Două funcţii ale organismului nostru rămân neînţelese şi neexplicate din punct de vedere ştiinţific; acestea sunt căscatul şi râsul. Nici unul şi nici celălalt nu pot fi înţelese şi explicate corect, fără a şti despre acumulatori şi despre rolul lor în organism.
Aţi remarcat ce se întâmplă atunci când sunteţi obosiţi. Asta se poate observa, de exemplu, mai ales la munte când un om care nu este obişnuit, cască aproape mereu în timp ce urcă pe munte. Căscatul este pomparea energiei în acumulatorii mici. Când ei se golesc prea repede, adică atunci când unul dintre ei n-are timp să se umple în timp ce celălalt se goleşte, căscatul devine aproape continuu. Există anumite condiţii de boală când se poate produce un stop cardiac, când un om vrea să caşte, dar nu poate sau se mai cunoaşte cazul când pompa este dereglată, şi atunci ea lucrează fără efect iar omul poate să caşte neîncetat fără să poată pompa înăuntru energic.
Studiul şi observarea căscatului, făcute din acest punct de vedere, pot dezvălui multe lucruri noi şi interesante.

Râsul este şi el! direct legat de acumulatori. Dar râsul este funcţia opusă căscatului. El nu pompează energie în interior, ci el expulzează energie, adică expulzează şi îndepărtează energia inutilă colectată în acumulatori.

Râsul ne eliberează de o energie inutilă, care dacă ar rămâne nefolosită, ar putea deveni negativă, adică otravă. Avem întotdeauna în noi o mare cantitate din această otravă. Râsul este antidotul. Dar acest antidot este necesar numai atâta vreme cât suntem incapabili să folosim întreaga energie pentru o muncă utilă. Se spune despre Iisus că nu râdea niciodată. Şi într-adevăr, în Evanghelii nu veţi găsi nici o indicaţie sau menţiune asupra faptului că Isus ar fi râs vreodată. Dar există diferite feluri de a nu râde. Unii nu râd niciodată pentru că sunt complet absorbiţi de emoţiile lor negative, de răutate, de frica, de ură, de suspiciune şi pot fi alţii care nu râd pentru că nu pot avea emoţii negative, înţelegeţi bine acest lucru: în centrii superiori râsul nu poate exista pentru că, în centrii superiori nu există divizare.

***

Din cartea Invataturile lui Gurdjieff – A patra cale – scris de P.D. Uspensky,

Gurdjeff pleacă în activitatea sa pedagogică de la premiza că omul își petrece viața de obicei într-un somn, care poate fi întrerupt doar prin eforturi considerabile. Odată depășit acest somn spiritual, individul poate ajunge la un nivel superior de conștiință. Doctrina sa este în mare parte esoterică.

Constiinta omului, oricum am privi-o, nu ramane niciodata identica. Ea este ori prezenta, ori absenta. Momentele privilegiate de constiinta creeaza memoria. De celelalte momente, omul pur si simplu nu-si aminteste.

Aceasta, mai mult decat orice altceva, creeaza iluzia unei constiinte permanente sau a unei perceptii continue de sine.

Unele scoli actuale de psihologie neaga cu totul existenta constiintei, neaga pana si utilitatea unui astfel de termen, dar este vorba aici de lipsa de intelegere in exces.

Alte scoli – daca merita totusi acest nume – vorbesc despre stari de constiinta, subintelegand prin asta ganduri, emotii, impulsuri motrice si senzatii. Aceasta rezulta dintr-o eroare fundamentala: confundarea constiintei cu functia psihica. Ne vom ocupa mai tarziu de acest subiect.

În realitate, in majoritatea cazurilor, gandirea moderna se bizuie mai departe pe vechea formulare conform careia constiinta nu cunoaste grade. Recunoasterea generala, desi tacita, a acestei idei, contrazisa totusi de un numar mare de descoperiri ulterioare, a impiedicat multe observatii posibile despre variatiile de constiinta.

De fapt, constiinta prezinta grade foarte vizibile si observabile; in orice caz, vizibile si observabile in noi insine.

Este vorba intai de problema duratei: Cat timp am fost constienti?

Apoi, de frecventa acestor aparitii ale constiintei: De cate ori am fost constienti?

In fine, de amplitudinea si profunzimea sa: de ce anume am fost constientii Aceasta poate sa varieze mult odata cu dezvoltarea interioara a omului.

Este de-ajuns sa examinam primele doua probleme ca sa intelegem ideea unei evolutii posibile a constiintei.

Aceasta idee este legata de un fapt esential, bine cunoscut de vechile scoli psihologice, stiut, de exemplu, de autorii Filocaliei, dar ignorat complet de filosofia si psihologia moderna din ultimele doua-trei secole. Este vorba despre faptul ca, prin eforturi speciale si un studiu special, se poate obtine o constiinta continua si controlabila.

Voi incerca sa explic cum poate sa fie studiata constiinta. Luati un ceas si observati minutarul, ramanand constienti de voi insiva si concentrandu-va asupra gandului urmator: „Sunt Piotr Uspenski”, „Sunt aici acum”. Incercati sa nu va ganditi la nimic altceva, observati doar miscarea minutarului si fiti constienti de voi insiva, de numele vostru, de existenta voastra si de locul in care va aflati. Alungati orice alt gand.

Daca sunteti perseverenti, veti fi in stare sa faceti asta 2 minute. Aceasta este limita constiintei voastre. Si daca, imediat dupa aceea, incercati sa repetati experienta, o sa vi se para mai grea decat prima data.

Aceasta experienta arata ca un om, in starea sa normala, printr-un efort mare, poate sa fie constient de un subiect (el insusi) cel mult 2 minute.

Deductia majora pe care o putem formula din aceasta experienta, daca o efectuam corect, este ca omul nu e constient de el insusi. Iluzia pe care o are – aceea ca e constient – este creata de amintire si de procesele de gandire.

Un om, de exemplu, se duce la teatru. Daca are acest obicei, nu este in mod special constient ca se afla acolo unde e, cu toate ca poate sa observe si sa vada lucrurile, ca poate sa-i placa sau nu spectacolul, sa si-l aminteasca, sa-si aminteasca oamenii pe care i-a intalnit acolo si asa mai departe.

Intors acasa, isi aduce aminte ca a fost la teatru si, bineinteles, ca a fost acolo constient. Nu are nicio indoiala in aceasta privinta si nu-si da scama ca propria-i constiinta ar…

„Nimic mai usor de sacrificat!” se va spune. Dar, in realitate, oamenii ar sacrifica orice mai degraba decat propriile emotii negative. Nu exista placere sau delectare pe care omul sa nu fie gata s-o sacrifice din motive marunte, in schimb, nu-si va sacrifica niciodata suferinta. Si, intr-un fel, este explicabil.

Destul de superstitios, omul se asteapta sa castige ceva cand isi sacrifica placerile, dar nu asteapta nimic de la sacrificarea propriei suferinte. Are mintea plina de idei false despre suferinta: persista sa creada ca suferinta ii este trimisa de Dumnezeu sau de zei ca sa-l pedepseasca sau sa-l educe, si ii va fi chiar frica sa auda de posibilitatea de a se lipsi de suferinta intr-un mod atat de simplu. Ceea ce face aceasta idee si mai greu de admis este existenta unui numar mare de suferinte de care omul nu poate sa se dezbare; fara a mai pune la socoteala multe alte suferinte care sunt bazate numai pe imaginatie si la care el nu poate si nici nu vrea sa renunte, cum ar fi ideea de nedreptate sau credinta conform careia ar fi posibila suprimarea nedreptatii.

In plus, multe persoane nu au alte emotii decat cele negative. Toate „eurile” lor sunt negative. Daca le-am inlatura emotiile negative, ar risca sa se prabuseasca sau sa dispara cu totul.

Si ce-ar mai fi viata noastra daca ar fi lipsita de emotii negative? Ce ar mai fi ceea ce numim arta, teatru, drama? Ce ar mai fi majoritatea romanelor?

Din pacate, nu exista posibilitatea ca emotiile negative sa dispara; emotiile negative nu pot fi stapanite si nu pot sa dispara decat cu ajutorul unor cunostinte de scoala si al unor metode de scoala. Lupta impotriva emotiilor negative face parte integranta din disciplina de scoala si este strans legata de ansamblul muncii de scoala.

Daca emotiile negative sunt artificiale, contra naturii si inutile, de unde pot sa provina? Deoarece nu cunoastem originea omului, nu suntem in masura sa discutam despre aceasta problema si putem sa vorbim despre emotiile negative si despre originea lor doar in raport cu noi si cu viata noastra. De exemplu, observandu-i pe copii, putem sa remarcam ca le sunt insuflate emotiile negative si ca le inyata de la sine imitandu-i pe adulti sau pe cei mai mari decat ei.

Daca, din primele zile de viata, un copil ar putea sa fie inconjurat de oameni lipsiti de emotii negative, ar fi proba-bil si el lipsit de ele sau ar avea atat de putine, incat ar putea sa fie usor controlate printr-o educatie corecta. Dar, in viata reala, lucrurile se petrec cu totul altfel si, prin toate exem-plele pe care le poate vedea si auzi, din lectura, filme etc, un copil de aproximativ 10 ani cunoaste deja toata gama emotiilor negative si poate sa si le imagineze, sa le reproduca si sa se identifice cu ele la fel de bine ca un adult.

La adulti, emotiile negative sunt intretinute de constanta lor justificare si glorificare in literatura si arta, precum si de autojustificarea si complezenta fata de noi. Nici cand ajung sa ne exaspereze tot nu credem ca este posibil sa ne eliberam de ele.

In realitate, avem asupra emotiilor negative mai multa putere decat ne inchipuim, mai ales din momentul in care stim cat sunt de periculoase si cat de urgenta este lupta cu ele. Dar gasim prea multe scuze ca sa le justificam si inotam cand in marea de egoism, cand in cea a compatimirii de sine, gasind greseli peste tot, numai la noi nu.

Ceea ce am spus arata ca ne aflam intr-o situatie foarte ciudata in ceea ce priveste relatia cu centrul nostru emotio-nal – n-are nici parte pozitiva, nici negativa. Cele mai multe dintre functiile sale negative sunt pure inventii si multe…

notă “filozof” sau “filosof”? In timp ce in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX) cuvantul original face doar trimitere la „filozof”, potrivit Dictionarului Ortografic Ortoepic si Morfologic (DOOM) al Limbii Romane, editia 2005, atat varianta “filosof”, cat si cea de “filozof” sunt considerate corecte. Numai ca filosofii nu sunt de acord cu lingvistii, pledand doar pentru scrierea cuvantului cu “s”, in acest fel pastrandu-se etimologia termenului preluat in limba romana, acum cateva sute de ani, din greaca moderna.

APUD – P. D. Ouspensky – ÎN CĂUTAREA MIRACULOSULUI, FRAGMENTE DINTR-O ÎNVĂŢĂTURĂ NECUNOSCUTĂ

Colaj realizat de CG