TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE …
CINE A FOST FĂT FRUMOS?
Făt Frumos este o expresie generică care desemnează un om cu suflet/radiaţia aurei curată, pură; există lângă Sarmizegetusa Regia (Sarmizegetusa Basilion) o locaţie denumită „Feţele Albe”, unde s-au aflat mai multe temple ale dacilor; expresia „Feţe albe” nu se referă la faptul că acolo toţi aveau feţe albe, întrucât toţi erau arieni cu faţa albă, ci se referă la radiaţia luminoasă a feţei; tot astfel expresia Român se trage din cuvântul Rohman, care nu are nimic de-a face cu Roma sau cu Imperiul Roman, ci cu un strămoş al poporului român denumit Rohman; cuvântul Rohman are acelaşi sens de „faţă luminoasă”: Rohman este un cuvânt arhaic autohton care înseamnă „om luminos”, având aceeaşi rădăcină etimologică ca şi supranumele acordat în antichitate Cavalerului trac: „Zeind-Roymenos” (Sfântul Luminos). La rândul său, cuvântul „blajin” – care are o etimologie slavă – este echivalentul termenului autohton „rohman”. Aşadar, atât blajin, cât şi rohman se pot traduce prin expresia „om luminos” (consecinţa logică este că cuvântul rohman şi, prin extensie cuvântul român, nu au legătură cu Roma, oraş întemeiat de Romulus). De fapt, ambele denumiri, rohman şi blajin, sunt epitete primite de locuitorii arealului balcano-carpato-danubiano-pontic într-o perioadă străveche; dat fiind faptul că, ulterior, evenimentele trecutului au fost uitate parţial, cuvintele respective s-au păstrat doar în memoria colectivă concretizată în basme, mituri şli legende.)
2 – În basmul TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE eroul principal, Făt Frumos pătrunde într-o lume stranie, populată de zmei şi Ilene Cosânzene sau Sânziene (Sânziene – Zâne, Iene, Iele (Ele), făpturi ale „văzduhului” – o posibilă etimologie ar fi SântaZiana), din care iese o sută de ani mai târziu, descoperind că părinţii şi toţi cei pe care-i cunoştea au murit de mult. La revenire, eroul principal al basmului n-a putut sta mult timp în lumea materială, datorită faptului că, ajungând în sfârşit la locuinţa deja derăpănată pe care-o considera „acasă”, se întîlneşte cu Moartea, care-l aştepta cam de multişor. Atins de Moarte, în câteva clipite, trupul său se transformă în schelet, iar scheletul în pulbere.
3 – PETRE ISPIRESCU: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE
FRAGMENTE:
A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; De când se scria musca pe părete, Mai mincinos cine nu crede.
(…)
A fost odată un împărat mare și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși
– Bine ai venit, Făt-Frumos! Ce cauți pe aici?
– Căutăm, zise el, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
– Dacă căutați ceea ce ziseși, aci este.
(…)
Văzând palaturile dărămate și cu buruieni crescute pe dânsele, ofta și, cu lacrămi în ochi, căta să-și aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi și cum și-a petrecut copilăria în ele; ocoli de vreo două-tei ori, cercetând fiecare cămară, fiecare colțuleț ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care găsise calul; se pogorî apoi în pivniță, gârliciul căreia se astupase de dărămăturile căzute.
Căutând într-o parte și în alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-și pleoapele ochilor cu mâinile și abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiței, și un glas slăbănogit îi zise:
– Bine ai venit, că de mai întârziai, și eu mă prăpădeam.
O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiță, și căzu mort, și îndată se și făcu țărână.
Iar eu încălecai p-o șea și vă spusei dumneavoastră așa.