La 15 ani, Fecioara Maria – potrivit tradiţiei evreieşti – trebuia să părăsească aşezământul şi să se întoarcă în familie. Aşa se face că a fost încredinţată de Zaharia lui Iosif, un bătrân în vârstă de 80 de ani, văduv, din Nazaret, tâmplar de meserie. Iosif avea, din căsătoria cu Salomeea, șapte fii: patru băieţi – Iacov, Iuda, Simeon şi Iosia, şi trei fete – Salomeea (mama lui Iacov şi Ioan), Estera şi o fiică, al cărei nume nu a fost reţinut de evanghelişti.

Toate aceste aspecte au fost relatate pe larg într-o scriere antică intitulată Evanghelia lui Pseudo-Matei, care a fost scrisă în ebraică de Evanghelistul Matei şi tradusă în latină de Ieronim.

„După nouă luni Ana născu o fată şi-i puse numele Maria. La trei ani o înţărcară. Atunci au mers Ioachim şi Ana, soţia sa, la Templu şi, după ce-au adus jertfe Domnului, au lăsat-o pe Maria între fecioarele de aici, care-şi petreceau zilele şi nopţile slăvindu-l pe Dumnezeu. Iar Maria, cum o lăsară jos, dinaintea Templului, urcă atît de repede cele cincisprezece trepte, încît nici nu avu timp să-şi întoarcă privirile ca să-şi caute părinţii, cum fac de obicei copiii mici. Toţi cei de faţă rămaseră muţi de uimire, chiar şi preoţii Templului.

(…)
Maria era admirată de întreg poporul. La numai trei ani avea un mers atît de sigur, vorbea atît de bine şi punea atîta rîvnă în slăvirea lui Dumnezeu, încît părea o femeie în toată firea, iar nu un prunc. Şi atît de adînc se ruga, de parcă ar fi avut aproape treizeci de ani. Faţa ei strălucea ca neaua, încît ceilalţi abia o puteau privi. Torcea şi împletea lîna şi toate cele pe care nici o femeie bătrînă nu era în stare să le facă, ea, la o vîrstă aşa fragedă, izbutea să le ducă la bun sfîrşit.
Iată cum îşi rînduise fiecare zi: din zori pînă la ceasul al treilea stătea şi se ruga; de la ceasul al treilea pînă la ceasul al nouălea se ocupa cu lucrul său; de la ceasul al nouălea în¬cepea din nou să se roage şi nu înceta pînă cînd nu-i apărea îngerul Domnului, din mîna căruia primea mîncarea. Astfel înainta din ce în ce mai mult în slăvirea lui Dumnezeu. în sfîrşit, învăţa atît de repede împreună cu celelalte fecioare mai în vîrstă, încît nimeni nu era mai zeloasă decît ea la privegheri, mai iscusită în înţelegerea Legii lui Dumnezeu, mai darnică în iubire, mai pură şi mai desăvîrşită în toate virtuţile.

Era hotărîtă, dreaptă şi neschimbătoare.
În fiecare zi mai făcea un pas către desăvîrşire.
Nimeni n-a văzut-o vreodată mînioasă şi n-a auzit-o vorbind de rău pe cineva. Toate vorbele ei erau pline de har, de ai fi zis că-L are pe Dumnezeu în gură. Îşi petrecea timpul cu rugăciunea şi studierea Legii. Avea grijă şi de surorile ei, ca nu cumva vreuna dintre ele să păcătuiască prin cuvînt, alta să rîdă prea tare şi fără măsură, sau alta, orbită de trufie, să-şi ocărască semenele. Pe Dumnezeu îl binecuvînta fără-ncetare. Şi ca să nu se întrerupă din slăvirea lui Dumnezeu nici o clipă, cînd cineva îi dădea bineţe, ea răspundea în loc de salut: „Mulţumesc lui Dumnezeu!” De la ea au moştenit oamenii obiceiul acesta de a spune „Mulţumesc lui Dumnezeu” în loc de salut, în fiecare zi mînca doar ce primea din mîna unui înger, iar mîncarea pe care i-o dădeau preoţii o împărţea săracilor. Deseori era văzută stînd de vorbă cu îngerii, care o mîngîiau ca nişte prieteni iubiţi. Dacă vreun suferind se atingea de ea, îndată se întorcea acasă vindecat.

Cînd împlini paisprezece ani, fariseii profitară de ocazie şi-i spuseră că obiceiul nu-i mai îngăduia să rămînă în Templu, De aceea luară hotărîrea să trimită un crainic pe la toate triburile lui Israel şi să cheme întreg poporul peste trei zile la Templul Domnului. Şi cînd poporul era adunat, preotul Abiathar se ridică şi urcă pe treapta cea mai înaltă, ca să poată fi auzit şi văzut de toată lumea. Şi după ce se făcu tăcere deplină, zise: „ Ascultaţi-mă, fii ai lui Israel, şi să vă intre bine în urechi vorbele mele! De cînd a fost construit Templul de către Solomon, au trăit în el multe fecioare – fiice de regi, de profeţi, de arhierei sau de preoţi simpli; toate alese şi admirabile. La vîrsta cuvenită însă, au fost date bărbaţilor în căsătorie, urmînd rînduiala celor dinaintea lor, şi prin aceasta au plăcut lui Dumnezeu. Numai Maria a găsit un nou chip de a se face plăcută lui Dumnezeu, făgăduindu-I că va rămîne fecioară. De aceea cred că prin întrebarea noastră şi prin răspunsul lui Dumnezeu, vom şti în grija cui trebuie să o încredinţăm.”

Toată adunarea a fost de acord. Atunci preoţii au tras la sorţi din cele douăsprezece triburi ale lui Israel, iar aceştia căzură pe tribul lui Iuda. Şi zise preotul: „Mîine, toţi cei care n-au soţie să vină aici cu cîte o nuia în mînă!” Aşa se face că veni şi Iosif laolaltă cu cei tineri, aducînd şi o nuia în mînă. Marele preot, după ce a strîns toate nuielele, a oferit o jertfă lui Dumnezeu şi L-a întrebat pe Domnul. Iar Domnul i-a răspuns: „Pune toate nuielele în Sfînta Sfintelor şi lasă-le acolo. Apoi spune-le celor de afară să vină mîine după ele. Atunci, ia seama, din vîrful uneia dintre nuiele va ţîşni un porumbel şi va zbura la ceruri. Aceluia în mîna căruia se va afla nuiaua cu semnul minunat îi va fi încredinţată grija Mariei.”
(…)
Iosif se ţinuse mai retras, căci era bătrîn. Şi pentru că se temea să n-o primească pe Maria, nu-şi ceru nuiaua. Cum stătea deci smerit şi la urmă, preotul Abiathar strigă la el cu glas puternic: „Vino şi ia-ţi nuiaua, nu vezi că toţi te aşteptăm! ?” Atunci Iosif se apropie înfricoşat că marele preot strigase atît de tare la el. Şi abia întinse mîna după nuiaua sa, că din vîrful ei ţîşni un porumbel mai alb decît zăpada şi de o frumuseţe nemaivăzută, care după ce dădu cîteva rotocoale deasupra Templului, se avîntă-n văzduhuri. Atunci tot poporul îl felicită pe bătrîn zicîndu-i: „Fericit eşti acum, la bătrîneţe, căci Dumnezeu te-a găsit vrednic s-o primeşti pe Maria!”

(…)
Iosif o primi pe Maria împreună cu alte cinci fecioare. Acestea au stat în casa lui Iosif. Ele se numeau: Rebeca, Sefora, Suzana, Abigea şi Zahel. Preoţii le-au dat mătase, hiacint, pînză fină de in, purpură şi in simplu. Atunci au tras la sorţi, să vadă ce avea să lucreze fiecare. Şi Mariei i-a căzut să lucreze purpura pentru catapeteasma Templului Domnului. Şi cînd i-a căzut asta, celelalte fecioare i-au zis: „Deşi eşti mai mică decît toate, ai meritat să primeşti purpura.” Zicînd acestea au început s-o numească în glumă Regina fecioarelor. Şi cum se distrau ele aşa, a apărut dintr-o dată un înger al Domnului şi le-a zis: „Cuvîntul acesta nu va fi spus în glumă, ci va fi rostit ca o profeţie adevărată.” Cînd îl văzură pe înger şi-i auziră cuvintele, fecioarele se înspăimîntară. Şi o rugară pe Maria să le ierte şi să se roage pentru ele.

A doua zi, pe cînd Maria îşi umplea ulciorul la fîntînă, îi apăru un înger al Domnului şi-i zise: „Fericită eşti, Maria, căci ai pregătit în pîntecele tău sălaşul Domnului. Iată, o lumină din cer va veni să locuiască în tine, iar prin tine va lumina întreg pămîntul.”

Trei zile după aceea, pe cînd lucra purpura pentru Templu, a intrat la ea un tînăr frumos cum nu se poate spune. Văzîndu-l, Maria s-a înfricoşat şi s-a cutremurat. Dar acela i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit har la Dumnezeu: iată, vei zămisli şi vei naşte un rege care va stăpîni nu numai pe pămînt, ci şi în ceruri, şi va domni în vecii vecilor.”

Fragment din scrierea intitulată Evanghelia lui Pseudo-Matei, care a fost scrisă în ebraică de Evanghelistul Matei şi tradusă în latină de Ieronim.