29 – CUM AI CĂZUT DIN CERURI …
Eugen a văzut „filmul” dramatic al marii bătălii dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului, care s-a încheiat prin incendierea celei mai mari planete a sistemului nostru solar – Perfer. Este vorba despre evenimentele dramatice desfăşurate la sfârşitul celui de-al doilea ciclu cosmic. În cele ce urmează vor fi descrise câteva imagini din marea bătălie de pe Perfer. Aceste imagini au fost vizionate de către Eugen cu acordul unei fiinţe pe nume Oza, care este responsabilă la nivelul palierului cunatic eteric cu perceperea unor imagini din ceea ce scrierile actuale numesc “cronica akasha”, dar care acolo poartă numele de Camera cu draperii, „preţul” vizionării fiind plătit de câteva fiinţe îngereşti şi spirite ale naturii din ierarhia Fiilor Luminii.
Trebuie însă specificat faptul că, în cele ce urmează, sunt prezentate şi câteva imagini (scena prizonieratului lui Lucifer) care au fost vizionate datorită faptului că a existat o anumită fiinţă luciferică, care a avut un interes în acest sens. Această fiinţă luciferică se prezintă sub numele de Lili, dar numele ei adevărat este Lillith. Faptul că personajul în cauză a plătit preţul vizionării unor imagini nu implică o înţelegere directă cu clarvăzătorul, ci se datorează unor interese ce depăşesc persoana acestuia. Mediator în acest caz a fost o înaltă fiinţă îngerească din ierarhia Fiilor Luminii.
Este bine de ştiut că, la început, orice om care percepe lumea eterică, poate fi „sedus” prin promisiuni sau prin felurite avantaje şi facilităţi – inclusiv informaţii – de fiinţele luciferice. Omul este cel care, în final, alege cu cine să se însoţească: cu fiinţele îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii sau cu cele luciferice. În general, se poate determina foarte simplu cărei „tabere” sau „căi” aparţine un clarvăzător. Dacă vorbeşte despre Iisus Hristos şi despre ierarhia Fiilor Luminii înseamnă că acel om a ales calea cea dreaptă, iar dacă face elogiul celor răzvrătiţi – fie îngeri, fie oameni – înseamnă că a aderat la tabăra acestora. Există în acest context şi cazuri atipice, în care un clarvăzător care ţine de Calea luminii poate să prezinte şi informaţii furnizate de către fiinţele luciferice, care au un interes vădit în acest sens. În astfel de cazuri, există o mediere, urmată de un fel de înţelegere, între cele două tabere de fiinţe îngereşti – Fiii Luminii şi Fiii întunericului.
Imaginile se văd undeva de sus, ca şi cum observatorul ar privi de la înălţimea de 100 de metri altitudine. Lupta se dă între două tabere de combatanţi. Luptătorii sunt fiinţe îngereşti extrem de puternice. Statura lor este impresionantă, iar corpul de lumină al fiecăruia este strălucitor. Ambele tabere sunt înarmate cu săbii ce par din foc. Cu acest prilej trebuie adusă o completare absolut necesară, pentru a risipi orice neînţelegere a subiectului: în cosmosul spiritual, toate forţele beligerante sunt înarmate cu săbii de lumină. Atât îngerii din ierarhia Fiilor Flăcării, cât şi Cei răzvrătiţi, Fiii întunericului, sunt înarmaţi cu săbii de lumină. Lupta eternă dintre forţele Luminii şi forţele întunericului nu este doar metaforică, ci cât se poate de concretă, fiind însoţită întotdeauna de lupte corporale, faţă în faţă, între beligeranţi. În toate cazurile, este vorba despre arme formate din energia-substanţă specifică palierului cuantic respectiv. Prima tabără, victorioasă, este formată din Fiii Luminii conduşi de Îngerul Mihail. Tot orizontul este plin de luptători din tabăra victorioasă. A doua tabără, formată din Cei răzvrătiţi, a rămas grupată într-un perimetru restrâns. Luptătorii înfrânţi au fost dezarmaţi. Deşi dezarmaţi, luptătorii înfrânţi continuă să apere un grup masiv de fiinţe umane, oameni din a doua generaţie. Oamenii acelei generaţii – bărbaţi şi femei – sunt goi. Pe chipurile lor se citeşte o groază imensă. În mijlocul perimetrului, luptătorii prizonieri, înconjuraţi de mulţimile nenumărate de luptători victorioşi, protejează în continuare grupul de bărbaţi şi de femei.
Imaginea se întrerupe, nu pentru mult timp însă, pentru că revine imediat, observatorul aflându-se acum la 2-3 metri înălţime. Luptătorii primei tabere încep un adevărat măcel, distrugându-i fără milă pe luptătorii din cea de-a doua tabără. Unii dintre ei continuă să apere oamenii cu propriile lor trupuri, care ţipă înspăimântaţi. Pretutindeni se aud ţipete, vaiete, urlete de groază. În surdină se aude un zgomot infernal: pare că sunetul reunit a mii de trâmbiţe se apropie vertiginos, urcând în intensitate. Vegetaţia luxuriantă este distrusă.
Imaginea se întrerupe iarăşi, pentru a reveni imediat, observatorul fiind situat la aproximativ 50 de metri înălţime. De-o parte, Fiii Luminii conduşi de Îngerul Mihail, iar de cealaltă parte Fiii întunericului. Armata Fiilor întunericului, deja decimată, este mult mai mică decât armata învigătoare. Deocamdată, Lucifer nu se vede nicăieri. În fruntea armatei celor răzvrătiţi se află doi comandanţi secunzi, ale căror nume, Belphemot şi Bellial, spune totul. Cei doi comandanţi secunzi au arme teribile de distrugere. La rândul ei, armata Îngerului Mihail, dispusă sub formă de semilună, înaintează ca un tăvălug imens, distrugând totul în cale. Conducătorul armatei îngerilor rebeli, Lucifer apare la un moment dat în mijlocul luptătorilor săi. Lucifer zboară la o înălţime de 2-3 metri de sol. Poartă părul lung până aproape de genunchi, fiind înveşmântat într-o togă lungă, violetă, transparentă. Are sâni ca de femeie şi pare a fi acoperit cu multe luminiţe scânteietoare. Pe cap poartă un fel de coroniţă-colier, iar din dreptul frunţii emană o lumină puternică.
Imaginea se întrerupe, pentru a reveni imediat cu altă scenă. Mii şi mii de prizonieri, Fii ai întunericului, sunt legaţi cu lanţuri de ceea ce par a fi nişte stâlpi. În mijloc este un loc de judecată, în care se face interogarea prizonierilor. În fundal, printr-o poartă imensă, intră milioane de fiinţe îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii. În fruntea lor se află Îngerul Mihail, strălucitor şi puternic, impozant şi plin de forţă. Pe măsură ce se apropie grosul armatei conduse de Îngerul Mihail, prizonierii se dezintegrează trupeşte, ca şi cum o forţă imensă le dizlocă atomii din care sunt alcătuiţi trupurile lor, sfârşind prin a se aprinde, ca şi cum ar fi pârjoliţi la apropierea unui soare. Teatrul de luptă este asaltat de fiinţele conduse de Îngerul Mihail, transformate în uriaşe globuri de foc, a căror dogoare incendiază totul. Valurile de foc pârjolesc totul în cale: vegetaţia rămasă, leşurile de pe câmpul de bătălie şi pe acei Fii ai întunericului care nu se pot retrage prea repede.
Imaginea se întrerupe. Apoi apar imagini din timpul judecăţii Fiilor întunericului răzvrătiţi. Pe un postament straniu, format din trei platforme hexagonale, de culori diferite, roşu, alb şi albastru, situate la unul, doi, respectiv trei metri de sol, care se rotesc în sens invers una faţă de cealaltă, stă în picioare Lucifer. Faţa sa încă emană perfecţiune, puritate, frumuseţe şi demnitate. Şi nici nu este de mirare, întrucât, înainte de rebeliune, Lucifer a fost unul dintre cei mai puternici şi mai iubiţi îngeri aflaţi dinaintea Feţei lui Dumnezeu. Acum, Lucifer este legat cu lanţuri groase la mâini şi la picioare, iar trupul îi este acoperit cu un fel de peceţi. În partea stângă a locului unde stă legat, se află multe alte mii de fiinţe îngereşti încătuşate, care participaseră la revolta împotriva Ordinii cosmice şi a Planului lui Dumnezeu. În jurul locului de detenţie – hexagoanele care se rotesc în sensuri inverse -, sunt aşezate mai multe scaune de judecată, de diferite forme şi străluciri. În total pot fi numărate 12 scaune de judecată. Ele sunt aşezate la capătul unor postamente în trepte, de formă piramidală. Scaunele de judecată sunt asemănătoare cu tronurile de domnie ale regilor moderni, cu singura diferenţă că, în cazul de faţă, de la podea la tronul de domnie se află mult mai multe trepte. Pe fiecare treaptă a scărilor sunt dispuse jilţuri ceva mai mici. Pe tronurile de judecată stau personajele îngereşti cu rangul cel mai înalt din ierarhia Fiilor Luminii, iar pe jilţurile situate pe trepte stau ajutoarele lor. Personajele care ocupă scaunele de judecată sunt Bătrânii. Asistenţii de pe jilţuri, dispuşi după o ierarhie foarte precisă, după cum le indică însemnele de pe veşminte, discută cu mult respect cu Bătrânii. De jur împrejurul scaunelor de judecată, încadrând postamentul hexgonal rotitor, locul de detenţie al lui Lucifer, stau de pază mii şi mii de îngeri ostaşi din ierarhia Fiilor Luminii.
La un moment dat îşi face apariţia Marea Lumină, Creatorul Lumilor, Dumnezeu Tatăl, denumit Hauti de către fiinţele din lumea eterică. Înfăţişarea Marii Lumini, Tatăl tuturor, Creatorul cerului şi al pământului, este tulburătoare. Împrejurul Lui, în formă de cruce, plutesc patru Globuri de Lumină, de culori diferite, din interiorul cărora se aud voci care vorbesc simultan. Hauti, Creatorul Lumilor, pare a fi înconjurat de un fel de aură verzuie. O privire superficială ar putea jura că păşeşte pe un fel de apă verzuie. Hauti, Dumnezeu Tatăl priveşte la tot ce se petrece. La apariţia Marii Fiinţe de Lumină, Hauti, un Crainic îngeresc din ierarhia Fiilor Luminii, precum cei din Evul Mediu, începe să citească de pe suluri de lumină, pe care sunt înscrise poruncile şi pedepsele ce se aplică îngerilor rebeli şi conducătorului lor. În tot acest răstimp, ca un fundal sonor, se aude continuu un sunet ca de corn, iar în răstimpul citirii sulurilor de către Crainici, se aude sunetul cumulat a mii şi mii de trompete.
După judecata propriu-zisă şi după citirea sentinţei de către Crainici, are loc aplicarea pedepsei. Cel mai impresionant eveniment se produce când principalului prizonier înlănţuit, Lucifer, i se smulg însemnele şi sigiliile puterii, care semănă cu nişte pietre preţioase, strălucitoare, prinse de veşmânt. Din acel moment, fostul Purtător de Lumină, Lucifer, îşi pierde însemnele puterii şi ale rangului. Ultimul act are loc atunci când prizonierului i se ia diadema strălucitoare din mijlocul frunţii.
Despre diadema purtată cândva de Purtătorul de Lumină şi despre piatra strălucitoare purtată pe frunte, piatră identificată de unii autori ca fiind un smarald uriaş, s-au păstrat numeroase legende şi mituri. Morala acestor evenimente primordiale nu poate fi decât una singură, iar ea a fost sintetizată în Vechiul Testament, în exprimarea deloc mataforică a profetului Isaia: „Quomodo cecidisti de caelo Lucifer qui mane oriebaris ?„, în traducere: „Cum ai căzut din ceruri, tu stea strălucitoare, fiu al revărsatului zorilor ?„
Toate evenimentele istoriei timpurii a Terrei aurica au o importanţă deosebită în înţelegerea cosmosului – a lumii în care trăim – şi a omului, aşa cum se prezintă astăzi. Efectele dramatice ale acelor evenimente străvechi au reverberat de-a lungul istoriei umanităţii, până în zilele noastre. Pentru eliminarea efectelor dramatice generate de evenimentele străvechi, într-un anumit moment al istoriei Terra aurica, s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)