ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

CEI DIN MORMINTE

    Oamenii cerului, a căror patrie este cerul, sunt formaţi din spirit şi duh sau, mai exact spus, dintr-un duh de formă umanoidă purtător de spirit.  Duhul purtător de spirit al unui om al cerului a fost creat de către Dumnezeu în “cer”, adică pe paliere cuantice superioare ale cosmosului. În urma virusării duhului datorită nerespectării Poruncilor lui Dumnezeu, oamenii cerului au nevoiţi să intre în circuitul reîncarnărilor în palierul cuantic material.

În palierul cuantic material, duhurile purtătoare de spirite ale oamenilor cerului sunt atrase la întrupare de energiile de intenţie emise de părinţi în răstimpul actului sexual ce are drept finalitate procreaţia. În momentul naşterii unui om al cerului în palierul cuantic material se formează sufletul şi, evident, trupul material. La scurt timp după naştere, din suflet se formează mai multe învelişuri aurice de formă ovoidală, mai mari decât trupul material, care au fost denumite de cercetătorii domeniului astfel: corp eteric (responsabil cu menţinerea vieţii trupului material), corp emoţional, corp astral, corp mental, corp mental superior, corp spiritual etc.

După existenţa oamenilor cerului în palierul cuantic material, urmează, fireşte, decesul. La deces, învelişurile aurice ovoidale – emoţional, astral, mental – sunt resorbite în suflet, iar sufletul intră în simbioză cu duhul, contopindu-se cu acesta. În cele din urmă, la scurt timp după deces, duhul de formă umanoidă ce conţine spiritul situat undeva în regiunea pieptului este atras în palierul cuantic transfizic cu care este în rezonanţă: în regatul morţilor vii, în iad, în haos, în unul din regatele văzduhului, iar în epoca creştină în palierul cuantic astral (pentru a nu se crea confuzii nedorite, trebuie specificat că palierul cuantic astral despre care se vorbeşte în ziua de astăzi s-a format abia după învierea lui Iisus Hristos prin transformarea regatului morţilor vii). După o perioadă variabilă, duhul purtător de spirit al unui om al cerului este atras iarăşi din palierul cuantic transfizic în palierul cuantic material prin intermediul energiilor de intenţie emise de părinţi compatibili în momentul contactului sexual. Acesta este, descris pe scurt, destinul unui om al cerului. Scopul acestui circuit al reîncarnărilor pentru oamenii cerului este vindecarea duhului şi, în final, reîntoarcerea la Dumnezeu. Vechii indieni au denumit acest proces “eliberare”, iar creştinii îl denumesc “mântuire”.

În cazul oamenilor pământului – fiii oamenilor – procesul este diferit datorită faptului că aceştia au o structură aurică diferită de cea a oamenilor cerului. Din punct de vedere al structurii aurice, oamenii pământului sunt compuşi din următoarele elemente constitutive: suflet, trup material şi corpurile aurice ovoidale: corp eteric, corp emoţional, corp astral, corp mental etc. Toate structurile aurice ovoidale se formează în momentul naşterii efective în lumea materială direct din suflet, mai precis din chakrele acestuia. Sufletul, elementul transfizic de bază al fiilor oamenilor, este o clonă a părinţilor şi, implicit, a strămoşilor. La fel este şi trupul material. Totuşi, ca alcătuire energetică, atât sufletul cât şi corpurile aurice ovoidale sunt mult mai diluate (dacă se poate spune astfel) decât cele ale oamenilor cerului.

Datorită diferenţei aurice enunţate, destinul post-mortem al oamenilor pământului este diferit de cel al oamenilor cerului. Neavând spirite şi duhuri (duhuri purtătoare de spirit), oamenii pământului nu pot fi atraşi după moarte pe palierele cuantice transfizice – în haos, în iaduri, în regatul morţilor vii sau în palierul cuantic astral. În aceste locaţii transfizice nu pot pătrunde decât cei care au duhuri (în palierul cuantic astral nu pot pătrunde suflete, ci doar duhuri). Sufletul este constituit, dacă se poate spune astfel, dintr-o energie diferită de cea a duhului; are o altă consistenţă, are o altă vibraţie. Diferenţa dintre energia din care este constituit un duh şi energia din care este constituit un suflet este precum cea dintre diamant şi aramă. În consecinţă, după deces sufletul unui om al pământului nu poate pătrunde în niciuna dintre locaţiile transfizice menţionate, astfel că rămâne la nivelul palierului cuantic material.

Pe scurt, la oamenii pământului destinul post-mortem se derulează în felul următor: după momentul decesului, sufletul persistă o perioadă de timp ca un abur diafan, alături de cadavrul pe cale de a se descompune. Apoi, sufletul îşi pierde treptat forma umanoidă pe care o avea. În cel mai fericit caz, după momentul decesului sufletul unui om al pământului se condensează devenind o mică sferă (ca o steluţă). Despre oamenii pământului se poate spune că după deces intră în starea de “adormire”, stare în care nu mai sunt conştienţi de ceea ce se petrece cu ei. De aceea, fiii oamenilor pot fi consideraţi “cei din mormânturi”, adică cei menţionaţi în principala rugăciune ce se rosteşte la Paşte. Expresia “Celor din mormânturi, Viaţă dăruindu-le” din principala rugăciune ce se rosteşte la Paşte are o semnificaţie cât se poate de concretă, nu metaforică. Ea se referă însă doar la fiii oamenilor, nu la oamenii cerului. Singurul care poate dărui – în mod concret – “Viaţă celor din mormânturi” este Iisus Hristos. Iisus Hristos este cu adevărat Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Întrupându-se în palierul cuantic material, Iisus Hristos a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Întrupându-se în palierul cuantic material, cu adevărat Iisus Hristos s-a făcut om. Întrupându-se în palierul cuantic material, cu adevărat Iisus Hristos s-a făcut Fiu al Omului. Ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos a arătat tuturor oamenilor cerului, tuturor îngerilor răzvrătiţi (Fiii întunericului conduşi de Lucifer), tuturor oamenilor primordiali ai întunericului şi tuturor zeilor calea de a se reîntoarce la Dumnezeu. Domnul Dumnezeu aşteaptă ca fiii Săi rătăcitori să se reîntoarcă acasă. Ca Dumnezeu făcut Om, Iisus Hristos a arătat oamenilor (cerului) calea pentru a se reîntoarce la Dumnezeu. Ca Dumnezeu făcut Fiu al Omului, Iisus Hristos i-a luat sub Augusta Sa Protecţie pe “cei din mormânturi” adică pe fiii oamenilor, pentru ca aceştia să nu mai moară şi să dobândească Viaţa Veşnică: “Viaţă dăruindu-le”. Pentru toţi, Iisus Hristos s-a născut în palierul cuantic material, a pătimit, s-a lăsat crucificat şi a înviat a treia zi. (De-a lungul existenţei Sale în palierul material, Iisus Hristos se prezenta cu titulatura “Fiul lui Dumnezeu” atunci când vorbea cu oamenii cerului şi se prezenta cu titulatura “Fiu al omului” când vorbea cu fiii oamenilor – cu oamenii pământului).

Evident, pentru oamenii pământului nu este posibilă reîncarnarea, precum în cazul oamenilor cerului. Pentru oamenii pământului este posibilă doar învierea colectivă, care se va produce doar la “sfârşitul veacurilor” actualului ciclu (al patrulea ciclu), prin puterea lui Iisus Hristos. Învierea oamenilor pământului va fi posibilă datorită faptului că la nivelul spiritual al memoriei planetei pământ se va păstra până la sfârşitul veacurilor un fel de pattern energetico-informaţional remanent al steluţelor sufletelor fiilor oamenilor defuncţi (nu al tuturor însă). Pe baza acestor patternuri energetico-informaţionale, la sfârşitul timpului planului cuantic material va avea loc învierea tupurilor fiilor oamenilor.

Învierea trupurilor fiilor oamenilor, care va fi realizată doar prin puterea Domnului Iisus Hristos, se va produce cam în felul următor. Pe baza patternului energetico-informaţional se va constitui un nou suflet, apoi un nou corp eteric pentru fiecare defunct în parte. Pe structura corpului eteric se va configura mai întâi un sistem osos energetic (eteric). Acest sistem osos eteric va atrage din mediu materie, precum un magnet atrage pilitura de fier, astfel că se va materializa complet; aceasta este învierea trupurilor.

Aşadar, învierea trupurilor de la sfârşitul veacurilor (sfârşitul timpului actualului palier cuantic material) se referă doar la fiii oamenilor, nu la oamenii cerului. Ceea ce înseamnă că religia creştină şi implicit cea ebraică, aşa cum sunt cunoscute în prezent, se referă doar la oamenii pământului şi nu la oamenii cerului. Oamenii cerului (duhuri purtătoare de spirite) nici nu sunt luaţi în considerare de teologia şi dogmatica ebraică şi creştină; din acest motiv teologia ebraică şi creştină consideră că fiinţa omului este formată doar din binomul trup-suflet, ceea ce este perfect adevărat, dar această afirmaţie se referă doar la oamenii pământului (fiii oamenilor).

Concluzia este că promotorii teologiei ebraice şi creştine au fost de fapt oameni ai pământului, astfel că au promovat o concepţie realizată după chipul şi asemănarea lor, pe care, din exces de zel, mulţi analişti o consideră unica posibilă.