ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

AL DOILEA RĂZBOI AL CERULUI

La scurt timp după întemeierea de către forţele răului a Centrului de putere al întunericului situat în vechea Mesopotamie, între fluviile Tigru şi Eufrat, a venit prima reacţie a Primordialilor Luminii. Ca răspuns la ofensiva forţelor răului în lumea materială, câţiva Primordiali ai Luminii (sau mesageri ai acestora) şi-au părăsit habitatul pentru a călători de-a lungul şi de-a latul protopământului de atunci, cu scopul nobil de a-i scoate pe oameni de sub influenţa răului.

În acea perioadă de timp, oamenii obişnuiţi uitaseră căile ce duc spre cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu şi modul de a se comporta în conformitate cu Ordinea cosmosului; uitaseră chiar şi de existenţa Adevăratului Dumnezeu. În aceste condiţii, mesagerii Centrului de putere al Luminii au străbătut pământul în lung şi-n lat ca misionari ai Adevăratului Dumnezeu.

Fiind însă alungaţi de mai peste tot, misionarii Luminii s-au întors în propriul habitat fără rezultate notabile. Raportul către fraţii lor a fost sumbru: oamenii au căzut total pradă forţelor răului, comportându-se total în afara Ordinii cosmosului – Poruncile lui Dumnezeu.

Această acţiune a Primordialilor Luminii s-a desfăşurat chiar în timpul existenţei trupeşti a lui Adam şi a Evei. În acea perioadă, Adam şi Eva se aflau în partea de sud a protopământului. Văzând dezastrul profund şi faptele rele făptuite de seminţiile ce populau pământul, Adam şi Eva, împreună cu un grup de fideli – oameni cu sufletul curat, motiv pentru care au fost denumiţi prin titulatura “Cei Curaţi” (sufleteşte) -, au migrat din zona în care se aflau în partea de nord a protopământului, poposind aproape de locul unde se afla Centrul de putere din Transilvania. Scopul acestui grup condus chiar de Adam şi Eva era de a eradica răul din palierul cuantic material.

Pentru a eradica răul, Adam şi Eva au cerut sprijinul Primordialilor Luminii. Puşi în faţa acestei cereri, în cele din urmă, conştienţi fiind de faptul că o asemenea ofensivă împotriva răului nu poate fi realizată prin puteri omeneşti, ci doar prin Puterea lui Dumnezeu, Primordialii Luminii, în marea lor majoritate, au refuzat să fie implicaţi în această operaţiune, astfel că s-au retras definitiv în propriul habitat – în enclava sacră a Centrului de putere al Luminii. Din acel moment, în raport cu lumea materială şi cu oamenii de pe cuprinsul ei, Centrul de putere Transilvania a fost ocultat. De fapt, a devenit invizibil percepţiei celorlalţi oameni.

În condiţiile retragerii Primordialilor Luminii, oamenii care au dorit să continue lupta împotriva forţelor întunericului – inclusiv Adam şi Eva & Cei curaţi – s-au scindat în mai multe grupări. Fiecare dintre grupări şi-a construit un nou Centru de putere. Grupările au fost sprijinite în eforturile lor de câţiva Primordiali ai Luminii care au acceptat să părăsească Centrul de putere al Luminii şi să întemeieze, în funcţie de preferinţe şi de afinităţi, noi Centre de putere.

Primul grup care a înfiinţat un nou Centru de putere a fost format din acei oponenţi ai forţelor întunericului care s-au adunat în jurul lui Adam şi Eva. Conducătorul acestui grup a fost Adam. Localizarea acestui nou Centru de putere este în Dobrogea de astăzi, în apropierea localităţii Adamclisi. Ca nivel cuantic al materiei, Centrul de putere Adamclisi nu este însă situat la nivelul elevat al Centrului de putere al Luminii; el este format dintr-o materie ceva mai densă decât cea din care este format Centrul de putere al Luminii, dar mult mai elevată decât cea a planului cuantic material. Din Centrul de putere Adamclisi, Adam şi Eva au trimis din nou misionari în lungul şi în latul pământului pentru a aduce oamenilor cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu şi pentru a-i îndemna să respecte Legile cosmosului. Ulterior, aproape de finalul celui de-al treilea ciclu al cosmosului, în Centrul de putere Adamclisi a murit Adam. Tot acolo, la scurt timp după Adam, a murit şi Eva. Unii cercetători moderni afirmă în mod eronat că etimologia cuvântului Adamclisi este de origine turcă, dar cercetătorii respectivi ar trebui să se întrebe de unde au luat turcii (a căror religie este islamul şi a căror carte principală este Coranul) un astfel de cuvânt şi, mai ales, de ce au denumit locaţia cu numele lui Adam. De fapt, turcii au preluat un cuvânt foarte vechi, care s-a păstrat neschimbat multe milenii în în zona Dobrogei. Cuvântul Adamclisi înseamnă “ţărâna lui Adam” sau “pământul lui Adam”.

A doua grupare de oponenţi ai forţelor întunericului a ales să deschidă un Centru de putere în apropierea Sarmizegetusei de astăzi. Ca nivel cuantic al materiei din care este constituit, Centrul de putere Sarmizegetusa este inferior Centrului de putere Adamclisi şi, evident, este inferior Centrului de putere al Luminii.

A treia grupare de oponenţi ai forţelor întunericului s-a deplasat spre nord, unde a deschis un alt Centru de putere – Centrul de putere de la “miazăzi”. Centrul de la miazăzi este amplasat undeva în apropierea Polului Nord de astăzi. Oamenii care au înfiinţat acest Centru de putere s-au despărţit de Dumnezeu şi au continuat lupta de unii singuri împotriva fiinţelor întunericului.

A patra grupare de oponenţi ai răului s-a despărţit de toate grupările enumerate anterior şi a încercat să pornească o ofensivă de mari proporţii chiar pe terenul dominat de forţele întunericului. Motiv pentru care, sub conducerea unui lider, care poate fi desemnat prin numele Iannus, adică “Cel cu două feţe”, această grupare a migrat din zona Centrului de putere al Luminii spre sudul protopământului şi şi-a permis “aroganţa” de a înfiinţa un centru de putere chiar în apropierea Centrului de putere al întunericului, situat între Tigru şi Eufrat. Deşi au purtat războaie grele cu fiinţele întunericului, oamenii din gruparea lui Iannus au fost obligaţi în cele din urmă să se retragă. Cei din gruparea lui Iannus au continuat totuşi să acţioneze în alte moduri împotriva fiinţelor întunecate, dar rezultatele pe care le-au obţinut au fost deseori neconcludente. Totuşi, în unele perioade, gruparea lui Iannus a adus pierderi mari fiinţelor întunecate şi deseori le-au încurcat planurile malefice. Şi oamenii din gruparea lui Iannus s-au despărţit de Dumnezeu şi au ales să acţioneze pe cont propriu. De altminteri, toţi cei care au recurs la violenţă s-au despărţit în cele din urmă de Dumnezeu, motiv pentru care duhurile lor au început să se întunece.

Toţi opozanţii forţelor întunericului au avut de rezolvat această problemă existenţială foarte grea: să folosească forţa în lupta directă cu fiinţele întunecate ori să nu o folosească. Dacă nu ar fi folosit forţa, ar fi fost nimiciţi rapid de forţele întunericului; nefolosind forţa, nu puteau ajuta pe nimeni. Problema şi-au pus-o în primul rând Primordialii Luminii, acesta fiind de altfel motivul pentru care s-au retras în propriul habitat. Dacă Primordialii Luminii ar fi folosit forţa, s-ar fi comportat la fel ca fiinţele întunecate, astfel că, la rândul lor, s-ar fi întunecat.

Pentru a duce cu şanse de reuşită războiul împotriva fiinţelor întunecate, oamenii din grupările menţionate au cerut sprijinul celor din Regatul morţilor vii, aflat în palierul cuantic infraeteric. Pentru a pregăti strategia şi modalităţile concrete de luptă, între reprezentanţii grupărilor şi Centrelor de putere afiliate a avut loc o consfătuire “pe ape” – într-o zonă situată undeva în Marea Neagră de astăzi. La consfătuire, toţi reprezentanţii Centrelor de putere au decis continuarea războiului împotriva fiinţelor întunecate, indiferent de consecinţe. Ei s-au autodeclarat “Lumini”, iar opozanţii lor au fost desemnaţi a fi “Umbre”. Din categoria Umbrelor făceau parte Primordialii întunericului, îngerii căzuţi şi spiritele întunecate ale naturii; de asemenea, din categoria Umbrelor făceau parte majoritatea oamenilor întrupaţi pe protopământ în acea perioadă.

Războiul dintre Lumini şi Umbre a durat foarte mult timp şi a presupus nenumărate bătălii – practic, a durat până la sfârşitul ciclului al treilea. Cei ce s-au autointitulat “Lumini” au avut tăria de a înfrunta făţiş – faţă în faţă – “Umbrele” şi chiar de a le înfrânge în multe dintre bătăliile acestui război. Bătăliile erau simultane, în palierul invizibil (văzduh, infraeteric) şi în cel material. În palierul cuantic infraeteric s-au luptat fiinţe omeneşti decorporate (oameni de genul strigoilor şi morţilor vii împotriva Primordialilor întunericului şi a îngerilor căzuţi), iar în palierul material s-au luptat oamenii întrupaţi. Un clarvăzător din acele vremuri ar fi observat cum în lumea materială se înfruntă cu săbii, suliţe, lănci şi arcuri cu săgeţi oameni întrupaţi, iar în “văzduh”, la câţiva metri deasupra solului, ar fi observat cum se dau lupte îndârjite între strigoi, fantome şi arătări de cele mai diferite feluri.

Războiul a produs multe victime şi a generat mari suferinţe. În cele din urmă, oamenii din Centrele de putere Sarmizegetusa, Adamclisi, Polul Nord şi Iannus au fost copleşiţi de forţele răului şi au fost obligaţi să se retragă în propriile enclave. În toată această perioadă de războaie, îngerii din ierarhia Fiilor Luminii n-au intervenit în nici un fel.

Scurt timp înaintea finalului războiului, în răstimpul ultimei bătălii decisive, s-a mai produs un eveniment important: o parte dintre oamenii aliaţi cu Fiii Întunericului şi-au dat seama că au fost minţiţi de aceştia, astfel că şi-au abandonat poziţiile de luptă. Ulterior, chiar înaintea finalului ciclului al treilea, cu acordul îngerilor din ierarhia Fiilor Luminii, oamenii din această categorie s-au retras strategic din palierul cuantic material în palierul cuantic eteric prin intermediul unor porticuri (ortodeschideri de forma unor găuri de vierme ce s-au format în acea perioadă între lumea materială şi palierul cuantic eteric).

După retragerea în palierul cuantic eteric, oamenii din această categorie s-au împărţit în două grupări distincte. Prima grupare, cea mai numeroasă, a construit mai multe oraşe în palierul cuantic eteric, pe care le-au folosit ulterior drept baze pentru acţiuni de luptă desfăşurate împotriva fiinţelor întunecate. Cealaltă grupare, o minoritate, a ales să nu desfăşoare activităţi de luptă, motiv pentru care pot fi denumite neutre.

Oamenii din prima grupare pot fi denumiţi “independenţi” sau “prometeici” (în mitologia grecilor, Prometeu a fost un semizeu care a furat focul din cer şi l-a dăruit oamenilor din lumea materială). Activitatea celor din această grupare se bazează pe ideea că oamenii pot evolua independent de Dumnezeu, prin propriile lor forţe. În palierul cuantic eteric, oamenii prometeici au înfiinţat un Centru de putere independent. Îmediat după ce au pătruns în palierul cuantic eteric, oamenii prometeici au construit nouă metropole eterice (actualmente, există doar două). Oamenii din această grupare sunt inamici declaraţi ai fiinţelor întunecate, împotriva cărora desfăşoară acţiuni de luptă specific lumii eterice. La rândul lor, fiinţele întunecate îi acuză de trădare pe oamenii din această categorie. De-a lungul timpului, oamenii prometeici au dezvoltat o tehnologie specific eterică, prin intermediul căreia au confecţionat diferite produse tehnologice, precum arme sau mijloace de transport foarte rapide. Mijloacele de transport sunt enigmaticele OZN-uri ce apar în ziua de astăzi pe cerul planetei şi adesea sunt observate de oamenii întrupaţi. Fireşte, mijloacele de transport ale oamenilor prometeici, OZN-urile, sunt de natură eterică, nu materială, dar se pot materializa pentru scurte perioade de timp. Totuşi, este nevoie de un mare consum de energie pentru ca un OZN eteric să se materializeze în palierul cuantic fizic şi să fie observat de oamenii întrupaţi.

Actualmente, oamenii prometeici sunt denumiţi “extratereştri”, ceea ce este inexact. Departe de a fi “extra-tereştri”, deci proveniţi din afara Pământului, de pe planete situate în alte sisteme solare, oamenii prometeici sunt la fel de tereştri ca şi oamenii din ziua de astăzi. Mai degrabă, oamenii prometeici pot fi desemnaţi drept “intratereştri” în sensul că ţin de Terra, nu de alte planete sau sisteme solare.

A doua grupare a oamenilor care s-au retras în lumea eterică la finalul celui de-al treilea ciclu este formată din oamenii “neutri”. Oamenii neutri îşi păstrează, în continuare, statutul de nebeligeranţă pe care l-au adoptat la sfârşitul ciclului al treilea. La fel ca oamenii prometeici, oamenii neutri s-au retras la finele ciclului al treilea în lumea eterică, dar nu desfăşoară acţiuni de luptă împotriva nimănui. Actualmente, ei formează o minoritate. Datorită faptului că consideră că pot evolua independent de Dumnezeu, prin propriile lor forţe, despre oamenii care s-au refugiat în palierul cuantic eteric se poate afirma că s-au despărţit de Dumnezeu, întrucât nu mai respectă Poruncile Sale.

La finalul ciclului al treilea, pe protopământ, forţele răului au triumfat. După ce i-au învins pe opozanţii din Centrele de putere Adamclisi, Sarmizegetusa, Iannus, Polul nord şi pe cei din Regatul morţilor vii, în cele din urmă, pentru că nu mai aveau ce să cucerească şi cu cine să se războiască, fiinţele răului au vrut să cucerească “cerul” şi să-l sfideze pe Dumnezeu. Aceasta a fost ultima aroganţă ce le-a mai fost tolerată de Dumnezeu, căci imediat după ce le-a venit această idee nebunească şi sinistră, oştile îngerilor din ierarhia Fiilor Luminii, conduse de Arhanghelul Mihail, au pătruns în palierul cuantic material unde i-au atacat şi înfrânt pe aceşti fii ai răului şi ai distrugerii. Acesta a fost cel de-al doilea mare război al cerului (primul război s-a produs la sfârşitul celui de-al doilea ciclu al cosmosului).

O dată cu finalul războiului s-a produs un eveniment extrem de dramatic: “marea disoluţie”. La marea disoluţie Duhul Sfânt s-a retras din creaţie, după care a urmat o perioadă de nemanifestare. O dată cu “marea disoluţie” s-a încheiat ciclul al treilea.