Scenariul standard al concepţiei paleoastronautice, sintetizat de scriitorul elveţian Erich von Däniken în cartea Amintiri despre viitor, reformulat şi îmbogăţit ulterior de mulţi exegeţi, se prezintă în felul următor: la capătul unei călătorii lungi, dar agrabile, – cam 80 de Ani Lumină – prin spaţiul interstelar, o navă cosmică extraterestră propulsată cu motor fotonic, provenită de pe o planetă îndepărtată, a ajuns în preajma planetei noastre cu aproximativ opt mii de ani în urmă. Echipajul navei, format din fiinţe extraterestre, foarte inteligente, care dobândiseră un nivel înalt de dezvoltare tehnologică, avea nevoie stringentă de material fisionabil şi, drept urmare, detectând minereul uranifer cu aparatură performantă de scanare a subsolului, a coborât pe Pământ (49).
Fiinţele extraterestre au luat astfel, pentru prima oară, contactul cu pământenii, care se aflau la un nivel incipient de civilizaţie: vânau cu topoare din piatră, ciopleau unelte şi vase din piatră şi îşi duceau liniştiţi turmele de capre sau de oi la păscut. “Iată-i pe cosmonauţii noştri ajunşi cu bine la destinaţie – scrie Erich Von Däniken în cartea sa Amintiri despre viitor. Ei întâlnesc fiinţe care cioplesc unelte din piatră. Le văd vânând şi doborând animale cu lovituri de suliţă; turme de oi şi capre pasc prin stepă; uneltele casnice se rezumă la vase primitive de lut. Iată o privelişte ciudată pentru astronauţii noştri.”

La rândul lor, băştinaşii speriaţi şi deopotrivă uimiţi, fiind martorii direcţi ai aterizării unor vehicule cereşti, privesc stupefiaţi cum “zeii” coboară din ceruri, călare pe animale necunoscute care scot zgomote înspăimântătoare; sărmanii băştinaşi văd cum, dintr-o dată, întunericul nopţii se luminează datorită reflectoarelor sau cum, în fine, făpturi ciudate se ridică de pe sol cu ajutorul unor aparate de zbor individuale. Mai mult decât atât, sărmanii băştinaşi se cutremură de groază în momentul în care vizitatorii extratereştri fac prospecţiuni geologice cu ajutorul explozibililor. O delegaţie de preoţi sau de vraci încearcă să stabilească contactul cu cosmonauţii extratereştri. Zguduiţi de groază superstiţioasă, cei mai vînjoşi şi vajnici dintre băştinaşi, împreună cu vracii lor cu nimic mai prejos, înarmaţi cu topoare de piatră, se vor prezenta în faţa fiinţelor extraterestre. În cele din urmă cele două părţi se vor înţelege de minune: băştinaşii le vor aduce ofrande şi îi vor venera considerându-i zei, în timp ce, modeşti, vizitatorii extratereştri le vor explica, vorba aceea … cine sunt şi ce vor. Le vor spune în cuvinte pe înţelesul lor că au venit din stele şi că sunt în căutarea combustibilului pentru a-şi continua drumul. Desigur, băştinaşii, nu vor înţelege o iotă. Indiferent de explicaţiile primite de la vizitatorii extratereştri, îi vor considera în continuare zei şi-i vor venera. “Lămuririle – scrie Erich von Däniken în cartea citată – date în limba băştinaşilor că n-ar fi debarcat zeii, că nu-i vizitează nici o fiinţă superioară, demnă de adoraţie, nu ajută la nimic, oaspeţii vin doar de pe stele, au după cum se vede, forţe uriaşe şi puterea de a face minuni. Ei nu pot fi decât zei.”

În acel moment, miloase din fire, fiinţele extraterestre vor concepe un program special de educare şi de civilizare, care va prevedea instruirea unor aleşi – cei mai inteligenţi dintre băştinaşi – în vederea îndeplinirii unor sarcini, alegerea unui rege, căruia i se va da o staţie de emisie-recepţie cu care va menţine contactul cu stăpânii-zei veniţi din ceruri.
În fine, în scurtul răstimp în care vor fi poposit pe pământ, fiinţele extraterestre vor căută să-i civilizeze pe băştinaşi, le vor da instrucţiuni în ceea ce priveşte comportamentul moral şi social, îi vor ajuta în construirea anumitor artefacte. Mai mult decât atât, fiinţele extraterestre vor acţiona prin forţă împotriva acelor inamici ai băştinaşilor cu care au intrat primii în contact, distrugându-i fără milă cu arme sofisticate. Lucrul cel mai extraordinar este altul: extratereştrii vor alege, pe sprânceană, câteva dintre cele mai dotate exemplare feminine din triburile din jur, pe care le vor fecunda pe cale naturală sau, poate, în lipsa compatibilităţii, pe cale artificială. “Astfel – scrie Erich von Däniken -, va lua naştere o rasă nouă, care va sări peste o perioadă a evoluţiei normale.”

Această rasă nouă suntem noi, oamenii actuali – cei de două ori sapiens: homo sapiens sapiens. În momentul în care plăcutul şi utilul vor fi luat sfârşit, extratereştrii au plecat pe meleagurile lor galactice îndepărtate, având conştiinţa faptului că misiunea lor a fost încununată de succes: combustibilul necesar continuării călătoriei interstelare a fost descoperit şi adus la bordul navei galactice ce staţiona pe orbită circumterestră, femeile pământence au fost fecundate, iar noua rasă este pe cale de a popula pământul.

După plecarea navei extratereştrilor, într-un halou imens de foc şi fum, băştinaşii, cu nimic mai inteligenţi decât în faza iniţială, vor repeta mereu, la nesfârşit, ca într-un vis care nu se mai termină, că au fost martorii norocoşi ai coborârii zeilor din ceruri. Obiectele lăsate de extratereştri vor deveni fetişuri cu valoare religioasă, iar locurile în care au poposit vor deveni locuri de pelerinaj; ulterior, în acele locuri vor fi construite temple sau sanctuare, iar amintirea ceţoasă a primei vizite a unor fiinţe extraterestre îmbarcate în care de foc va fi rememorată în mituri, legende şi basme.