“PIROMIS”, SPIRITELE MORŢILOR

AEGYPTIACA “PIROMIS”, SPIRITELE MORŢILOR Dacă ar fi să ne luăm după simbolismul zodiacului pictat pe pereţii templului Zeiţei Hathor de la Dendera, civilizaţia care a existat în perioada denumită Tep Zepi are o vechime de cel puţin 90000 de ani; ea s-a încheiat acum aproximativ 12000 de ani. În această perioadă de timp, desemnată de vechii egipteni prin expresia Tep Zepi, pe pământ s-au manifestat „zeii cu chipuri umane”, despre care vechile scrieri afirmă că au domnit asupra oamenilor. Ultimul dintre zeii cu chipuri de oameni a fost, în opinia vechilor mitografi Horus, fiul lui Osiris, pe care grecii l-au identificat cu zeul Apollo. Horus, după ce l-a răsturnat de la putere pe Typhon, a fost cel din urmă zeu domnitor al Egiptului. După plecarea zeilor cu chipuri de oameni a venit însă timpul oamenilor să-şi ia soarta în propriile lor mâini şi să se conducă singuri. Dintre învăţaţii greci care au vizitat Egiptul în epoca târzie a civilizaiei egiptene, Herodot (484 – 425 înainte de Iisus Hristos; originar din Halicarnas) pare să fi fost cel mai bine informat. Desigur, chiar şi afirmaţiile „părintelui istoriei” trebuie cercetate cu precauţie întrucât, de multe ori, datorită unor conjuncturi obiective sau subiective ce Read More …

CONFESIUNEA DEFUNCTULUI

AEGYPTIACA CONFESIUNEA DEFUNCTULUI Ultimul act al unei înmormântări în vechiul Egipt, ceremonia „deschiderii gurii” era urmată, în epoca tardivă, de punerea unui ban – obol sau ort – în gura defunctului. Istoricul Diodor din Sicilia afirma că obolul sau ortul era pus în gura defunctului pentru ca acesta să plătească barcagiului care-l transporta cu luntrea pe celălalt tărâm. Ceremonia deschiderii gurii se efectua şi statuilor zeilor, fiind cel mai important procedeu magic prin care sufletul Ba al unui zeu era invocat să ocupe o statuie şi să se manifeste în lumea fizică. În cazul defuncţilor, ceremonia deschiderii gurii, în afara faptului că permitea sufletului să părăsească trupul, permitea şi transferarea conştiinţei terestre, a memoriei şi a individualităţii la nivelul sufletului Ba. Sufletul Ba, afirmau vechile papirusuri, devenea atunci stăpân pe „limba şi pe inima sa”. Cartea egipteană a morţilor descrie deschiderea gurii ca pe un eveniment sublim. După actul morţii, sufletul Ba al defunctului se trezea brusc la o nouă viaţă – viaţa de suflet decorporat. „Salut, o, Prinţ al Luminii; tu care luminezi Sălaşul Beznelor; Priveşte, sosesc în faţa ta, sfinţit, cu gânduri curate. Ce vreau eu? Să-ţi întorci cele două braţe pe spate. Eliberat de păcatele venite de Read More …

PSYCHOSTASIA, CÂNTĂRIREA INIMII

AEGYPTIACA PSYCHOSTASIA, CÂNTĂRIREA INIMII După confesiunea în faţa demonilor-judecători, în Marea Sală a lui Maat, zeul Anubis aşeza inima defunctului pe un taler al balanţei pentru a-i cântări păcatele. Pe celălalt taler al balanţei stătea chiar zeiţa Maat, reprezentată pe frescele de pe morminte printr-o pană sau printr-o femeie cu genunchii la piept. Alături, zeul Thoth, scribul zeilor, nota rezultatul în Cartea sa. Acest proces de cântărire a inimii defuncţilor a primit în vechile scrieri numele de psychostasie. În Cartea lui Thoth erau notate numele reale, numele de suflet, de duh sau de spirit ale tuturor fiinţelor omeneşti. Numele adevărate de suflet, de duh sau de spirit nu trebuie confundate cu numele terestre de persoane (persona, la vechii latini, însemna mască); numele de suflet, de duh sau de spirit erau considerate sacre de vechii egipteni; cunoaşterea lor echivala cu deţinerea puterii magice de a acţiona asupra fiinţei respective. Numele de persoană nu avea nici o însemnătate, constituind numai aspectul exterior al fiinţei. Dacă inima defunctului era găsită plină de păcate, atunci era aruncată monstrului cu cap de crocodil şi corp de hipopotam, numit sugestiv “Cel ce mănâncă morţii”, care veghea lângă balanţă şi care abia aştepta, cu o poftă sadică Read More …

“CASA CEA PURĂ A VEŞNICIEI”

AEGYPTIACA “CASA CEA PURĂ A VEŞNICIEI” Dimineaţa devreme, imediat după ce Aton, discul solar, reflectare vizibilă a lui Ra, se arătase la orizont, luminând blând dunele nisipoase din împrejurimile Thebei, cortegiul funerar al faraonului defunct se punea în mişcare. Tot poporul se adunase de-a lungul Căii Soarelui din Theba, strada principală care, urmând drumul lui Ra în barca solară, străbătea oraşul de la est la vest. La trecerea cortegiului funerar, bărbaţi şi femei se prosternau cu faţa la pământ, aruncându-şi nisip sau cenuşă pe cap sau sfâşiindu-şi hainele. Femeile îşi dezgoleau sânii, ţipând şi jelind, sfredelindu-şi carnea cu unghiile. Era un spectacol de-a dreptul apocaliptic: trupuri zgâriate din care ţâşnea sângele, ţipete deznădăjduite, sudoarea amestecându-se cu praful drumului ridicat de mulţimea haotică care se împingea şi forfotea din ce în ce mai dezordonat. În faţa cortegiului, la o oarecare distanţă, un grup de slujitori purta mobilierul cu care va fi utilat mormântul: scaune, paturi, sipete, cufere, figurine, materiale, flori, ulcioare sau vase. După ei, o altă grupare de slujitori purta, pe tăvi de aur sau de argint, obiectele personale ale defunctului faraon: sceptre, bijuterii, bastoane etc. În faţa carului mortuar mergea cu spatele, deci cu faţa întoarsă spre carul mortuar, Read More …

MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (1 ) DESCOPERIREA

AEGYPTIACA MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (1) CARTER & CARNERVON Dacă, iniţial, descoperirile de pe teritoriul vechiului Egipt din ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi din primii ani ai secolului XX au dat aripi arheologilor, perioada următoare a adus un val de insatisfacţie, întrucât descoperirile erau tot mai sărace şi mai nesemnificative. Ţinta principală a tuturor arheologilor era, fireşte, Valea Regilor – necropola unde au fost înmormântaţi majoritatea faraonilor. La sfârşitul primei decade a secolului al XX-lea arheologii erau din ce în ce mai conştienţi de faptul că hoţii şi profanatorii de morminte, care lucraseră cu sârg douăzeci-treizeci de secole, îşi făcuseră meseria ireproşabil, nelăsând nimic demn de luat în seamă. Bogăţiile trecutului şi documentele arheologice, căutate cu atâta efort, se risipiseră în cele patru vânturi. Totuşi, la începutul celei de-a doua decade a secolului al XX-lea, în mediile egiptologilor exista încă speranţa descoperirii intacte a unui mormânt de faraon. În acea perioadă în care toate eforturile păreau zadarnice, doi cercetători temerari – lordul George Carnervon şi arheologul Howard Carter – se încăpăţânau să caute mormântul unui faraon despre care bănuiau că se află undeva, între dunele nisipoase din Valea Regilor. Lordul George Carnervon (1866 – 1923), pe numele său adevărat Read More …

MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (2) INVENTARIEREA MORMÂNTULUI

AEGYPTIACA MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (2) INVENTARIEREA MORMÂNTULUI Pe 26 noiembrie, caracterizată de lordul George Carnervon “ziua zilelor, cea mai minunată pe care am trăit-o vreodată şi, cu siguranţă, una dintre acelea pe care nu mai pot spera să le mai văd vreodată”, după ce au forţat prima uşă, arheologii au ajuns în faţa unei a doua uşi, sigilată la fel ca şi prima, dar care prezenta, la rândul ei, urme de forţare şi de restaurare. “Cu mâinile tremurânde – nota Howard Carter – am făcut o deschizătură în stânga sus (a uşii n.n.). Am introdus în ea o bară de fier, care, oricât de departe am putut-o împinge pe întuneric, n-a întălnit decât vid. Dincolo de uşă, spaţiul era liber. Nu exista nici o umplutură de pietriş, ca în pasajul pe care-l curăţasem mai înainte. La început n-am putut să văd nimic, curentul de aer cald făcea să tremure flacăra lumânării, dar, pe măsură ce ochii mei se obişnuiau cu această lumină, anumite detalii ieşeau încet din umbră: animale ciudate, statui şi aur, pretutindeni strălucire şi aur.” (24) După ce a fost forţată şi a doua uşă, Howard Carter şi însoţitorii săi au pătruns într-o antecameră. Antecamera, care era lungă Read More …

MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (3) BLESTEMUL FARAONULUI

MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON (3) BLESTEMUL FARAONULUI Problemele dramatice ale arheologilor care au participat, într-un fel sau altul, la deschiderea mormântului lui Tutankhamon au început destul de repede, în aprilie 1923, când lordul George Carnervon a decedat în urma unei boli stranii, la hotelul Continental din Cairo. Aparent, totul a început de la o infecţie la gât, datorată muşcăturii unui ţânţar. Infecţia de la gât a avansat rapid, pentru ca, la sfârşitul aceleiaşi luni, să se declanşeze o congestie pulmonară. În accesele de febră ce au avut loc înaintea morţii, după cum aveau să declare mai mulţi martori, lordul George Carnervon a pronunţat de mai multe ori numele lui Tutankhamon, iar ultimile sale cuvinte au fost: “am auzit chemarera sa, o voi urma”. În scurt timp, ziarele vremii au anunţat că în momentul în care lordul George Carnervon murea la Cairo, s-a mai petrecut un eveninemt deosebit: departe, la reşedinţa sa din Londra, foxterierul său a început să scheaune, s-a ridicat pe picioarele din spate, după care a căzut mort. (24) Evident, boala şi, apoi, decesul fulgerător al lordului George Carnervon au produs stupefacţie în întreaga lume, care era ţinută zilnic la curent, prin intermediul ziarelor, cu amănuntele celei mai mari Read More …

“MOARTEA ÎL VA DOBORÎ CU ARIPILE EI PE CEL CE VA PROFANA…”

AEGYPTIACA – “MOARTEA ÎL VA DOBORÎ CU ARIPILE EI PE CEL CE VA PROFANA…”   Pentru a explica evenimentele tragice ce au urmat deschiderii mormântului faraonului Tutankhamon, majoritatea comentatorilor au folosit termenul de “blestem”. Este de la sine înţeles că termenul de “blestem”, în sensul folosit în zilele noastre, nu poate fi aplicat, în sens restrâns, evenimentelor petrecute cu ocazia deschiderii mormântului lui Tutankhamon. Termenul de “blestem” implică acţiunea conştientă din partea cuiva. La fel, sintagma “răzbunarea faraonului”, folosită foarte des în media, pare să fie la fel de improprie. Pe de altă parte, este la fel de adevărat că nu toate decesele survenite în perioda imediat următoare deschiderii mormântului pot fi atribuite “blestemului”, la fel cum teoria “coincidenţelor întâmpătoare” nu poate fi exploatată decât până la o anumită limită. Fără nici un fel de îndoială, explicaţiile concepţiei materialiste actuale referitoare la bacterii, viruşi şi microorganisme nocive sunt perfect întemeiate, dar ele nu pot explica întregul mecanism care a provocat moartea brutală a atâtor oameni. Există şi alte cauze care au declanşat suita de decese brutale în rândul celor care au participat la deschiderea mormântului; aceste cauze au o natură diferită de implicaţiile profane ale termenului de “blestem”. Ele provin Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 1 – ÎNTÂLNIREA CU MISTERUL

MAREA PIRAMIDĂ ÎNTÂLNIREA CU MISTERUL În momentul în care orice om aude rostit cuvântul piramidă, nu poate să nu resimtă un sentiment difuz de emoţie, dublat şi de un sentiment de contrarietate. Desigur, atunci când aude rostit cuvântul piramidă, omul se gândeşte automat la marea piramidă de pe platoul de la Giza, şi doar după aceea se mai gândeşte la celelalte piramide existente în Egipt. Abia apoi, se mai gândeşte la piramidele descoperite în alte locuri de pe globul pământesc: în America Centrală şi de Sud – în ţinuturile locuite odinioară de mayaşi, incaşi, tolteci şi zapoteci. Totuşi, este evident că, de departe, marea piramidă de la Giza stârneşte interesul general şi că speculaţiile şi ipotezele gravitează cu obstinaţie în jurul ei. Aşadar, se poate vorbi, fără teama de a greşi, despre o fascinaţie exercitată de marea piramidă. Nu este însă la fel de evident dacă la menţinerea interesului uriaş au contribuit doar detaliile tehnice unice, imensitatea construcţiei, perfecţiunea uluitoare a îmbinării celor aproximativ 2600000 de blocuri de piatră – fiecare cântărind între 2 şi 70 de tone – sau popularizarea supoziţiilor ştiinţifice moderne, care afirmă, de exemplu, că piramida împarte globul terestru în două arii perfect egale sau că, Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 2 – PIRAMIDELE NETERMINATE

MAREA PIRAMIDĂ PIRAMIDELE NETERMINATE În Egipt au fost construite, în total, aproape optzeci de piramide, multe dintre ele fiind transformate astăzi în nisip şi moloz. Toate piramidele au fost construite pe malul apusean al Nilului, la marginea deşertului. Ceea ce egiptologii au denumit “epoca piramidelor”, perioada în care se consideră că au fost construite majoritatea piramidelor, a început în jurul anului 2600 înainte de Iisus Hristos, în timpul primelor Dinastii şi a durat până în jurul anului 2100, când a început prima perioadă intermediară, care a coincis cu sfârşitul celei de-a şasea Dinastii. Ulterior, în timpul celei de-a douăsprezecea Dinastii, în jurul anului 1700, a fost reluată construcţia acestora, dar piramidele construite după această perioadă nu au mai atins nivelul celor ridicate anterior. Ele erau doar palide copii ale celor construite odinioară. Ca o constantă a culturii şi civilizaţiei Egiptului antic, ceea ce a fost construit la început, în zorii istoriei egiptene, cât mai aproape de modelele exemplare din Evul de aur, denumit de egipteni Tep Zepi, era apropiat de perfecţiune, în timp ce realizările ulterioare dădeau semne vădite de decadenţă. De aceea, realizările din epocile vechi nu trebuie cântărite cu aceeaşi măsură ca realizările din epocile târzii. În linii Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 3 – PLATOUL GIZA

MAREA PIRAMIDĂ PLATOUL GIZA Complexul arhitectural de la Giza, situat la 8,5 km vest de oraşul Cairo, pe un platou artificial de aproximativ 1,5 km pătraţi, este format din patru “piese” de dimensiuni colosale: marea piramidă, atribuită faraonului Keops, piramida atribuită faraonului Kefren, piramida atribuită faraonului Mikerinos şi sfinxul. Elementul central al complexului de la Giza este marea piramidă. Marea piramidă a fost construită din aproximativ  2 600 000 blocuri de piatră, din calcar şi granit, fiecare bloc cântărind între 2 şi 70 tone. Alte surse afirmă că este vorba de “doar” 2 300 000 blocuri de piatră, fiecare cu o greutate medie de 2,5 tone, dar nedepăşind 15 tone. Blocurile sunt tăiate cu o precizie uimitoare, distanţa dintre blocuri nedepăşind mai mult de 5 mm. După cum remarca scriitorul Paul Liekens, dacă s-ar aşeza la rând cele aproximativ 2300000 de blocuri de piatră ale piramidei ar rezulta un zid de un metru înălţime, care ar putea înconjura un teritoriu precum al Franţei. (38) Din pietrele piramidei s-ar putea construi de 30 de ori celebra Empire State Building, iar, în ceea ce priveşte volumul ei, în piramidă ar putea intra Basilica Sf. Petru din Roma, catedralele din Milano şi Florenţa, Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 4 – REDESCOPERIREA PIRAMIDELOR

  MAREA PIRAMIDĂ REDESCOPERIREA PIRAMIDELOR După sfârşitul civilizaţiei Egiptului faraonic, s-a uitat până şi locul pe unde se putea pătrunde în interiorul Marii Piramide, astfel încât aceasta devenise un fel de fortăreaţă misterioasă şi inexpugnabilă. Este evident că ultimii sacerdoţi ai Egiptului, atunci când semnele vremurilor arătau sfârşitul iminent al civilizaţiei pe care au construit-o multe mii de ani, au decis conservarea piramidei: au astupat intrările, au blocat culoarele, au ascuns comorile, iar în cele din urmă, piramida a devenit o fortăreaţă inexpugnabilă. Timp de mai bine de o mie de ani, interiorul piramidei nu a fost accesibil. Prin faţa ei s-au perindat o mulţime de căutători de comori, de hoţi şi de “înţelepţi”, care au încercat să-i descopere intrarea, să pătrundă înăuntru şi să-i fure comorile care, se zvonea, s-ar afla acolo. Abia în secolul al VIII-lea s-a reuşit pătrunderea în marea piramidă datorită eforturilor unor lucrători aduşi acolo de califul Abdullah Al Mamun – fiul celebrului calif Harun al Rashid, unul dintre eroii cărţii “O mie şi una de nopţi”. Pătrunderea în marea piramidă s-a produs în urma unei întâmplări banale: după luni de eforturi infructuoase în care lucrătorii aduşi de califul Abdullah Al Mamun au încercat să Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 5 – SCALA ISTORIEI

  MAREA PIRAMIDĂ VALOAREA PI ŞI SCALA ISTORIEI UMANITĂŢII Marea piramidă poate fi analizată în funcţie de două mari sisteme de referinţă. Fiecărui sistem de referinţă îi corespunde un anumit tip de interpretare. Primul tip de interpretare se referă la detaliile constructive, privite exclusiv din perspectiva concepţiei materialiste, iar al doilea tip de interpretare se referă la reacţia sufletească declanşată de impozantul edificiu. Al doilea tip de interpretare se bazează pe concepţia spiritualist-ezoterică. În cazul primului sistem de interpretare, detaliile tehnice sunt suficiente. Cercetătorii moderni au scos în evidenţă multiple corelaţii între datele constructive ale marii piramide şi cunoştiinţele matematice, geometrice, geografice sau astronomice actuale. Printre savanţii care s-au ocupat de corelaţiile datelor constructive ale marii piramide cu ecosistemul terestru, din perspectiva primului sistem de interpretare, se numără şi Kurt Mendelssohn, fizician specializat în fizica temperaturilor joase şi a elementelor grele, care a descoperit şi sintetizat câteva din cele mai importante caracteristici tehnice ale piramidei. Kurt Mendelssohn a determinat, printre altele, că cele patru laturi ale piramidei sunt orientate cu precizie spre cele patru puncte cardinale; că laturile bazei au fiecare 230 metri; că înălţimea iniţială a fost de 147 metri, iar înălţimea actuală este de 137 de metri; că Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 6 – HIEROGLIFA “GEB”

MAREA PIRAMIDĂ HIEROGLIFA “GEB”: GEEA CEA VIE Iniţiaţii şi specialiştii conectării din vechime afirmau că Pământul este o fiinţă vie. Ei mai afirmau că, la fel cum omul este format din sistemul osos şi din muşchi, pământul este format din munţi şi din celelalte forme de relief; la fel cum omul are un sistem circulator, vase prin care circulă sîngele, pământul are râuri, fluvii şi mări. La fel cum omul are o aură structurată în mai multe corpuri sau straturi energetice, pământul are un câmp eteric, un câmp astral etc. Pământul, la fel ca şi omul, are un spirit – Spiritul Pământului. Vechii specialişti ai conectării egipteni afirmau că pământul se află sub jurisdicţia unui zeu (sau geniu planetar). Ei denumeau acest zeu prin termenul Geb (hieroglifa g b b). Dacă pentru celelalte popoare ale Orientului apropiat, Geniul Pământului avea sexul feminin, pentru vechii egipteni avea sexul masculin, fiind conceput ca un tată. După teologia de la Heliopolis, zeul Geb era soţul zeiţei Nut – Cerul – şi tatăl principalilor zei: Osiris, Seth, Nephtis şi Isis. În urma cercetărilor radiestezice şi geomantice pe care le-au întreprins, iniţiaţii, contactorii şi clarvăzătorii din antichitate au descoperit că Pământul, în afara formelor de Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 7 – EPOCA LEULUI

MAREA PIRAMIDĂ EPOCA LEULUI Determinarea principalelor coordonate geomantice ale amplasării piramidei pe suprafaţa pământului, coroborate cu cercetarea poziţiei şi configuraţiei aştrilor, poate aduce date suplimentare importante cu privire la epoca în care a fost construită piramida şi, de ce nu, cu privire la trecutul îndepărtat al istoriei umanităţii. Se ştie, egiptologia modernă îi atribuie lui Keops, faraon din a IV-a Dinastie, ridicarea marii piramide. Construcţia marii piramide a început – afirmă egiptologia modernă – în jurul anului 2650 înainte de Iisus Hristos. Ea a durat, după estimările cele mai generale, aproape treizeci de ani. Atribuirea construirii piramidei faraonului Keops se datorează, în principal, descoperirii cartuşului regal ce conţinea numele său – în egipteană Hufu sau Khufu – şi a specificării anului 17 de domnie a acestuia. Totuşi, în vechile tradiţii ale umanităţii există consemnate şi alte versiuni cu privire la perioada construirii marii piramide. Astfel, după o veche tradiţie coptă, piramida a fost construită cu trei sute de ani înainte de potop. O tradiţie arabă consemnează că un rege din vechime, pe nume Surid, a luat decizia construcţiei piramidei în urma unui vis, care-l anunţa despre prăbuşirea unui asteroid uriaş asupra pământului. El a construit piramida pentru a păstra cunoştiinţele Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 8 -SFINXUL – POTOPUL – DEŞERTUL

MAREA PIRAMIDĂ SFINXUL – POTOPUL – DEŞERTUL Dintre cercetările cele mai recente cu privire la perioada construirii marii piramide, trebuie remarcate cele efectuate de Robert Bouval, relatate pe larg de scriitorul Graham Hancock. Ele infirmă datarea istoriografiei aceptată unanim în ziua de astăzi şi confirmă datarea vechilor concepţii. În urma unor cercetări ample, cercetătorul britanic Robert Bouval a ajuns la concluzia că ansamblul arhitectonic de la Giza, din care fac parte sfinxul şi cele trei piramide numite de egiptologi a lui Keops, a lui Kefren – fiul lui Keops – şi a lui Mikerinos, nu au fost construite la voia întâmplării, ci după un plan bine gândit până în cele mai mici detalii. Cercetătorul britanic mai afirmă că dispunerea celor trei piramide şi a sfinxului pe platoul de la Giza indică foarte clar obiectivul urmărit şi, mai mult decât atât, indică şi epoca în care aceste monumente au fost construite. Plecând de la un pasaj din Textele Piramidelor, în care faraonul defunct era identificat cu Osiris, iar “locuinţa” lui Osiris era identificată cu constelaţia Orion, Robert Bouval a ajuns la concluzia că amplasarea celor trei piramide şi a sfinxului constituie reflectarea terestră a hărţii cereşti vizibilă pe cerul Egiptului în Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 9 – ABSTRAGEREA DE LA TORS

MAREA PIRAMIDĂ SENSUL ASCUNS – ABSTRAGEREA DE LA TORS Din perspectiva sistemului de interpretare bazat pe concepţia materialistă scopul construirii piramidelor a fost acela de a servi drept morminte pentru faraoni. De altfel, mulţi cercetători moderni leagă construcţia piramidelor de descoperirea celor mai vechi morminte egiptene, denumite mastaba. Ei cred că, cu mult timp înainte de construcţia piramidelor, din punct de vedere funcţional, mastabele îndeplineau acelaşi rol ca şi piramidele. În acest context, arheologii au evidenţiat faptul că, încă din perioada predinastică, defuncţii erau puşi în gropi dreptunghiulare săpate direct în nisip. Treptat, deasupra gropilor au început să fie amplasate construcţii din cărămidă arsă la soare, denumite mastaba. Ulterior, în timpul celei de-a treia dinastii, cărămizile din lut ars, destul de fragile, au fost înlocuite cu piatra. În mastaba, cavoul era construit la capătul unui puţ vertical, într-o nişă orizontală. Deasupra gropii de formă dreptunghiulară, care era împărţită în cinci compartimente, se afla o construcţie trapezoidală, un fel de capelă din cărămidă arsă, care conţinea, la rândul ei, alte douăzeci şi şapte de compartimente, dispuse în nouă şiruri a trei compartimente fiecare. Într-o perioadă ulterioară, alături de mastaba se mai construia o capelă, unde se celebra cultul morţilor. Compartimentele construcţiei Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 10 – HIEROGLIFA “MR”

MAREA PIRAMIDĂ HIEROGLIFA “MR” – FOCUL CARE SE GĂSEŞTE ÎN CENTRU Egiptenii desemnau piramida prin hieroglifa MR, care însemna “munte”. Exprimarea nu era doar metaforică, ci cât se poate de concretă. Atunci când mergeau la piramidă, egiptenii spuneau că “urcă”.Termenul actual de piramidă a fost dat de vechii greci datorită faptului că uriaşa construcţie de pe platoul de la Giza semăna, ca formă, cu o … prăjitură în formă de piramidă, foarte gustată în acele timpuri. Etimologic, cuvântul actual piramidă provine din limba greacă, fiind format din pyros, foc şi amid, care înseamnă “a se găsi în centru”. Sensul cuvântului indică faptul că piramida ascunde în centrul său un foc. Aşadar, misterul piramidei este atât de “ascuns”, încât apare chiar şi în numele său: “focul care se găseşte în centru”. Dar pentru a detecta ce fel de “foc” ascunde piramida, trebuie analizat mai înainte simbolismul figurilor geometrice. Pentru concepţia spiritualist-ezoterică, la baza tuturor formelor se află cercul. Cercul este figura geometrică perfectă, semnificând plenitudinea. Cercul este infinit şi etern: nu are început sau sfârşit, nu are bază sau vârf. Tot ce are formă sferică este viu: ciclurile naturii, corpurile cereşti şi orbitele lor, ciclul vieţii şi al morţii, chakrele, Pământul. Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 11 – SFINXUL,GARDIANUL MARII PIRAMIDE

MAREA PIRAMIDĂ SFINXUL,GARDIANUL MARII PIRAMIDE Şi sfinxul, statuia de dimensiuni gigantice, cu corp de leu şi cap de om, care se află alături de marea piramidă pe platoul de la Giza, ascunde propria sa taină. Rolul sfinxului a fost acela de a păzi marea piramidă. Sfinxul este paznicul marii piramide, dar acest aspect nu trebuie înţeles din punct de vedere material, ci ezoteric. Din punct de vedere material, evident, sfinxul este doar o statuie de dimensiuni gigantice, însă din punct de vedere ezoteric statuia sfinxului trebuie să fi fost legată de o entitate infraeterică. Din punct de vedere ezoteric, sfinxul, ca paznic al marii piramide, este o entitate transfizică hibridă, cu corp de leu şi cap de om, al cărui trup este format din energie infraeterică. Această entitate transfizică trebuie să fi fost legată magic de statuia gigantică ce păzeşte marea piramidă printr-un ritual complex realizat chiar de către vechii iniţiaţi atlanţi. Ritualul era asemănător cu cel al legării sufletelor Ka ale zeilor din infraeteric de statuile corespondente din temple. Probabil că, în antichitate, clarvăzătorii, dar şi persoanele mai sensibile, puteau să vadă că, o dată cu apusul Soarelui, o făptură infraeterică cu aceeaşi formă ca statuia patrulează în jurul Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 12 – IMAGO MUNDI

MAREA PIRAMIDĂ IMAGO MUNDI Pentru decelarea cât mai clară a evenimentelor ce au condus la repunerea în funcţiune a marii piramide pe timpul faraonului Keops trebuie subliniat şi faptul că au existat două etape esenţiale în istoria religioasă a poporului egiptean, iar linia de demarcaţie între ele poate fi situată cu destulă precizie în jurul anului 2600 (sau, după alte surse, în jurul anului 2700). După cum indică documentele arheologice, în perioada primelor dinastii egiptene (între anii 3200 şi 2700/2600 înaintea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos), vechii specialişti ai conectării şi iniţiaţi egipteni promovau cultul unor zei locali sau, mai degrabă, tribali. Potopul a şters toate vestigiile trecutului, astfel că în perioada primelor dinastii egiptene nu s-au păstrat scrieri sau artefacte care să amintească ceea ce se petrecuse odinioară pe continentul Atlantida. Vestigiile trecutului şi, implicit, concepţia vechilor atlanţi au devenit accesibile iniţiaţilor egipteni abia în momentul în care, cel mai probabil pe timpul faraonului Keops, s-a încheiat procesul de degajare din nisipul deşertului şi de restaurare şi au reînceput iniţierile în marea piramidă. Reluarea iniţierilor în marea piramidă marchează aşadar debutul celei de-a doua etape a istoriei religioase a poporului egiptean. După restaurare, descoperind la ce foloseşte marea piramidă, specialiştii Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 13 – OUT OF BODY EXPERIENCE

MAREA PIRAMIDĂ OUT OF BODY EXPERIENCE EXPERIENŢĂ ÎN AFARA TRUPULUI Marea piramidă are mai multe culoare şi camere. Intrarea în marea piramidă se făcea în antichitate printr-un pasaj aflat la aproximativ 16 metri deasupra solului. O dată pătruns în giganticul edificiu, orice muritor care voia să-i facă turul, trebuia să treacă prin 10 sau 12 porţi de lemn, să coboare şi să urce de-a lungul mai multor coridoare şi, în final, să viziteze trei încăperi de dimensiuni mai mari. Denumirile culoarelor şi încăperilor piramidei sunt invenţii moderne, astfel că nu erau utilizate în antichitate. Culoarele din marea piramidă au fost desemnate în mod arbitrar de către istoriografia modernă prin denumiri de genul: “culoarul ascendent”, “culoarul descendent”, “marea galerie”, “puţul vertical”, “culoarul orizontal”. Camerele, la rândul lor, au primit denumiri la fel de arbitrar alese: “camera reginei”, “antecamera”, “camera regelui”, “camera subterană”. Toate aceste denumiri acordate în epoca modernă ar avea sens doar dacă piramida ar fi fost construită pentru a servi drept mormânt lui Keops sau altui faraon. Marea Piramidă nu a fost însă construită pentru defuncţi, ci pentru oameni vii, pentru iniţiaţii care doreau să cunoască aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului. Iniţierea, aşa cum era înţeleasă în antichitate, reprezenta o Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 14 – CODUL PIRAMIDEI

MAREA PIRAMIDĂ DESCIFRAREA UNUI MISTER: ITINERARIUL TAINIC AL INIŢIAŢILOR ÎN LUMEA DE DINCOLO În răstimpul procesului iniţierii din marea piramidă, după ce avea loc separarea de trup, neofitul care dorea să devină iniţiat trebuia să parcurgă, în duh, aceleaşi etape pe care, potrivit “Cărţii despre Amduat” (pictată pe mormântul faraonului Thutmosis al III-lea), le parcurgea zeul Ra în lumea de dincolo. “Cartea despre Amduat” descrie sub formă de imagini pictate călătoria zeului Ra, în barca sa solară, de-a lungul celor douăsprezece “ore” ale nopţii, începând din momentul apusului, până în momentul răsăritului. Fiecărei regiuni îi corespunde o oră din timpul nopţii. De-a lungul fiecăreia dintre cele douăsprezece ore, Ra, în barca sa solară, pătrundea într-o altă regiune a Amduatului (lumea de dincolo). Amduatul (scris uneori Duat sau Dat), lumea de dincolo, era considerată de vechii egipteni ca fiind o regiune întunecată, străbătută de la un capăt la altul de un mare fluviu. Cartea despre Amduat precizează că, în lumea de dincolo, defuncţii, aflaţi în stare de semiconştienţă, erau nişte umbre amorfe, lipsite de memorie şi de conştiinţă de sine. Pe măsură ce barca lui Ra pătrundea într-o regiune / oră a Amduatului, mediul era luminat de aura sa, iar defuncţii Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 15 – CORESPONDENŢA MICRO-MACROCOSMOS

MAREA PIRAMIDĂ CODUL PIRAMIDEI CORESPONDENŢA MICRO-MACROCOSMOS Traseul iniţiatic al neofiţilor în lumea de dincolo, de-a lungul celor 12 regiuni sau “ore”, precum şi principalele etape ale istoriei ezoterice corespund arhitectonicii interioare a marii piramide. Fiecare dintre porţile, încăperile şi culoarele marii piramide corespunde atât unei regiuni ortoexistenţiale sau “ore”, cât şi unui zeu; mai mult decât atât, fiecare dintre porţile, încăperile şi culoarele marii piramide corespunde câte unei etape a istoriei ezoterice a cosmosului, descrisă anterior. Codul după care poate fi interpretată această corespondenţă trebuie să pornească de la constatarea de principiu, enunţată anterior: din punct de vedere funcţional, centrul de comandă al marii piramide este “camera regelui” sau “camera iniţierii”; în consecinţă, de acolo trebuie să înceapă interpretarea sistemului de corespondenţe. Camera regelui corespunde “orizontului de apus”, poarta transfizică prin intermediul căreia neofiţii trebuiau să pătrundă în lumea de dincolo. După cum a fost menţionat, în antichitate, de-a lungul culoarelor marii piramide erau dispuse 12 porţi din lemn; ulterior, porţile au fost furate după cutremurul care s-a produs în secolul al XIII-lea după Iisus Hristos, şi folosite ca material de construcţie. Cele 12 porţi de lemn delimitau simbolic cele 12 regiuni ale Amduatului, lumea de dincolo. Dacă centrul de Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 16 – O INIŢIERE RATATĂ

MAREA PIRAMIDĂ “EGIPTUL SECRET”: O INIŢIERE RATATĂ În cartea Egiptul secret, scriitorul englez Paul Brunton descrie o experienţă pe care a avut-o în anul 1935, când s-a supus unei experienţe temerare: a stat închis o noapte în interiorul marii piramide, chiar în “camera regelui” (“camera iniţierii”), unde, după propriile sale afirmaţii, a fost iniţiat de doi iniţiaţi-hierofanţi egipteni decorporaţi. Iniţiaţii-hierofanţi decorporaţi îndeplineau atât rolul de “gardieni ai piramidei”, cât şi pe cel de hierofanţi ai străvechiului ritual de iniţiere practicat în interiorul marii piramide. La un moment dat, unul dintre iniţiaţii-hierofanţi a plecat, iar autorul citat a rămas doar cu al doilea. „Rămăsesem – relatează Paul Brunton în cartea Egiptul secret – singur cu celălalt spirit, ce până atunci nu jucase decât rolul unui martor tăcut. Se deplasă şi veni în faţa lăzii de marmură. Faţa era cea a unui om extrem de bătrin. N-am îndrăznit să-i judec după aparenţe numărul anilor. Fiule, spuse calm, puternicii stăpâni ai puterilor secrete te-au prins în mâinile lor. Trebuie să fii condus în această noapte în sala de instruire. Întinde-te pe această piatră: în antichitate, procesiunea ar fi avut loc dincolo, pe un pat de trestii de papirus. Astfel desemna sarcofagul. M-am culcat, Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 17 – TOMOGRAFIA MUON

MAREA PIRAMIDĂ  TOMOGRAFIA MUON – CAMERA SECRETĂ Lui Paul Brunton i-a scăpat adevărata semnificaţie a culoarelor şi încăperilor din marea piramidă; el nu a înţeles că fiecărui element al arhitectonicii interioare a marii piramide – culoar, încăpere etc – îi corespundea un zeu şi o anumită etapă a istoriei ezoterice a lumii, aşa cum a fost înţeleasă în vechime de iniţiaţii atlanţi şi aşa cum a fost consemnată în vechile scrieri egiptene. Astfel, încăperea situată la subsolul piramidei, cu tavanul finisat şi podeaua desfundată, corespundea perioadei în care egiptenii considerau că a avut loc creaţia lumii. Podeaua desfundată corespundea limitei dincolo de care începe regatul insondabil şi impenetrabil al zeului Nun (Haosul sau „apele primordiale”). Puţul obturat săpat în podeaua desfundată a camerei de la subsol corespundea intrării în regatul duşmanului zeilor şi oamenilor, Balaurul Apopphis. Coridorul descendent corespundea primei etape a perioadei Tep Zepi şi domniei primei dinastii de zei – zeii cei bătrâni -, formată din Nun, Huh, Kuk, Ptah etc. Schimbarea direcţiei coridorului reflecta războiul „ceresc” dintre zeii cei bătrâni şi zeii cei tineri, iar coridorul ascendent era elementul arhitectonic ce corespundea domniei celei de-a doua dinastii de zei, în fruntea cărora se aflau Ra (spiritul Soarelui), Read More …

MAREA PIRAMIDĂ – 18 – O MUMIE ÎN MAREA PIRAMIDĂ

MAREA PIRAMIDĂ O MUMIE ÎN MAREA PIRAMIDĂ Sarcofagul situat în “camera regelui” nu a servit niciodată drept lăcaş unei mumii, aşa cum marea piramidă nu a fost mormânt. Dar nu este exclus, şi trebuie subliniat în mod special acest aspect, ca, într-adevăr, piramidele să fi adăpostit una sau mai multe mumii. Faptul că marea piramidă a adăpostit una sau mai multe mumii nu înseamnă că a fost construită pentru a servi ca mormânt. Iar dacă au existat mumii în marea piramidă, acestea nu aveau ce să caute în camera regelui, în sarcofagul din granit roşu, ci într-un alt loc, eventual în încăperi secundare. Dacă în ziua de astăzi, ridicarea unui edificiu presupune doar operaţiuni tehnice şi administrative, în antichitate se punea accentul pe operaţiunile de ordin magic. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un edificiu de importanţa marii piramide, care, nu trebuie pierdut din vedere, a fost construită de atlanţi. Aşa cum a fost menţionat, operaţiunile de ordin magic comportau “implantarea”, încă din timpul ridicării edificiului, a duhurilor (sufletelor) unor iniţiaţi de rang înalt. Mijlocul prin care duhurile iniţiaţilor au fost “implantate” şi, implicit, au rămas legate magic de edificiul piramidei a constat în mumificarea trupurilor şi Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – ASCENSIUNEA ZEULUI AMMON

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI ASCENSIUNEA ZEULUI AMMON La sfârşitul dinastiei a IV-a, către anul 2260 înainte de Iisus Hristos, sub cel mai longeviv faraon cunoscut în istorie, Pepi al II-lea, care a trăit nu mai puţin de nouăzeci de ani, instituţiile specifice statului egiptean s-au prăbuşit. Pretenţiile tot mai mari ale preoţilor şi ale nobililor au determinat o răsturnare socială de mari proporţii, ceea ce a determinat o criză de conştiinţă la nivelul întregului popor. Abia către 2160 înainte de Iisus Hristos, unitatea statală a fost reconstituită. Faraonul Amenemhat I, apoi Sesostris al III-lea au restaurat sistemul administrativ şi au reuşit, printr-o politică de cuceriri, de expediţii în est şi în sud, de schimburi comerciale cu regatele învecinate, în special cu Creta şi Byblosul, să readucă prosperitatea poporului şi, mai ales, să ţină în frâu dorinţele de putere şi de mărire ale capilor administraţiei, nobilimii şi sacerdoţilor. Hegemonia cultului zeului Ammon şi creşterea importanţei oraşului Theba s-au accentuat la începutul Dinastiei a XII-a, în jurul anului 2000 înainte de Iisus Hristos, când vizirul ultimului faraon din dinastia anterioară a uzurpat puterea şi s-a proclamat faraon sub numele de Amenemhat – în traducere, “Ammon este Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT: PRIMII ANI DE DOMNIE

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI PRIMII ANI DE DOMNIE Faraonul care a făcut primul pas spre introducerea oficială a cultului lui Aton, chiar dacă acest pas a fost timid, a fost Amenofis al III-lea, supranumit Magnificul. (62) Născut în 1409 înainte de Iisus Hristos, Amenofis al III-lea a fost urmaşul direct al lui Thutmosis al IV-lea. Deşi nu era o epocă de cuceriri, Amenofis al III-lea a ţinut în frâu, o lungă perioadă a domniei sale, uriaşul imperiu, ducând o politică fermă, destul de complicată şi, de multe ori, subtilă, pentru a asigura menţinerea sub hegemonie egipteană a teritoriilor cucerite de înaintaşii săi. Ajuns în pragul bătrâneţii, Amenofis al III-lea, supus unor presiuni tot mai mari din partea unor demnitari ai curţii regale şi din partea clerului lui Ammon, în loc să acorde sprijin mittanienilor, prinţilor fenicieni şi regelui Byblosului care-i ceruseră ajutorul, a dus o politică de temporizare şi de abandonare a vechilor aliaţi, încheind un tratat cu hitiţii în schimbul unor teritorii. În ciuda unei diplomaţii intense şi complicate, care a căutat să evite un război general în zonă, Egiptul a pierdut o mare parte din cuceririle septentrionale ale marilor înaintaşi, precum şi Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – CAPITALA AKHETATON

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI CAPITALA AKHETATON Primii ani ai domniei lui Amenofis al IV – lea au reprezentat, după cum o indică documentele existente, o perioadă de linişte atât pentru tânărul cuplu regal, cât şi pentru regina Tii. Era firesc ca, în primii ani ai domniei, tânărul faraon să fie iniţiat în tainele treburilor politice ale statului. Faraonul era cel care, în calitate de fiu al lui Ra, trebuia să menţină ordinea cosmosului, a pământului şi a societăţii. De dimineaţa până seara, el trebuia să participe la procesiuni, la slujbe solemne şi la întruniri cu factorii de decizie ai administraţiei. După naşterea celei de-a doua fiice, deci după anul 1361 înainte de Iisus Hristos, Amenofis al IV – lea a manifestat intenţii tot mai făţişe de a se sustrage de sub tutela puternicului cler al lui Ammon de la Theba. Iniţierea în tainele teologiei solare de la Heliopolis pare să fi avut un cuvânt greu de spus în premeditarea unor reforme de amploare. În ultimele două secole, faraonii, dar şi reprezentanţii de frunte ai celorlalte şcoli teologice de pe tot cuprinsul Egiptului – în special cei de la Heliopolis şi cei de la Hermopolis Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – NEFERTITI: “FRUMOASA CARE IATĂ, VINE”

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI NEFERTITI: “FRUMOASA CARE IATĂ, VINE” Unii cercetători contemporani tratează evenimentele petrecute între anii 1360 – 1345 înainte de Iisus Hristos ca pe o telenovelă, atribuind unor personaje secundare un rol mai important decât cel pe care l-au avut. Astfel, într-o lucrare devenită celebră, cercetătorul francez Philipp Vandenberg, îndrăgostit de chipul reginei Nefertiti, îi atribuie soţiei lui Ahnaton nu numai iniţiativa reformei religioase de factură monoteistă, dar şi o importanţă decisivă în desfăşurarea evenimentelor. (30) Unul din motivele unei astfel de abordări istorice îl constituie boala faraonului Ahnaton, devenită tot mai vizibilă începând cu al 17-lea an de viaţă. Începând cu anul 1359 înainte de Iisus Hristos, picturile care-l reprezintă pe Ahnaton prezintă o extrem de curioasă modificare a aspectului său exterior. Picturile din acea perioadă îl prezintă pe faraonul de numai 17 ani într-o ipostază asemănătoare cu cea a lui Quasimodo, cocoşatul de la Notre Dame. Capul lui Amenofis aminteşte un cap hidrocefal, braţele şi picioarele sunt foarte subţiri, iar umflăturile din zona toracelui, a şalelor şi a pulpelor sunt, din punct de vedere anatomic, anormale. Pentru Amenofis al IV-lea – scrie Philipp Vandenberg într-o lucrare dedicată reginei Neferiti -, Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – STRANIA BOALĂ A FARAONULUI

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI STRANIA BOALĂ A FARAONULUI Explicaţia nu poate fi decât una singură. Nu poate fi vorba, în nici un caz, de un nevolnic sau de un idiot, aşa cum cred astăzi, aproape în unanimitate, istoricii. Singura ipoteză care se impune este că, în ciuda diformităţii sale, Ahnaton a fost un produs, aşteptat de sute de ani, al preoţilor de la Heliopolis. Ahnaton a fost produsul unei manipulări genetice, care s-a realizat prin intermediul căsătoriilor consanguine – acesta fiind chiar scopul ascuns al unor astfel de căsătorii. Sistemul căsătoriilor în familie urmărea alte scopuri decât se presupune astăzi şi nu a constituit doar o dovadă de înapoiere mentală, specifică antichităţii. Fără nici o îndoială, acest procedeu nu mai este viabil în zilele noastre datorită unor factori genetici şi aurici, dar în vechiul Egipt s-a practicat pe scară largă. Din punct de vedere spiritual, rolul căsătoriilor consanguine a fost, de fapt, naşterea unor progenituri regale cu potenţialităţi spirituale deosebite. Totuşi, nu era suficient ca un fiu de faraon să se nască cu anumite potenţialităţi spirituale; acesta era doar primul pas. Potenţialităţile latente trebuiau educate într-un fel anume, pentru a se manifesta plenar şi Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – ATON, SINGURUL ZEU

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI ATON, SINGURUL ZEU Ridicarea lui Aton la rangul de zeu suprem nu poate fi separată de personalitatea lui Ahnaton. Comentând caracterul zeului Aton, arheologul britanic T.E Peet, sintetizând într-un fel poziţia savanţilor moderni asupra acestul subiect, spunea următoarele: „Aceasta este o temă despre care s-au spus şi s-au scris o grămadă de prostii, mai cu seamă că s-a dat cale liberă romantismului şi fanteziei în această cercetare. În formele exterioare de apariţie a zeului nu există cu siguranţă nimic, care să facă verosimilă credinţa atât de des afirmată, că Aton n-ar fi discul solar în sensul fizic, ci „forţa” de după acesta. Se poate, dimpotrivă, spune că nici un zeu egiptean n-a fost vreodată înfăţişat sub trăsături atât de realiste ca acesta, chiar şi zeilor naturii li se dăduse trup omenesc. Cuvântul Aton, în sine, avea aceeaşi semnificaţie, era pur şi simplu numele discului solar în sens pur material, şi dacă a existat în genere vreo adevărată modificare în concepţia nouă a lui Ahnaton despre zeul soare, cum ne arată şi forma şi numele, atunci a fost în direcţia unei accentuări a materialismului„. (67) Pentru a decela cu exactitate cui Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – MODELUL ANDROGINULUI

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI MODELUL ANDROGINULUI Domnia lui Ahnaton a durat 17 ani. În mare, istoria domniei sale este cunoscută datorită descoperirilor arheologice de la Tell-el Amarna, locul unde, cândva, se întindea impozantul oraş Akhetaton. Totuşi, există numeroase amănunte care nu se leagă şi care încă dau bătaie de cap egiptologilor. Un amănunt, aparent nesemnificativ, poate arunca o lumină diferită asupra personalităţii complexe şi misterioase a lui Ahnaton: cronologia faraonilor furnizată de scriitorii antici nu concordă cu datele furnizate de cercetătorii moderni. Este frapantă, în acest sens, nepotrivirea dintre datele egiptologiei moderne şi datele furnizate de trei istorici antici: Joseph Flavius, Sextus Iulius Africanul şi Eusebiu. Cei trei istorici antici îi acordă lui Ahnaton o domnie de doisprezece ani şi jumătate, în timp ce egiptologii moderni, după datele culese de la Tell-el Amarna, locul unde, cândva, se întindea impozantul oraş Akhetaton, îi acordă şaptesprezece ani de domnie. Mai mult decât atât, cei trei istorici antici considerau că Ahnaton a fost … femeie, fiica lui Amenofis al III lea, ceea ce măreşte misterul. Joseph Flavius îl numeşte Akenheres, Sextus Africanus îl numeşte Aherres, iar Eusebiu îl numeşte Ahenherses. Mai trebuie remarcat în acest context că Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – DEZNODĂMÂNTUL

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI DEZNODĂMÂNTUL Datele fragmentare şi, cel mai adesea, contradictorii permit reconstituirea numai în linii mari a istoriei vieţii lui Ahnaton şi a frumoasei sale soţii, Nefertiti. Ahnaton a avut cu Nefertiti şase fiice, deşi mulţi egiptologi îi refuză paternitatea a cel puţin patru fiice. Prima fiică, Meritaton s-a născut în 1362 înainte de Iisus Hristos; a doua fiică, Machetaton s-a născut un an mai tărziu. A treia fiică, Anhesenpaton, s-a născut în 1360, a patra fiică, Neferneruaton, s-a născut în 1358; a cincea fiică, Nefer-neferu-re, s-a născut în 1355, iar a şasea fiică, Setrepene-re, s-a născut în 1353 înainte de Iisus Hristos. Dintre cele şase fiice, doar patru mai erau în viaţă în momentul morţii lui Ahnaton. Prima fiică, Mechetaton, a murit înainte de a atinge vârsta de 10 ani. Ea s-a stins puţin după o mare serbare care a avut loc în al 12-lea an de domnie al lui Ahnaton. Se ştie că în anul 1352 înainte de Iisus Hristos, în al 12-lea an de domnie, la Akhetaton, oraşul construit în deşert, a avut loc o mare serbare, în cadrul căreia Ahnaton a primit tributul de supunere al statelor străine. Read More …

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT – AMMON VERSUS ATON

O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT AHNATON ŞI NEFERTITI AMMON VERSUS ATON De-a lungul istoriei egiptene s-a perpetuat un război ascuns între mai multe şcoli teologice afiliate unor temple. Fiecare şcoală teologică a încercat să propulseze, printr-un subtil proces de substituire teologică, ca zeu suprem, propriul său zeu patron. Prima mare substituire s-a produs în timpurile predinastice, în momentul în care cel denumit “zeul”, despre care cele mai vechi scrieri cosmogonice afirmau că este “fără formă şi fără nume”, a fost înlocuit cu Ptah. A doua mare substituire, care a aparţinut preoţilor de la Memphis, a constat în înlocuirea lui Ptah cu Ra. Prin această substituire produsă în perioada primelor dinastii, Ra a devenit zeul suprem, iar Ptah a devenit un deus otiosus (zeu care se retrage din lume). A treia mare substituire s-a produs pe fondul unui război teologic de mari proporţii, care s-a dat între două şcoli teologice principale: şcoala teologică din oraşul Heliopolis, care-l considera, în continuare, drept zeu suprem pe Ra şi şcoala teologică de la Hermopolis, care-l avea drept zeu patron pe Ammon. Fiecare şcoală teologică era afiliată unui templu important, fiind condusă de un mare preot şi de un Colegiu sacerdotal. La un Read More …

CORPUS HERMETICUM

AEGYPTIACA – CORPUS HERMETICUM   Actul de deces al cultului lui Osiris-Apis devenit Serapis s-a produs la sfârşitul secolului al patrulea după Iisus Hristos, când a avut loc incendierea Serapeum-ului din oraşul egiptean Alexandria, a statuii colosale a lui Serapis, construită de faraonul Ptolemeu Soter şi a faimoasei biblioteci. Prin incendierea colosalelor statui şi, mai ales, a faimoasei biblioteci din Alexandria, se încheia o epocă care a avut gloria ei. În ultima perioadă a istoriei Egiptului faraonic, idolatria ieftină, adorarea taurilor, a pisicilor şi a crocodililor, paralel cu răspândirea unor forme aberante de magie, a pus stăpânire pe minţile şi pe sufletele tot mai înceţoşate ale celor ce trăiau în văile mănoase ale Nilului. Atunci când principalele instituţii ale statului egiptean s-au prăbuşit, locurile de iniţiere de pe tot cuprinsul Egiptului au fost închise, iar străvechea concepţie ezoterică – sove, save sau sophia – a fost denaturată, devenind de nerecunoscut. Treptat, templele au fost părăsite, cultul a încetat, iar vechii iniţiaţi s-au retras în uitare. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, o parte din străvechea concepţie ezoterică egipteană sofe, save sau sophia s-a perpetuat în timp, sub o altă formă. Noua formă, ce încerca într-un fel să armonizeze vechile concepţii Read More …

MONOTEISMUL LUI MOISE

AEGYPTIACA REÎNTOARCEREA LA ADEVĂRATUL DUMNEZEU MONOTEISMUL LUI MOISE     Istoria şi natura nu uită niciodată, chiar dacă oamenii au memoria scurtă. Monoteismul nu a fost o concepţie chiar aşa de nouă. Încă din cele mai vechi timpuri, încă din prima etapă a istoriei umanităţii, desemnată adesea prin expresia “Evul de aur”, exista, la scara întregii umanităţi, un monoteism primordial: oamenii erau conştienţi de existenţa Unicului Dumnezeu, creator al cerului şi al pământului, a celor văzute şi a celor nevăzute. În acea perioadă de timp, oamenii posedau, în mod nativ, o formă de clarvedere primară, prin intermerdiul căreia erau conştienţi de existenţa Unicului Dumnezeu. Unii oameni simţeau prezenţa Unicului Dumnezeu în natură. Altor oameni, Unicul Dumnezeu li se revela prin teofanii (sau hierofanii). Unii oameni erau capabili să vorbească în mod direct cu Unicul Dumnezeu. “Evul de aur” şi concepţia monoteistă primordială au luat sfârşit în momentul în care o parte a umanităţii a ales să nu mai respecte Ordinea cosmosului şi să-şi asuprească semenii. Astfel, oamenii din această categorie n-au mai fost capabili să se conecteze la aspectele ortoexistenţiale superioare ale cosmosului, dar au continuat să contacteze fiinţe decorporate aflate în palierele inferioare – în special pe cele din palierul Read More …

IISUS HRISTOS, ADEVĂRATA LUMINĂ – EVENIMENTUL CENTRAL AL ISTORIEI LUMII

AEGYPTIACA IISUS HRISTOS, ADEVĂRATA LUMINĂ EVENIMENTUL CENTRAL AL ISTORIEI LUMII După cum a fost menţionat, în urma accesării psihotronice a aspectului ortoexistenţial al cosmosului, vechii contactori şi iniţiaţi egipteni au ajuns la concluzia, definită foarte clar în scrierile lor, că universul este format din două aspecte: un aspect “văzut”, existenţial, care este lumea materială şi un aspect “nevăzut”, ortoexistenţial, definit adesea prin formularea “lumea de dincolo”, care este format din mai multe paliere. Pentru vechii iniţiaţi şi contactori egipteni aspectul “văzut” începea la “orizontul de răsărit”, locul unde răsare Soarele, şi se încheiea la limita terminus a “orizontului de apus”, acolo unde se afla poarta de pătrundere în lumea de dincolo. La rândul său, aspectul ortoexistenţial al cosmosului, “lumea de dincolo”, era format din mai multe regiuni distincte, diferite calitativ unele de altele. Prima regiune importantă a lumii de dincolo, pornind de la limita planului material, era pentru vechii iniţiaţi egipteni, Amduatul (denumită în unele scrieri Dat sau Duat). Vechii iniţiaţi egipteni afirmau, de asemenea, că Amduatul este o lume întunecată, în care sufletele defuncţilor, lipsite de conştiinţă, de memorie şi de identitate, rătăceau ca nişte umbre. Vechii iniţiaţi egipteni mai afirmau că în Amduat există douăsprezece zone (subregiuni), pe Read More …

IISUS HRISTOS, ADEVĂRATA LUMINĂ – SCHIMBAREA VREMURILOR

AEGYPTIACA IISUS HRISTOS, ADEVĂRATA LUMINĂ SCHIMBAREA VREMURILOR Zeii Egiptului se puteau manifesta în lumea materială doar prin intermediul templelor – inclusiv a piramidelor – şi a ritualurilor ce se desfăşurau acolo. Ritualurile din temple ori din piramide aveau rolul de a facilita legătura dintre zei şi oameni; în cadrul ritualurilor, cel mai important element era invocaţia adresată zeilor de a se încorpora în statuile din sanctuorum-urile templelor. Templele erau amplasate, aşa cum a fost specificat, în funcţie de arhitectura energetică a globului terestru, adică fie la intersecţia liniilor energetice ley, fie în centrele energetice importante, acolo unde se aflau porţi de comunicare între palierul fizic şi palierul infraeteric. În Cartea morţilor porţile au fost reprezentate prin intermediul unor scări (asket pet – asket înseamnând treaptă). Evident, prin intermediul porţilor se putea “circula” în ambele sensuri. Pe de-o parte, prin intermediul porţilor iniţiaţii îi puteau contacta, în stare decorporată, pe zeii infraeterici sau puteau accede în regiunile ortoexistenţiale, transfizice ale acestora (aşa cum a fost menţionat în cazul iniţierii în marea piramidă). De cealaltă parte, prin intermediul porţilor, sufletele Ka ale zeilor coborau (adică se translatau magic) din palierul infraeteric în cel material, în statuile din sanctuorum-urile templelor. Totuşi, capacitatea de Read More …