EXCALIBUR

TAINA CAVALERILOR 

šLa începutul Evului Mediu era în mare vogă un ciclu de legende reunite sub titlul “Cavalerii Mesei Rotunde.” Iniţial, legendele din acest ciclu au fost transmis prin viu grai în satele şi cătunele din Irlanda şi din Anglia.

Ulterior, legendele au fost sistematizate şi sintetizate într-o lucrare cultă, scrisă în limba franceză, care a circulat o perioadă de timp pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Manuscrisul scris în limba franceză a stat la baza realizării unei cărţi celebre, denumită “Moartea lui Arthur”, scrisă de Sir Thomas Mallory, cavaler şi erudit britanic, care a trăit în secolul al XV-lea.

Despre Thomas Mallory se ştie că s-a născut în jurul anului 1400, în comitatul Warwick, unde tatăl său ocupa funcţia de sheriff. Se mai ştie că, la 15 ani, Thomas Mallory l-a însoţit pe Contele de Warwick într-un război dus de regele Henric al V-lea. În 1442, Thomas Mallory a fost înnobilat, iar trei ani mai târziu a devenit membru al Parlamentului. După această dată, existenţa lui Sir Thomas Mallory a cunoscut o turnură nefastă: a fost arestat şi încarcerat de mai multe ori, sub acuzaţii dintre cele mai diverse: rebeliune, tâlhărie, tentativă de a-l asasina pe ducele de Buckingham etc.

Se pare că adevăratul motiv al numeroaselor arestări şi încarcerări a fost participarea la “războiul celor două Roze” şi sprijinirea unor regi şi conducători politici căzuţi ulterior în dizgraţie. După fiecare arestare şi încarcerare a urmat o perioadă de libertate, în funcţie de conjuncturile politice.

În anul morţii sale, în 1470, Sir Thomas Mallory se afla încă în închisoare, fiindu-i refuzată de mai multe ori eliberarea. Se ştie doar că lucrarea “Moartea lui Arthur” a fost terminată în al nouălea an al domniei regelui Eduard al IV-lea, puţin înaintea datei de 3 martie 1470. Biografii susţin că Sir Thomas Mallory a scris la carte până în ultima zi din viaţă, dacă nu cumva a murit cu pana în mână, scriind.

În ciclul de legende reunite sub titlul Cavalerii Mesei Rotunde, a cărui acţiune se desfăşoară în secolul al patrulea al erei creştine, apar personaje dintre cele mai exotice: oameni de rând deveniţi peste noapte cavaleri şi prinţi, preafrumose prinţese (denumite demoazele), vrăjitori – dintre care, cel mai celebru şi, oricum, cu cea mai mare influenţă asupra desfăşurării evenimentelor a fost celebrul Merlin. Însă acţiunea epică a celor cinci volume ale ciclului de cărţi reunite sub titlul “Moartea lui Arthur”, este întreţesută cu migală în jurul unui personaj cu totul special, Regele Arthur, cel care a devenit purtătorul sabiei Excalibur şi, totodată, cel sub al cărui patronaj a fost iniţiată căutarea Sfântului Graal. Conform tradiţiei, Sfântul Graal este cupa în care s-a scurs sângele Mântuitorului Iisus Hristos la răstignire.

Cartea lui Sir Thomas Mallory subliniază faptul că Regele Arthur a avut (cel puţin) trei săbii. Prima sabie a fost smulsă din piatră înainte ca Arthur să devină rege. Potrivit cărţii, sabia respectivă se afla înfiptă într-o lespede de piatră amplasată în curtea unei biserici creştine din Londra. Smulgerea sabiei din piatră a determinat alegerea lui Arthur ca Rege. Înaintea lui Arthur, numeroşi cavaleri au încercat să smulgă spada din piatră, dar nu au reuşit. Arthur a fost singurul care a reuşit. A doua sabie a fost câştigată de Regele Arthur într-o luptă, de la un cavaler, iar a treia sabie i-a fost oferită regelui Arthur de o zână denumită Doamna Lacului. Potrivit cărţii lui Thomas Mallory doar numele celei de-a treia săbii este Excalibur, în traducere “taie fierul şi oţelul”, cu semnificaţia folosită de scriitorul antic Vergiliu în principala sa scriere “Eneida”: vulnificus chalybs, adică indestructibilă şi invincibilă. La fel este şi purtătorul ei, cu condiţia să respecte legile lui Dumnezeu.

Se face astăzi o confuzie între săbiile regelui Arthur, în special datorită cinematografiei, care a impus mai multe variante ce respectă prea puţin textul cărţii lui Thomas Mallory. În cele mai cunoscute variante cinematografice, sabia scoasă din piatră de către regele Arthur poartă numele Excalibur, ceea ce, aşa cum a fost specificat, este incorect.

Este esenţial de remarcat, înainte de toate, faptul că Arthur nu a reuşit să smulgă acea (primă) sabie din piatră prin puterea sa personală, ca rezultat al unui antrenament. Faptul că Arthur a reuşit să smulgă sabia din piatră s-a datorat naşterii sale excepţionale. Subiectul naşterii lui Arthur a fost descris în mod succint de către Sir Thomas Mallory chiar la începutul cărţii. Tatăl lui Arthur era regele Uther Pendragon care, o perioadă de timp, s-a războit cu ducele de Cornwall. Sedus de frumuseţea lady-ei Igraine, soţia ducelelui de Cornwall, Pendragon i-a cerut vrăjitorului Merlin, care devenise sfetnicul său de taină, să-i schimbe înfăţişarea pentru a întreţine raporturi sexuale cu ea. Merlin i-a făcut pe voie şi i-a transformat, prin vrăji, înfăţişarea pentru o noapte, astfel încât Pendragon, cu înfăţişarea ducelui de Cornwall, a pătruns în castelul acestuia, unde, chiar în patul conjugal, a întreţinut relaţii sexuale cu lady Igraine. Rezultatul trufiei şi poftelor trupeşti ale lui Pendragon a fost Arthur care, imediat după naştere, a fost luat de Merlin de la mama sa şi încredinţat unei alte familii, care l-a crescut şi educat până la tinereţe. La puţin timp după naşterea lui Arthur, Pendragon a murit, lăsând cu limbă de moarte ca fiul său şi al lady-ei Igraine să moştenească regatul. Până la tinereţe, Artur nu a ştiut cine-i sunt adevăraţii părinţi. Cartea lui Thomas Mallory notează că, pe când Arthur era un tânăr mai mult sau mai puţin promiţător la curtea nobilului despre care credea că este tatăl său (numele acestuia era Sir Ector), în curtea unei mari biserici din Londra s-a produs o minune, chiar în seara de Crăciun. Iată cum narează Sir Thomas Mallory această minune: “Iar când atât slujba de utrenie, cât şi Sfânta Liturghie se terminaseră, s-a putut vedea în curtea bisericii o lespede grea de piatră ce sta rezemată de altarul cel mare, părând a fi o bucată pătrată de marmoră; însă în mijlocul acelei lespezi se afla un fel de nicovală de oţel, înaltă cam de un picior, şi în acesta era înfiptă o spadă frumoasă, iar de jur împrejurul acestei spade sta scris cu litere de aur aceste cuvinte: Acela care va dovedi să tragă afară spada aceasta, scoţând-o din nicovală, este pe drept născut să fie rege al întregii Anglii.” (1)

Fireşte, toţi nobilii şi cavalerii au încercat să scoată acea spadă din piatră, dar au eşuat; doar unul singur a reuşit: Arthur. Imediat după ce a scos sabia din piatră, Arthur a aflat, chiar din gura vrăjitorului Merlin, adevărata sa descendenţă şi menire. Ulterior, cu ajutorul sabiei smulsă din piatră, Arthur a câştigat nenumărate bătălii şi turniruri.

Trebuie remarcat înainte de toate că piatra este cel mai stabil şi dur element al naturii – este materia în starea cea mai densă. Smulgând acea sabie din piatră, Arthur a demonstrat că este un Ales. Arthur a fost Alesul desemnat încă de la naştere să devină Rege al Angliei, iar smulgerea sabiei a fost confirmarea acestui fapt.

În afara celei scoase din piatră, Regele Arthur a mai purtat (a mai folosit în luptă) încă două săbii. Una dintre ele a fost cucerită de către Regele Arthur în urma unei lupte cavalereşti. Regele Arthur s-a luptat cu un cavaler pe care, în cele din urmă, după mult efort, l-a învins. Se poate deduce faptul că, dacă prima sabie, cea smulsă din piatră, a fost obţinută datorită calităţilor sale de Ales, a doua sabie a fost obţinută datorită meritelor sale personale – datorită antrenamentelor în arta militară.

A treia sabie a regelui Arthur nu a mai fost smulsă din piatră, dar nici obţinută prin luptă cavalerească. Ea a fost oferită Regelui Arthur de o zână a apelor, denumită Doamna Lacului.

Iată cum descrie Sir Thomas Mallory obţinerea celei de-a treia săbii, care este chiar celebra Excalibur. Pe când se afla împreună cu vestitul vrăjitor Merlin, regele Arthur a purtat o luptă cavalerească aprigă cu un strălucit cavaler al vremii, pe nume Pellinore. Cavalerul Pellinore aproape că l-a învins în luptă pe Regele Arthur, iar în acea încleştare teribilă sabia regelui s-a frânt în două. Arthur a rămas astfel fără sabie.

Şi, după cum spune cartea lui Thomas Mallory, “călărind mai departe, Merlin şi Regele Arthur au ajuns la un lac, o întindere de apă frumoasă şi destul de mare. Iar în mijlocul lacului, Arthur zări un braţ îmbrăcat în mătase albă, care ţinea în mână o spadă frumoasă. Şi au văzut o tânără fecioară umblând pe lac.” (1)

Acea fecioară era zâna denumită Doamna Lacului, care, în schimbul sabiei, a cărei proprietară era, i-a cerut regelui Arthur un dar. După ce regele s-a învoit, zâna i-a dat voie regelui să vâslească cu o barcă până în mijlocul lacului. Ceea ce regele a şi făcut, luând sabia din mâna ce ieşea din lac. În momentul în care a luat sabia, mâna ce o ţinea a coborât în adâncurile lacului.

Ulterior, vrăjitorul Merlin l-a întrebat pe rege ce-i place cel mai mult: sabia sau teaca. Fireşte, regelui i-a plăcut sabia, mai cu seamă că purtătorul ei nu putea fi înfrânt în luptă şi, mai ales, că putea tăia orice fel de oţel. Nu putea fi nici măcar zgâriată de altă sabie. De aici şi numele Excalibur: taie fierul şi oţelul. Merlin nu a fost însă de acord cu regele Arthur, dezvăluinu-i faptul că teaca este cu mult mai preţioasă. “Teaca preţuieşte cât zece spade şi atâta timp cât vei avea teaca la centură, i-a spus Merlin regelui, niciodată nu vei sângera şi nici nu poţi fi rănit de moarte. De aceea, ai grijă să nu-ţi lipsească teaca de la şold, l-a sfătuit vrăjitorul pe regele Arthur.” (1)

Teaca, evident, este un receptacol; de aceea, văjitorul Merlin a considerat că teaca este mai importantă decât sabia. În cele din urmă, după multe evenimente eroice, teaca i-a fost furată regelui Arthur chiar de către sora sa care a devenit o temută vrăjitoare, iar Arthur a dat poruncă să-i fie fabricată o altă teacă. După moartea regelui Arthur, sabia a fost returnată acelei mâini care a tras-o înapoi în adâncurile lacului.