CUFĂRUL CU ESEURI – 120

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este FORŢĂ-CONTRA-FORŢĂ.jpg

120 – PLANUL PROTOPĂRINŢILOR

În momentul împreunării „neprotejate” a protopărinţilor Adam şi Eva şi, ulterior, al naşterii, pentru prima dată, în lumea materială, a unui om provenit direct din lumile Celui rău, din haos, s-a blocat Poarta Alfa, prin care pătrund în circuitul palingeneziei spirite omeneşti pure, astfel că, o lungă perioadă de timp după aceea, nici un spirit pur nu a mai venit la întrupare direct din Lumea fără formă.

Acest fenomen are o explicaţie destul de simplă: nu s-a dorit combinarea, în lumea materială, a spiritelor necoapte, provenite direct din Lumea fără formă, cu spiritele care aveau un stagiu îndelungat în haos. Pe de altă parte, s-a dorit ca oamenii, care veneau la întrupare din haos, să fie aduşi iarăşi pe calea cea bună şi, prin ei, să fie aduse fiinţele îngereşti şi spiritele naturii rebele. Dacă se continua procesul întrupării cu spirite noi venite direct din Lumea fără formă, ceilalţi aveau toate şansele de a rămâne blocaţi în haos pentru eternitate. Dacă nu mai era posibil ca Cei răzvrătiţi să se alipească direct prezentului continuu – Timpul lui Dumnezeu -, măcar trebuiau să se alipească prezentului oamenilor din lumea materială.

În momentul concepţiei (nu al naşterii) lui Cain, cosmosul material era extrem de mic. El apăruse puţin mai înainte, chiar în momentul făptuirii păcatului de către protopărinţi, astfel că era format dintr-o singură planetă, Protopământul, care era copia perfectă a Edenului eteric. Duhul lui Cain a venit la întrupare de-a lungul razei de creaţie deja formate în momentul apariţiei palierului cuantic material. Procesul întrupării lui Cain a fost următorul: în momentul concepţiei, protopărinţii au emis o energie pharismah întunecată, care a fost aspirată de nucleul pământului, care reprezintă poarta de intrare în culoarul ce duce spre palierul cuantic al Celui rău, haosul, situat în afara Oceanului de Lumină. Energia pharismah întunecată a atras la întrupare, din haos, o fiinţă omenească de aceeaşi calitate (compatibilă ca sunet, miros şi lumină cu actul împreunării în păcat). În momentul naşterii, Cain a venit la întrupare pe raza de creaţie deja formată. Este imposibil ca o astfel de rază să se întoarcă din haos în acelaşi loc din palierul cuantic material. Raza se reîntoarce totdeauna la periferia cosmosului. Ceea ce este aspirat prin nucleu reapare la periferie. Astfel, duhul lui Cain a evadat din haos, a urmat raza de creaţie şi a penetrat palierele cuantice pe la periferie.

La periferie era deja formată o gaură neagră – care nu este altceva decât o poartă. Această gaură neagră se afla, pe atunci, chiar în vecinătatea pământului. Duhul lui Cain a penetrat gaura neagră şi a urmat raza de creaţie pe la suprafaţa palierului cuantic material, până în pântecele Evei. Astfel s-a închis circuitul razei de creaţie.

O perioadă de timp, în lumea materială au existat doar trei fiinţe omeneşti: Adam, Eva şi Cain. De-a lungul acestei perioade de timp, Adam, Eva şi Cain au putut să-l vadă în continuare pe Dumnezeu şi să vorbească cu el – să umble cu el.

În momentul în care Cain şi-a dat seama cine este el şi de unde a venit – că este un om din a doua generaţie care aderase cândva la tabăra Celui rău -, i s-au deschis ochii şi a înţeles Adevărul. În momentul în care a conştientizat toate aceste aspecte, s-a produs un fenomen uluitor. Cain a emis o energie pharismah luminoasă, care a urmat traseul primei energii pharismah emisă de protopărinţi. Spre deosebire de energia pharismah emisă de Eva, cea a lui Cain a fost mult mai luminoasă. Energia pharismah luminoasă, emisă de către Cain în momentul conştientizării Adevărului, s-a propagat de-a lungul vechii raze de creaţie, a fost aspirată de nucleul întunecat al pământului, a străbătut Oceanul de Lumină până în haos, iar de acolo s-a reîntors pe la periferia cosmosului. Ea a penetrat palierul cuantic material chiar în nucleul acelei prime găuri negre situată în vecinătatea Protopământului (punctul C), pentru a se reîntoarce la emitent. În momentul în care energia pharismah a atins nucleul punctului C, din întunecată, gaura neagră a început să emită lumină, devenind un Soare. Acesta a fost procesul formării primului Soare – care a fost chiar Soarele sistemului nostru solar.

Fireşte, nu Cain, cu de la sine putere, a creat Soarele, ci procesele energetice desfăşurate între palierul cuantic material şi nivelele profunde ale haosului, ca interacţiune de sunet, miros şi lumină. Procesul a fost însă simultan. Orice modificare produsă de un om la suprafaţa globului fizic se repercutează atât la nivelul cosmosului, care reprezintă “cerurile mari”, cât şi la nivelul aurei, care reprezintă “cerurile mici”.

În momentul formării Soarelui fizic, palierul cuantic material s-a extins: a avut loc o expansiune de spaţiu. Soarele s-a depărtat de Protopământ până la o distanţă convenabilă, iar pământul s-a comprimat – a devenit mai mic decât era înainte.

După o scurtă perioadă, s-a născut al doilea copil al protopărinţilor. Al doilea copil a fost Abel, care s-a născut în condiţii mult mai bune decât Cain. Abel s-a născut sub semnul căinţei protopărinţilor, dar a fost un spirit venit tot din haosul situat dincolo de limitele Oceanului de Lumină. Abel a venit la întrupare tot pe raza de creaţie creată la începuturi. Însă, de această dată, la periferia cosmosului, în punctul C, nu mai exista o poartă întunecată, ci o poartă luminoasă – Soarele. Traseul întrupării lui Abel a fost următorul: impulsul (energia pharismah) venit de la protopărinţi a chemat la întrupare un om primordial din grupa a doua de corpuri duh, care trăise cândva pe Perfer (Cain a fost din grupa întâi). La fel ca şi Cain, când a crescut, Abel a aflat Adevărul spus de însuşi Domnul Dumnezeu. Aflând Adevărul, Abel s-a luminat, astfel că a devenit luminos. Trebuie spus că atât Abel, cât şi Cain, la fel ca mulţi dintre oamenii care s-au întrupat ulterior direct din haos, nu au fost oameni răi în sensul strict al cuvântului. În ciclul al doilea, ei au ajuns în lumea Celui rău ca victime, nu ca făptuitori direcţi ai răului. Ei au fost minţiţi, la fel ca mulţi oameni de astăzi, de adevăraţii făptuitori ai răului.

Datorită împreunării protopărinţilor în păcat s-a blocat Poarta Alfa; nici un spirit pur nu a mai venit în lumea materială de-a lungul ciclului al treilea. În schimb, au început să se întrupeze oamenii ţinuţi captivi în haos de „Cel rău”. Aceştia au populat pământul în prima parte a celui de-al treilea ciclu al cosmosului. Planul de bătaie, ticluit de Adam, Eva, Cain şi Abel era foarte simplu: voiau să cheme la întrupare (prin emiterea în momentul concepţiei a unor energii pharismah) cât mai mulţi oameni din lumile Celui rău, din haos, pentru ca aceştia să afle Adevărul în lumea materială. Fiind educaţi în mod corespunzător, aflând Adevărul, oamenii se luminau. Astfel, „Cel rău” pierdea bătălia în palierul cuantic material. Urmaşii de trup ai protopărinţilor n-au mai venit în lumea materială de-a lungul primei raze de creaţie, care deja devenise luminoasă datorită conştientizării Adevărului de către Cain, ci de-a lungul altor raze. Cu cât s-au înmulţit razele de creaţie, cu atât s-au întrupat mai mulţi oameni din haos. Concomitent, după acelaşi proces, au apărut mai multe găuri negre în cosmos.

Treptat, oamenii s-au împărţit în linii principale de descendenţi, astfel că fiecare linie de descendenţi şi-a format o rază proprie de creaţie, de-a lungul căreia să se întrupeze. În momentul în care, întrupaţi fiind în lumea materială şi fiind educaţi potrivit planului protopărinţilor, duhurile oamenilor proveniţi din haos aflau Adevărul, şi se luminau. Luminarea acestor duhuri de oameni a avut un corespondent macrocosmic: găurile negre au început să lumineze. În momentul în care o gaură neagră se lumina, trecând astfel de la întuneric la lumină, se năştea o stea (un soare). Cu cât s-a înmulţit numărul stelelor (luminătorilor), spaţiul s-a expandat, iar pământul fizic, planeta mamă, s-a comprimat. Stelele, luminătorii, se depărtau proporţional de pământ, pe măsură ce oamenii se luminau în lumea materială. Astfel, cosmosul a intrat în expansiune cuantică. Procesul continuă şi în ziua de astăzi.

Tot ce se petrece la nivelul pământului fizic, ca emisii de energii pharismah, este reflectat la nivelul macrocosmosului. Acesta este de altfel, motivul pentru care, potrivit Vechiului Testament, luminătorii (Soarele şi Luna) n-au apărut pe firmament decât în ziua a patra a creaţiei, în timp ce Lumina a apărut în ziua întâi.

Într-un fel, se poate spune că oamenii proveniţi din haos, vin, de fapt, din stele. Ei vin de-a lungul razelor de creaţie, sub formă de duh, pentru a se naşte prin femeie. Parcurgerea acestui traseu imens, care face o buclă ce are la un capăt haosul, iar la celălalt capăt nucleul întunecat al pământului se realizează nu în mii şi mii de ani-lumină, ci instantaneu. Tot astfel se propagă şi energiile pharismah. Procesul transformării corpurilor cereşti este dinspre întuneric spre lumină. Găurile negre au tendinţa de a absorbi Lumina şi de a deveni nebuloase, nebuloasele nasc sori, iar sorii nasc planete. Uimitor este însă faptul că, în ziua de astăzi, sorii încep să cam dispară. Mai întâi devin supernove, apoi explodează. Particulele lor luminoase sunt apoi absorbite de alte găuri negre, care se luminează într-un proces ciclic. Acest fapt se datorează înţelepţirii treptate a oamenilor din lumea materială, care află Adevărul şi se luminează. Cu cât se luminează mai mulţi oameni în lumea materială, cu atât apar mai mulţi sori în cosmosul material. Cu alte cuvinte, oamenii spiritualizează materia.

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)