134 – ZEUL SALVATOR
În cadrul regatelor deja formate prin activitatea fiinţelor Lorehh şi Dree, aveau loc nenumărate ceremonii şi ritualuri, la care se adunau toţi membrii comunităţii. În cadrul ceremoniilor, se întărea legătura oamenilor-sclavi cu fiinţele Lorehh sau Dree. Legătura era concretizată prin punerea, la toţi membrii comunităţii, a peceţii luciferice.
În cazul în care pătrundeau pentru prima oară într-un regat formatat de către fiinţele Lorehh sau Dree, oamenii erau iniţiaţi de acea fiinţă Lorehh sau Dree, astfel că li se redeşteptau amintirea ancestrală de corp duh. Totuşi, această amintire nu era completă, în sensul că îşi aminteau doar o porţiune a trecutului. Oamenii îşi aminteau doar reîncarnările din ciclul cosmic anterior, de pe Perfer, fără însă a-şi reaminti momentul în care au fost creaţi de către Unicul Dumnezeu. Oamenii îşi aminteau doar vag despre o fiinţă luminoasă, pe care o cunoscuseră în ciclul trecut, pe Perfer şi pe care o considerau drept creatorul absolut. Fiinţele Lorehh şi Dree explicau, în cadrul ceremoniilor de iniţiere, şi ulterior, în cadrul tuturor serbărilor şi ritualurilor, că acea fiinţă luminoasă şi omnipotentă se va manifesta iarăşi în lumea materială, iar atunci regatul se va mări considerabil, astfel că toţi vor trăi fericiţi. Astfel a luat naştere fenomenul aşteptării marelui zeu salvator. Oamenii simţeau foarte acut înrudirea spirituală cu acea fiinţă misterioasă pe care o denumeau zeu, ce avea să-i salveze, datorită faptului că o cunoscuseră în ciclul cosmic anterior. Între oameni şi zeul mult aşteptat exista o rezonanţă de sunet, miros şi lumină. Oamenii nu ştiau însă că acea fiinţă misterioasă a fost doar strămoşul lor de formă umanoidă (de corp duh) – în nici un caz, creatorul lor. Nici nu aveau cum să-şi amintească acest aspect, datorită faptului că memoria lor ancestrală se oprea până în momentul rebeliunii (căderii). Problema este că nici fiinţele Lorehh sau Dree nu ştiau mai mult, astfel că nu minţeau. Amintirile fiinţelor Lorehh şi Dree se opreau în momentul rebeliunii contra Ordinii cosmice. O fiinţă Lorehh sau Dree ştie doar că a fost creată de superiorul său pe scară ierarhică. O fiinţă care s-a rupt de Dumnezeu, nu păstrează decât amintirea evenimentelor desfăşurate începând cu momentul rebeliunii. Nu poate cunoaşte ceea ce s-a petrecut înainte, când încă respecta Ordinea cosmică, decât dacă se reîntoarce iarăşi la Dumnezeu.
În cadrul serbărilor şi ceremoniilor la care participau toţi oamenii dintr-un regat, fiinţele Lorehh şi Dree explicau că apariţia unei astfel de fiinţe omnipotente – marele zeu salvator – depinde atât de extinderea teritoriului vital, cât şi de creşterea numărului de membri. Astfel s-a ajuns la declanşarea unor războaie de cucerire a teritoriilor învecinate sau a unor teritorii libere, concomitent cu înregimentarea a cât mai multor oameni. Problema cea mai spinoasă a constat în faptul că oamenii din regatele vecine ştiau acelaşi lucruri. Şi ei aşteptau propriul lor “zeu salvator”, astfel că se împotriveau cu îndârjire celor care doreau să-i cucerească. Astfel că războaiele s-au ţinut lanţ, iar victimele s-au înmulţit peste măsură.
Când oamenii au început să moară în palierul cuantic material, a apărut necesitatea formării unor noi paliere cuantice. În aceste paliere cuantice urmau să pătrundă toţi oamenii defuncţi. Aceste paliere sunt iadul, care este format din mai multe nivele (astfel că se impune folosirea pluralului: iaduri) şi Regatul morţilor vii. În funcţie de faptele din timpul existenţei întrupate, oamenii defuncţi au fost atraşi prin rezonanţă spre cele două paliere cuantice noi. În iad au pătruns oamenii care au făptuit răul în lumea materială, iar în Regatul morţilor vii au pătruns victimele răului. La fel ca palierul cuantic material, Regatul morţilor vii şi iadul şi-au modificat configuraţia de multe ori de-a lungul timpului. Iadul – sau, mai corect, iadurile -, s-au format de-a lungul găurilor de vierme spaţio-temporale (scurtăturile razelor de creaţie), care fac joncţiunea între nucleul pământului şi Haos. Primul culoar spaţio-temporal format direct între palierul cuantic material şi haos poate fi desemnat prin formula „iadul cel mare”. El s-a format iniţial chiar în locul în care a avut loc asasinarea lui Abel de către Cain. De fapt, primul om care a pătruns în iad a fost chiar Cain. Ulterior, după o perioadă de timp, Cain a părăsit iadul.
După acelaşi principiu, în perioadele următoare, s-au format mai multe culoare directe între haos şi palierul cuantic material, ca nişte găuri de vierme secundare. Ele pot fi denumite iaduri secundare. În epoca de apogeu a ofensivei Celui rău împotriva oamenilor din lumea materială, s-au format nu mai puţin de 76 (sau 78) de astfel de culoare spaţio-temporale. Fiecare gaură de vierme numită iad era împărţită în trei mari zone. În funcţie de faptele din timpul existenţei întrupate, oamenii se apropiau într-o măsură mai mare sau mai mică de haos (fundul iadului). Cei cu adevărat răi, mergeau după moarte în zonele “rezidenţiale” ale iadului – zona I -, care erau cel mai apropiate de haos, acolo unde puteau sta cu … dracul la masă. Cei mai puţin răi, care aveau la activ fapte generate de ignoranţă sau de comoditate, locuiau mai aproape de lumea materială, în zonele II şi III ale iadurilor. Zona a III-a a iadului era foarte apropiată de palierul material -, fiind situată chiar la interfaţa palierului cuantic material.
Oamenii deveniţi sclavi în lumea fizică prin aplicarea, în cadrul ritualului de înfrăţire, a unei peceţi luciferice, au continuat astfel să rămână sclavi şi după moarte. Ei erau aspiraţi instantaneu în iad, imediat după moarte. Acest proces are loc şi în ziua de astăzi la vrăjitoare, care-şi desfăşoară activitatea în urma unui pact ce presupune aplicarea unei peceţi luciferice.
Din nefericire, acest proces se produce şi la acei oameni obişnuiţi care, de-a lungul existenţei întrupate, dintr-un motiv sau altul, cel mai adesea din ignoranţă, merg la o vrăjitoare pentru a fi „ajutaţi”. Se pare că, din nefericire, acest proces se produce şi la acei oameni din ziua de astăzi, care îşi imprimă, din spirit de imitaţie, din naivitate ori din necunoaştere, tot fel de tatuaje demonice pe trupul lor, despre care nu prea ştiu ce înseamnă. Prin vrăjitoare acţionează, de fapt, fiinţele Lorehh şi Dree. Omul ia contact atât cu vrăjitoarea, cât şi cu aceste fiinţe, care acţionează prin ea. Simplul contact al unui om cu o vrăjitoare presupune un act ritual de înfrăţire (acest act ritual poate fi întărit fie verbal, fie în scris). Prin ritualul de înfrăţire, omul primeşte o pecete luciferică, care-l pune în ipostaza, deloc de invidiat, de a fi atras, după moarte, direct în iad, indiferent de faptele din timpul existenţei întrupate. În schimb, oamenii care au devenit victime ale opresiunii erau atraşi, după moarte, în Regatul morţilor vii – o zonă precursoare a lumii astrale de astăzi.
Regatul morţilor vii era foarte apropiat de suprafaţa pământului şi nu avea nimic de-a face cu iadul. Din Regatul morţilor vii, defuncţii vedeau, ca printr-un geam, lumea materială.
Primul om care a deschis Regatul morţilor vii a fost Abel. Ulterior, în Regatul morţilor vii au pătruns toţi oamenii care au devenit victime ale Celui rău. În Regatul morţilor vii, oamenii deveniţi victime s-au împărţit în grupuri şi grupuleţe, în funcţie de interesele conjuncturale.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)