MISTERIOSUL DRUM SECRET DIN DELTA DUNĂRII

Într-un articol intitulat Misterele Dunării, semnat de Costel Crangan, se face referire la un drum secret din Deltă care are mult peste 1.000 de ani vechime, care ar fi fost construit de piraţi pentru a-şi ascunde comorile. Legenda spune – afirmă autorul citat – că există şi acum rămăşiţele unui drum care are mult peste 1.000 de ani vechime, care ar fi fost construit de piraţi pentru a-şi ascunde comorile, însă istoricii spun că nu sunt dovezi că acesta ar fi existat. Totuşi, cercetătorii nu resping categoric legenda rutei secrete a piraţilor, care ar fi traversat Delta de la Sulina şi până la ascunzătorile din apropiere de Pădurea Caraorman. Moş Eliodor Sichim, un localnic în vârstă de 80 de ani, cu rădăcini lipoveneşti, din satul tulcean Nufăru (poarta de intrare în Delta Dunării), a aflat şi el despre drum. „Lespezi mari, din piatră, la două palme sub luciul apei.” Moş Eliodor povesteşte despre drumul de piatră de pe sub ape ca şi cum tocmai l-ar fi văzut şi l–ar fi pipăit cu palmele. „Da, domnule. Cică piraţii l-au făcut, acuma o mie de ani. Este din lespezi mari, din piatră, la două palme sub luciul apei, printre smârcuri. E lat cât să treacă două care şi merge tocmai de la Sulina până după Caraorman, prin bălţile cele mari. Dacă nu ştii ce-i acolo, zici că-i mlaştină, dar dacă baţi cu pasul drumul şi-l ştii, mergi două zile pe jos pe el. E netedă ca-n palma piatra, iar apa nu trece nicăieri de genunchi”, este convins povestitorul. Tot el spune că sute de ani de-a rândul drumul a fost urmat de piraţi pentru a-şi ascunde bogăţiile prădate.
Profesorul de istorie Adrian Vâlcu crede că povestea drumului de sub apă are un sâmbure de adevăr, în ciuda faptului că nu au fost găsite (cel puţin deocamdată) dovezi ale existenţei lui. „Să nu uităm că Dobrogea a fost sub stăpânire romană, iar romanii erau obsedaţi de drumuri. Totuşi, pe actualul teritoriu al Dobrogei se găsesc numeroase vestigii romane, însă niciun drum pe sub apă, aşa cum se găseşte în legendele locale. N-aş respinge însă categoric existenţa lui. Ar putea să existe, căci romanii au încercat mult timp să consolideze o linie de apărare împotriva popoarelor din nordul Mării Negre, care au tot încercat să atace imperiul venind prin smârcurile Deltei. Iar orice linie de apărare presupune şi drumuri”, este de părere Adrian Vâlcu.
De reţinut este că denumirea istorică a satului Nufaru este Prislava, fiind menţionată în lucrări istorice ca localitatea prin care a trecut cneazul Svitaslav Igorevici al Kievului în drumul său spre Bulgaria. Istoricul Vasile Pîrvan arată, în lucrarea „Începurile vieţii romane la gurile Dunării”, afirmă că „la Prislava se aflau clădiri însemnate, cu ziduri foarte puternice, de grosime neobişnuită pentru o întăritură trecătoare şi clădiri antice cu zugrăveli şi mozaicuri pe pereţi.” (încheiat citatul – articol misterele Dunării de Costel Crangan)

COMENTARIU
SUNT UIMIT DE FAPTUL CĂ URME ALE ACESTUI DRUM S-AU PĂSTRAT PÂNĂ ÎN ZIUA DE ASTĂZI. A EXISTAT ÎNTR-ADEVĂR UN DRUM PAVAT CU DALE LATE DE PIATRĂ CE STRĂBĂTEA DELTA DUNĂRII, DAR ÎN ORICE CAZ NU A FOST CONSTRUIT DE PIRAŢI. PIRAŢII NU CONSTRUIESC DRUMURI. NICI MĂCAR DACĂ BEAU UN VAPOR PLIN CU STICLE DE ROM. NICI MĂCAR ÎN FILME; NICI JACK SPARROW ŞI PIRAŢII SĂI DIN CARAIBE N-AR CONSTRUI UN DRUM CARE SĂ-I CONDUCĂ PE ALŢII LA COMORILE LOR. NICI CEL MAI PROST PIRAT N-AR FACE AŞA CEVA.

A EXISTAT ÎNTR-ADEVĂR UN DRUM PAVAT CU DALE LATE DE PIATRĂ ŞI CU STÂLPI MEGALITICI ÎNALŢI DE CÂŢIVA METRI CE STRĂBĂTEA DELTA DUNĂRII, DAR ÎN ORICE CAZ NU A FOST CONSTRUIT DE PIRAŢI, AŞA CUM AFIRMĂ ARTICOLUL DIN POSTAREA ANTERIOARĂ. PIRAŢII NU CONSTRUIESC DRUMURI. NICI MĂCAR DACĂ BEAU UN VAPOR PLIN CU STICLE DE ROM. NICI MĂCAR ÎN FILME; NICI JACK SPARROW ŞI PIRAŢII SĂI DIN CARAIBE N-AR CONSTRUI UN DRUM CARE SĂ-I CONDUCĂ PE ALŢII LA COMORILE LOR. NICI CEL MAI PROST PIRAT N-AR FACE AŞA CEVA.

ÎN ANTICHITATE A EXISTAT ÎNTR-ADEVĂR UN DRUM CU DALE DE PIATRĂ CE PORNEA DIN ZONA ADAMCLISI (ADAM-HLISA: ŢĂRÂNA LUI ADAM), DOBROGEA, STRĂBĂTEA DELTA DUNĂRII ŞI SE ÎNDREPTA SPRE NORD. DRUMUL STRĂBĂTEA ACTUALUL TERITORIU AL REPUBLICII MOLDOVA PÂNĂ ÎN RUSIA ACTUALĂ. ÎN ANTICHITATE, ACEST DRUM ERA CUNOSCUT SUB NUMELE TERMINI LIBER PATRIS, EXAMPAEOS SAU, ÎN TRADUCERE, CALEA SACRĂ A PĂRINŢILOR-ÎNTEMEIETORI (ÎNTEMEIETORI DE LINII GENEALOGICE). UNEORI DRUMUL ERA DENUMIT „CALEA ZEILOR-PĂRINŢI”.

Documente care să ateste existenţa unei Căi sacre în estul României sunt destul de numeroase, atât la cronicarii antichităţii cât şi la cei ai timpurilor moderne. Astfel, poetul Ovidiu vorbea admirativ despre Liber Patris sau Căile triumfale din Sciţia. În Isthimia, Pindar scria că „atât dincolo de izvoarele Nilului, cât şi în Ţara Hiperboreenilor, există o mulţime de stâlpi itinerari, făcuţi din piatră tăiată, înalţi de câte o sută de picioare şi aşezaţi în şir, drept monumente ale unor fapte glorioase”. Iar în Pithya, acelaşi Pindar scria : „nici dacă vei călători pe mare, nici dacă vei călători pe uscat nu vei putea afla calea cea demnă de admiraţie care duce la locul principal de adunare al hiperboreenilor.”
La rândul său, istoricul roman Quint Curţiu Ruft, care a trăit pe timpul împăratului Vespasian, într-o lucrare compilată după surse greceşti, De Gentis Alexandri Magni, în care povestea despre incursiunile lui Alexandru Macedon împotriva sciţilor din nordul Mării Negre, amintea despre stâlpii lui Liber Patri. După una din bătălii, spunea Ruft, sciţii au început să se retragă în neorânduială, iar cavaleria lui Alexandru „i-a urmărit dincolo de stâlpii lui Liber Patri”. După Ruft, stâlpii lui Liber Patri erau, de fapt, lespezi de piatră aşezate în şir regulat, la mici intervale unele de altele.
Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldavie, scria că, pe timpul său, în apropiera Chişinăului, mai existau „o serie de lespezi foarte mari, dispuse în linie dreaptă în aşa mod ca şi când ele ar fi fost puse acolo prin activitatea omului”.
Ceva mai târziu, pe la 1850, poetul Constantin Stamati scria că, în apropierea Chişinăului, se puteau vedea un şir de lespezi dispuse în linie dreaptă, îngropate pe jumătate în pământ. El mai spunea că locuitorii din împrejurimi dezgropau pietrele pentru a le folosi în diferite construcţii. Acest fapt a fost confirmat şi de un ofiţer din armata ţaristă, căpitanul Zascuk, care, într-o statistică geografică a Basarabiei, afirma că s-au mai conservat lespezi îngropate pe jumătate în pământ, dar că ţăranii din regiune le dezgroapă pentru trebuinţele lor.
În Dacia preistorică, Nicolae Densuşianu, „monumentalul şir de lespezi împlântate vertical în pământ era o aliniere (alignement) de o lungime extraordinară, care se întindea de la Prut până departe în Crimeea”. Bazându-se pe o inscripţie descoperită în Dalmaţia ,în care Liber Patris era scris Leiber Patrus, Densuşianu a conchis că este vorba despre o apropiere fonetică între Leiber şi Ler. Calea sacră era, în viziunea lui Nicolae Densuşianu, „un aliniament construit pentru a indica direcţiunea drumurilor prin ţinuturile mai puţin populate şi pe unde alte semne de orientare lipseau; întinderea cea vastă a Sciţiei era formată din nişte pustietăţi de păşuni, fără păduri şi fără oraşe, prin care rătăceau neconntenit nenumărate triburi de păstori, care-şi transportau pe care, casele şi familiile”.
Căile sacre, EXAMPAEOS, erau totuşi mai mult decât simple căi de comunicaţie. În antichitate, primeau numele de Exempaios numai drumurile care făceau legătura dintre centrele religioase importante ,şi nu orice drum comercial. De-a lungul Căilor sacre aveau loc diferite procesiuni solemne . Ele erau presărate cu statui, sanctuare, hanuri şi locuri de popas pentru pelerini. În lumea „civilizată” a antichităţii, la confluenţa Căilor sacre au înflorit oraşe prospere. Ulterior, aceste căi sacre au devenit şi importante drumuri comerciale. Aşa a fost cazul cu drumurile care duceau, în Grecia antică, la Delphi sau Olimphia ,cu drumul de la Athena la Eleusius, cu drumurile din vechiul Egipt, care legau Theba sau Memphisul de oraşele şi satele din jur , sau cu drumurile care legau oraşele cetăţi din Mesopotamia.

RĂMÂNE ÎNSĂ O PROBLEMĂ DE REZOLVAT: DINCOLO DE PRUT, CALEA ZEILOR-PĂRINŢI DENUMITĂ EXAMPAEOS ÎNCEPE DIN ZONA GALAŢIULUI, NU DIN ZONA DELTEI DUNĂRII.