CUFĂRUL CU ESEURI – 96

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este FORŢĂ-CONTRA-FORŢĂ.jpg

96 – OCEANUL DE SUNET

Înaintea manifestării cosmosului, exista doar Dumnezeu, care este unic. Dumnezeu este fără formă, etern şi infinit, neschimbător. El rămâne imuabil în beatitudinea Fiinţei Sale, oricât de multe universuri succesive ori simultane ar crea. La început, Dumnezeu fiinţa singur în propria Sa Esenţă, iar de jur împrejurul Său fiinţa Nimicul.

Este greu de inţeles sub ce formă se prezenta Nimicul. Despre Nimic se poate vorbi doar folosindu-se negaţii, iar pentru a-l desemna într-un mod comprehensibil se poate vorbi doar despre absenţa principalelor determinaţii ontologice cunoscute: nu exista formă, nu exista substanţă, nu exista energie. Nu exista lumină şi nu exista întuneric. Nimicul poate fi considerat drept o extensie interioară a lui Dumnezeu – ceea ce înseamnă că, înaintea formării cosmosului, Dumnezeu umplea cu Fiinţa Sa Nimicul. Pentru a desemna Nimicul, filosofii latini au folosit cuvântul NeantNec Antem: Nimic Înainte.

La un moment dat, Dumnezeu, care este fără formă şi infinit, a emis un Gând – care poate fi considerat, mai degrabă, o Intenţie. Acesta a fost Gândul cel Bun – primul gând emis de Dumnezeu Unicul, în imensitatea Fiinţei Sale. Gândul cel Bun emis întru începuturi de către Dumnezeu Unicul s-a manifestat ca o energie modulată informaţional. Această intenţie / gând / energie poate fi denumită pharismah (un alt termen preluat de către de la fiinţele din lumea eterică); ea a fost emisă direct din Spiritul lui Dumnezeu Unicul, ca manifestare a Voinţei Sale. Gândul cel Bun al lui Dumnezeu a creat un Sunet. Acest Sunet s-a propagat instantaneu în imensitatea Nimicului şi a creat o imensă sferă. Fireşte, pentru un potenţial observator, această imensă sferă nu era vizibilă, datorită faptului că era formată doar din sunet. Nimicul a continuat să existe şi va exista etern, dar în imensitatea sa, prin Gândul cel Bun, s-a născut astfel o sferă de sunet.

Această sferă de sunet este în continuă expansiune, dar în fiecare moment al expansiunii sale este infinită – ceea ce pentru mintea omenească constituie un paradox, iar pentru teologie o taină. Această sferă poate fi denumită Oceanul de Sunet. Într-un fel, se poate spune că Oceanul de Sunet este ceva exterior lui Dumnezeu, dar Dumnezeu există în fiecare atom al acestuia. Oceanul de Sunet este o emanaţie a Fiinţei lui Dumnezeu. Mai trebuie specificat că primul sunet rostit de către Dumnezeu unicul a fost chiar Numele Său.

În Oceanul de Sunet, Dumnezeu s-a manifestat pe Sine însuşi, în toată plinătatea Sa, ca formă umanoidă formată din sunet (termenul de formă umanoidă, adică formă de om, nu trebuie să surprindă; el este folosit pentru a pune în evidenţă distincţia dintre prima formă – sau aspect – a lui Dumnezeu, cea de spirit, spiritul fiind de formă sferică, şi a doua formă a lui Dumnezeu – cea asemănătoare oamenilor; de aceea, ulterior, oamenii au fost creaţi de către Dumnezeu “după Chipul şi Asemănarea Sa”).

Ca formă umanoidă, în Oceanul de Sunet, Dumnezeu a creat nenumărate lumi. Toate aceste lumi au formă sferică. În prima sa etapă, Oceanul de Sunet se asemăna cu universul actual, cu deosebirea că totul era format din sunet. Pe tot cuprinsul Oceanului de Sunet se aflau nenumărate lumi – sori şi planete -, de formă sferică. Dacă ne-am imagina Oceanul de Sunet ca pe o sferă imensă, am spune că pe întinderea sa lumile s-au coagulat ca nişte atomi: miliarde şi miliarde de atomi au apărut pe toată întinderea acestei sfere de sunet; fiecare atom reprezintă o lume.

În fiecare lume a Oceanului de Sunet, Dumnezeu a creat Întocmiri – care reprezintă creaţia incipientă. Întocmirile erau un fel de proiecţii de gândire (Gânduri autonome) ale lui Dumnezeu, ce aveau la bază sunetul. Întocmirile, ca proiecţii de gândire ale lui Dumnezeu, au format decorul fiecărei lumi din Oceanul de Sunet: întocmiri de copaci, întocmiri de plante, întocmiri de forme de relief etc. Iniţial, Întocmirile au fost create fără suflare – ele nu erau încă vii. Abia în a doua fază, Dumnezeu a conferit suflare Întocmirilor. Suflarea Întocmirilor a fost creată de Dumnezeu, ca esenţă a Întocmirilor fără suflare – ceea ce pare, în limbajul oamenilor, un alt paradox.

Pentru a înţelege acest proces trebuie să ne folosim de un exemplu preluat din cosmosul actual. Întocmirile reprezentau mediul; ele nu erau vii, erau doar forme goale, fără suflare, compuse din energia lumii respective – sunetul pur. Din sinteza tuturor acestor forme goale, Dumnezeu a creat sufletul lor. Altfel spus, rezultanta energetică a tuturor Întocmirilor a creat ceva inexistent anterior şi anume Sufletul Întocmirilor.

Aici se impune o altă comparaţie cu ceea ce există în cosmosul actual: este ca şi cum toată energia stocată în formele existente în lumea materială (forme de relief, plante etc) ar fi preluată şi înmagazinată, iar din ea s-ar crea altceva – un fel de suflet al acelei energii. Sufletul energiei este doar esenţa formelor Întocmirilor, stocată separat.

Ca rezultat al Întocmirilor primordiale, au apărut sufletele de viaţă. Sufletele de viaţă au fost apoi atrase în Întocmiri, pe care le-au animat, devenind, ele însele, Întocmiri vii şi plăcute în faţa lui Dumnezeu. Sufletele de viaţă ale Întocmirilor sunt numite spirite ale naturii(pot fi denumite şi entităţi ale naturii).

În următoarea etapă, spiritele naturii au primit formă umanoidă şi au devenit fiinţe. Primele spirite ale naturii au fost, fireşte, spirite ale naturii de sunet. Deşi se manifestă în Întocmiri, spiritele naturii au o existenţă de sine stătătoare. Ele se pot retrage din Întocmiri sau pot rămâne în ele. Când spiritele naturii se retrag din Întocmiri, acestea nu mai sunt vii, iar când se manifestă în ele, Întocmirile devin vii. De atunci, spiritele naturii sunt cele care dau viaţă la tot ce există în fiecare lume din Oceanul de Sunet. În lumile Oceanului de Sunet, spiritele naturii s-au diferenţiat, în funcţie de natura elementului pe care l-au reprezentat: foc, apă, aer, eter, pământ (mai exact spus, corespondentul acestor elemente în cadrul lumilor respective, formate din sunet). Aceste elemente pot fi considerate drept precursoarele celor din cosmosul material. În Oceanul de Sunet, existau doar patternurile de sunet(matricile de sunet) ale elementelor care ulterior au apărut în lumea materială. Astfel, în Oceanul de Sunet, s-au născut miliarde şi miliarde de spirite ale naturii de sunet, diferenţiate în funcţie de natura elementelor pe care le animau. În funcţie de aceste diferenţieri, imposibil de estimat prin intermediul gândirii omeneşti, spiritele naturii au fost ierarhizate într-o Organigramă cosmică complexă. Fiecare compartiment al acestei vaste Organigrame a primit drept reşedinţă o Lume.

Fiecare Lume din Oceanul de Sunet are Întocmirile ei, în interiorul căreia spiritele naturii se manifestă ca sufletul creaţiei, formând plante, copaci, forme de relief etc. Toate lumile din Oceanul de Sunet sunt perfecte. Fiecare lume este un paradis.

Din nou se impune o comparaţie cu ceea ce există în lumea materială. Dacă privim astăzi cerul înstalat pe timpul nopţii, observăm miliarde de puncte luminoase: stelele. Între stelele cosmosului material se află un spaţiu întunecat, astfel că există percepţia obiectivă că nu se poate trece direct de pe o stea pe alta.

În Oceanul de Sunet există însă treceri metafizice dintr-o lume în alta, astfel că spiritele naturii pot transcende spaţiul (sau, mai corect spus, aparenţa de spaţiu). Trecerea spiritelor naturii dintr-o lume în alta se realizează prin apropierea imediată. Dacă doreşte să pătrundă într-o altă lume, un spirit al naturii manifestă mai întâi intenţia de ajunge în acea lume. Apoi face un pas într-un element compatibil – dacă este spirit al naturii de apă pătrunde în elementul apă, dacă este de foc pătrunde în elementul foc etc – şi ajunge chiar în lumea pe care doreşte să o viziteze prin apropierea imediată.

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)