ALBA IULIA – CETATEA ALBĂ A LUI IULIU (CEL BĂTRÂN)

68556661_722410971523675_7225719186264162304_o

GALERIA OROPSIŢILOR –

IULIU CEL BĂTRÂN

APULUM – APOULON – ŢĂRIGRAD – ALBA IULIA – CETATEA ALBĂ A LUI IULIU (CEL BĂTRÂN)

68599846_722411214856984_2242717452502827008_o

Istoria cetăţii Alba Iulia a început cu mult timp înainte de cucerirea Daciei de către romani, care au denumit-o Apulum sau Apoulon. Etimologia cuvântului Apulum trebuie legată de numele zeului Apollon. De-a lungul secolelor, Apulum a fost un pol de spiritualitate autohton de cea mai mare importanţă. Deloc întâmplător, sub denumirea Alba Iulia, vechiul Apulum a fost reîntemeiat înaintea poposiririi maghiarilor în Câmpia Panonică de un personaj ilustru pe nume Iuliu (Gyula – Gyyla – Geula -Gelou).

După cum afirmă istoricul Mircea Dogaru, cetatea Apulum sau Apoulon a fost o „mare asezare a traco-dacilor apuli, adica cei puternici, cei viteji care, de la Piatra Craiului, dominau podisul transilvan, Apulum pentru romani si sediu al Legiunii XIII Gemina care a durat aici, pe platoul la Cetate, sub Traian (98-117 i. Hr.), cel mai mare castru de piatra din Dacii, pe o intindere de c. 30 ha, localitatea s-a dezvoltat in secolele II-III pe doua directii:
1) centrul politico-militar, administrativ si religios in jurul castrului, devenit, in 118, resedinta a guvernatorului Daciei Superior, capitala a Daciei Apulensis in 124 d.Hr. si, in fine, din 168, detronind Sarmizegetusa Ullpia Traiana, capitala tuturor Daciilor, ca resedinta a guvernatorului celor trei Dacii – legatus Augusti pro praetore III Daciarum, municipium, sub Marcus Aurelius (161-180) si colonia sub Commodus (180-192);
2) centrul mestesugaresc si comercial, port la Mures, dezvoltat, in paralel, in cartierul Partos de astazi, devenit sub Septimius Severus (193-211) Municipium Septimium Apulense, apoi Colonia Nova Apulense.

Foarte intins, bogat, puternic, centru de iradiere a romanizarii si cel mai important oras roman nord-dunarean, motiv pentru care a si fost cunoscut, in toto orbe Romano, ca emblema a Daciei Felix, sub numele de Chrysopolis – Orasul de aur, Apulum si-a continuat dezvoltarea si dupa retragerea strategica aureliana din 275.

Cetatea si asezarea civila au trecut cu bine si de epoca luptelor cu avarii, stramosii secuilor, astazi aproape complet deznationalizati prin maghiarizare, epoca punctata arheologic prin urme de incendii, dezvoltindu-se in veacurile VIII-X ale culturii unitare Dridu ca un mare centru mestesugaresc si comercial românesc, legat de transportul sarii pe Mures spre Tisa si orasul port al sarii Sala, din ducatul ducelui român-timocean, simbolic numit de gestele ungare Salanus. Iar pe platoul Cetate, fortificatiile si garnizoana au subzistat ca si la Porolisum (Moigrad), adaptindu-se vremurilor si devenind, din romane – pe masura ce mareea slava, incununata cu valul fino-türcic al lui Almus si Arpad, i-a izolat pe bastinasi de romanitatea occidentala, anihilata in Pannonia istorica – românesti.

Pina la cumpana veacurilor XI-XII, cind regii româno-cumani ai Budei se infiltreaza pe urmele lui Voicu-Stefan cel Sfint (997-1038) pe valea Muresului, garnizoana româneasca a continuat sa apere Cetatea de piatra de pe platou, o constructie impresionanta, alba, in mijlocul cimpurilor verzi, ceea ce i-a facut pe slavi sa-i dea noul nume, care l-a detronat pe cel vechi: – Bălgrad – Cetatea Alba.

Românii l-au acceptat sau poate ei insisi l-au sugerat, Bălgrad fiind traducerea, ca si in cazul Cetatii Albe de la Nistru, dar i-au zis intotdeauna simplu, in limba lor – ALBA, transformind adjectivul in substantiv-nume propriu.

Cit despre conducatorul care si-a unit numele si destinul cu acelea ale cetatii, acesta face parte din galeria marilor nostri barbati pe care istoria i-a ocolit sau chiar vaduvit de identitate, din dorinta de a fi mai europeni decit sintem, desi mi-e greu sa inteleg cum poti fi european prin maghiarizare, adica sub un stindard de sorginte asiatica. Astfel, am preluat si utilizat pentru el un nume provenit din arsenalul propangandistic al omologilor unguri – Gyula. Un nume inexistent in gestele unguresti de secol XII-XIV care, confundindu-l, e drept, cu alte personaje omonime il desemneaza cu türcicul Gyyla, originalele Geula cu sonoritate dacica, ori Gelu, care ne duce cu gindul la martirul Gelou ducem Blachorum sau chiar cu romanescul Jula. Iar daca n-am observat ca români ca avem si astazi in onomastica Jula, cu derivatul Julea si derivatele din Geula – Giulea, Giulita, Giulesti, cum de n-am remarcat ca, mai nou, francofoni, macar, numele cronicaresc Julius, indicindu-l pe latinescul Iulius si pe românescul Iuliu, extrem de raspindit in Ardeal?

Geula-Iuliu s-a vadit dusman ungurilor care locuiau in Pannonia, deci dincolo de centura de mlastini a Tisei, pina la care si-a largit el insusi stapinirea regatului sau foarte intins si foarte bogat. Un prim regnum medieval românesc, unificat asadar la jumatatea veacului X ca stat de sine statator – Ultrasilvana, Tara Ardealului sau, dupa Codex Latinus Parisinus (care pune emblematic denumirea pe Fagaras), Valachia Tran Siuana. Intemeietorul stabilindu-si capitala la Alba, in mod firesc orasul i-a preluat numele devenind Alba lui Iuliu, Alba-Iulii, Alba Iulia.

Odiseea lui Iuliu Intemeietorul explica insa de ce principii independenti ai Ardealului si-au fixat capitala la Alba-Iulia si au aparat frontiera pe Tisa si de ce Mihai Viteazul a facut din ea capitala României intregite, neuitind sa revendice Seghedinul care si mai incoace a tinut de Ardeal si celelalte teritorii pina la Tisa – pentru ca Alba a fost capitala fixata de Iuliu, intemeietorul primei Tari românesti de sine statatoare – Valachia Tran Siuana – intre Carpatii Orientali si Tisa. Se explica astfel si de ce, revendicind la rindul sau, prin traditie, mostenirea veche a lui Iuliu, natiunea româna din provinciile ocupate de Austro-Ungaria a tinut sa-si restabileasca suveranitatea la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, neuitind sa specifice ca proclama libertatea si unirea cu România a locuitorilor si teritoriilor lor cuprinse intre Carpatii Orientali si Tisa, pina la confluenta acesteia cu Dunarea” (op cit: Mircea Dogaru).

Nu numai Iuliu cel Bătrân a fost văduvit de recunoaşterea oficială a istoriografiei moderne, ci mulţi alţi întemeietori de Neam şi Ţară. Dintre aceştia trebuie menţionaţi Iovan Craiul, Bucur Ciobanul şi Negru Vodă. Toţi au devenit pentru istoriografie fie „personaje fictive, legendare”, fie „mituri istoriografice”, astfel că pot fi încadraţi în GALERIA OROPSIŢILOR.

68691979_722411341523638_5571332968217051136_o