ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

PROTOPĂMÂNTUL

Planul lui Dumnezeu era ca Adam şi Eva să procreeze în condiţii optime din punctul de vedere al Legilor cosmosului – Poruncile lui Dumnezeu -, care formează Ordinea cosmosului. Planul lui Dumnezeu era, de asemenea, ca progeniturile ce trebuiau să vină la întrupare în urma unirii dintre Adam şi Eva să fie spirite pure provenite din Lumea fără formă.

Din Lumea fără formă, spiritele pure pot pătrunde direct în lumea materială printr-un singur loc: un portal de lumină ce poartă numele de Poarta alfa. Poarta alfa este introdeschiderea unui culoar spaţio-temporal (shortcut) ce face legătura dintre lumea materială şi Lumea fără formă.

Poarta alfa are un miez şi o radiaţie circulară de lumină. Din punctul de vedere al poziţionării în cosmosul material, Poarta alfa se află undeva deasupra Soarelui fizic – cam la un minut şi câteva grade deasupra Soarelui. Poarta alfa este vizibilă unui clarvăzător doar atunci când Soarele este la răsărit.

 În afară de Poarta alfa, care este o poartă luminoasă, mai există o poartă: Poarta întunecată. Această poartă se află într-o poziţie opusă Porţii alfa, Soarele fiind la mijloc. Dacă Poarta alfa poate fi observată de un clarvăzător doar la răsăritul Soarelui, Poarta întunecată poate fi observată doar la apusul Soarelui. Dacă prin Poarta alfa pot pătrunde în lumea materială, pentru se întrupa, doar spirite omeneşti pure provenite din Lumea fără formă, prin Poarta întunecată pot pătrunde, pentru a se întrupa în lumea materială, doar fiinţele omeneşti provenite din haos.

Pătrunderea prin cele două porţi ale celor două categorii de fiinţe omeneşti, luminoase sau întunecate, este în funcţie de calitatea energiilor de intenţie ale părinţilor emise în momentul contactului sexual (este vorba, fireşte, despre contactul sexual ce generează procreaţia; în cele ce urmează, acest aspect trebuie să fie subînţeles). Potrivit Legilor cosmosului, spiritele pure pot fi aduse la întrupare în lumea materială din Lumea fără formă doar dacă, în momentul actului sexual ce are drept rezultat procreaţia, părinţii emit energii de intenţie luminoase, şi, mai ales, sunt virgini.

Poarta alfa se comportă ca o supapă: se deschide doar când energiile de intenţie ale părinţilor din lumea materială atrag un spirit compatibil ca vibraţie. Energii de intenţie pure atrag spirite pure, iar Poarta alfa se deschide instantaneu, ca o supapă, doar atâta timp cât trece acel spirit, apoi se închide la loc. După trecerea prin Poarta alfa, un spirit pur este pur şi simplu ejectat spre pământul material, în pântecele mamei, care în acel moment devine purtătoarea viitorului copil. Procesul este instantaneu: în momentul în care este îndeplinită condiţia fundamentală, adică puritatea părinţilor în timpul actului sexual, spiritele pure sunt atrase automat spre trupul mamei; ele părăsesc Lumea fără formă prin Poarta alfa şi ajung în trupul mamei.

În schimb, oamenii din haos pot fi atraşi la întrupare în condiţiile unui contact sexual “ilegal”, adulterin, în afara Binecuvântării lui Dumnezeu, ce generează la ambii părinţi energii de intenţie întunecate. Energiile de intenţie întunecate declanşează deschiderea Porţii întunecate, lăsând să treacă un spirit din haos; acest spirit va fi atras în trupul mamei respective. De aceea, în ziua de astăzi, în religia creştină se pune un accent deosebit pe condiţiile pe care trebuie să le îndeplineasă părinţii în timpul contactului sexual ce are drept scop procreaţia.

Revenind la Adam şi Eva şi la evenimentele dramatice desfăşurate la începutul existenţei planului cuantic material, se poate constata faptul că, în condiţiile în care protopărinţii au procreat (s-au “cunoscut”) fără acceptul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, progeniturile lor nu au mai fost spirite pure, care să fi provenit din Lumea fără formă. În consecinţă, energiile de intenţie au atras la întrupare o fiinţă aflată în acel moment în haos. Numele acestei fiinţe a fost Cain. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre Abel. Cain şi Abel au fost primii copii ai cuplului Adam şi Eva întrupaţi în nou constituitul palier cuantic material. Trebuie specificat faptul că procreaţia lor s-a produs în palierul cuantic material; protopărinţii nu aveau cum să întreţină contact sexual în Eden.

Oamenii aflaţi în haos erau singurele fiinţe care erau în rezonanţă cu energiile de intenţie emise de către Adam şi Eva în nou constituitul palier cuantic material. Chiar energiile de intenţie emise de către protopărinţi i-au atras pe aceşti oameni din haos la întrupare în lumea materială. Cain şi Abel nu puteau fi spirite pure, întrucât Poarta alfa, ce face legătura dintre lumea materială şi Lumea fără formă, s-a blocat instantaneu chiar în momentul emiterii de către protopărinţi a primelor energii de intenţie negative – chiar în momentul formării planului cuantic material.

Cain şi Abel au fost duhuri de oameni din a doua generaţie, care se răzvrătiseră în ciclul al doilea. Ei au stat o lungă perioadă de timp în haos până în momentul în care au fost atraşi, pe baza energiilor de intenţie emise de către Adam şi Eva, în nou constituitul palier cuantic material.

Astfel, Cain şi Abel au fost primele fiinţe omeneşti care s-au reîntrupat în ciclul al treilea. Evident, dacă, în urma contactului sexual corect din punctul de vedere al Legilor divine, ar fi fost atrase, în nou constituitul palier cuantic material, spirite pure din Lumea fără formă, nu ar mai fi fost vorba despre reîntrupări, ci despre întrupări noi, motiv pentru care trebuie facută o distincţie foarte clară între cele două tipuri. Despre Adam şi Eva se poate spune că s-au întrupat pentru prima dată, iar despre urmaşii lor direcţi se poate spune că s-au re-întrupat.

De altminteri, chiar şi despre Cain şi Abel se poate spune doar pe jumătate că s-au reîntrupat. Depinde de sistemul de referinţă folosit în înţelegerea fenomenului. Cain şi Abel au preexistat în cosmos, dar palierul cuantic material era abia la început, aşa că nu aveau cum să se reîntrupeze în el. Dar din punctul de vedere al cosmosului în integralitatea lui este vorba într-adevăr despre o reîntrupare. Cain şi Abel s-au reîntrupat în lumea materială cu acelaşi spirit şi cu acelaşi duh cu care vieţuiseră în ciclul cosmic anterior; din acest punct de vedere înseamnă, evident, că este vorba despre o reîntrupare. Atât Cain şi Abel, cât şi toţi oamenii care trăiseră în ciclurile cosmice anterioare aveau doar spirit şi duh; duhul era învelişul de formă umanoidă ce conţinea, poziţionat la nivelul pieptului, o sferă strălucitoare ca un soare – spiritul. În palierul cuantic material Cain şi Abel au dobândit noul element creat de Dumnezeu – sufletul. Sufletul este asemănător duhului, având la rândul său formă umanoidă (sau vag umanoidă). Sufletul nu se poate reîntrupa.

Istoria protopământului, prima întocmire eterizată din nou constituitul palier cuantic material, a fost lungă şi extrem de complexă; tocmai complexitatea acestei istorii cere o analiză detaliată. Analiza trebuie să ia în calcul atât istoria palierului cuantic material propriu-zis, cât şi a celorlalte paliere cuantice cu care acesta a relaţionat. De asemenea, trebuie să ia în calcul atât istoria fiinţelor umane care s-au întrupat, cât şi activitatea fiinţelor îngereşti şi a spiritelor naturii – atât a celor luminoase, cât şi a celor întunecate. Mai mult decât atât, trebuie corelată cu istoria creaţiei narată în Geneza lui Moise.

Explicaţia corelării cu istoria creaţei lui Moise este destul de simplă: Geneza lui Moise este singurul document veridic cunoscut în ziua de astăzi, care prezintă o cronologie a evenimentelor desfăşurate în timpurile primordiale; totuşi, trebuie ţinut cont de faptul că Geneza lui Moise prezintă doar fragmentar evenimentele primordiale ale creaţiei lui Dumnezeu. Nu trebuie uitat că Moise a făcut parte din poporul evreu, iar interesul său a fost să treacă în revistă doar evenimentele care au avut impact asupra istoriei poporului din care a făcut parte.

În acest context poate fi menţionată o mare eroare de interpretare. Evident, eroarea de interpretare nu-i aparţine lui Moise, ci cercetătorilor moderni care consideră că istoria creaţiei narată în Geneza a acoperit tot ceea ce s-a petrecut în trecut. Trebuie reiterat faptul că în Geneza nu sunt luate în considerare evenimentele desfăşurate în Oceanul de Sunet şi în Oceanul de Miros. În Geneza, Moise dezvăluie istoria creaţiei începând cu momentul apariţiei Oceanului de Lumină, când Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor primordiale. De asemenea, Geneza nu menţionează nici creaţia primilor doi Adam, capii de linii genealogice ai primelor două generaţii de oameni, după cum nu menţionează răzvrătirile succesive ale îngerilor şi oamenilor care au dus la primul mare război al cerului, evenimente cu impact major asupra istoriei palierului cuantic material. Geneza doar se mulţumeşte să afirme că “Cel rău” (şarpele) deja exista când a fost ispitită Eva, fără a relata momentul rebeliunii. Ulterior, după dărâmarea Templului de la Ierusalim, în Kabala, mistica evreiască şi-a nuanţat poziţia asupra acestui subiect prin intermediul unor comentarii ezoterice. În comentarii ezoterice este specificat faptul că înaintea Adamului veterotestamentar, creat de Dumnezeu în a cincea zi a creaţiei, a existat un personaj denumit Adam Kadmon care a avut o soaţă numită Lillith. Neluarea în considerare a evenimentelor ce s-au produs înainte de creaţia lui Adam veterotestamentar a dus la interpretări forţate, unele dintre ele fiind comice; una dintre interpretările comice a fost aplicată istorisirii potrivit căreia Adam veterotestamentar a fost ispitit de o altă femeie, pe nume Lillith, care în urma contactului sexual adulterin cu Adam a născut “demoni”. Aspectul comic este că, potrivit Genezei, în acea perioadă nu existau pe pământ decât două fiinţe umane : Adam şi Eva. Interpretarea corectă este, evident, alta: Lillith a fost soaţa celui de-al doilea Adam din a doua generaţie, astfel că evenimentele nu se referă la Adamul veterotestamentar.

Revenind la istoria completă a creaţiei şi la impactul complex pe care răzvrătirile succesive ale oamenilor le-au avut asupra configurării Protopământului, trebuie reliefat faptul că orice nerespectare a Poruncilor lui Dumnezeu declanşează virusarea duhurilor. Datorită răzvrătirii, orice duh omenesc are tendinţa de a se destructura; primul semn al destructurării unui duh este întunecarea. În condiţiile în care s-ar produce destructurarea completă a unui duh, spiritul omului în cauză ar fi absorbit în Lumea fără formă – locul de unde a provenit. Pentru a preîntâmpina un astfel de deznodământ dramatic, a apărut necesitatea reîncarnării duhurilor în palierul cuantic material. Doar prin reîncarnări în palierul cuantic material, duhurile se pot vindeca de boala denumită “despărţirea de Dumnezeu” şi se pot lumina. Aşa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile cu oamenii care s-au întrupat la începutul ciclului al treilea. De fapt, vindecarea de boala denumită “despărţirea de Dumnezeu” ar fi trebuit să survină pe parcursul unei singure existenţe în lumea materială – a unei singure reîntrupări. Din nefericire, pe de-o parte acest proces a fost zădărnicit datorită faptului că oamenii au persistat în erori lumeşti, iar pe de altă parte a fost zădărnicit datorită faptului că “dracul” şi-a băgat coada. În consecinţă, a devenit necesară nu doar o singură reîncarnare prin care oamenii să se vindece, ci mai multe. De fapt, ceea ce s-a petrecut în ciclul al treilea a întrecut şi cele mai pesimiste prognoze. În ciclul al treilea, oamenii s-au înmulţit şi s-au răspândit pe suprafaţa pământului; în cea mai mare parte, ei au fost spirite de oameni cu duhuri virusate în ciclurile cosmice anterioare, care au fost atrase la întrupare direct din haos de energiile de intenţie defectuoase emise de părinţii lor în momentul actului sexual ce a generat procreţia. În prima parte a existenţei planului cuantic material, întrupându-se direct din haos, aceşti oameni cu duhuri virusate au făcut ceea ce ştiau cel mai bine: să se răzvrătească, să se războiască între ei, să ucidă, să se împerecheze în condiţii străine Poruncilor lui Dumnezeu şi, nu în ultimul rând, să cadă sub influenţa malefică a lui Hallshithan &Co.

De-a lungul celui de-al treilea ciclu al cosmosului, în lipsă de altă ocupaţie, oamenii întrupaţi din haos au creat tot felul de regate ale răului, războindu-se între ei, cu tendinţa făţişă de a aduce legile haosului şi haosul cu totul în lumea materială. În cele din urmă oamenii întrupaţi din haos s-au coalizat într-un mare regat al răului în lumea materială. Nu a trecut mult până când exponenţii cei mai de frunte ai oamenilor întrupaţi din haos s-au aliat cu Fiii întunericului conduşi de Lucifer, recurgând la ritualuri de magie neagră. În cele din urmă, aceşti oameni au reuşit să-l atragă în lumea materială chiar şi pe maleficul tartore al răului – pe însuşi Hallshithan, care s-a manifestat atât sub forma arhetipală de şarpe, cât şi sub o formă umanoidă. Cea mai importantă “realizare” a oamenilor căzuţi sub influenţa forţelor răului a fost deschiderea, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, a unor culoare sau găuri de vierme (shortcut-uri: scurtături) energetice, prin care făceau legătura dintre palierul material şi haos. Prin aceste culoare energetice fiinţele din haos au început să contacteze în mod direct lumea materială, unele chiar să se materializeze. În lumea materială, la capătul culoarelor energetice ce făceau legătura cu haosul, au fost construite artefacte litice (statui cioplite în piatră) şi, apoi, sanctuare. Aşadar, primele artefacte litice şi sanctuare au fost construite pentru a marca locurile în care culoarele energetice – găurile de vierme – făceau conexiunea între haos şi palierul cuantic material. Conducătorii (“regenţii” sau “prinţii”) de facto ai regatelor şi, implicit, ai găurilor de vierme au fost oameni decorporaţi din categoria Primordialilor întunericului din primele două generaţii.

Prima, dar şi cea mai mare gaură de vierme ce făcea legătura dintre haos şi lumea materială a fost inaugurată în partea de sud a protopământului de atunci, într-un loc ce corespunde actualmente cu ţinutul dintre Tigru şi Eufrat, denumit odinioară Mesopotamia, iar astăzi Iraq. Acolo s-a constituit Centrul de putere al întunecimii sau Centrul de la “miazănoapte”. Ulterior, în scurt timp, au fost construite şi alte Centre de putere secundare ale întunecimii, dispuse în diferite locuri de pe glob. Unul dintre Centrele de putere secundare ale întunecimii era situat în apropierea ţărmurilor Marii Britanii de astăzi; pe atunci acest loc era uscat, dar acum este acoperit de apele Mării Nordului.

În cele din urmă, faptele şi energiile de intenţie ale oamenilor, aflate în dezacord cu poruncile lui Dumnezeu, au dus la materializarea protopământului şi a palierului cuantic material. Totuşi, materializarea sau mai exact spus mineralizarea protopământului nu s-a produs uniform, ci neuniform; materializarea s-a produs doar în zonele în care oamenii au comis fapte aflate în dezacord cu poruncile lui Dumnezeu şi unde au emis energii de intenţie negative. Zonele în care oamenii şi-au păstrat puritatea au rămas eterizate. Astfel s-a ajuns ca pe protopământ să existe simultan zone materializate (mineralizate) şi zone eterizate.

Datorită întrupării oamenilor cu duhul virusat în lumea materială, la scurt timp după debutul celui de-al treilea ciclu al cosmosului s-au format două noi paliere cuantice. Noile paliere cuantice au fost: palierul cuantic infraeteric, acolo unde s-a format “regatul morţilor vii” şi iadul. Primul care s-a format a fost palierul cuantic infraeteric unde s-a constituit “regatul morţilor vii”, iar al doilea a fost iadul.

Procesul formării “regatului morţilor vii” în palierul cuantic infraeteric a început de la fiul lui Adam veterotestamentar, Abel, cel ucis de fratele său, Cain. Abel, la fel ca şi Cain, aşa cum a fost specificat, a fost un duh virusat provenit din haos, care a fost adus la întrupare de Adam şi Eva în palierul cuantic material. Fiind asasinat în planul cuantic material, Abel nu s-a mai putut întoarce în haos – locul de unde provenise. De-a lungul existenţei sale în lumea materială, Abel devenise incompatibil cu haosul, astfel că după deces nu s-a mai putut întoarce acolo. De asemenea, Abel nu a putut pătrunde în Edenul eteric după moarte, întrucât nu atinsese acel nivel de sfinţenie care să-i permită să fie compatibil cu acesta (după alungarea lui Adam şi a Evei, nici o fiinţă omenească nu a mai pătruns în Edenul eteric). În consecinţă, fiind primul om mort în nou constituitul palier cuantic material, Abel nu avea cu ce palier cuantic să fie compatibil. Acesta a fost motivul pentru care, în moment morţii violente al lui Abel, s-a format în mod instantaneu un nou palier cuantic; acest nou palier cuantic este palierul cuantic infraeteric, unde s-a constituit “Regatul morţilor vii”. Din acel moment, în Regatul morţilor vii au pătruns după moarte toţi acei oameni care au murit în condiţii similare cu Abel: au fost ucişi. În regatul infraeteric al morţilor vii, morţii sunt “vii” pentru că îşi păstrează continuitatea conştiinţei de sine şi a memoriei.

Procesul de formare a regatului morţilor vii în momentul asasinării lui Abel a fost similar, până la un punct, cu procesul de formare al palierului cuantic material în momentul în care Adam şi Eva au fost izgoniţi din Edenul eteric. De asemenea, a fost similar cu procesul instantaneu de formare a haosului ca o contraparte întunecată a Oceanului de Lumină. Dacă regatul morţilor vii a fost deschis de Abel, în schimb, iadul a fost deschis de către Cain în momentul morţii sale. Datorită faptei pe care a săvârşit-o în timpul vieţii, atunci când a murit, Cain a făcut joncţiunea dintre palierul material şi haos. Această joncţiune s-a concretizat printr-un fel de “gaură de vierme” de forma unei pâlnii mai lată la nivelul lumii materiale şi mai subţire spre haos. Tocmai această gaură de vierme a fost denumită iad. Totuşi, de-a lungul ciclului al treilea nu s-a format un singur iad, o singură gaură de vierme de forma unei pâlnii, ci mai multe, motiv pentru care folosirea termenului la plural este mai potrivită. Doar prima gaură de vierme a fost deschisă de Cain, celelalte au fost deschise de urmaşii săi imediat după moartea fizică, în funcţie de natura păcatului comis. În epoca despre care este vorba, adică în al treilea ciclu al cosmosului, s-au format nu mai puţin de 78 sau 76 astfel de găuri de vierme denumite iaduri. Aceste găuri de vierme au fost denumite în vechime “regate” ale iadului. Fiecare regat al iadului a fost condus de un tartore din categoria Primordialilor întunericului din primele două generaţii de oameni. În iaduri au pătruns apoi din ce în ce mai mulţi oameni din lumea materială, care au căzut în plasa amăgitorilor de suflete.

Între regatul morţilor vii şi iaduri este o uriaşă diferenţă nu numai în ceea ce priveşte structura energetică, ci şi în ceea ce priveşte starea fiinţelor umane. Dacă în Regatul morţilor vii, defuncţii păstrau amintirea a ceea ce erau şi conştiinţa de sine, adică erau morţi “vii”, în iaduri defuncţii îşi pierdeau aceste caracteristici fundamentale. În iaduri, oamenii erau umbre lipsite de conştiinţa de sine şi de memorie, adică erau “morţi”. Tartorii iadului, Primordialii întunericului aveau nevoie de oameni pentru un singur scop: să le asigure supravieţuirea energetică în condiţiile în care ei erau bolnavi de boala numită “despărţirea de Dumnezeu”. În cazul contactării acestei boli, Primordialii întunericului, la fel ca îngerii răzvrătiţi conduşi de Lucifer, nu mai puteau accede la energia divină. Pentru duhuri – fie omeneşti, fie îngereşti – energia divină este la fel de importantă precum este hrana pentru oamenii întrupaţi în lumea materială. Privaţi fiind de hrana trupească în lumea materială, oamenii ar muri în scurt timp; tot astfel, privaţi fiind de energia divină, duhurile au tendinţa de a se destructura. În cazul destructurării unui duh, spiritul este automat absorbit în Lumea fără formă.

Pentru a preîntâmpina un astfel de deznodământ, Primordialii întunericului preluau energia vitală a oamenilor întrupaţi, care apoi, după momentul morţii, le deveneau sclavi în iaduri. Morţii ajunşi în iaduri îşi pierdeau amintirea şi conştiinţa de sine tocmai pentru că fiinţa lor spirituală era deposedată de energia vitală. De aceea se poate spune că fiinţele întunecate deveniseră un fel de vampiri energetici ce deposedau oamenii de energia lor vitală. Acesta este principiul de funcţionare al răului.

Apariţia iadurilor şi a regatului morţilor vii a marcat începutul epocii sclaviei spirituale a oamenilor.