cu un an exact al confecționării fiecărui obiect nu este posibilă, cum nu este posibilă nici identificarea unor ateliere de făurire a lor, considerându-se că arealul posibil ar fi cel dintre nordul Pontului Euxin și lumea mediteraneană.

Pentru a fixa totuși o dată, s-a datat tezaurul în anul 381 în care Athanaric a ajuns la Constantinopol, de altfel, anul în care a și murit.

Punctul de plecare a fost colanul inscripționat cu caractere runice. Runele de pe colan au sugerat de la început atribuirea comorii unui neam de sorginte germanică.

Acest colan este cea mai însemnată piesă a comorii, fiindcă este singura care are o înscripție. Din păcate, literele nu sunt evidente și nu se pot descifra ușor. La început s-a propus a se citi cuvintele grecești χαίρε χαί πίγε — fii vesel și bea, iar mai apoi s-a constatat că înscripția are caractere runice (vechi germane) și Alexandru Odobescu a propus a se citi astfel: Guthani ocwi hailag, ceea ce s-ar traduce prin – Lui Odin – Sciția (sau patria) consacrată.

Fiind cel mai studiat obiect al tezaurului datorită inscripției sale, interpretarea cea mai apropiată de adevăr a textului „Gutan(e) Iowi hailag” este „lui Jupiter al goților consacrat”.

Prin folosirea cuvântului „hailag” (sfânt) s-a dat colanului dimensiunea sacră care se poate răsfrânge asupra întregului tezaur. Se știe că s-au mai descoperit și alte colane similare acestuia, fapt care certifică valoarea colanului ca însemn al statutului social, care se suprapune în același timp pe însemnul distinctiv, de insignă, care s-a uzitat în Imperiul Roman. Acest fapt se corelează, de altfel, și cu sistemul ierarhic al lumii barbare hunice sau germanice.

Izvoarele documentare l-au identificat pe Athanaric ca „Judex potentissimus”, conducătorul vizigoților, ca protagonist al evenimentelor ce s-au petrecut din cauza migrației hunilor. Cercetătorii au propus un scenariu care ar explica prezența Tezaurului de la Pietroasa pe Dealul Istrița.

Scenariul a avut ca fundament câteva mențiuni pe care le-a făcut Ammianus Marcellinus în cartea sa intitulată Istoria Romană. Astfel, comoara a fost ascunsă la Pietroasa ca urmare a refugierii vizigoților lui Athanaric în Imperiul Roman, cel mai târziu în anul în care Athanaric ar fi ajuns la Constantinopol, adică anul 381.

Prin faptul că întregul tezaur prezintă o calitate superioară a meșteșugului cu care au fost realizate obiectele care-l formează, cercetătorii sunt sceptici că acesta ar fi fost confecționat de populația indigenă. În anul 1879 când se înregistra una dintre primele lucrări privitoare la tezaur, Isaac Taylor a speculat ideea că obiectele ar fi o parte din câstigurile pe care goții le-au obținut ca urmare a incursiunilor pe care le făceau în provinciile romane Moesia și Tracia (perioada 238 – 251).

Există și o altă teză timpurie pe care a propus-o Alexandru Odobescu în anul 1889, teorie pe care a preluat-o și Constantin C. Giurescu în anul 1976. Aceasta l-a identificat pe Athanaric, regele vizigoților, ca proprietar de drept al tezaurului, fiind presupusă dobândirea lui în conflictul pe care Athanaric l-a avut în anul 369 cu împăratul roman Valens.

Catalogul Goldhelm din anul 1994, a adus ipoteza că obiectele componente ale tezaurului ar fi putut fi și cadouri pe care unii conducători germanici le-ar fi primit de la liderii romani.

În jurul anului 2000 s-au făcut studii asupra aurului în sine din care au fost realizate obiectele tezaurului. Rezultatele expertizelor au indicat cel puțin trei origini geografice diferite: Munții Urali din Sud, Nubia (Sudan) și Persia. Originea dacică a minereului a fost exclusă. Cu toate că V. Cojocaru a respins ipoteza că unele obiecte s-ar fi confecționat prin topirea monedelor imperiale romane, B. Constantinescu (2003) a ajuns la o concluzie diametral opusă.

S-au făcut și comparații între tehnicile de topire și forjare, compoziția minereului folosit și analiza tipologică anterioară. Rezultatul a indus ideea că aurul care s-a folosit pentru realizarea colanului cu inscripție runică, poate fi clasificat ca fiind de origine celto-germanică, deoarece nu este la fel de pur ca cel greco-roman și nici așa de aliat ca cel care compun obiectele policrome germanice.

Toate aceste rezultate susțin opinia că cel puțin o parte a tezaurului, inclusiv colanul cu inscripție, a fost realizată din aur extras din nordul Daciei.

Foto: Cum ar fi trebuit să arate… Reproducerile obiectelor realizate de Henric Trenk și publicate de Alexandru Odobescu în Le Trésor de Pétrossa
sursa: wikipedia, articol de A. Butnaru în rev. Historia, Gheorghe V.Cârlan -Tezaurul de la Pietroasa, etc