138 – ILLIRIN
Când au înţeles aceste aspecte, misionarii Celor curaţi au renunţat la luptă şi s-au retras în perimetrul Işşhinghingher-ului. Din păcate, mare parte dintre ei nu s-au mai putut întoarce în Işşhinghingher, datorită diferenţei de vibraţie energetică între structura aurică proprie, pe care au dobândit-o în urma războaielor purtate cu „Cel rău”, şi structura celor care rămăseseră curaţi.
Acei misionari care s-au întors virusaţi auric de pe câmpul de luptă însângerat al lumii materiale au constituit un alt Centru de Putere, care poartă numele de Lirakashin. Centrul de Putere Lirakashin este situat tot în perimetrul vechiului Işşhinghingher, dar este diferit de acesta. Se poate spune că în acel perimetru se află două locuinţe distincte, formate din energii relativ asemănătoare – apropiate ca vibraţie, dar nu identice. Este ca şi cum peste structura energetică a vechiului Işşhinghingher s-a suprapus o altă structură, formată dintr-o energie uşor diferită (ceva mai materializată).
Din punctul de vedere al profunzimii cuantice, se poate spune că Lirakashinul este situat în faţa Işşhinghingherului, dar din punct de vedere spaţial se poate spune că este suprapus peste acesta. Işşhinghingherul şi Lirakashinul au fost construite din elemente ale creaţiei de la momentul respectiv. Nici o fiinţă omenească întrupată din ziua de astăzi nu poate observa ceea ce se află în acel perimetru, decât dacă are o structură aurică compatibilă. În interiorul celor două centre există construcţii magnifice, palate şi temple formate din ceva ce pare a fi o derivaţie a apei. Ele sunt formate dintr-un element pur material, nu spiritual, asemănător apei; de la distanţă această substanţă este asemănătoare cleştarului, ceea ce ne duce cu gândul la acele legende populare româneşti care vorbesc despre existenţa unor palate de cleştar, în care doarme, căzută în somn greu, Ileana Cosânzeana (sau Sânziana). De altfel, poziţionarea centrelor de putere Işşhinghingher şi Lirakashin, situate în Dobrogea, în apropierea Deltei Dunării, a fost reflectată în multe legende populare româneşti, care vorbesc despre edificii minunate fabricate din cleştar şi pietre preţioase, printre care, la loc de cinste, este evocată „Mănăstirea cu nouă altare din Insula albă” (Leuce). Aceste edificii există şi astăzi, dar nu la nivelul palierului material actual, ci la un alt nivel; totuşi, ele nu sunt edificii eterice sau infraeterice, ci pur materiale. Nu este însă vorba despre materia actuală, care este coruptă, ci despre o materie diferită – o materie fără păcat, necoruptă.
Nu toţi misionarii Celor curaţi s-au retras în străvechiul Işşhinghingher sau în Lirakashin. Unii dintre ei au rămas la interfaţa lumii materiale pentru a lupta în continuare împotriva răului. O parte din ei au ales să deschidă diferite Centre de putere secundare pe tot întinsul globului terestru, de unde să continue lupta. Una din numeroasele lor facţiuni a ales să deschidă un Centru de Putere secundar tot pe teritoriul actual al României. Acest Centru de Putere secundar este situat în apropierea Sarmizegetusei Regia (actuala Grădiştea Muncelului). Numele său este Illirin.
În Illirin s-au strâns toţi misionarii care au ales să lupte împotriva forţelor răului de pe teritoriul străvechii Dacii. Ulterior, lor li s-au alăturat nenumăraţi oameni din generaţia a treia şi a patra, care au luptat, fiind întrupaţi în lumea materială, contra forţelor răului. Centrul de Putere de la Illirin (sau doar o parte a sa) există şi în ziua de astăzi, în sensul că vechiul perimetru este încă populat de oameni (ce par decorporaţi, în duhuri luminoase) din acea perioadă.
Mulţi oameni care se află actualmente în perimetrul vechiului Centru de Putere Illirin şi care se manifestă ca duhuri luminoase, au înfăţişări asemănătoare cu cele ale dacilor, aşa cum apar pe Columna lui Traian. Totuşi, în perioada despre care este vorba, acest Centru de Putere era doar la început, fiind locuit doar de acei misionari ai Celor curaţi, care au ales să nu se întoarcă în Işşhinghingher sau în Lirakashin. El a cunoscut o amplă dezvoltare abia în ciclul al patrulea. Oricum, dacii cunoscuţi de istoriografie au apărut după evenimentele evocate în aceste pagini; sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia au fost construite abia cu câteva zeci de ani înainte de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos (Nota bene: nu toate fiinţele decorporate care se află actualmente în perimetrul Sarmizegetusei Regia fac parte din categoria celor ce au înfiinţat odinioară Centrul de Putere Illirin).
Alt centru important de putere a fost deschis de acei misionari care au dorit să eradice răul prin folosirea forţei şi care au format un fel de armată de apărare a oamenilor întrupaţi. Acest centru de putere a fost deschis undeva în ţinuturile nordice, în apropierea Polului nord de atunci. Acest centru a fost denumit Centrul de Putere de la Miazăzi. (Miazăziua este situată la poli, iar miazănoaptea este situată la ecuator). Oamenii din Centrul de Putere de la Miazăzi au dorit să blocheze toate culoarele spaţio-temporale (găurile de vierme) ce fac legătura cu haosul, pentru ca fiinţa răului să nu se mai manifeste în lumea materială. Culmea, ei au fost sprijiniţi adesea de către fiinţele căzute Dree şi Lorehh de grad mai mic, care şi-au dat seama că ceea ce făceau ele era o copilărie faţă de răul străvechi ce năvălise în lumea materială.
Oamenii din centrele de putere principale ori secundare – din Işşhinghingher, Lirakashin, Illirin, Miazăzi etc – nu au părăsit niciodată lumea materială, astfel că au rămas în aceleaşi locuri până în ziua de astăzi. Ei continuă să existe şi în prezent. Dacă am folosi terminologia vechilor basme şi legende, despre ei s-ar putea spune că „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti …”
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)