Numele mai vechi al Muntelui Templului din Biblia ebraică era Moria (Har Hamoria). Muntele Templului se află în partea de est a Orașului vechi al Ierusalimului și are o altitudine de 743 metri deasupra suprafeței mării. Pe culmea lui se întinde o esplanadă având suprafață de 14 hectare, care a fost zidită în secolul I î.e.n. în timpul domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare. În acest loc s-a înălțat Primul Templu şi Cel de-al Doilea Templu al Ierusalimului. În vremurile noastre pe esplanada Muntelui Templului se înalță sanctuarul musulman Cupola Stâncii, Moscheea Al-Aqsa și o serie de clădiri anexe. Platforma Muntelui Templului este înconjurată de ziduri de susținere, dintre care cel mai vestit este Zidul de apus sau Zidul Plângerii.

După Biblie, Templul lui Solomon a fost ridicat pe Muntele Templului. Ctitorul Primului Templu a fost regele Solomon care a domnit circa 40 de ani (971-931). Templul a devenit centrul principal de cult al israeliților, în care slujeau preoții (cohanim) și înțelepții (hahamim) evrei. Construcția templului imita pe cea a Tabernacolului pe care îl făurise Moise în Deșertul Sinai, dar având dimensiuni cu mult mai mari și fiind mult mai fastuos și sofisticat. În Templul lui Solomon se aflau artefacte de mare anvergură mistică: Chivotul sacru în care se aflaseră Tablele Legii, Cutia conținând mana cerească, bățul lui Aaron, precum şi uleiul cel sfânt, cu care se unseseră marii preoți și regii evrei.

Primul Templu a dăinuit până în 586 î.Hr.. când a fost dărâmat și prădat în cursul campaniei de pedeapsă a regelui babilonean Nabucodonosor al II-lea împotriva Ierusalimului, pe atunci capitală a Iudeei, care se răsculase împotriva sa. Elita poporului iudeu a fost surghiunită în Babilonia.

Regele persan Cirus cel Mare, care a acordat libertate de cult mai multor popoare din imperiu, a dat, conform scripturii biblice, o proclamație și în ceea ce privește evreii antici, în care ar fi amintit în mod detaliat și reclădirea Templului din Ierusalim. Cirus a permis întoarcerea a unei părți a exilaților iudei din Exilul Babilonean.

După cum povestește Biblia, evreii repatriați au reclădit Templul (prin 516 î.Hr.), care a devenit cunoscut ca Cel de-al Doilea Templu. Clădirea acestuia a fost de dimensiuni relativ mai mici decât Templul lui Solomon, dar asemănător acestuia, a devenit centrul principal, religios-spiritual, public, juridic și economic al țării, care era în acea perioadă o provincie a Imperiului persan al Ahemenizilor.În incinta lui s-au întrunit Adunările mai mici sau mai mari cunoscute ulterior sub denumirea de origine greacă Sanhedrin (Sanhedriot).

În ultimul său secol de existență, cel de-al Doilea Templu a fost în mod amplu restaurat și lărgit de către regele Irod (Hordos sau Herodes), care era vasal al Romei. El a construit pe culmea muntelui o platformă largă și netedă, care se vede până în zilele noastre, aceasta prin munci de tăiere în munte, zidirea de arcuri, scări și ziduri de susținere, și umplere artificială cu pământ. În centrul esplanadei a fost rezidit Templul ca un edificiu mai mare și mai fastuos, devenit exemplul cel mai de seamă al proiectelor arhitectonice din Ierusalimul antic.

Irod a schimbat cu totul topografia zonei Muntelui Templului pentru a extinde espalanada de pe culme. Înaintea muncilor pe care le-a inițiat, Muntele Templului avea conturul unui pătrat al cărui dimensiuni era aproximativ de 500×500 de coți (250 metri x 250 metri). În sudul Muntelui se înălța citadela, cunoscută sub numele Akra (în ebraică Hakra).

Cel de-al Doilea Templu a dăinuit până în anul 70 d.Hr., an în care Ierusalimul a fost cucerit de oastea romană a lui Titus în timpul înăbușirii Marii Răscoale a evreilor iar templul a fost dărâmat și incendiat.

După ce în anul 638 au cucerit Palestina din mâinile bizantinilor, arabii musulmani au început să zideasca pe Muntele Templului moschei și alte edificii legate de islam. Pe partea de sud a Muntelui a fost ridicată Moscheea Al Aqsa mai întâi ca o construcție în lemn. Data precisă a construcției nu este cunoscută. Unele tradiții o atribuie perioadei califului cuceritor Omar Ibn Al-Hattab. Datarea cea mai târzie probabilă ar fi anul 679, când , după mărturia oculară a călugarului Arculf, clădirea era deja existentă. Activitatea de construcții pe munte a luat un avânt deosebit mai ales sub califii omeiazi, și în primul rând Abd al-Malik, care în anul 691 a înălțat sanctuarul Cupola Stâncii.

În anul 1099 cruciații au cucerit Ierusalimul în cursul primei cruciade. Ei au transformat Cupola Stâncii în „Templul Domnului” (Templum Dominis), iar Moscheea Al Aqsa în „Templul lui Solomon” (Templum Salomonis). De la acesta și-a luat numele mai târziu, în 1118, Ordinul Cruciat al Templierilor – sub numele său întreg „Ordinul Cavalerilor Templului lui Solomon”. Ei și-au stabilit comandamentul în fosta Moschee Al Aqsa, pe care o identificaseră greșit cu palatul regelui Solomon din antichitatea biblică.

Pe Cupola Stâncii cruciații au arborat o cruce mare de aur, care cu timpul a devenit un simbol al Regatului creștin al Ierusalimului, iar mai târziu al Ordinului franciscanilor. Drept consecință a cuceririi cruciate, Cupola Stâncii și Biserica Sfântului Mormânt au servit drept model multor biserici templiere din Europa, dintre care cea mai faimoasă a fost Biserica Temple din Londra.

În 1187, după ce sultanul Saladin (Salah al-Din Yusuf Ibn Ayyub) a cucerit Ierusalimul de la cruciați, Muntele a rămas în custodia musulmanilor; succesorii săi din dinastia ayyubidă (1193-1260) şi mamelucii care le-au urmat (1260-1516) au înzestrat Muntele cu domuri, fântâni şi școli coranice, dând astfel gradual locului forma pe care o cunoaştem astăzi.

Actualmente, Muntele Templului este un loc de înaltă sensibilitate politică internațională, aflându-se in centrul a numeroase conflicte între evrei și musulmani, de la începutul dezvoltării islamului. În vremea noastră el și esplanada lui se află sub suveranitate israeliană (nerecunoscută de alte state ale lumii), dar sunt administrate oficial de către Oficiul Waqfului musulman, aflat sub auspiciile Iordaniei.

surse: wikipedia, articol Carmen Ion pentru „am fost acolo. ro / impresii”, infotour.ro şi altele

Musulmanii cred că de pe această stâncă a pornit profetul Mahomed în legendara sa călătorie spre cer. Pe stâncă este imprimată urma piciorului lui Mahomed – rămasă în momentul în care el şi-a luat elan spre a se înălţa spre cer – precum şi urmele mâinilor îngerului Gabriel, care a ţinut stânca.

În anul 630 Umar ibn al-Khattab a recuperat piatra care zăcuse secole în praf şi a decis să înalţe aici o cupolă pentru a consacra locul de rugăciune, dar construcţia a început în anul 685, sub îngrijirea califului Abd al-Malik ibn Marwan, şi a fost finalizată în anul 691. După Mecca şi Medina, Cupola stâncii este cel mai important loc de rugăciune pentru arabi, fiind un loc de pelerinaj extrem de căutat.

Principiile după care s-au stabilit proporţiile cupolei sunt încă necunoscute, deşi s-au făcut numeroase speculaţii. Sunt reprezentate aici elemente ale artei bizantine timpurii combinate cu elemente de artă islamică. Baza templului este octogonală, respectând schema mozaicurilor arabe. Interiorul cupolei este decorat cu mozaicuri şi nu există nici o înfăţişare a vreunei fiinţe vii, aşa cum cerea de altfel, Coranul. Cupola este susţinută de 4 piloni şi 12 coloane. Cei patru piloni prezintă colţurile unui pătrat iar cel 12 coloane determină laturile altui pătrat. Construcţia geometrică se bazează pe construcţia rădăcinii pătrate a numărului 2, ceea ce crează o proporţie organică, o armonie a întregii clădiri. Ea exprimă o fuziune între bolta cerească (cerc şi sferă pe de o parte) şi Pământ (cristalele de forma poligoanelor regulale concave şi convexe) pe de alta.

Cupola stâncii este situată pe Esplanada Moscheilor – platforma vastă, de peste 14 hectare, din colțul sud-estic al Muntelui Templului. Nenumăratele construcții răspândite pe cuprinsul său alcătuiesc ceea ce musulmanii consideră a fi o unică moschee, pe care o numesc Al-Haram al-Sharif, adică Nobilul Sanctuar, al treilea cel mai sfânt loc al Islamului, după Mecca și Medina.

După cum afirmă Carmen Ion pentru am fost acolo / impresii, „musulmanii pot pătrunde pe esplanadă prin oricare din cele șapte porți funcționale în prezent (este vorba despre cele şapte porţi ale cetăţii Ierusalimului), în timp ce nemulsulmanii au acces numai prin Bab al-Magharba (Poarta Maurilor), situată în colțul sud-vestic al complexului, trecând prin filtrul de control de securitate aflat în dreapta celui folosit pentru intrarea la Zidul Plângerii. Aici trebuie prezentat pașaportul (în original), după care se scanează bagajele și se rețin băuturile și mâncarea.

Pentru nemusulmani, programul de vizitare este între 7.30-11 și 13.30-14.30. În timpul slujbelor, în zilele de vineri și de alte sărbători musulmane esplanada este închisă pentru nemusulmani. Esplanada poate fi complet închisă și sâmbăta, de Sabat, când probabil că polițiștii care supraveghează intrarea au liber, ca și în situațiile de escaladare a tensiunilor dintre evrei și palestinieni.

Aşadar, nemusulmanii nu au acces decât pe Esplanadă – şi acela restricţionat. Nemusulmanii – creştinii şi evreii – nu pot vizita în interior Domul Stâncii şi, implicit, nu pot vedea Piatra de fundaţie.

surse: wikipedia, articol Carmen Ion pentru „am fost acolo / impresii”, infotour.ro şi altele