133 – SEMIZEII
O categorie de fiinţe create prin împerecherea dintre fiinţele Dree sau Lorehh şi fiicele oamenilor au fost semizeii, a căror putere era extrem de mare, în comparaţie cu cea a oamenilor obişnuiţi. Semizeii au constituit o categorie aparte de fiinţe născute în acest fel, mai cu seamă datorită faptului că nu erau cruzi sau răi. Deşi, paradoxal, proveneau din palierele cuantice ale haosului, majoritatea semizeilor s-au luminat sufleteşte atunci când au ajuns în lumea materială. Ei au devenit apoi principalii duşmani ai fiinţelor Lorehh şi Dree, pe care au încercat să-i alunge din palierul cuantic material. Fireşte, au existat şi semizei răi, dar numărul acestora a fost destul de mic.
O altă categorie de fiinţe născute din aceste încrucişări ciudate a fost cea a uriaşilor („uriaşii din vechime”, după cum sunt numiţi în scrierile din antichitate), care nu erau totuşi atât de înalţi precum se spune. În marea lor majoritate, uriaşii, ca rod al necurăţiei trupeşti a fiicelor oamenilor, nu depăşeau şase metri. La început, uriaşii au fost blajini şi ascultători, dar în ultima parte a existenţei lor au început să se războiască atât între ei, cât şi cu oamenii. În cele din urmă au fost distruşi, iar supravieţuitorii s-au retras în locurile pustii, plângându-şi durerea de a fi fost aduşi la viaţă într-un mod nedemn.
Un semizeu sau un uriaş nu putea fi ucis cu una cu două. Cei care le doreau pieirea trebuiau să le ucidă mai întâi părinţii – în special, mama de trup. Apoi trebuia să realizeze un ritual prin care să întărească discontinuitatea seminţiei respective. Abia după aceea, asasinii se încumetau să-i atace în luptă deschisă şi, dacă aveau noroc – dacă erau ajutaţi de „voia zeilor” – îi puteau ucide.
Problema cea mai spinoasă n-au constituit-o totuşi semizeii sau uriaşii, cu care, cât de cât, se putea ajunge la o înţelegere, ci anumite progenituri care nu pot fi denumite fiinţe. Aceste progenituri au rezultat din împreunări realizate între oamenii prin care se manifestau fiinţe Lorehh sexuale total decăzute şi unele animale. Aceste progenituri pe care le putem denumi făpturi, erau lipsite de spirit, de duh, de suflet şi de conştiinţă. Totuşi, erau destul de inteligente – adevărate bestii crude – pentru a şti cum să facă rău semenilor şi naturii. Ele nu puteau fi controlate de nimeni. Nici măcar de creatorii lor. Deşi nu aveau suflet, duh sau spirit, astfel de făpturi erau inteligente prin inducţie. Inteligenţa, răutatea şi ura părinţilor s-au transferat, în momentul concepţiei, asupra lor. La un moment dat, ele au devenit o ameninţare pentru întrega lume materială. Probabil că, în ziua de astăzi, prin inseminări artificiale ori prin aşa-numitele clonări de fiinţe umane „superperformante” se urmăreşte aducerea la viaţă a unor făpturi asemănătoare – ceea ce reprezintă o imensă eroare a speciei umane.
În acele momente de răscruce ale istoriei cosmosului, la traumele anterioare – trauma rupturii faţă de Dumnezeu şi trauma despărţirii de natură (de creaţia minunată a lui Dumnezeu) s-a mai adăugat încă una: trauma despărţirii bărbatului de femeie. De atunci, în forul lor interior, femeile sunt supărate pe bărbaţi datorită faptului că au fost lăsate la discreţia unor fiinţe primitive, care le-au batjocorit în fel şi chip. De cealaltă parte, bărbaţii sunt supăraţi adânc în fiinţa lor pe femei, datorită faptului că au fost daţi la o parte, atunci când au apărut fiinţe superioare lor ca frumuseţe. Vina pentru ceea ce s-a petrecut se datorează însă bărbaţilor, care au neglijat ceea ce Dumnezeu le oferise spre ocrotire: femeile, părţi (coaste) rupte din ei – sufletele perche. Bărbaţii au fost cei care au permis fiinţelor Lorehh şi Dree să facă ceea ce le trecea prin cap.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)