PARIUL LUI PASCAL

PARIUL LUI PASCAL

 JOCURI, INCERTITUDINI, PARIURI, NEGOCIERI CU PROPRIA CONŞTIINŢĂ … ALŢI ZEI, ALTE STAULEpascal_blaise, ALTE OIŢE … HMMM

Pariul original a fost prezentat în secțiunea 233 a studiului Pensées („Gânduri”) al lui Pascal, publicat postum.

Extras din Pensées, part III, §233:

Dumnezeu există sau nu. Rațiunea nu poate decide între cele două alternative.
Este jucat un joc… în care va ieși cap sau pajură.
Tu trebuie să pariezi (nu este opțional).
Să analizăm câștigul și pierderea, pariind că Dumnezeu există. Să estimăm aceste două șanse. În cazul în care câștigi, câștigi totul; dacă pierzi, nu pierzi nimic.
Pariază fără ezitare că El există. Ai de câștigat o infinitate de vieți fericite, o șansă de câștig împotriva unui număr finit de șanse de a pierde. Și așa propunerea noastră este de o forță infinită, atunci când există o miză finită într-un joc în care există riscuri egale de câștig și de pierdere, și un câștig potențial infinit.
Dar unii nu pot să creadă. Ei ar trebui să asimileze cel puțin incapacitatea de a crede și strădania de a se convinge pe ei.

ACELAŞI AUTOR – DESPRE INCERTITUDINE

Incertitudine în toate – Aceasta este ceea ce văd și ce mă deranjează. Mă uit ]n toate părțile și peste tot nu văd decât obscuritate. Natura nu-mi oferă nimic care să nu fie o chestiune de îndoială și neliniște.
Incertitudine în scopul omului – Căci, în definitiv, ce este omul în natură? Un nimic față de infinit, totul în raport cu nimic, un punct central între nimic și totul și infinit de departe de înțelegere.
Incertitudine în rațiune – Nu există nimic atât de conform cu rațiunea ca această respingere a rațiunii.
Incertitudine în știință – Nu există nicio îndoială că există legi naturale, dar, odată ce această rațiune corectă a noastră a fost coruptă, ea a corupt totul.
Incertitudine în religie – Dacă n-aș vedea niciun semn de divinitate, m-aș îndrepta spre negare. Dacă aș vedea peste tot semnele unui Creator, aș rămâne liniștit în credință. Dar văzând prea mult care Îl neagă, și prea puțin care să mă asigure, sunt într-o stare jalnică, și mi-aș dori de o sută de ori ca dacă un zeu susține natura Îl va dezvălui fără ambiguitate. Noi nu înțelegem nimic din lucrările lui Dumnezeu dacă nu considerăm ca un principiu că El dorește să orbească pe unii și să lumineze pe alții.
Incertitudine în scepticism – Nu este sigur că totul este incert.