SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

TRANSMIGRAŢIE,

PALINGENEZIE ŞI METEMPSIHOZĂ

Ca regulă generală, destinul post-mortem al oamenilor diferă în funcţie de categoria din care fac parte; în consecinţă, destinul post-mortem al oamenilor cerului diferă radical de cel al oamenilor pământului. Despre oamenii cerului, care sunt formaţi din spirit şi duh, se poate afirma că preexistă momentului naşterii; de asemenea, se poate afirma că se reîntrupează – că se reîncarnează.

Cel ce se re-întrupează este, evident, duhul purtător de spirit. Anterior momentulului naşterii în lumea materială, oamenii cerului se prezintă ca un soi fantome mai elevate (duhul) în interiorul cărora, la nivelul pieptului, străluceşte un mic soare (spiritul). Chiar în momentul naşterii în lumea materială se formează o componentă aurică importantă: sufletul. Sufletul este, dacă se poate spune astfel, a doua fantomă de formă umanoidă, ce se suprapune peste duhul cu care un om al cerului a venit la întrupare. La rândul său, sufletul are o formă umanoidă destul de vagă, prezentându-se sub forma unei fantome palid-argintii.

Pentru înţelegerea corectă a acestui aspect trebuie precizat că există o diferenţa foarte mare între duh şi suflet. Diferenţa constă în tipul de energie-substanţă din care sunt compuse fiecare. Energia-substanţă din care este compus duhul are o vibraţie foarte ridicată, pe când energia-substanţă din care este compus sufletul este mult mai redusă. Diferenţa dintre cele două tipuri de energie poate fi exemplificată prin diferenţa dintre aur şi aramă. Un om al cerului decorporat poate fi comparat cu un om ce are trupul compus din aurul cel mai pur, în interiorul căruia, la nivelul pieptului, străluceşte un diamant (spiritul). La naştere, un om al cerului, al cărui duh este din aur pur, se îmbracă cu un înveliş din aramă, sufletul, într-un mod asemănător unui om din lumea materială care îmbracă un costum de astronaut sau de scafandru. Imediat după decesul unui om al cerului se produce fenomenul invers întrupării în lumea materială: sufletul este absorbit de duh sau, mai exact spus, sufletul se contopeşte cu duhul, încheindu-şi existenţa, iar duhul este atras în “lumea de dincolo” (care are mai multe paliere) în funcţie de gradul de moralitate pe care omul l-a dobândit în răstimpul existenţei întrupate; gradul de moralitate este conferit de respectarea, în decursul existenţei întrupate, a Legilor cosmosului – Poruncile lui Dumnezeu.

Aşadar, după deces, pentru oamenii cerului are loc o ierarhizare sau o “ordonare” ce se realizează în funcţie de gradul de moralitate dobândit în decursul existenţei întrupate. În cadrul acestei ierarhizări, oamenii cerului care au respectat Legile cosmosului sunt atraşi în “cer” sau pe unul dintre palierele superioare ale lumii de dincolo, în timp ce acei oameni care nu le-au respectat sunt atraşi pe unul dintre palierele inferioare. Motivul acestei ierarhizări după moralitate nu este prea greu de clarificat. Duhul unui om al cerului este format din energii modulate informaţional; în cazul în care oamenii încalcă Legile, energiile modulate informaţional se întunecă, iar duhul devine “greu”; însă în cazul în care oamenii respectă Legile cosmosului, energiile se luminează, iar duhul devine “uşor”. După deces, duhurile “grele” sunt atrase spre polul întunecat al cosmosului, iar cele “uşoare” sunt atrase spre polul Lumină. Cele grele se afundă (au senzaţia de cădere în hău), devenind captive în palierele cuantice inferioare, cu un deficit substanţial de Lumină, iar cele curate (“uşoare”) se ridică în palierele cuantice ce ţin de polul Luminii. Ierarhizarea după moralitate are loc doar în cazul oamenilor cerului, care se prezintă ca un soi fantome mai elevate (duhul) în interiorul cărora, la nivelul pieptului, străluceşte un mic soare (spiritul). În cazul fiii oamenilor şi fiii zeilor procesul post-mortem este diferit întrucât alcătuirea lor aurică este diferită.

Duh purtător de spirit au doar oamenii cerului, care au fost creaţi de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa pe palierele cuantice superioare (în cer). În schimb, fiii oamenilor şi fiii zeilor nu-l au pe Dumnezeu drept creator direct, ei fiind progeniturile oamenilor cerului întrupaţi şi, respectiv, al zeilor. Consecinţa este că fiii oamenilor şi fiii zeilor nu au duh purtător de spirit. Părinţii lor direcţi, adică oamenii cerului întrupaţi (în cazul fiilor oamenilor) şi zeii (în cazul fiilor zeilor) nu au capacitatea de a crea un spirit sau un duh; doar Dumnezeu are această capacitate. Lipsindu-le această capacitate pe care doar Dumnezeu o are, părinţii fiii oamenilor şi fiii zeilor n-au fost capabili să le confere progeniturilor o structură aurică de nivelul duhului (aurul spiritual cel mai pur) şi spiritului (cel mai magnific diamant), ci doar o structură inferioară: cea a sufletului (format din aramă spirituală). Aceasta este taina din spatele exprimării că fiii oamenilor şi fiii zeilor sunt copii sau clone ale părinţilor care i-au născut.

Fiii oamenilor şi fiii zeilor sunt clone-suflet ale părinţilor; în momentul concepţiei, sufletul părinţilor s-a reflectat printr-un fel de dedublare holografică de genul parthenongezei şi a format un suflet nou al unei fiinţe omeneşti noi – un suflet viu, capabil să susţină viaţa trupului de-a lungul existenţei întrupate. Acest nou suflet viu are şi el un spirit sau, mai exact spus, are un echivalent de spirit; este însă vorba despre un spirit al sufletului, care nu este poziţionat însă la nivelul pieptului (precum la oamenii cerului), ci la nivelul laringelui. El se manifestă ca o steluţă strălucitoare la nivelul sufletului, suflet ce are o formă umanoidă destul de vagă, prezentându-se adesea sub forma unei fantome palid-argintii. Consecinţa este că, spre deosebire de oamenii cerului, fiii oamenilor şi fiii zeilor (al căror element principal este sufletul formată din aramă) au un destin post-mortem diferit. Sufletul din aramă al fiilor oamenilor şi al fiilor zeilor nu este compatibil ca vibraţie energetico-informaţională cu cerul, adică cu palierele cuantice superioare, după cum nu este compatibil cu lumea de dincolo (de exemplu, cu palierul astral) unde pătrund doar duhurile oamenilor cerului, care sunt din aur pur. Totuşi, cele două categorii de fiinţe se manifestă diferit, după cum urmează.

Ca principiu general, fiii oamenilor au o singură existenţă în lumea materială. Imediat sau la scurt timp după moartea trupului, conştienţa fiilor oamenilor se stinge, aceştia intrând într-un fel de somn fără vise. Tot ca principiu general, după momentul decesului fiii oamenilor intră într-o stare specială care poartă numele de “adormire”. Fiii oamenilor sunt “cei adormiţi” menţionaţi de scrierile creştine. În mod concret, după deces, sufletele fiilor oamenilor îşi pierd forma umanoidă pe care o aveau în timpul existenţei întrupate şi se condensează (dacă se poate spune astfel) într-un fel de microsferă (steluţă) ce rămâne în preajma mormântului (sau a locului unde i-a surprins decesul). Fiii oamenilor vor continua să existe la nivelul planului cuantic material în această stare până la sfârşitul veacurilor, când va avea loc a doua venire a lui Iisus Hristos şi se va produce fenomenul denumit “învierea trupurilor”.

De asemenea, trebuie evidenţiat şi un alt fenomen ce se produce din ce în ce mai des în epoca creştină la fiii oamenilor: după deces sufletul acestora nu se mai condenseze într-o microsferă precum a fost descris anterior, ci îşi păstreze forma umanoidă. Prezervarea formei umanoide a sufletului la fiii oamenilor presupune continuitatea conştiinţei, dar nu presupune părăsirea palierului cuantic material. Acest fenomen se produce doar la acei fii ai oamenilor care s-au supus unui proces de autoîmbunătăţire fiinţială; cu alte cuvinte, la acei oameni ai pământului care au acumulat, de-a lungul existenţei întrupate, la nivelul sufletului, suficientă energie luminoasă. Energia luminoasă ce le-a întărit sufletul provine din respectarea, de-a lungul existenţei întrupate, a Legilor cosmosului şi din cumulul faptelor bune. Tocmai fiii oamenilor din această ultimă categorie au fost definiţi uneori în scrierile creştine prin expresia “cei din mormânturi”.

În cazul fiilor zeilor procesul post-mortem este diferit faţă de cel al fiilor oamenilor şi, implicit, de cel al oamenilor cerului. Având sufletul din aramă (potrivit comparaţiei), nici fiii zeilor nu pot pătrunde în lumea de dincolo a oamenilor cerului, care au duhul din aur. Dar spre deosebire de fiii oamenilor, fiii zeilor au un loc, adică un palier cuantic, unde să fie atraşi imediat după deces, iar acest loc este chiar enclava transfizică din văzduh a zeului patron. Astfel, imediat după deces, sufletul unui fiu de zeu este atras instantaneu în enclava zeului patron sau a zeului strămoş. Din acest motiv, fiii zeilor nu intră starea de adormire după moarte, precum fiii oamenilor, ci au o deplină continuitate de conştienţă. Mai mult decât atât, fiii zeilor sunt supuşi procesului reîncarnării ciclice, într-un mod oarecum asemănător oamenilor cerului. Totuşi, în punctele esenţiale cele două procese sunt diferite, motiv pentru care în cazul oamenilor cerului procesul reîncarnării poate primi denumirea de palingenezie, iar în cazul fiilor zeilor poate primi numele de metempsihoză.

Trebuie precizat că în limbajul curent cele două denumiri au dobândit cam acelaşi înţeles, deşi la origine sensurile au fost întrucâtva diferite. Astfel, prin palingenezíe (termenul grecesc paliggenesía: palin, din nou, și genesis, naștere, geneză) se înţelege reînvierea sau renaşterea periodică a tuturor ființelor, iar prin metempsihoză, (termenul grecesc metempsyhosis: meta, după; empsyho, însuflețesc; psyhé, suflet), se înţelege concepția potrivit căreia sufletul parcurge mai multe existențe, reîncarnându-se succesiv într-o serie de corpuri omenești, de animale sau în plante, spre a se apropia de perfecțiune.Sensul atribuit în această carte celor doi termeni se apropie de cel originar, existent în limba greacă. Astfel, în cazul oamenilor cerului, procesul palingeneziei presupune traseul: momentul creaţiei directe de către Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa pe unul din palierele cuantice superioare ale cosmosului; renunţarea la puterile spirituale specifice oamenilor cerului şi intrarea în circuitul reîntrupărilor în palierul material; naştere în lumea materială şi existenţa trupească; moartea şi translatarea post-mortem în unul din palierele sau subpalierele cuantice ale lumii de dincolo (de exemplu în palierul astral) potrivit ordonării după gradul de moralitate dobândit în decursul existenţei întrupate; reîncarnarea în lumea materială printr-o nouă naştere.

În cazul fiilor zeilor procesul metempsihozei preupune traseul: naşterea în palierul material ca suflet-clonă a unui zeu, moarte, aspirare instantanee în enclava zeului patron; reîncarnarea destul de rapidă în lumea materială. Metampsihoza fiilor zeilor presupune inclusiv captarea sufletului clonă chiar şi în forma trupească a unei plante sau a unui animal, în special în trupul acelor plante şi animale legate de zeul patron (animale totem, precum le numeşte istoriogreafia modernă), după moartea formei vegetale sau animale, sufletele clonă se reîntorc în enclava zeului patron sub formă umanoidă.

În ziua de astăzi există o dispută surdă între două categorii de oameni interesaţi de aspectele spirituale ale cosmosului: o parte dintre ei afirmă că oamenii se reîncarnează de mai multe ori în lumea materială, iar o altă parte afirmă că oamenii trăiesc o singură existenţă în lumea materială. Disputa este fără obiect tocmai datorită faptului că ambele categorii de cunoscători în ceea ce priveşte aspectele spirituale ale cosmosului au dreptate: există deopotrivă oameni care se reîncarnează de mai multe ori în lumea materială, după cum există oameni care se întrupează o singură dată în lumea materială.

Aşadar, misterul tocmai a fost elucidat: cei ce se pot reîncarna de mai multe ori prin palingenezie sunt oameni ai cerului; cei care uneori se pot reîntrupa atât ca oameni cât şi sub forme animaliere sau de vegetale prin metempsihoză sunt fiii zeilor, iar cei ce trăiesc o singură dată în lumea materială sunt fii ai oamenilor. Patria primilor este “cerul”, adică palierele cuantice superioare ale cosmosului spiritual, iar patria secunzilor este pământul.

Chiar şi patria fiilor zeilor este pământul, dat fiind faptul că regiunea infraeterică a văzduhului, locul unde se află enclavele zeilor, face parte din palierul cuantic material al pământului, fiind foarte apropiată de vibraţia aspectului mineral, astfel că nu are de-a face cu palierele cuantice superioare, denumite cer, care au fost create direct de către Dumnezeu.