64 – SCLAVIA SUFLETELOR (3)
Totuşi, pentru a desluşi tainele procesului prin care oamenii cumsecade (căldiceii) au ajuns în iad, trebuie reiterat pe scurt procesul auric al morţii. La moarte, toate structurile aurice exterioare – corpul astral, corpul mental etc – sunt resorbite, prin intermediul chakrelor, în suflet, mai precis în corpul sufletului. La scurt timp după aceea, energiile modulate energetico-informaţional din corpul sufletului sunt aspirate în corpul duh, care îşi continuă, în mod autonom, existenţa post-mortem. O perioadă variabilă de timp după acest proces, la nivelul corpului duh rămâne imprimată o imagine remanentă a corpului sufletului – de fapt, a fizionomiei omului din momentul morţii (nu din momentul înmormântării). De exemplu, dacă un om a murit cu hainele sfâşiate şi cu o rană pe frunte, atunci, după moarte, păstrează această imagine, indiferent cu ce veşminte a fost înmormântat sau indiferent de înfrumuseţările cosmetice ce au fost aplicate cadavrului. După cum se poate remarca, este vorba doar despre o imagine, formată dintr-o energie karmică specifică, ce se imprimă în corpul duh, nu despre corpul sufletului propriu-zis, care dispare la scurt timp după moarte. În condiţii normale, această imagine se şterge după o perioadă petrecută de corpul duh în lumea de dincolo. Treptat, în lumea de dincolo, imaginea fizionomică a ultimei existenţe trupeşti se estompează, iar corpul duh dobândeşte o imagine care constituie sinteza tuturor fizionomiilor pe care omul le-a avut de-a lungul existenţelor sale.
Imediat după momentul morţii, când procesul transferului de energii modulate informaţional din corpul sufletului în corpul duh nu este încheiat, omul se află într-o situaţie foarte delicată. Omul încă nu este centrat complet în corpul duh, iar conţinutul informaţional se află încă la nivelul corpului sufletului. Chiar în acele momente delicate, poate să aibă loc furtul sufletului – al corpului sufletului. Hoţii sunt fiinţele luciferice, Dree.
Datorită rezonanţei dintre pecetea luciferică aplicată la nivelul sufletului omului şi structura aurică a fiinţelor luciferice, se deschide instantaneu Poarta 2. Fiinţele luciferice pătrund foarte rapid prin Poarta 2 şi fură fie porţiuni din corpul sufletului, fie corpul sufletului integral. De fapt, ceea ce interesează cel mai mult fiinţele luciferice este o anumită parte a corpului sufletului, şi anume inima fiinţei sufleteşti. Inima fiinţei sufleteşti este amintirea a toate, locul în care sunt stocate experienţele omului în lumea materială. Inima fiinţei sufleteşti este un organ anatomic sufletesc, de forma unei mici sfere, care conţine memoria fiinţei umane acumulată de-a lungul existenţei întrupate. Fiindu-i furat sufletul (corpul sufletului), împreună cu inima fiinţei sufleteşti (care este amintirea a toate), omul devine un fel de zombi.
Pătrunderea fiinţelor luciferice prin Poarta 2 trebuie înţeleasă, la fel ca şi în cazul luptelor dintre forţele beligerante ce se înfruntă la nivelul cosmosului spiritual, în modul cel mai concret cu putinţă. Din păcate, datorită faptului că oamenii din ziua de astăzi sunt atât de aplecaţi spre cele materiale, nu acordă prea mult credit faptului că informaţiile despre lumea spirituală nu sunt metaforice sau simbolice, ci sunt foarte concrete. Luptele dintre Fiii Luminii şi cei ai întunericului se desfăşoară în mod concret, faţă în faţă, cu săbii ce par din foc; tot astfel, furtul sufletelor are loc în mod concret: instantaneu, se deschide o poartă de câţiva metri înălţime, mai multe fiinţe luciferice (cât se poate de concrete şi de reale, deşi sunt invizibile percepţiei oamenilor) pătrund fulgerător prin ea, se reped (la fel de concret) asupra omului în cauză, sfîşie învelişul auric numit suflet, apoi, la fel de fulgerător, se reîntorc cu prada prin Poarta 2, prin care au intrat. Poarta 2 face conexiunea dintre lumile fiinţelor luciferice şi palierul eteric. Fireşte, corpul sufletului nu este omul însuşi, ci este ca un palton, dar în acel palton se află portmoneul ce conţine tot avutul existenţial acumulat de-a lungul vieţii. Portmoneul omului este chiar inima fiinţei sufleteşti.
Imediat după furtul inimii fiinţei sufleteşti, omul rămâne un corp duh acoperit cu o energie remanentă care păstrează imaginea holografică a corpului sufletului – imaginea omului din momentul morţii. În acele momente, omul nu are încă puterile corpului duh; dacă le-ar avea, s-ar putea apăra de fiinţele luciferice. Dacă-i este furat sufletul chiar în acele momente, omul este făcut şah-mat şi, în consecinţă, pătrunde automat în iad. Pur şi simplu, este aspirat cu viteză în iad, fără posibilitatea de a se mai opune. Chiar în secunda pătrunderii în iad, omul păleşte; acea imagine de suflet devine ca o umbră palidă, datorită faptului că i-a fost furată inima fiinţei sufleteşti care conţine amintirea a toate. Fără amintirea a toate, omul devine zombi: îşi pierde memoria, îşi pierde identitatea, uită absolut tot ce ştia înainte, uită de existenţa sa întrupată; uită că, la origine este un corp duh, uită de faptul că există Dumnezeu, uită că trebuia să devină Preot al Dumnezeului Celui Viu. Omul devine o umbră. În antichitate era o maximă, pe care astăzi mulţi exegeţi o interpretează ca pe o banală figură de stil: decât o umbră în iad, mai bine cerşetor pe pământ. Din păcate, această maximă reflecta, ad literam, cum nu se poate mai clar, ce se întâmpla cu oamenii cărora le era furat sufletul – mai precis, inima fiinţei sufletului. Iarăşi trebuie menţionat că nu este vorba despre vreo metaforă poetică sau despre vreun simbolism.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)