EXCALIBUR

SUB SEMNUL LUI ENOCH

šÎn mod evident, conectarea la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului nu a fost descoperită în secolul XX. Specialişti ai conectării la aspectele ortoexistenţiale şi-au manifestat prezenţa încă din cea mai îndepărtată antichitate. La fel ca în cazul contactorilor moderni, caracteristica principală a celor din antichitate este că, iniţial au fost oameni obişnuiţi care, la un moment dat al vieţii lor, în urma unui eveniment-stimul, au devenit canale de contact între oamenii obişnuiţi şi aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului; la fel ca cei din ziua de astăzi, contactorii din antichitate s-au conectat fie la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, fie la entităţile ce le populează: fiinţe omeneşti decorporate, îngeri sau chiar la Dumnezeu.

Evident, cei mai înalţi contactori din antichitate au fost cei care s-au conectat la Sursa Primă – Dumnezeu. Totuşi, acei contactori care în antichitate s-au conectat la Sursa Primă, Dumnezeu, nu au realizat saltul de esenţă datorită capacităţilor proprii, adică datorită unei iniţieri, ci pur şi simplu datorită faptului că au fost aleşi. Datorită faptului că contactorii din această categorie au fost aleşi de către Dumnezeu, pot fi denumiţi prin termenul de “Aleşi.” Dat fiind faptul că contactorii din această categorie au fost aleşi de către Dumnezeu în mod direct, evenimentul-stimul poate fi estimat cu destul de multă precizie în momentul în care Dumnezeu le-a vorbit pentru prima oară. Aleşii nu s-au iniţiat în vreun fel şi nici nu au fost clerici. Pur şi simplu, într-un moment al vieţii lor, Dumnezeu le-a vorbit în mod direct, iar din acel moment au devenit canale prin care Cuvântul Său a fost propovăduit  oamenilor. Din păcate, Aleşii nu sunt recunoscuţi de cercetarea istoriografică modernă, astfel că nu sunt luaţi în considerate în nici o clasificare.

Dintre Aleşii cu privire la care există mărturii scrise pot fi menţionaţi Enoch, patriarhul antediluvian, Noe, Ieremia, Isaia, Ezechiel, Avraam, Isaac, Moise  etc (menţionaţi în Vechiului Testament), ucenicii lui Iisus Hristos denumiţi în ziua de astăzi Apostoli: Bartolomeu, Pavel sau Ioan (menţionaţi în Noul Testament). Textul veterotestamentar este cât se poate de explicit cu privire la faptul că proorocii au fost Aleşi – că au fost aleşi chiar de către Dumnezeu pentru a vorbi în Numele Său şi pentru a comunica oamenilor ce trebuie să facă. Astfel, de exemplu, profetul Ieremia afirma următoarele: „Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: înainte de a te urzi în pântece te-am cunoscut; înainte de a ieşi din pântece te-am sfinţit; şi te-am rânduit proroc pentru popoare.”

Prima misiune a Aleşilor a fost, evident, reamintirea pentru toţi oamenii că există un Singur şi Adevărat Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi pământului. A doua misiune a fost de a comunica oamenilor că Dumnezeu a instituit o Ordine de Drept Divin, pe care toţi oamenii sunt datori să o respecte. Ordinea de drept divin se bazează pe un set de reguli, ce pot fi înţelese şi ca Porunci ale lui Dumnezeu.

În cele ce urmează, pentru explicitarea subiectului, va fi trecută în revistă pe scurt activitatea a patru Aleşi reprezentativi: Enoch (care reprezintă epoca antediluviană), Moise (care reprezintă epoca veterotestamentară) şi ucenicii lui Iisus Hristos denumiţi în ziua de astăzi Apostoli: Bartolomeu şi Pavel.

Este greu de estimat câţi Aleşi vor fi fost în perioada antichităţii, dar în mod sigur prototipul Aleşilor a fost patriarhul antediluvian Enoch, cu privire la a cărui activitate spirituală există menţiuni în trei cărţi: Cartea lui Enoch – apocriful etiopian; Cartea secretelor lui Enoch – apocriful slavon; Cartea lui Enoch – varianta ebraică, cunoscută şi sub numele 3 Enoch.

Aceste cărţi au fost descoperite şi răspândite în epoca modernă după anul 1821; variantele moderne s-au bazat pe versiuni scrise fie în greacă, fie în aramaică. În orice caz, versiunile scrise în aramaică sau greacă au fost, la rândul lor, traduse după scrieri ebraice mult mai vechi. Versiunile existente astăzi au fost scrise prin secolul al patrulea sau al treilea înaintea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. (53)

Numele lui Enoch este menţionat în Vechiul Testament, în Geneza, acolo unde stă scris că “la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoch a născut pe Matusalem. După naşterea lui Matusalem, Enoch a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoch au fost de trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoch a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut pentru că l-a luat Dumnezeu.” (Geneza Cap 5, 21-24). La rândul său, Noul Testament, prin Sf. Apostol Pavel, menţionează pe scurt epopeea lui Enoch: “Prin credinţă, Enoch a fost luat de pe Pământ ca să nu vadă moartea şi nu s-a mai aflat pentru că Dumnezeu îl strămutase.”  (Evrei cap 11, 5)

 Aşadar, Enoch a fost cel mai important Ales din istoria timpurie a oamenilor cu privire la care există mărturii scrise. În cărţile ce-i poartă numele şi-i sunt atribuite, Enoch, patriarhul antediluvian, descrie cu lux de amănunte felul în care a fost ales de către Dumnezeu. După cum este menţionat în Cartea secretelor lui Enoch, apocriful slavon, Enoch a fost “un om înţelept, un mare adept, iar Domnul a avut mare iubire pentru el şi l-a luat la El, ca să primească lucrurile cele mai divine şi să fie martor al înţelepciunii şi măririi nemaivăzute a veşnicei împărăţii a Dumnezeului celui Atotputernic; de minunea şi slava şi splendoarea slujnicilor Domnului; despre făpturile cu mulţi ochi în lăcaşul lor şi despre tronul inaccesibil al Domnului; despre stadiul şi manifestarea mulţimii nemateriale; despre inefabila chivernisire a mulţimilor de elemente, de arătări duhovniceşti numeroase; şi despre taina cântărilor mulţimilor de Cherubimi şi a nemărginitei lumini.” (53)

Potrivit Cărţii secretelor lui Enoch, apocriful slavon, patriarhul  Enoch a fost ridicat la ceruri de doi oameni extrem de mari, ale căror feţe “străluceau ca soarele, cu ochii ca două lumini aprinse”, unde i s-au dezvăluit tainele lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Enoch l-a cunoscut în mod direct pe Dumnezeu. De asemenea, Enoch a vizitat cele zece ceruri suprapuse (“paralele”), a văzut cu proprii săi ochi cohortele nesfârşite de îngeri, iar în al zecelea cer s-a prosternat în faţa Scaunului de Domnie al lui Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu, cu Vocea sa, i-a dezvăluit lui Enoch marile taine ale creaţiei Sale, îndemnându-l totodată să le comunice oamenilor întrupaţi, motiv pentru care, la întoarcere, Enoch a scris mai multe cărţi (360 de cărţi) pe care le-a făcut cunoscute tuturor.

Cel mai impresionant fragment din “Cartea secretelor lui Enoch”, varianta slavonă, este cel în care Enoch s-a aflat efectiv în faţa lui Dumnezeu Unicul, Creatorul cerurilor şi al pământului. “În cel de-al zecilea cer Aravot, am văzut eu – afirmă Enoch – chipul Domnului, ca fierul încins, luminând ca un foc. Aşa am văzut eu faţa Domnului; şi faţa Sa este inefabilă, strălucitoare şi înfricoşătoare şi foarte, foarte straşnică. Dar cine sunt eu ca să vorbesc de fiinţa cumplită a Domnului şi despre faţa Sa minunată? Şi nu pot spune de mulţimea instruită şi de mulţimea de voci a tronului Său; splendid şi nefăcut de mâini, nici de ce-i din împrejurul Lui, trupe de heruvimi şi serafimi, nici de cântările lor veşnice, nici de frumuseţea lor veşnică; şi cine poate descrie splendoarea inefabilă a gloriei Sale ? Şi am căzut cu faţa la pământ şi m-am închinat Domnului, iar El cu buzele sale mi-a zis mie: “Îmbărbătează-te Enoh, nu-ţi fie frică; ridică-te şi stai înaintea feţei Mele întru veşnicie.” (… ) Şi mi-a spus El mie întreaga facere a cerului şi a pământului, a mării şi a tuturor elementelor, deplasarea şi mişcarea lor şi a trăsnetelor din trăsnete, despre soare şi lună, despre mersul şi schimbarea stelelor, de anotimpuri, ani, zile şi ore. Despre vântul de răsărit, numărul de îngeri, de formaţiunile cântărilor lor. Despre toate lucrurile omeneşti, de limba fiecărui om, cântare şi viaţă, de porunci, instrucţiuni şi vocile plăcute de cântări şi despre toate cele ce merită învăţate. Apoi mi-a zis mie Pravuil: “Toate lucrurile pe care ţi le-am spus, tu le-ai scris. Stai şi scrie toate sufletele omenirii, despre cei născuţi şi de locul pregătit pentru ei în veşnicie; căci toate sufletele au fost pregătite pentru veşnicie, înainte de facerea lumii. Şi am stat treizeci de zile şi treizeci de nopţi şi le-am scris pe toate cu precizie şi am scris trei sute şaizeci de cărţi.” (53)

La rândul ei, “Cartea lui Enoch”, apocriful etiopian descrie o altă activitate spirituală a lui Enoch şi anume intervenţia sa în faţa lui Dumnezeu pentru iertarea unor fiinţe denumite Copii ai Cerului sau Îngeri Veghetori care au păcătuit cu fiicele oamenilor. Evenimentul s-a petrecut înainte de potop, iar Enoch a fost contemporan cu el. “Pe când copiii oamenilor se înmulţiseră în acele zile, s-a făcut ca fiicele lor să se nască graţioase şi frumoase. Şi atunci, când îngerii, Copiii Cerurilor, le-au văzut s-au îndrăgostit de ele şi ei şi-au spus unii altora: să ne alegem femei din seminţia oamenilor şi să avem copii cu ele. (…)  Şi şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat de ele şi au trăit cu ele şi ei le-au învăţat vrăjitorii, farmece şi însuşirile rădăcinilor şi plantelor. Şi aceste femei au zămislit şi au născut uriaşi. Statura lor era de 300 de coţi şi ei au înghiţit tot ceea ce munca oamenilor putea să producă şi tot nu a fost chip să fie săturaţi. Atunci ei s-au întors împotriva oamenilor înşişi ca să-i mănânce. Şi au început a se repezi la păsări, la dobitoace, la târâtoare şi la peşti pentru a-şi potoli foamea cu carnea lor şi setea cu sângele lor. Şi atunci tot pământul a murmurat împotriva lor. (…) Nelegiuirea s-a întins, depravarea s-a înmulţit, creaturile călcau orice ordin şi distrugeau tot ceea ce le ieşea în cale (…)  şi oamenii, pe punctul de a pieri, au murmurat şi glasurile lor s-au ridicat până la cer.” (54)

Şi, după cum stă scris în aceeaşi variantă etiopiană a Cărţii a lui Enoch, pentru toate aceste fapte, Dumnezeu i-a osândit apoi pe Îngerii Veghetori. De aceea, în decursul conectării lui Enoch la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului, Îngerii Veghetori l-au rugat pe Enoch să intervină în faţa lui Dumnezeu pentru a fi iertaţi pentru fărădelegile pe care le-au comis. „Şi iată că îngerii veghetori m-au numit: Enoh scribul. Şi Domnul mi-a zis: Enoh, scrib al dreptăţii, du-te şi vorbeşte îngerilor veghetori ai cerului, care au părăsit înălţimile desăvârşite ale cerurilor şi locuinţele lor cele veşnice, cei care s-au dezonorat cu femei, şi au făcut ca oamenii, luând neveste după exemplul lor şi stricând tot pământul. Spune-le lor că pe pământ, ei nu vor căpăta niciodată nici linişte, nici iertarea păcatelor lor. (…) Şi ei s-au înspăimântat şi au fost apucaţi de un tremur îngrozitor. Şi ei m-au implorat să scriu pentru ei o plângere umilă, pentru iertarea greşelilor lor; m-au rugat s-o fac să ajungă la tronul lui Dumnezeu din cer, căci ei nu îndrăznesc să I se adreseze, nici să-şi ridice ochii spre cer din cauza marelui păcat pentru care au fost judecaţi. Atunci eu am scris o plângere umilă în sprijinul lor, pentru a obţine linişte şi iertare pentru tot ce au făcut. (…) Şi iată că am avut un vis şi o revelaţie divină. Am căzut în extaz şi am văzut atunci pedeapsa pe care trebuia să o anunţ, vestea tristă şi mustrătoare pentru Copiii Cerului. (Cartea lui Enoch – apocriful etiopian, cap 12)

Aceste informaţii din cărţile lui Enoch corespund întru-totul cu cele furnizate de Moise în capitolul al şaselea al Genezei, care menţionează un grup de „fii ai lui Dumnezeu” care s-au împreunat cu fiicele oamenilor. Pentru termenul „uriaş”, Septuaginta traduce doi termeni ebraici: nephilim (cei care cad) şi gibborim (cei puternici), specificând doar faptul că datorită răutăţii lor, Dumnezeu a decis inundarea pământului prin potop. Textul veterotestamentar este foarte clar: “Şi a fost aşa: când oamenii au început să se înmulţească pe pământ, li s-au născut şi fiice. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, şi-au luat soţii dintre toate cele pe care le-au ales. Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Să nu mai rămână duhul Meu în oamenii aceştia pe veci, întrucât sunt trup. Zilele lor vor fi de o sută douăzeci de ani.” Pe atunci, şi după aceea, se aflau pe pământ uriaşii, când fiii lui Dumnezeu intrau la fiicele omului şi-şi zămisleau [prunci]; erau uriaşii de odinioară, oamenii cei vestiţi.” (Geneza – Cap 6;1-4).

Dincolo de dramatismul episoadelor descrise în cărţile ce-i sunt atribuite şi-i poartă numele, fragmentele trecute în revistă dezvăluie faptul că înţeleptul antediluvian Enoch a fost un Ales al lui Dumnezeu, iar ca Ales, Enoch a prefaţat istoria cunoaşterii omeneşti. Alesul antediluvian Enoch l-a văzut în mod direct pe Dumnezeu ca Persoană, a dialogat cu El şi a aflat, spus chiar din gura Sa, care au fost principalele etape ale creaţiei. Enoch a aflat că Dumnezeu este adevăratul Creator al lumii, iar aceasta este prima şi cea mai mare Revelaţie primită de oameni direct de la Dumnezeu. Enoch a scris ceea ce vazut în mai multe cărţi (360 de cărţi, potrivit propriei sale mărturii) pe care le-a lăsat “fiilor” săi, atât fiilor şi nepoţilor săi de trup ce formau “casa” sa, cât şi fiilor săi spirituali, adică celor care au cunoscut scrierile sale şi le-au păstrat o perioadă atât de lungă de timp încât au ajuns să fie cunoscute şi astăzi. Oricum, în primele trei secole ale epocii creştine, variantele cărţilor lui Enoch (cele traduse din ebraică în aramaică şi apoi greacă) erau bine cunoscute şi foarte apreciate de creştini. Ulterior, ele au fost eliminate din categoria cărţilor canonice datorită unor motive obscure abia după conciliul de la Constantinopole din anul 325. Totuşi, cu toată interdicţia proclamată oficial la sinodul de la Constantinopole, variantele cărţilor lui Enoch au continuat să circule printre creştini şi să fie apreciate, astfel că au fost incluse printre scrierile creştine cu conţinut “secret.” Abia la   conciliul de la Laodiceea din secolul al IV-lea, atunci când s-a luat decizia de a fi păstrate doar cărţile publice şi de a fi eliminate definitiv cele ce încă mai erau incluse sub titulatura “cărţi secrete”, scrierile lui Enoch au devenit prohibite. O singură biserică creştină, cea din Etiopia, a păstrat textul Cărţii lui Enoch printre scrierile canonice.

Un alt Ales cu privire la care există mărturii scrise, a fost patriarhul Noe, cu care Dumnezeu a vorbit în mod direct de mai multe ori, atât înainte cât şi după potop. Textul Vechiului Testament este, evident, o dovadă în acest sens.

Interesant de menţionat este faptul că o tradiţie străveche îi atribuie lui Noe transmiterea către urmaşii săi a scrierilor atribuite lui Enoch, care altfel nu s-ar fi păstrat după potop (ceea ce înseamnă că Noe a avut pe arcă cărţile lui Enoch).