La împăratul turc era un croitor creştin, cu numele Hristea, care făcea haine la toţi paşii şi la toţi slujitorii împărăteşti. Unul din paşi iubea foarte mult pe Hristea. Şi s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit cel care iubea pe Hristea. Deci, auzind Hristea că este bolnav paşa, în toate zilele mergea la el ca să-l vadă, dar fiul paşei nu-l lăsa ca să intre la dânsul (Pe vremea aceea documentele fiecărui creştin care avea case mari, ori moşii, erau ţinute la paşă).

Peste puţină vreme, făcându-se sănătos paşa, a venit la el Hristea şi a zis paşa: Hristeo, pentru ce n-ai venit ca să mă vezi, că eram să mor? Atunci el i-a spus pricina: Am venit, stăpâne, în toate zilele, dar nu m-a lăsat să intru la tine.

Şi l-a întrebat paşa, zicându-i: Cine nu te-a lăsat să vii la mine? Şi a zis Hristea: Fiul tău. Atunci, a deschis o ladă şi a dat lui Hristea toate documentele. Apoi a chemat paşa pe fiul său şi a zis: Pentru ce nu a-i lăsat să vină Hristea la mine când eram bolnav? Şi i-a răspuns: Pentru documentele caselor nu l-am lăsat. A zis tatăl: Fiule, nu mai este multă vreme şi ne vom face şi noi creştini că împărăţia noastră va sta numai până la anul 1881 când are să cadă.

Apoi a zis lui Hristea: Eu niciodată nu ţi-am făcut vreun bine. Vino după mine! Şi am mers în Biserica Sfintei Sofia, şi a zis către mine: ridică piatra aceasta (care era ca o uşă), şi am apucat cu o mână să o ridic, iar el mi-a zis: apuc-o cu amândouă mâinile că nu poţi să o ridici cu una căci este grea.

Şi apucând-o de un belciug, am ridicat-o. Şi, coborându-ne pe scări, eu tremuram de frică şi mă gândeam că de acum aici mă lasă. Şi era acolo mulţime de popor şi ostaşi care stăteau ca adomiţi, în picioare. Şi am zis: Stăpâne, pentru ce nu-i daţi afară, de ce stau aici aşa? Şi el mi-a zis: Nu poate nimenea ca să-i dea afară, căci câţi s-au apucat ca să-i dea afară, unii au orbit, alţii au rămas ciungi şi alţii au ologit, iar altora gura la ceafă li s-a întors şi nici măcar a se atinge de ei nu se poate. Că cine poate a se împotrivi lui Dumnezeu? Iar eu îl tot sileam ca să ieşim şi el mi-a zis: Vino după mine! Şi ducându-ne mai înăuntru, am văzut arhierei, diaconi şi preoţi. Şi era împăratul în scaun şi lângă el era un soldat bătrân cu sabia de amândouă părţile ascuţită, şi avea mâna dreaptă pe sabie, iar sabia era pe jumătate scoasă din teacă. Şi a zis paşa către mine: Când va ieşi sabia aceasta din teacă, atunci are să cadă împărăţia noastră.

Şi erau ostaşii cu hainele din vremea când au adormit şi poporul de asemenea. Şi am plecat ca să ieşim. Şi a început paşa a se sui pe scară, iar eu mergeam după dânsul. Şi era un călugăr din cei adormiţi, ca de treizececi de ani ca vârstă, cu o carte în mână. Iar eu i-am luat cartea din mână şi am băgat-o în sân, fără să ştie paşa, şi am mers acasă. Apoi am pus-o în casa de fier, ca a doua zi să o citesc, şi căutând-o a doua zi n-am mai găsit-o. Am întrebat pe femeie şi i-am zis: Numai tu umbli în casa de fier, iar ea mi-a răspuns: Eu niciodată nu am umblat. Şi i-am zis: Poate ai luat cheile din buzunar?

Apoi am rugat mult pe paşă, zicându-i: Stăpâne, te rog să mergem iarăşi la Sfânta Sofia, dar el mi-a zis că nu se poate, fiindcă trebuie să ia voie de la împărat. Atunci eu l-am supărat mult pentru aceasta şi de-abia s-a îndurat şi am mers şi a doua oară. Şi ducându-ne am găsit cartea în mâinile călugărului. Şi i-am spus paşii: Stăpâne, când am venit întâi, eu în urma ta fiind, am luat cartea din mâna călugărului acestuia fără să ştii tu. Şi paşa mi-a zis: Cum ai putut-o lua? Că noi nici a ne atinge de el nu putem, pentru că rămânem sluţi. Şi eu m-am dus la Patriarh şi i-am spus toate pe rând”.