ADAMCLISI (1)

46422821_569429950155112_6685551191079780352_n

ADAMCLISI (1)

PRIMELE ŞTIRI DESPRE MONUMENT

După cum afirma Silviu N. Dragomir într-un articol dedicat acestui subiect, „capul de afiş în ierarhia valorilor patrimoniale din ţara noastră este deţinut, fără nici o tăgadă, de către Tropaeum Traiani, un complex arheologic aflat la Adamclisi -, format din: monument triumfal, cetate şi altar funerar roman. Adamclisi, în grafii mai vechi Adamklissi ori Adam Klisi, ar însemna în limbile de influenţă turcică Casa lui Adam, sau într-un înţeles mai larg, Biserica Omului.

Prima ştire despre monument ne-a parvenit la 23 octombrie 1837 de la o misiune de patru ofiţeri prusaci, solicitaţi regelui Frederic Wilhelm al III-lea de către sultanul Mahmud al II-lea pentru a face propuneri privind modernizarea armatei otomane. Contele Helmuth de Moltke, feldmareşalul de mai târziu, scria în 1841: De asemenea, spre Dunăre, două ore şi jumătate de Rasova, găsirăm o ruină vrednică de menţionat; turcii o numesc Adam-klissi sau Biserica lui Adam. Este o construcţie solidă din piatră, burduşită în chip de cupolă; înainte ea a fost îmbrăcată cu reliefuri şi cu coloane, ale căror resturi zac acum împrăştiate pe o mare distanţă împrejur. Două diferite încercări s-au făcut spre a pătrunde în miezul acestei tari clădiri; dar amândouă au fost în deşert; un fel de galerie (stollen, n.n.) s-a săpat până sub temelii cu preţul a mari osteneli, fără a da însă peste ceva. Ruina, în starea ei actuală, prezintă pe dinafară aspectul unei namile de pietre nelucrate, amestecate cu mortar tot aşa de tare ca piatra…
A doua ştire ne-a parvenit din toamna anului 1856, atunci când medicul şi natura-listul german C. W. Wutzer, chirurg la universitatea din Bonnn, a venit dinspre sud să viziteze şi Adamclisi -, dar fără să fi cunoscut relatările publicate în 1841 de Moltke. În partea de răsărit a monumentului el a găsit 25-30 de „plăci din marmură”, care „toate aveau o grosime de 3-4 degete”. Apoi, Wutzer descrie un bazorelief reprezentând un lujer de viţă de vie. El a emis, pentru prima oară, părerea că această ruină ar fi în legătură cu expediţia din anul 514 î.H. a regelui persan Darius, neezitând să recunoască şi curioase: Ornamente lineare geometrice pe numeroasele bucăţi din parapetele crenelurilor aflate prin prejur, reprezentând nimic mai mult decât semne dintr-un vechi alfabet oriental, încă necunoscut…
În anul 1862, inginerul francez Jules Michel, din misiunea lui L. L. Ch. Lallane (constructorul şoselei Rasova-Constanţa, iar în 1862 al căii ferate Cernavodă-Constanţa), a publicat un interesant memoriu ce amintea în două pagini şi despre Adamklissi, monument care ar fi fost realizat, spune el, de o mână barbară…
În anul 1864, geograful-geolog Carol Ferdinand Peters, de la universitatea din Graz, face o descriere a ruinelor şi în special a încercărilor de a pătrunde înăuntrul lor.
În anul 1874, un bătrân, Ciorbagi Constantin, a fost însărcinat de Ismail Paşa din Tulcea să facă săpături lângă monument şi a găsit o piatră reprezentând: Doi soldaţi ţinând în mâna dreaptă câte o suliţă foarte ascuţită, iar în cea stângă câte o carte mare (scut, n.n.), având cămaşa de za şi o sabie mică la brâu în partea dreaptă… Piatra a luat direcţia Medgidia-Constanţa-Constantinopol. Era metopa cu numărul 28.
În anul 1880, administraţia locală primeşte o însărcinare expresă din partea autorităţilor Statului Român de a strânge şi stoca toate pietrele purtând inscripţii vechi. Pe data de 12 mai 1880, ziarul dobrogean „Farul Constanţiei”, publică prin Remus Opreanu, prima notiţă din presa românească privitoare la monumentul de la Adamclisi -, atribuindu-i-se din nou paternitatea persanilor din epoca lui Darius. Tot Remus Opreanu transportă şi asigură primele patru metope la Prefectura Constanţei.
În anul 1881, respectivele piese au fost publicate prin fototipie în „Revue arheolo-gique” de la Paris, de către academicianul Mihail C. Şuţu. Savantul, mare numismat, atribuie monumentul de la Dunăre tot epocii pre-romane, dar tracilor odrysi, cei care trăind în contact cu grecii ajunseseră la un oarece înalt grad de civilizaţie. Demn de remarcat este faptul că, iniţial, toată lumea considerase Monumentul de la Adamclisi ca fiind aparţinător lumii barbare, luat în sensul „Oamenilor cu barbă”.
(FRAGMENTE DIN ARTICOLUL SEMNAT SILVIU. N DRAGOMIR, INTITULAT: „PROBLEMA PATERNITĂŢII PRIVIND MONUMENTUL DE LA ADAMCLISI”)