SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

CINE AU FOST EGREGORII ?

Rămâne însă de de răspuns la o problemă delicată pe care Cartea lui Enoh a lăsat-o, poate involuntar, posterităţii: cine au fost Gregorii sau Egregorii întâlniţi de Enoh pe al doilea şi pe al cincelea cer, pe care variantele moderne ale Cărţii lui Enoh i-au denumit Îngeri Veghetori. Fără o tranşare rapidă a acestei probleme, analiza Cărţii lui Enoh este imposibilă. În varianta slavonă a cărţii sale, Enoh se mulţumeşte să consemneze doar că cei denumiţi Grigori (Egregori) “aveau un aspect uman, iar înălţimea lor era mai mare decât a marilor uriaşi; cu feţele lor fermecătoare în tăcere permanentă.”

Despre Grigori, ghizii lui Enoh au oferit următoarele informaţii: „aceştia sunt Grigori, care cu prinţul lor Satanail, l-au respins pe Domnul Luminii … iar trei din ei au coborât pe pământ de pe tronul Domnului, în locul numit Ermon şi au văzut pe ficele oamenilor ce frumoase erau şi le-au luat de neveste şi au umplut pământul cu odraslele lor; care în tot timpul anilor lor, au făcut nedreptatre şi rele şi au trăit în duşmănie mare”.

Despre Egregorii care au păcătuit cu femeile oamenilor aduce mărturie şi varianta etiopiană a Cărţii lui Enoh, care acordă un spaţiu mult mai amplu subiectului. Mai mult decât atât, sub un alt nume, Grigorii sunt menţionaţi şi în Vechiul Testament, care, în stilul său laconic şi sec, consemnează: “Şi a fost aşa: când oamenii au început să se înmulţească pe pământ, li s-au născut şi fiice. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, şi-au luat soţii dintre toate cele pe care le-au ales. Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Să nu mai rămână duhul Meu în oamenii aceştia pe veci, întrucât sunt trup. Zilele lor vor fi de o sută douăzeci de ani.” Pe atunci, şi după aceea, se aflau pe pământ uriaşii, când fiii lui Dumnezeu intrau la fiicele omului şi-şi zămisleau (prunci)]; erau uriaşii de odinioară, oamenii cei vestiţi.” (Geneza – Cap 6;1-4).

Aşadar, cine au fost Egregorii-Veghetori – sau orice denumire ar fi primit fiinţele care, pe timpul lui Enoh, s-au coborât din ceruri pe pământ şi au avut progenituri cu femeile oamenilor care se făcuseră din ce în ce mai frumoase. În contextul paradigmelor concepţiei mistice enunţate deja pe scurt, răspunsul este destul de simplu: Egregorii n-au fost îngeri, nici măcar îngeri căzuţi n-au fost, ci oameni ai cerului.

Răspunsul complet a fost dat chiar de către Enoh. Astfel, aşa cum transpare din simpla lectură a textului, chiar şi fără să fie nevoie de vreo exegeză, pentru a desemna fiinţele pe care le-a întâlnit în voiajul său pe palierele cuantice superioare Enoh foloseşte uneori titulatura de oameni, iar alteori denumirea de îngeri. Enoh ştia ce vorbeşte, astfel că nu s-a înşelat nici într-un caz: pe oameni i-a denumit oameni, iar pe îngeri i-a denumit îngeri. De exemplu, Enoh foloseşte titulatura de oameni pentru a-i desemna pe cei doi ghizi spirituali care l-au transportat până la cer. „Şi mi-au apărut mie doi oameni acolo, extrem de mari, căci astfel n-am mai văzut pe pământ. M-am deşteptat din somn şi am văzut clar pe acei doi oameni stând în faţa mea. Şi i-am salutat, dar am fost cuprins de spaimă, iar aspectul feţei mele a fost schimbat de frică; şi cei doi oameni mi-au spus mie: „Îmbărbătează-te Enoh şi nu-ţi fie frică, căci Dumnezeul cel veşnic ne-a trimis pe noi la tine. Şi iată! Tu te vei înălţa azi cu noi la cer.” Aşadar, ghizii sunt menţionaţi ca oameni de către Enoh atât la prima întîlnire, cât şi la despărţirea de ei pe cel de-al şaptelea cer, acolo unde îi denumeşte din nou oameni. “Acei oameni mi-au spus mie: „Enoh, până aici avem poruncă să te însoţim pe tine.” Şi au plecat ei, oamenii de la mine şi nu i-am mai văzut. Şi am rămas singur la sfârşitul celui de-al şaptelea cer – afirmă Enoh – şi m-a cuprins frica şi am căzut cu faţa la pământ şi mi-am zis: Vai, ce-o să fie acum cu mine ? Atunci Domnul a trimis pe slăvitul său arhangelul Gabriel …” Aproape că nu mai este nevoie de nici un comentariu lămuritor: până pe al şaptelea cer Enoh a văzut o mulţime de îngeri şi i-a denumit drept ceea ce erau, dar pe cei doi ghizi care l-au condus până pe al şaptelea cer i-a denumit mereu oameni, adică a indicat cu celeritate ceea ce erau.

Şi Enoh avea perfectă dreptate căci acei oameni nu erau îngeri, ci oameni ai cerului. Nu erau însă oameni ai cerului întrupaţi, ci oameni ai cerului decorporaţi. Ca fiinţe decorporate, oamenii cerului seamănă cu îngerii atât ca statură, cât şi ca radiaţie a duhului – a duhului purtător de spirit. Oamenii cerului au fost creaţi de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, astfel că aspectul lor pe palierele superioare ale cerului nu trebuie să surprindă; deşi seamănă de la distanţă cu îngerii, ei sunt oameni, au o anumită strucură a duuhlui, o anumită dispunere a chakrelor, o anumită poziţionare a spiritului. Esenţa oamenilor cerului este diferită de cea a îngerilor, astfel că pot fi recunoscuţi ca atare, iar în momentul în care se manifestă în lumea materială au o înfăţişare înspăimântătoare. Concluzia este că, în ceea ce-i priveşte pe ghizii spirituali, Enoh a fost în deplină cunoştinţă de cauză când i-a denumit oameni; doar comentatorii moderni sunt în derivă, atunci când vor să vadă în ei îngeri. Ghizii spirituali fac parte din categoria largă a oamenilor cerului; din aceeaşi largă categorie fac parte oamenii cerului întrupaţi, care au intrat în circuitul palingeneziei, dar ale căror capacităţi ale duhului au fost ecranate. Spre deosebire însă de oamenii cerului întrupaţi, ghizii spirituali ce l-au însoţit pe Enohi nu au intrat în circuitul palingeneziei, ci au rămas cu capacităţile duhului intacte. Este posibil ca Enoh să nu fi ştiut de existenţa lor atunci când i-a văzut pentru prima oară, astfel că s-a speriat când i-a văzut. Spaima foarte întemeiată a lui Enoh de la început s-a datorat aşadar faptului că nu mai văzuse pe pământ până atunci asemenea oameni “extrem de mari”. Doar astfel capătă sens textul Cărţii lui Enoh: “mi-au apărut mie doi oameni acolo, extrem de mari”, cum “n-am mai văzut pe pământ”.

Aceeaşi explicaţie este valabilă în cazul celor denumiţi Gregori sau Egregori, pe care traducătorii moderni i-au redenumit, în totală necunoştinţă de cauză, în chip nefericit şi eronat Îngeri Veghetori. De fapt, textul Vechiului Testament i-a desemnat drept ce erau cu multă claritate pe cei care au coborât din ceruri şi s-au încurcat cu fiicele oamenilor: Fii ai lui Dumnezeu. Unele versiuni, pentru o claritate mai mare a textului, dar şi pentru a elimina unele confuzii docrinar-teologice, i-au denumit Copii ai lui Dumnezeu. Fiii lui Dumnezeu sau Copiii lui Dumnezeu sunt cei care au fost denumiţi oameni ai cerului în această carte, tot pentru eliminarea confuziilor. Iar pentru a preîntâmpina orice interpretare eronată trebuie afirmat că Iisus Hristos a fost denumit de asemenea Fiu al lui Dumnezeu. Pentru a preîntîmpina confuziile, în cazul lui Iisus Hristos, cei care, în antichitate cunoşteau tainele cerurilor au precizat că este “născut nu făcut” sau că este “Unul Născut”. În ziua de astăzi nici nu se mai cunoaşte sensul acestei afirmaţii, iar precizarea a devenit opacă. Tot astfel, denumirea de “Fiu al omului” aplicată lui Iisus Hristos poate naşte confuzii nedorite. Şi Enoh a fost denumit fiu al omului, dar acestă denumire nu desemnează  vreun grad sau vreo funcţie spirituală, ci o seminţie – seminţia fiilor oamenilor. Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut, care s-a făcut şi fiu al omului.

Revenind la Cartea lui Enoh se poate concluziona că la fel ca şi ghizii, Gregorii sau Egregorii au făcut parte din categoria largă a oamenilor cerului, dar a acelor oameni ai cerului care şi-au păstrat intacte capacităţile de manifestare ale duhului  şi astfel nu au intrat în circuitul reîncarnărilor. Rolul Egregorilor a fost de educatori ai fraţilor lor, oamenii cerului întrupaţi. În mod normal, Egregorii nu aveau de-a face cu fiii oamenilor, ei fiind incluşi într-un alt “program”, acela de a-i educa pe fraţii lor întrupaţi. Pe acei Egregori i-a văzut Enoh în cerul al cincelea.

Însuşi Dumnezeu nu spune altceva atunci când, în varianta etiopiană a Cărţii lui Enoh, îi ceartă pe Egregori: “Voi care eraţi duhuri ale cerului, având sfinţenie şi viaţă veşnică, v-aţi murdărit cu femeile, v-aţi dedat la muncile cărnii, aţi zămislit în sânge, v-aţi purtat ca şi aceea care sunt numai din sânge şi carne! Ei au fost creaţi pentru a muri! Iată de ce le-am dat lor femei: în scopul de a convieţui cu ele pentru a procrea copii care să le păstreze neamul pe pământ. Dar voi aţi fost creaţi duhuri curate încă de la început, voi aveaţi o viaţă veşnică, voi nu puteaţi muri. Şi de aceea Eu nu v-am dat vouă femei, pentru că, fiind duhuri curate, voi trebuia să locuiţi în cer”. Explicaţia lui Dumnezeu este foarte simplă şi trebuie înţeleasă ad litteram.

În acest context trebuie reamintit că în trecutul relativ recent a existat o epocă nu atât de luminoasă precum se afirmă prin cărţile de istorie, când poruncile lui Dumnezeu au fost nesocotite datorită ignoranţei şi excesului de zel greşit înţeles, în care cărţile lui Enoh au fost arse în public chiar de cei care ar fi trebuit să le protejeze; mult mai important decât această constatare amară este că indiferent de vicisitudinile îndurate, întotdeauna a supravieţuit o copie, două a cărţilor lui Enoh pentru a ajunge la cei care au urechi de auzit…